ICCJ. Decizia nr. 2540/2014. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2540/2014
Dosar nr. 268/1/2014
Şedinţa publică din 02 octombrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1177 din data de 30 mai 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea prin care contestatorul, reclamant în cauză, a solicitat daune, în temeiul dispoziţiilor art. 96 din Legea nr. 303/2004, pentru prejudiciul ce i-a fost creat prin erorile judiciare săvârşite de instanţele de judecată în cauzele în care a avut calitatea de parte, ce au făcut obiect al Dosarelor nr. 7679/302/2010 şi nr. 18150/302/2010.
Prin decizia civilă nr. 35 A din data de 8 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a l-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii instanţei de fond.
Prin decizia civilă nr. 4545 din data de 16 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 64618/3/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a constatat nul recursul declarat de reclamantul G.M. împotriva deciziei civile nr. 35 A din data de 8 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Instanţa a reţinut că motivele de recurs nu au fost depuse de reclamant în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 303 alin. (1) C. proc. civ., considerent pentru care sunt incidente prevederile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul cărora a fost constatat nul recursul.
La data de 20 ianuarie 2014, recurentul G.M. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 4545 din data de 16 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întemeiată de dispoziţiile art. 317, 318 şi art. 319 C. proc. civ.
În motivare, contestatorul a invocat faptul că decizia civilă atacată cu recurs este nelegală şi netemeinică, deoarece a fost grav prejudiciat de faptul că instanţele judecătoreşti au săvârşit erori judiciare şi nu au soluţionat favorabil cauzele ce au făcut obiect al dosarelor în care a avut calitatea de parte.
A mai susţinut faptul că, deşi a administrat probe în susţinerea poziţiei sale procesuale, în lipsa oricăror probe contrare administrate de partea adversă, instanţele de judecată au respins, nefondat, acţiunile sale aspecte de natură a justifica cererea de obligare la despăgubiri civile, în soluţionarea căreia a fost pronunţată decizia atacată.
Analizând contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispoziţiile art. 317 C. proc. civ. (contestaţia în anulare obişnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) şi ale art. 318 C. proc. civ. (contestaţia în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanţei de recurs).
Cazurile în care poate fi promovată contestaţia în anulare obişnuită sunt două; când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii şi când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Contestaţia în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze; când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale şi când instanţa, respingând recursul ori admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Prin urmare, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanţă fondului raportului juridic dedus judecăţii.
În cauză, contestatorul invocă drept temei juridic al căii extraordinare de atac dispoziţiile art. 317-321 C. proc. civ., fără a indica, în concret, care sunt motivele care să vizeze decizia contestată, limitându-se doar la a-şi exprima nemulţumirile cu privire la soluţia pronunţată şi a arăta că instanţa a analizat greşit toate susţinerile şi probele privind acţiunea în răspundere, dedusă judecăţii.
Astfel, contestatorul critică modul cum a fost soluţionată, pe fond, acţiunea în despăgubiri civile formulată, respectiv faptul că aceasta a fost respinsă ca nefondată, însă pe calea contestaţiei în anulare nu se pot valorifica eventualele greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale, contestaţia în anulare fiind o cale extraordinară de atac de retractare.
În plus, critica contestatorului nu vizează în realitate soluţia instanţei de recurs, prin care a fost admisă excepţia tardivităţii motivării recursului şi constatat nul recursul declarat, ci caracterul netemeinic şi nelegal al hotărârilor pronunţate de instanţele de fond, într-o reiterare a motivelor de recurs, depuse tardiv, în recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1177 din data de 30 mai 2012.
Prin urmare, Înalta Curte constată că aspectele invocate de contestator, prin motivele cererii formulate, nu se încadrează în dispoziţiile art. 317 şi 318 C. proc. civ., motiv pentru care contestaţia în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul G.M. împotriva deciziei civile nr. 4545 din 16 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2538/2014. Civil. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 2544/2014. Civil. Grăniţuire. Revizuire - Fond → |
|---|
