ICCJ. Decizia nr. 2257/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2257/2014
Dosar nr. 987/108/2012
Şedinţa publică din 18 septembrie 2014
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 3181 din 19 noiembrie 2013, Tribunalul Arad a admis acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanta K.I. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale Bucureşti, având ca obiect despăgubiri.
În consecinţă, a fost anulată în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 52/86 din 10 octombrie 2011 şi a fost obligat pârâtul la plata sumei de 104.091 euro cu titlu de despăgubiri, cu dobândă legală aferentă, calculată de la data de 10 octombrie 2011; a fost obligat pârâtul la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Regionala de Drumuri şi Poduri Timişoara care a criticat-o pentru nelegalitate.
La termenul de judecată din 19 februarie 2014, în baza art. 84 raportat la art. 129 şi art. *2821 C. proc. civ., având în vedere valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost indicată de reclamantă (267.930 euro), instanţa a recalificat calea de atac cu care a fost învestită ca fiind apelul şi nu recursul.
La acelaşi termen, instanţa a pus în discuţie, în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepţia tardivităţii apelului invocată de reclamanta intimată pe calea concluziilor scrise şi susţinută oral.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 20 din 19 februarie 2013 a respins apelul, ca tardiv formulat, reţinând că potrivit dispoziţiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, incident în cauză faţă de data sesizării Tribunalului Arad cu cererea de chemare în judecată (20 februarie 2012), termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
În cauză, hotărârea primei instanţe a fost comunicată pârâtului la 16 decembrie 2013, iar apelul (calificat ca atare de instanţă) a fost depus la 17 ianuarie 2014, cu depăşirea datei de 6 ianuarie 2014 până la care putea fi depus.
Curtea a apreciat că întrucât apelantul nu a invocat în favoarea sa vreo cauză de natură a atrage repunerea în termen în sensul art. 103 C. proc. civ., faţă de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., nu se impune examinarea fondului susţinerilor acestuia, astfel încât instanţa a respins, ca tardiv, apelul declarat de pârât şi l-a obligat la plata către intimată a sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, cale de atac cu soluţionarea cărei a fost învestită Înalta Curte.
În memoriu de recurs pârâtul a dezvoltat consideraţii generale privind modalitatea de întocmire a raportului de evaluare şi şi-a exprimat nemulţumirea faţă de faptul că instanţa nu a ţinut cont de expertiza efectuată de SC E. SRL ce a stat la baza declanşării procedurilor de expropriere, valoarea despăgubirilor stabilite prin raportul de evaluare fiind corect stabilită.
Astfel, a arătat că despăgubirea propusă şi neacceptată de expropriat se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. Ambele componente au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor propuse a fi plătite.
Preţul de piaţă stabilit prin raportul de evaluare care a stat la baza propunerii despăgubirilor este unul corect, datele cuprinse în raportul de evaluare întocmit de SC E. SRL fiind în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.
Conform prevederilor art. 5 din Legea nr. 255/2010 expropriatorul are obligaţia de a aproba prin Hotărâre de Guvern şi lista proprietarilor imobilelor care constituie coridorul de expropriere, aşa cum rezultă din evidenţele unităţilor administrativ-teritoriale.
Indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Autostrada Nădlac - Arad” au fost aprobaţi prin H.G. nr. 1480/2009, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 845/2009.
Prin H.G. nr. 416/2010 s-a aprobat amplasamentul lucrării, declanşarea procedurilor de expropriere pentru imobilele situate pe amplasamentul lucrării „Autostrada Nădlac - Arad”, precum şi suma globală estimaţi cu titlu de despăgubire în valoare de 63.000 RON, sumă rezultată din raportul de expertiză întocmit de către un expert autorizat ANEVAR, angajat de către expropriator, în conformitate cu vechiul cadru legislativ în materie de expropriere. Suma de 63.000 mii RON aprobată prin H.G. nr. 416/2010 a fost suplimentată cu suma de 17.500 RON prin H.G. nr. 1248/2010, în conformitate cu art. 4 alin. (4) din Legea nr. 198/2004, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât la data promovării hotărârii iniţiale din cauza insuficienţei bugetare a fost alocată de la bugetul de stat doar suma de 63.000 RON, suma globală necesari acestui proiect fiind de 80.500 RON.
Raportul de evaluare a fost întocmit în vederea estimării valorii terenului expropriat, bazându-se pe principiile exproprierii pentru cauză de utilitate publica, idei directoare declarate prin legislaţia în vigoare. Valoarea de despăgubire a fost estimată conform prevederilor Legii nr. 255/2010 şi Legii nr. 33/1994, iar această valoare specială este mai mare decât o valoare de piaţă, care reprezintă: „suma estimată pentru care o proprietate poate fi schimbată la data evaluării, între un cumpărător decis şi un vânzător hotărât, într-o tranzacţie echilibrată, după un marketing adecvat, în care fiecare parte acţionează în cunoştinţă de cauză, prudent şi fără constrângeri”.
Raportul de evaluare a fost întocmit analizând piaţa specifică a proprietăţilor imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum: definirea pieţei (tipul de proprietate, potenţialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor şi arendaşi), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieţei (cererea probabil, oferta competitivă, etc.).
În concluzie, susţine că valorile stabilite prin expertiza ce a stat la baza declanşării procedurilor de expropriere, cea efectuată SC E. SRL, au fost cele corecte.
La termenul de judecată din data de 18 septembrie 2014 Înalta Curte a supus dezbaterii excepţia nulităţii recursului şi a rămas în pronunţare pe acest aspect.
Analizând această excepţie, Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. *3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze soluţia şi argumentele instanţei de apel în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
În speţa de faţă, susţinerile recurentului se referă la chestiuni vizând etapa administrativă a exproprierii, respectiv modalitatea de evaluare a despăgubirilor în această etapă, iar nu la argumentele instanţei de apel, referitoare la formularea tardivă a apelului.
Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.
Modalitatea în care recurentul a înţeles să critice decizia atacată constă practic în redarea actelor normative în materia exproprierii pentru utilitate publică şi a cronologiei acestora, referinţe asupra indicatorilor tehnico-financiari, cu referire la etapa administrativă a exproprierii, fără însă a se raporta la argumentele instanţei de apel în fundamentarea hotărârii recurate cu privire reţinerea ca incidentă cauzei a excepţiei de tardivitate a apelului şi fără a indica în concret în ce constă greşeala de nelegalitate a Curţii în soluţionarea apelului.
Astfel, memoriu de recurs nu conţine critici propriu-zise, fiind străine de soluţia şi considerentele hotărârii atacate şi referindu-se la împrejurări ce nu pot fi configurate ca fiind critici de nelegalitate.
În calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.
Criticile recurentului nu au legătură cu soluţia şi argumentele deciziei atacate prin prezentul recurs şi, din acest motiv, nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În această situaţie, sancţiunea care intervine este nulitatea recursului, neexistând motive de ordine publică, ce să poată fi examinate din oficiu de către instanţa de recurs.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va constata, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ., nulitatea căii de atac exercitate de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara împotriva Deciziei nr. 20 din 19 februarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2228/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2261/2014. Civil. Recuzare. Recurs → |
|---|
