ICCJ. Decizia nr. 2505/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2505/2014
Dosar nr. 1217/4/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 1 octombrie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari la data de 22 iulie 2013, reclamantul C.I.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta R.M., pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare privind imobilul în suprafaţă de 1.900 mp, teren extravilan, neagricol, situat în comuna Potlogi, sat P., jud. Dâmboviţa, tarlaua AA, parcela XX, conform titlului de proprietate din 19 februarie 2013, emis de CJ.P.S.D.P.A.T. Dâmboviţa, înscris în CF nr. BB a comunei Potlogi, jud. Dâmboviţa, nr. cadastral YY.
În motivare, reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâta, la data de 20 ianuarie 2013, o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, prin care au convenit tranzacţionarea imobilului mai sus menţionat, pentru care a achitat integral suma de 1.900 RON.
Deşi reclamantul şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin încheierea antecontractului, pârâta nu s-a prezentat la notariat, cu toate actele necesare vânzării, pentru perfectarea acesteia în formă autentică.
Prin sentinţa nr. 1266 din 27 noiembrie 2013, Judecătoria Răcari a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, reţinând că, în raport de împrejurarea că acţiunea are caracterul unei acţiuni personale imobiliare, competenţa de soluţionare a acesteia se determină potrivit regulii generale stipulate în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căreia cererea de chemare in judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie teritorială domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Având în vedere că pârâta domiciliază în Bucureşti, sectorul 4, şi că în antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de părţi nu a fost prevăzut un loc pentru executarea obligaţiei asumate de acestea, s-a stabilit că, în speţă, îşi găsesc aplicabilitatea prevederile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
La rândul său, prin sentinţa nr. 6229 din 1 iulie 2014, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, secţia civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu rezolvarea acestuia.
În considerentele hotărârii, a reţinut că, prin acţiunea cu caracter personal, reclamantul urmăreşte valorificarea unui drept de creanţă, căruia îi sunt aplicabile, din această perspectivă, dispoziţiile generale în materia competenţei teritoriale, reglementate de art. 97-116 C. proc. civ., norme de ordine privată, a căror încălcare putea fi invocată exclusiv de către pârâtă, prin întâmpinare, conform prevederilor art. 130 alin. (3) coroborate cu art. 131 alin. (1) din acelaşi act normativ, situaţie care nu s-a întâmplat în speţă.
Mai mult decât atât, instanţa a arătat că domiciliul pârâtei nu se află în sectorul 4 al capitalei, ci în sectorul 3, astfel încât este nejustificată declinarea de competenţă dispusă de Judecătoria Răcari în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.
De altfel, nici această din urmă instanţă nu putea să invoce excepţia necompetenţei teritoriale din oiîciu, întrucât aceasta nu a fost învestită de către reclamant, ci de către Judecătoria Răcari în urma declinării de competenţă, în raport de domiciliul pârâtei, care s-a considerat, în mod eronat, că este în sectorul 4 al capitalei.
Prin urmare, având în vedere că dintre două instanţe necompetente teritorial, dar relativ, una sesizată de reclamant, căreia nu i s-a invocat de către pârâtă această excepţie, iar cealaltă necompetentă teritorial, dar nesesizată de către reclamant, competentă să judece litigiul este instanţa învestită iniţial, respectiv Judecătoria Răcari.
Examinând conflictul de competenţă, Înalta Curte va reţine că, în speţă, competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă revine Judecătoriei Răcari pentru considerentele ce succed:
Prin demersul judiciar iniţiat la 22 iulie 2013, reclamantul C.I.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta R.M., domiciliată în Bucureşti, bd. T.P., sector 4, pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, cu privire la imobilul în suprafaţă de 1.900 mp, teren extravilan, neagricol, situat în comuna Potlogi, sat P., jud. Dâmboviţa, tarlaua AA, parcela XX, înscris în CF nr. BB a comunei Potlogi, jud. Dâmboviţa, nr. cadastral YY.
Prin decizia nr. 8 din 10 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la caracterul acţiunii în pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil şi la determinarea instanţei competente teritorial să o soluţioneze, s-a stabilit că această acţiune are natura unei acţiuni personale imobiliare. În această situaţie, competenţa teritorială este alternativă, reclamantul având posibilitatea să aleagă între instanţele deopotrivă competente, respectiv cea de la domiciliul pârâtului şi instanţa locului executării obligaţiei, numai dacă în actul juridic încheiat de părţi a fost prevăzut locul executării, fie chiar în parte, a obligaţiei.
Prin urmare, în raport de această calificare, se constată că Judecătoria Răcari a fost sesizată cu soluţionarea unei acţiuni imobiliare cu caracter personal, prin care reclamantul urmăreşte valorificarea unui drept de creanţă, rezultat în urma semnării cu pârâta a unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare a unui imobil, constând în solicitarea privind încheierea contractului, corelativă obligaţiei pârâtei de a efectua demersurile necesare în acest scop.
Având în vedere ca, în speţă, părţile litigante nu au predeterminat, în antecontractul pe care i-au încheiat, locul executării obligaţiei, competenţa teritorială a instanţei în soluţionarea cererii deduse judecăţii se determină în raport de dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Această normă de ordine privată are caracter relativ, şi, prin urmare, numai pârâta, prin întâmpinare, sau, în lipsa acesteia, până la prima zi de înfăţişare, putea invoca excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, în raport de prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.
Întrucât pârâta nu a înţeles să invoce excepţia menţionată, conform prescripţiilor legale enunţate şi, având în vedere că acţiunea de faţă nu face parte din categoria celor pentru care legiuitorul a impus o normă de competenţă teritorială exclusivă, instanţa competentă să soluţioneze litigiul dedus judecăţii este Judecătoria Răcari, instanţa iniţial sesizată, care nu avea posibilitatea de a invoca excepţia necompetenţei sale teritoriale, astfel după cum greşit a procedat în cauză.
Ca urmare, faţă de cele ce preced, competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Răcari.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2499/2014. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2513/2014. SECŢIA I CIVILĂ. Fond funciar.... → |
|---|
