ICCJ. Decizia nr. 2484/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2484/2014
Dosar nr. 3074/120/2011
Şedinţa publică din 1 octombrie 2014
Asupra cauzei constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la data de 13 mai 2011, reclamanţii D.R. şi G.C. au solicitat anularea Hotărârii nr. 6 din 4 martie 2011 a Consiliului Judeţean Dâmboviţa, în partea privitoare la despăgubirile acordate pentru exproprierea unei suprafeţe de 3.564 mp teren, solicitând acordarea unui minim de 25 euro/mp/teren intravilan şi respectiv 15 euro/mp/teren extravilan, cu cheltuieli de judecată.
În drept, cererea acestora a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 255/2010.
Prin Sentinţa civilă nr. 2540 din 17 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, a fost admisă contestaţia şi s-a anulat în parte Hotărârea nr. 6 din 4 martie 2011, fiind obligat pârâtul Consiliul Judeţean Dâmboviţa la plata către contestatori a sumei de 15.325,2 euro, echivalent în lei la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru exproprierea terenului de 3.564 mp situat în AA, BB comuna Moroeni, sat Pucheni, judeţul Dâmboviţa, precum şi să plătească reclamanţilor suma de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Tribunalul a reţinut că prin Hotărârea nr. 32 din 1 februarie 2011 a Consiliului Judeţean Dâmboviţa s-a dispus exproprierea imobilului în suprafaţă de 3.564 mp teren, situat în comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa, AA BB, aparţinând reclamanţilor, pentru care, prin Hotărârea nr. 6 din 4 martie 2011 a Consiliului Judeţean Dâmboviţa s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 5.196,30 RON.
Pe baza raportului de expertiză întocmit în cauză, s-a stabilit o valoare a despăgubirii de 4,3 euro/mp, rezultând o valoare de piaţă a imobilului, aşa cum cer dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanţa apreciind că valoarea determinată îndeplineşte şi cerinţele art. 27 din Legea nr. 33/1994, respectiv nu este mai mică decât cea oferită de expropriator (1,458 RON/mp), dar nici mai mare decât cea solicitată de expropriat (15 euro/mp).
A mai apreciat prima instanţă că valoarea menţionată în expertiza Camerei Notarilor Publici aferentă anului 2011 şi indicată de către expropriator ca bază de calcul, nu poate fi reţinută, pe de o parte pentru că evaluarea s-a efectuat în anul 2012 şi nu în anul 2011, iar pe de altă parte, întrucât această expertiză nu îndeplineşte criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, lege cu caracter special, care are rolul de a stabili o "justă despăgubire" pentru prejudiciul creat prin exproprierea forţată.
Ca atare, instanţa a constatat că valoarea despăgubirilor din raportul de expertiză este justă, corespunde criteriilor Legii nr. 33/1994, astfel că a dispus anularea Hotărârii nr. 6 din 4 martie 2011 a Consiliului Judeţean Dâmboviţa numai cu privire la art. 2, respectiv la cuantumul despăgubirilor.
Apelul declarat de pârâtul Consiliul Judeţean Dâmboviţa împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia civilă nr. 325 din 27 martie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, pe care a schimbat-o în parte, stabilind valoarea despăgubirilor cuvenite intimaţilor-contestatori la suma de 4.234 euro, în echivalent în lei la data plăţii, potrivit evaluării realizate de expert N.C., şi obligând pe intimaţi la plata cheltuielilor de judecată de 1.500 RON, în favoarea apelantului, cu menţinerea restului dispoziţiilor hotărârii.
În faza judecăţii de apel a fost efectuată o nouă expertiză de specialitate, în vederea determinării cuantumului despăgubirilor cuvenite pentru terenul expropriat, în raport de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii expertizei.
Pe baza probatoriilor noi ce au fost administrate, instanţa de apel a stabilit, amintind conţinutul dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, că lucrarea comisiei de experţi trebuie să aibă la bază preţurile de tranzacţionare ale terenurilor de acelaşi fel şi din aceeaşi unitate administrativ-teritorială la momentul efectuării lucrării de evaluare a imobilului expropriat, iar nu preţurile de ofertare rezultate de pe site-urile de publicitate sau cele de specialitate.
Raportând aceste consideraţii la speţa pendinte, instanţa de apel a observat, suplimentar faţă de lipsa calităţii de expert evaluator a expertului B.F., că acesta, alături de expertul desemnat în comisie de primă instanţă din partea reclamanţilor, au avut în vedere exclusiv preţuri de ofertare, aşa cum rezultă din conţinutul raportului de expertiză, lucrare pe care tribunalul şi-a fundamentat soluţia.
Prin urmare, au fost apreciate ca fondate criticile apelantului cu privire la modul de calcul al despăgubirilor de către experţii desemnaţi de tribunal şi care nu respectă dispoziţiile speciale anterior evocate.
În ceea ce priveşte evaluarea despăgubirii realizată în apel, s-a observat că toţi cei trei experţi desemnaţi în comisie au stabilit valori mai mici decât cea acordată prin hotărârea atacată.
De asemenea, în raport de criteriile legale de stabilire a despăgubirilor, Curtea a apreciat că expertul N.C. este singurul care a întocmit în mod corespunzător lucrarea ordonată, în raport de preţuri de tranzacţionare, adică preţuri efective de vânzare, achitate în baza unor contracte de vânzare-cumpărare şi pentru aceeaşi categorie de folosinţă, situate în aceeaşi localitate, la o epocă apropiată de cea a efectuării constatărilor.
Sub aspectul eventualelor daune aduse prin expropriere expropriatului sau altor persoane, expertul a concluzionat că nu s-a adus niciun prejudiciu care să îndreptăţească vreo plată cu acest titlu, de vreme ce nu se regăsesc în cauză situaţiile care ar fi fost potenţial generatoare de prejudicii, anume cele legate de construcţii de orice fel, recolte neculese, rest rămas neutilizabil, drepturi ale altor persoane îndreptăţite.
S-a observat şi faptul că suma calculată de expert cu titlu de despăgubire este mai mare decât cea oferită de expropriator şi mai mică decât cea solicitată de expropriat, fiind astfel îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
În ceea ce priveşte opinia expertului desemnat în comisie de către expropriat, acesta a folosit ca date de comparaţie preţurile de ofertare din publicaţiile de specialitate, însă nici acest expert nu a identificat daune aduse expropriatului sau altor persoane îndreptăţite ca urmare a exproprierii.
De asemenea, nici opinia expertului desemnat de către expropriator nu a putut fi avută în vedere de către instanţa de apel, de vreme ce nici acesta, în fundamentarea concluziilor sale legate de valoarea imobilului, nu s-a conformat dispoziţiilor speciale în materie, în sensul de a avea în vedere preţuri de tranzacţionare pentru terenuri de acelaşi fel, din aceeaşi unitate administrativ-teritorială.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Consiliul Judeţean Dâmboviţa.
În motivarea recursului declarat, s-a susţinut că soluţia instanţei de apel a fost dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a prevederilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată.
Instanţa de apel a apreciat, fără a exista un motiv temeinic în acest sens, că doar raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat de instanţă N.C. poate fi luat în considerare, împrejurare ce a condus la nerespectarea prevederilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, conform cărora "primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî".
Aşa cum rezultă din raportul de expertiză prezentat instanţei de apel, fiecare expert în parte a obţinut valori diferite, iar instanţa primind rezultatul expertizei, a ţinut cont doar de raportul întocmit de către expertul N.C.
Recurentul a mai precizat că despăgubirea oferită expropriaţilor în faza administrativă a fost determinată prin Raportul de evaluare nr. 9313 din 22 noiembrie 2010, aceasta respectând întocmai dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 255/2010. Astfel, evaluarea proprietăţii s-a realizat de către o echipă de evaluatori membri ai Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România, pentru unitatea administrativ-teritorială Moroeni, pe fiecare categorie de folosinţă, avându-se în vedere printre altele şi birourile notarilor publici, agenţiile de intermedieri mobiliare şi imobiliare - cu privire la tranzacţiile practicate în zonă pentru bunuri similare, bursa privind valoarea de piaţă a bunurilor imobile.
Deşi în cauză a fost întocmit un raport de expertiză de către o comisie de experţi constituită în conformitate cu prevederile art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanţa de apel ar fi trebuit să ţină cont şi de Raportul de evaluare nr. 9313 din 22 noiembrie 2010 întocmit de către SC N.S.T. SRL, respectiv de valoarea despăgubirii ce a fost stabilită în mod corect de către acesta, în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010.
Recurentul nu a dat o încadrare în drept recursului său şi a solicitat judecarea cauzei în baza art. 242 alin. (2) C. proc. civ.
La data de 30 septembrie 2014, intimaţii-contestatori au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În recurs nu au fost administrate probe suplimentare.
Analizând recursul declarat, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, potrivit celor ce urmează.
Criticile de recurs formulate de pârât împotriva deciziei instanţei de apel se circumscriu motivului legal de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi acestea susţin, în esenţă, o aplicare şi interpretare greşită a dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 (potrivit precizării exprese a recurentului), dar şi a celor cuprinse în art. 11 din Legea nr. 255/2010, sub regimul de reglementare al căreia s-a efectuat procedura exproprierii.
Critica de greşită interpretare şi aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 nu se verifică în condiţiile în care, primind rezultatul expertizei, instanţa de apel l-a comparat cu oferta făcută intimaţilor-contestatori de către expropriator (care a fost în sumă de 5.196,30 RON) şi cu pretenţiile contestatorilor (ce au urmărit obţinerea unei despăgubiri de 15 euro/mp) şi, observând că se înscrie în aceste marje legale, a obligat pe expropriator la plata acelei despăgubiri ce a fost determinată prin utilizarea criteriilor legale.
Astfel după cum corect a observat instanţa de apel, doar evaluarea expertului N.C. a corespuns exigenţelor legale impuse de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi doar acesta a răspuns obiectivelor expertizei, care, în aplicarea acestei norme legale, a impus calculul despăgubirilor în raport de "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză".
În condiţiile în care, în dezacord cu obiectivele impuse de instanţă pentru lucrarea de expertiză ordonată în apel, ceilalţi doi membri ai comisiei de experţi au persistat în realizarea evaluării în raport de oferte de preţ, iar nu pe bază de preţuri reale regăsite în convenţii încheiate pe piaţa liberă, de bună seamă că instanţa a stabilit că doar lucrarea expertului N.C. poate fi luată în considerare ca fiind singura ce respectă dispoziţia legii, iar nicidecum în lipsa unui motiv temeinic în acest sens, după cum nejustificat a pretins recurentul.
Nici critica de nerespectare a prevederilor art. 11 din Legea nr. 255/2010, dedusă din susţinerea neluării în seamă a Raportului de evaluare nr. 9313 din 22 noiembrie 2010, întocmit de SC N.S.T. SRL pe baza expertizelor întocmite şi actualizate de camera notarilor publici şi a informaţiilor furnizate de agenţiile de publicitate imobiliară, înainte de începerea activităţii comisiei de verificare a dreptului de proprietate, nu este întemeiată.
Astfel cum rezultă din chiar dispoziţiile legale invocate de către recurent - art. 11 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 255/2010 - evaluarea ce se realizează pe baza expertizelor întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, prin experţi evaluatori specializaţi, membri ai Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România - A.N.E.V.A.R., are loc în faza de pregătire a lucrărilor de expropriere, înainte de data începerii activităţii comisiei de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real.
În conformitate însă cu dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi (3) din acelaşi act normativ, expropriatorul nemulţumit de cuantumul despăgubirii acordate prin hotărârea expropriatorului (prevăzute la art. 19) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente cu o acţiune care se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
Cum pentru stabilirea despăgubirii cuvenite pentru proprietatea expropriată sunt prevăzute în mod clar criterii de determinare prin dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, altele decât cele prevăzute de art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010 valabile în faza administrativă pregătitoare a lucrărilor exproprierii, se deduce în mod clar faptul că nici instanţa de apel şi nici comisia de experţi desemnată de aceasta nu puteau să se raporteze la evaluarea indicată de către recurent.
În considerarea acestor motive, apreciind că hotărârea recurată a fost dată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.
La solicitarea intimaţilor-contestatori şi în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., îl va obliga pe recurent să plătească acestora cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 RON, constând în onorariu de avocat, a cărui plată a fost dovedită cu chitanţa de la dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Consiliul Judeţean Dâmboviţa împotriva Deciziei nr. 325 din 27 martie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Obligă pe recurent la 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimaţii reclamanţi D.R. şi G.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2482/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2486/2014. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
