ICCJ. Decizia nr. 2263/2014. Civil. Partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2263/2014
Dosar nr. 36183/3/2012
Şedinţa publică din 18 septembrie 2014
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia în anulare înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 13 septembrie 2012 sub nr. 36183/3/2012, împotriva Deciziei civile nr. 825A din 13 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în Dosarul nr. 19833/299/2008 contestatoarea R.I. a solicitat admiterea contestaţiei, anularea hotărârii atacate şi reluarea judecăţii cauzei de la cel mai vechi act de procedura efectuat în cauză, urmând să se dispună admiterea apelului formulat de contestatoare împotriva Sentinţei civile nr. 24652 din 13 decembrie 2010 dată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
La data de 2 octombrie 2012, prin intermediul serviciului registratură, a fost înregistrată cerere pentru suspendarea executării hotărârii atacate cu contestaţie în anulare, contestatoarea R.I. solicitând admiterea cererii de suspendare a hotărârii şi suspendarea executării hotărârii atacate până la soluţionarea contestaţiei în anulare.
La termenul de judecată din data de 22 octombrie 2012 instanţa a pus în vedere contestatoarei obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 RON şi timbru judiciar de 0,3 RON pentru contestaţia în anulare şi achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 RON şi timbru judiciar de 0,3 RON pe cererea de suspendare a executării hotărârii a cărei contestaţie în anulare se solicită, sub sancţiunea anulării contestaţiei în anulare şi a cererii de suspendare ca netimbrate.
La termenul de judecată din data de 19 noiembrie 2012 intimata BRD - Groupe Societe Generale a invocat excepţia netimbrării atât a contestaţiei în anulare cât şi a cererii de suspendare a hotărârii atacate cu contestaţie în anulare.
Tribunalul Bucureşti, secţia IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 1034 din 19 noiembrie 2012 a admis excepţia netimbrării şi a anulat ca netimbrate atât contestaţia în anulare cât şi cererea de suspendare a executării Deciziei civile nr. 825/A din 13 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. 19833/299/2008.
Tribunalul a reţinut că prin rezoluţia de primire atât a contestaţiei în anulare cât şi a cererii pentru suspendarea executării hotărârii atacate cu contestaţie în anulare, cât şi la termenul de judecată din data de 22 octombrie 2012, s-a pus în vedere contestatoarei obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 RON şi timbru judiciar de 0,3 RON pentru contestaţia în anulare şi achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 RON şi timbru judiciar de 0,3 RON pe cererea de suspendare a executării hotărârii a cărei contestaţie în anulare se solicită, sub sancţiunea anulării contestaţiei în anulare şi a cererii de suspendare a executării ca netimbrate.
Contestatoarea deşi legal citată cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru şi depunerii timbrului judiciar pentru termenul de judecată din data de 22 octombrie 2012, astfel cum a rezultat din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare, nu s-a conformat dispoziţiei tribunalului şi nici nu a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, conform art. 18 din Legea nr. 146/1997, astfel cum a fost modificată.
Faţă de această situaţie şi în raport de dispoziţiile art. 20 alin. (1) - (3) din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, potrivit cărora taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit de instanţă sancţionându-se cu anularea cererii, tribunalul a admis excepţia netimbrării şi a anulat ca netimbrate atât contestaţia în anulare cât şi cererea de suspendare a executării Deciziei civile nr. 825A din 13 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Împotriva acestei decizii la data de 27 noiembrie 2012, a formulat recurs contestatoarea R.I. ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 21 martie 2013 şi prin care a invocat faptul că nu a fost legal citată la proces.
La termenul de judecată din data de 11 aprilie 2014, Curtea a suspendat judecata cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 242 pct. 2 C. proc. civ.
La data de 8 noiembrie 2013, recurenta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, care a fost anulată, ca netimbrată, prin încheierea de şedinţă din data de 3 decembrie 2013, în condiţiile în care partea fusese legal citată cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 4 RON şi timbru judiciar de 0,15 RON.
A doua cerere de repunere pe rol a fost înregistrată la data de 26 mai 2014.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 1084 din 24 iunie 2014, a constatat perimat recursul formulat de recurentă împotriva Deciziei civile nr. 1034A din data de 19 noiembrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Pentru soluţionarea excepţiei de perimare, Curtea a reţinut că perimarea operează de drept la împlinirea termenului de perimare, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele cerinţe: organul judiciar să fie învestit cu o cerere, care a declanşat o judecată în prima instanţă sau într-o cale de atac, cauza să rămână în nelucrare timp de un an în materie civilă, din culpa părţii, aşa cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 248 C. proc. civ., potrivit cărora orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, cu menţiunea expresă a legiuitorului că partea nu este considerată în culpă, în cazul în care actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
În ceea ce priveşte momentul de la care începe să curgă termenul de perimare, literatura de specialitate este unanimă în a arăta că este vorba de data ultimului act de procedura îndeplinit în cauză, act ce nu a mai fost urmat, din culpa părţii, de actele procesuale ce trebuiau să succeadă în mod firesc, astfel încât dosarul a rămas în nelucrare. Făcând aplicarea acestei reguli, în ipoteza în care judecata a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 242 pct. 2 C. proc. civ., momentul de la care începe să curgă termenul de perimare este reprezentat de data încheierii de şedinţă prin care s-a luat măsura suspendării, deoarece din acest moment, oricare dintre părţi poate efectua un act de procedura eficient pentru reluarea judecăţii.
Interpretând dispoziţiile art. 249 C. proc. civ., prin raportare la toate celelalte norme procedurale care reglementează instituţia perimării, Curtea a ajuns la concluzia că pentru a fi apt să producă efectul întreruptiv de perimare actul procesual (pe lângă faptul că trebuie să provină de la partea care justifică un interes şi să aibă ca obiectiv repunerea pe rol) trebuie să fie şi eficient, în sensul că sunt îndeplinite toate cerinţele pentru ca, în concret, cauza să fie repusă pe rol.
O interpretare contrară ar fi de natură să lase la latitudinea părţilor prelungirea nejustificată a procesului, prin depunerea la dosar a unor înscrisuri, respectiv formularea unor cereri (care vizează soluţionarea cauzei) în timpul suspendării judecăţii, dar care nefiind precedate de solicitarea repunerii pe rol a cauzei nu conduc practic la rezolvarea litigiului, ci doar la întinderea duratei acestuia, organul judiciar fiind împiedicat să constate pasivitatea părţilor şi să aplice sancţiunea procedurală corespunzătoare. În egală măsură, interpretarea contrară ar fi de natură să contravină şi concepţiei legiuitorului, reflectată prin dispoziţiile art. 252 C. proc. civ., în sensul că perimarea operează de drept la împlinirea termenului, putând fi constată din oficiu de către instanţă sau la cererea părţii interesate.
Curtea a precizat că prima cerere de repunere pe rol nu este aptă să producă efectul întreruptiv de perimare, în condiţiile în care a fost anulată ca netimbrată, cerinţa timbrajului impunându-se ca o condiţie prealabilă, de îndeplinirea căreia depinde legala învestire a instanţei cu orice cerere adresată organului judiciar, în măsura în care normele legale prevăd o taxa judiciară de timbru.
În privinţa celei de-a doua cereri de repunere pe rol, Curtea a constatat că a fost depusă după expirarea termenului de perimare de 1 an şi, având în vedere că perimarea operează de drept, indiferent de momentul în care este constată prin hotărâre judecătorească, nu se mai poate pune problema întreruperii unui termen, care a atins deja punctul de împlinire.
Faţă de atitudinea procesuală a părţilor, care nu au făcut nici un act de procedură eficient, de natură să întrerupă cursul perimării, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 249 C. proc. civ. şi nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Curtea a dat eficienţă prevederilor art. 252 C. proc. civ. şi a constatat că a intervenit perimarea recursului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea R.I., arătând că nu a fost legal citată în procesul de partaj.
Intimata BRD - Group Societe Generale prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei a invocat inadmisibilitatea cererii de recurs.
Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta R.I. a arătat că perimarea este o sancţiune procedurală ce intervine în scopul bunei înfăptuiri a justiţiei dar că, în speţă, citarea sa nu a fost legală.
Înalta Curte la termenul de judecată din data 18 septembrie 2014, învestită fiind cu soluţionarea acestei căi extraordinare de atac, a rămas în pronunţare pe excepţia inadmisibilităţii invocată de intimata BRD - Group Societe Generale, pe care o găseşte incidentă speţei, pentru următoarele considerente:
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.
Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.
În cauza de faţă se reţin dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., ce prevăd că pot fi supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, iar potrivit art. 377 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile date în recurs sunt irevocabile.
Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.
În speţă, decizia atacată este o hotărâre pronunţată în soluţionarea unui recurs, care este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 299 C. proc. civ.
Această concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac şi cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Întrucât hotărârea ce face obiectul recursului cu care Înalta Curte a fost învestită este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., fiind pronunţată de o instanţă de recurs, recursul declarat împotriva ei este inadmisibil, urmând a fi respins în consecinţă, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 299 alin. (1) coroborat cu art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.
Faţă de argumentele prezentate, Înalta Curte va respinge recursul contestatoarei R.I., ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea R.I. împotriva Deciziei nr. 1084 din 24 iunie 2014 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2262/2014. Civil. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 994/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
