ICCJ. Decizia nr. 1816/2014. Civil. Conflict de competenţă. Obligaţie de a face. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1816/2014
Dosar nr. 10711/3/2013
Şedinţa publică din 10 iunie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiş la 28 noiembrie 2011, reclamanta SC O.P. SA a chemat în judecată pe pârâtul T.D., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună, în baza art. 256 C. muncii şi a art. 4041-art. 4042 C. proc. civ., obligarea acestuia la restituirea sumei de 3.864,6 RON, actualizate la data plăţii efective în raport cu indicele de inflaţie, urmare a dublei executări a sentinţei civile nr. 2782 din 13 decembrie 2007 pronunţată în Dosarul nr. 8127/30/2007 de Tribunalul Timiş.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin sentinţa civilă nr. 2782 din 13 decembrie 2007 a fost obligată la plata către pârât a drepturilor salariale, obligaţia fiind executată voluntar la data de 2 iulie 2008 în contul de salariu al pârâtului.
Reclamanta a mai arătat că, la data de 1 decembrie 2008, ca urmare a solicitării adresate de către Biroul Executorului Judecătoresc S.T., în dosarul de executare din 2008 a executat silit şi suma de 3.864,6 RON, în baza aceluiaşi titlu executoriu, astfel că se impune întoarcerea executării prin restituirea sumei menţionate, deoarece obligaţia fusese deja îndeplinită prin plata făcută benevol la data de 2 iulie 2008.
Tribunalul Timiş, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 487/PI din 16 februarie 2012, a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, declinând competenţa soluţionării cererii în favoarea Judecătoriei Timişoara.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Timiş a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării în condiţiile alin. (1) şi alin. (2), neaplicabile în speţă, cel îndreptăţit o va putea cere instanţei judecătoreşti competente potrivit legii.
S-a constatat că această competenţă este exclusivă şi revine judecătoriei în a cărei circumscripţie se va face executarea, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., întrucât, având în vedere natura litigiului, acestuia îi sunt aplicabile dispoziţiile privitoare la executarea silită.
S-a apreciat că această competenţă rezultă şi din interpretarea dispoziţiilor art. 373 alin. (3) C. proc. civ., care stipulează că instanţa de executare soluţionează şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, în speţă, în derularea executării ce face obiectul dosarului de executare din 2008 al Biroului Executorului Judecătoresc S.T. apărând un astfel de incident ce a determinat formularea cererii introductive de către reclamantă.
Judecătoria Timişoara, secţia a II-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1137 din 20 iunie 2012, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.
Constatând intervenit conflictul negativ de competenţă a trimis dosarul Curţii de Apel Timişoara, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Prin considerentele acestei sentinţe, Judecătoria Timişoara a reţinut că, la termenul de judecată din 25 aprilie 2012, reclamanta a depus o precizare prin care a arătat că renunţă în mod expres la invocarea dispoziţiilor referitoare la întoarcerea executării, dorind să se judece exclusiv în baza temeiului de drept reprezentat de art. 256 C. muncii.
Judecătoria şi-a motivat hotărârea în sensul că tribunalul este competent să soluţioneze litigiile privind restituirea sumelor primite cu titlu de drepturi salariale, astfel cum dispun prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în cauză nepunându-se problema întoarcerii executării ca urmare a desfiinţării titlului, ci a unei plăţi dublate parţial.
Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 28/PI din 28 noiembrie 2012, soluţionând conflictul negativ de competenţă, a stabilit competenţa soluţionării cererii formulate de reclamanta SC O.P. SA în contradictoriu cu pârâtul T.D., în favoarea Tribunalului Timiş.
S-a reţinut că prin unicul capăt de cerere formulat de reclamantă, s-au invocat două temeiuri de drept, art. 256 C. muncii şi art. 4041-art. 4022 C. proc. civ., ce atrag competenţe materiale diferite.
Având în vedere şi precizarea temeiului cererii de chemare în judecată, făcută în faţa judecătoriei, curtea de apel a reţinut că art. 256 C. muncii dă în competenţa materială specială a tribunalului ca primă instanţă litigiile formulate în baza dispoziţiei legale menţionate.
Tribunalul Timiş, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 535/PI din 14 februarie 2013 a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de reclamantă prin precizarea din 25 aprilie 2012 şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti.
S-a constatat, în motivarea acestei hotărâri, că acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului se încadrează în materia conflictelor de muncă, astfel încât competenţa teritorială este exclusivă şi revine instanţei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa, ori, după caz, sediul reclamantul, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 269 alin. (2) C. muncii şi ale art. 210 din Legea nr. 62/2011. S-a reţinut că sediul reclamantei se află în raza de competenţă a Tribunalului Bucureşti, iar faţă de caracterul de ordine publică al normei de competenţă, conform art. 159 pct. 3 C. proc. civ., s-a declinat competenţa în favoarea acestui tribunal.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 4914 din 23 aprilie 2014, a admis excepţie necompetenţei materiale invocată de pârât şi a declinat competenţa soluţionării acţiunii în favoarea Judecătoriei Timişoara.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a hotărî asupra conflictului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Bucureşti a reţinut că reclamanta a invocat aspecte legate de întoarcerea executării, solicitând restituirea sumelor de bani ce au fost achitate pârâtului în cadrul unei executări silite, independent de textul articolelor de lege pe care aceasta şi-a întemeiat acţiunea.
S-a constatat că atâta timp cât reclamanta urmăreşte restituirea unei sume ce a făcut obiectul unor acte de executare silită, datorită unor împrejurări ulterioare pronunţării titlului executoriu, obiectul acţiunii constă în întoarcerea executării silite, atrăgând competenţa judecătoriei în a cărei circumscripţie se face executarea conform dispoziţiilor art. 373 alin. (2) şi art. 4042 alin. (3) C. proc. civ.
Investită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între Tribunalul Bucureşti şi Judecătoria Timişoara, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va constata că, în speţă, competenţa revine Judecătoriei Timişoara pentru considerentele ce succed:
Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă, independent de temeiul de drept invocat de reclamantă, întoarcerea executării sentinţei civile nr. 2782 din 13 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Timiş, ca urmare a dublei executări a hotărârii judecătoreşti menţionate, în ceea ce priveşte suma de 3.864,6 RON actualizată cu indicele de inflaţie, la data plăţii efective.
Astfel, reclamanta a arătat că, în calitate de debitoare, a executat voluntar acest titlu executoriu, virând sume de bani în contul de salariu al pârâtului, iar ulterior pârâtul a procedat şi la executarea silită a debitoarei (în temeiul aceluiaşi titlu executoriu). Astfel, motivele invocate de reclamantă vizează faza procesuală a executării, subsecventă soluţionării irevocabile a litigiului de dreptul muncii.
Textul art. 4042 C. proc. civ., în întregul său, reglementează competenţa instanţei cu privire la soluţionarea cererii de întoarcere a executării şi modalitatea de sesizare a acesteia.
Alin. (3) al art. 4042 C. proc. civ. vizează un caz aparte de restabilire a situaţiei anterioare pe calea unei acţiuni separate, doar în situaţiile în care nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare în condiţiile alin. (1) şi alin. (2) ale art. 4042 C. proc. civ.
Ca atare, rezultă că cel interesat solicită restabilirea situaţiei anterioare nu pe cale accesorie, ci pe calea unui proces distinct.
Or, în condiţiile în care sediul materiei este cuprins în Cartea a V-a „Despre executarea silită”, secţiunea a VI-a „Întoarcerea executării”, se constată că natura juridică a acestei instituţii, astfel cum a fost definită în doctrină şi în literatura de specialitate, dar şi în practica judiciară, de „executare silită în sens invers”, determină şi instanţa competentă în soluţionarea ei, respectiv instanţa de executare, judecătoria, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, cum competenţa de încuviinţare a executării silite revine, potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ., judecătoriei, ca instanţă de executare, rezultă că, în aplicarea principiului simetriei, competenţa de soluţionare în primă instanţă a cererii de întoarcere a executării revine tot judecătoriei, ca instanţă de executare potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ.
În virtutea aceluiaşi principiu, dacă executarea nu s-a putut obţine decât prin ordinul unei instanţe judecătoreşti, atunci şi revocarea unei executări (înţeleasă ca o executare în sens invers), se poate obţine prin ordinul aceleiaşi instanţe, singura care cunoaşte în detaliu modul de desfăşurare a procesului de executare silită.
În sensul menţionat s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia în interesul legii nr. 5/2012, publicată în M. Of. al României nr. 251/13.04.2012, statuând că „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., instanţa judecătorească competentă potrivit legii să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare este instanţa de executare, respectiv judecătoria.
Cum dezlegarea dată problemelor de drept judecată prin decizia de recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanţe, conform art. 3307 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că şi din această perspectivă competenţa de soluţionare a prezentei cauze aparţine Judecătoriei Timişoara.
Curtea va constata că prin această soluţie nu se aduce atingere puterii de lucru judecat a hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, respectiv sentinţa civilă nr. 28/PI din 28 noiembrie 2012, având în vedere că Tribunalul Bucureşti nu era implicat în conflict.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va stabili competenţa în favoarea Judecătoriei Timişoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoria Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1713/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1819/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
