ICCJ. Decizia nr. 2664/2014. Civil. Contestaţie decizie de concediere. Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2664/2014
Dosar nr. 3221/1/2014
Şedinţa publică din 10 octombrie 2014
Deliberând, asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 11 septembrie 2014, revizuenta D.D. a solicitat revizuirea deciziei nr. 260 din 24 iunie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I-a civilă, susţinând că potrivnică deciziei nr. 800 din 29 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
În motivarea cererii, a susţinut că hotărârile enunţate sunt potrivnice deoarece sunt pronunţate în litigii identice, purtate între personalul angajat şi Compania Naţională Poşta Română SA.
În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Examinând cererea de revizuire, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) cu referire la art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este tardivă, urmând a fi respinsă, pentru considerentele ce succed:
Cererea de revizuire a fost declarată împotriva deciziei nr. 260 din 24 iunie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, revizuenta susţinând că aceasta este contrară deciziei nr. 800 din 29 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea pentru contrarietate de hotărâri poate fi exercitată în termen de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii din dreptul de a mai exercita calea de atac.
Spre deosebire de vechea reglementare, care prevedea o modalitate diferită de calcul a termenului de exercitare a căii de atac, după cum hotărârile între care exista contrarietate erau sau nu pronunţate de instanţe de recurs, normele legale aplicabile cauzei pendinte prevăd un termen generic de o lună, care începe să curgă de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri judecătoreşti.
În cauză, ultima hotărâre judecătorească, dintre cele pretins potrivnice, este decizia nr. 260 din 24 iunie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, fiind pronunţată într-un conflict de muncă.
Conform dispoziţiilor art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, în această materie hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt decizii definitive deciziile date în apel, fără drept de recurs. Totodată, alin. (2) al aceluiaşi art. stabileşte că hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului (...) sau, după caz, la data pronunţării. Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale evocate, rezultă că deciziile pronunţate în apel în materia conflictelor de muncă sunt decizii definitive de la data pronunţării.
În cauza dedusă judecăţii, cererea de revizuire a fost formulată în temeiul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a fost transmisă prin poştă la data de 10 septembrie 2014, fiind îndreptată împotriva unei hotărâri definitive chiar de la data pronunţării sale, respectiv de la data de 24 iunie 2014.
În raport de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 cu aplicarea dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., termenul pentru exercitarea căii de atac a revizuirii s-a împlinit la 24 iulie 2014.
Înalta Curte constată că revizuenta nu a formulat cerere de repunere în termen şi nici nu a invocat vreo împrejurare care să o fi pus în imposibilitatea absolută de a exercita calea de atac, în intervalul prevăzut de lege.
Pentru aceste considerente, cererea de revizuire va fi respinsă ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv formulată, cererea de revizuire declarată de revizuenta D.D. împotriva deciziei nr. 260 din 24 iunie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 2621/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2699/2014. Civil → |
---|