ICCJ. Decizia nr. 2687/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2687/2014
Dosar nr. 2665/54/2010*
Şedinţa publică din 14 octombrie 2014
Prin cererea înregistrată la instanţă în Dosarul nr. 4647/95/2007, reclamantele T.L., P.V.E. şi M.L.F.V.L. (fostă P.E.O.), în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională a Lignitului Oltenia SA, au solicitat obligarea pârâtei SNL Oltenia SA să le restituie în natură imobilele situate în comuna S., jud. Gorj compuse din: vila nr. 3 având suprafaţa construită de 235,62 m.p. compusă din P+1+2, având fundaţie de beton, zidită din cărămidă şi acoperită cu ţiglă împreună cu terenul aferent în suprafaţă de 872 m.p. având ca vecini, (vila nr. 6 cu terenul de 833 m.p.), (Teatrul de vară şi fostul Cămin Cultural); vila nr. 6 având suprafaţa construită de 372,98 m.p. compusă din P+2+ verandă, având fundaţia de piatră, zidită din cărămidă şi acoperită cu ţiglă împreună cu terenul aferent în suprafaţă de 833 m.p., (vila 3 cu terenul de 872 m.p.), obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
La data de 08 iunie 2007 a fost formulată o cerere de intervenţie în interes propriu de către intervenienţii J.E., J.C.M., J.G.A., J.F.D. şi C.I. prin care au solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamante susţinând că, intervenienţii sunt moştenitorii testamentari ai defuncţilor I. şi Ş.S. care la rândul lor sunt fii lui Şt.S. zis B., frate cu P.E.O., autoarea reclamantelor.
În şedinţa publică din 27 februarie 2009 s-au depus note de şedinţă de către apărătorul reclamantelor prin care însă se solicită de către acestea restituirea în natură în cotă de ½ de reclamante şi a imobilelor terenuri şi construcţii enumerate la cele 18 puncte din notele de şedinţă, cererea fiind pusă în discuţia părţilor şi disjunsă în baza art. 165 C. proc. civ., făcând ulterior obiectul Dosarului nr. 2235/95/2009, cererea fiind judecată de acelaşi complet.
Având în vedere că la data de 20 martie 2009 s-au depus din nou precizări de către apărătorul reclamantelor prin care şi-au restrâns acţiunea disjunsă doar la restituirea în natură în cotă de ½ pentru reclamante a imobilelor terenuri în suprafaţă de 411 m.p. şi respectiv 891 m.p. şi construcţii - cantina şi magazia amplasate pe terenul de 411 m.p., precizând că restul celor 16 terenuri solicitate iniţial a fi restituite în natură au fost obţinute prin sentinţa nr. 26/2009 a Tribunalului Gorj, instanţa a dispus reconexarea, apreciind că, verificările ce trebuie efectuate de către experţi în teren pot fi realizate de către aceeaşi experţi desemnaţi pentru soluţionarea acţiunii principale şi a cererii de intervenţie în interes propriu formulată la aceasta.
Prin decizia civilă nr. 265 din 27 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 4647/95/2007, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de SNLO SA.
S-a respins acţiunea principală la Legea nr. 10/2001 formulată de reclamantele T.L., P.V.E. şi M.L.F.V.L. în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională a Lignitului Oltenia SA şi admite cererea de intervenţie în interes propriu formulată la aceasta de către intervenienţii J.C.M., J.G.A., J.F.D. şi C.I.
A fost admisă acţiunea ulterior precizată conexată la acţiunea principală formulată de către aceleaşi reclamante.
S-a dispus restituirea în natură a cotei de 1/2 ambelor reclamante din următoarele bunuri imobile: teren de 891 m.p.; teren de 411 m.p., cantină şi magazie aflate pe terenul de 411 m.p. sus individualizat, conform rapoartelor de expertiză întocmite de experţii C.D. şi M.S.
S-a luat act că reclamantele nu mai solicită cheltuieli de judecată solicitate iniţial prin acţiune.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut că:
Sub aspectul stării de fapt, proprietatea Băile S. a aparţinut autoarei S.S., fiind moştenită ulterior de către cei trei descendenţi gradul I ai acesteia, respectiv E.O.S., I.S. şi Şt.S. zis B.
La rândul său E.O.S. căsătorită P. a avut trei copii, respectiv Po.F. născută P., P.R. şi P.M.
Po.F. a avut un singur fiu, Po.T. care este tatăl reclamantelor T.L. şi P.V.E., cele două dovedindu-şi calitatea de moştenitor al acestuia în baza certificatului de moştenitor din 30 septembrie 2003 emis de BNP C.C.L.
Moştenitor al defunctului P.M. decedat la 16 martie 1990 este reclamanta M.L.F.V.L., născută P.E.O. conform certificatului de naştere aflat la dosar şi a adresei emisă de Ministerul Afacerilor Externe al României.
Celălalt fiu al E.O.S., P.R. nu a avut descendenţi, moştenitorii acestuia fiind reclamantele T.L. şi P.V.E.
Notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilele în litigiu a formulat, atât tatăl reclamantelor P.T., aflată la fila 13 din dosar, cât şi M.L.F.V.L., aflată la dosarul instanţei de fond.
Observând cele două notificări s-a reţinut de tribunal că P.T. a formulat notificarea la data de 21 septembrie 2001, iar reclamanta M.L.F.V.L. la data de 05 februarie 2002, în termenul legal prevăzut de Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare, astfel că susţinerile intervenienţilor că moştenitorii E.O.P. nu au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 ci abia în baza Legii nr. 247/2005, urmează a fi înlăturate ca nereale de către instanţă având în vedere data indicată pe cele două notificări de către reclamantă şi autorul P.T. şi data înregistrării acestora la Biroul executorului judecătoresc.
Constatând că reclamantele au făcut dovada calităţii de moştenitor conform certificatelor de moştenitor aflate la dosarul cauzei şi că imobilele în litigiu au fost solicitate de către autorul P.T. prin notificarea formulată şi de către reclamanta M.L.F.V.L. (aceasta rezultând din raportul de expertiză întocmit de expert C.D.), a reţinut tribunalul că prin formularea acestor notificări reclamantele au fost repuse în termenul de acceptare al succesiunii pentru bunurile care fac obiectul cererii lor de restituire în natură, cererea având valoare de acceptare a succesiunii în temeiul Legii nr. 10/2001, art. 4 alin. (3).
Pentru aceleaşi considerente se va admite cererea de intervenţie în interes propriu formulată la acţiunea principală de către intervenienţi, constatându-se că, acestora le-au şi fost restituite în natură cele două terenuri şi vilele amplasate pe acestea, respectiv vila 3 şi vila 6 indicate în acţiunea principală formulată de reclamante aşa cum rezultă din decizia nr. 100/2006 a Curţii de Apel Craiova rămasă irevocabilă.
În ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 411 m.p. pe care se află cantina şi magazia solicitate de către reclamante a fi restituite în natură prin acţiunea ulterior precizată conexată la acţiunea principală, rezultă din raportul de expertiză că, această suprafaţă de teren face parte din proprietatea Băilor S. rămasă în indiviziune după cum este descrisă în actele depuse la dosar respectiv, în actul de recunoaştere de drepturi din 29 mai 1921, sentinţa civilă nr. 78 din 30 ianuarie 1924 şi actul de garanţie ipotecară din 26 martie 1930.
În raport de constatările din expertizele efectuate în cauză s-a reţinut de către tribunal că reclamantele sunt îndreptăţite în sensul disp. art. 3 din Legea nr. 10/2001 în calitate de moştenitoare ale defunctei E.O.P., la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură a imobilelor teren de 891 m.p. şi teren de 411 m.p., precum şi a magaziei şi cantinei, construcţii amplasate pe terenul de 411 m.p.
Cât priveşte susţinerea apărătorului intervenienţilor că, s-a stabilit cu puterea lucrului judecat prin hotărârile judecătoreşti anterioare că, intervenienţii sunt cei îndreptăţiţi la restituirea în natură a imobilelor din precizarea la acţiunea conexată la acţiunea principală, urmează a fi înlăturată de către instanţă întrucât, potrivit art. 4 din Legea nr. 10/2001 „în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptăţite, coproprietare a bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabileşte în cote părţi ideale potrivit dreptului comun”, iar alin. (2) al aceluiaşi art. arată că de prevederile acestei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
Este fără relevanţă, sub aspectul calităţii procesuale pasive a pârâtei SNLO SA Tg-Jiu, că în prezent imobilele solicitate de către reclamante a fi restituite în natură sunt deţinute de către intervenienţii din cauza de faţă, iar anterior acestora de către O.J.T. Gorj, de vreme ce la data notificării de către reclamante imobilele se aflau în posesia pârâtei SNLO SA Tg-Jiu, acesta legitimând calitatea procesuală pasivă a SNLO SA Tg-Jiu, considerente în raport de care tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către această pârâtă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâta SC Complexul Energetic Oltenia SA - Divizia Minieră Tg Jiu; reclamantele T.L., P.V.E., F.M.L.V.L.; intervenienţii J.E., J.F.D., J.C.M., J.G.A. şi C.I., criticând-o pentru netemeinice şi nelegalitate.
Prin contestaţia formulată de reclamantele T.L., P.V.E. şi M.L.F.V.L. (născută P.E.O.), prin mandatar P.V.E., au solicitat ca în contradictoriu cu Primarul Comunei S. să fie anulată dispoziţia nr. 28 din 30 ianuarie 2004 prin care s-au respins cererile formulate de P.T., privitoare la pct. 1 şi 2 din notificarea nr. xx/2001, precum şi cererile formulate de F.M.L., prin care a solicitat restituirea în natură a imobilelor terenuri de circa 20000 m.p. situat la Răsărit de apa Blahniţa, învecinat la N- fosta prorietate G.T., şi S. fosta prorpietate a E.O.S., ai căror moştenitori sunt contestatoarele, precum şi terenul şi clădirile ce au avut ca destinaţie moară cu joagăr şi cuptor de pîine, până la casele lui I.S.
Tribunalul Gorj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 660 din 14 decembrie 2005 dată în Dosarul nr. 3399/2005 a respins contestaţiile formulate de petente, împotriva dispoziţiei nr. 28 din 30 ianuarie 2004 emisă de Primarul comunei S., jud. Gorj.
Împotriva sentinţei au declarat apel contestatoarele.
Prin decizia civilă nr. 334 din 18 aprilie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 759/2006, apelurile au fost admise, s-a desfiinţat sentinţa primei instaţe şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Tribunalul Gorj, prin sentinţa nr. 26 din 11 februarie 2009 a admis în parte contestaţia formulată în baza Legii nr. 10/2001 de reclamantele T.L., P.V.E., F.M.L., în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei S., judeţul Gorj.
A dispus anularea dispoziţiilor art. 1 şi 2 din dispoziţia nr. 28 din 30 ianuarie 2004, a Primarului comunei Săcelu şi restituirea în natură a terenurilor, după cum urmează:
- terenul în suprafaţă de 1075 m.p. cu categoria de folosinţă păşune deţinut de Primăria Săcelu, terenul fiind liber, având ca; terenul în suprafaţă de 15251 m.p., teren fără construcţii; terenul în suprafaţă de 517 m.p.; terenul în suprafaţă de 467 m.p.; terenul în suprafaţă de 371 m.p, păşune; terenul în suprafaţă de 1715 m.p.; teren în suprafaţă de 1167 m.p.; teren în suprafaţă de 1468 m.p.; teren în suprafaţă de 2046 m.p.; teren în suprafaţă de 2123 m.p. terenul în suprafaţă de 3557 m.p.; teren în suprafaţă de 3122 m.p.; teren în suprafaţă de 1178 m.p. (teren parc primărie); teren în suprafaţă de 1460 m.p.); terenul în suprafaţă de 900 m.p cu moara, (S 1); terenul cu brutărie în suprafaţă de 679 m.p.; terenul în suprafaţă de 924 m.p. (S 3); terenul în suprafaţă de 259 m.p. (S 4); terenul în suprafaţă de 265 m.p. (S 5); terenul în suprafaţă de 319 m.p. (S 8); terenul în suprafaţă de 431 m.p. (S 9); terenul în suprafaţă de 1045 m.p., (S 10); terenul în suprafaţă de 1690 m.p. (S 11); terenul în suprafaţă de 4807 m.p. (S 12).
Împotriva acestei decizii a declarat apel primarul comunei Săcelu, jud. Gorj - V.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 195 din 23 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 4569/95/2006, s-a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul V.I. - primarul comunei Săcelu, Gorj împotriva sentinţei civile nr. 26 din data de 11 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosar nr. 4569/95/2006 în contradictoriu cu intimatele reclamante T.L., P.V.E. şi F.M.L. - V.L. (născută P.).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Primarul Comunei Săcelu.
Prin decizia nr. 3860 din 18 iunie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 4569/95/2006, s-a admis recursul, s-a casat decizia şi s-a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de apel.
Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat următoarele:
Împrejurarea că imobilele ce constituie obiect al notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 sau cel puţin, o parte dintre acestea , nu figurează în patrimoniul unităţii administrativ - teritoriale a comunei, pentru a putea dispune de acestea în temeiul legii speciale, interesează fondul dreptului dedus judecăţii, implicit existenţa vreunei obligaţii în sarcina pârâtului din cauză în legătură cu diferitele măsuri reparatorii, fără a afecta cadrul procesual stabilit în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, după cum s-a arătat anterior.
În măsura în care se pretinde că imobilul ce face obiectul notificării aparţine altor persoane decât celei indicate drept unitate deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001, instanţa are ea însăşi obligaţia să procedeze la verificarea situaţiei juridice a imobilul ui în litigiu, independent de obligaţia procesuală a unei părţi în proces de a-şi proba pretenţiile şi apărările, pentru a se asigura că, dând satisfacţie pretenţiilor persoanei îndreptăţite, nu afectează drepturile altor persoane asupra bunului şi, totod ată, că pronunţă o hotărâre legală, susceptibilă de a fi pusă în executare, fără a genera alte conflicte.
Astfel, instanţa de apel trebuia să procedeze în cauză la evaluarea probatoriului administrat pe aspectul deţinerii suprafeţelor de teren restituite şi, dacă era necesară suplimentarea acestuia, să solicite informaţii privind situaţia juridică de la autorităţile publice sau de la orice altă persoană, procedând, dacă este cazul, la aplicarea unei amenzi judiciare, în condiţiile art. 1081 alin. (1) pct. 2 lit. f) C. proc. civ., pentru refuzul sau omisiunea unei autorităţi de a comunica la cererea instanţei, la termenul fixat în acest scop, datele care rezultă din actele şi evidenţele ei.
Dacă ar fi procedat în acest fel, ar fi constatat că, într-o altă cauză, s-a pron unţat o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă prin care s-a dispus restituirea în natură în favoarea altor persoane a nu mai puţin de 9 suprafeţe dintre cele restituite reclamantelor în cauza de faţă, iar pentru alte 4 suprafeţe dintre cele revendicate de aceleaşi reclamante, în baza Legii nr. 18/1991, s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea altor proprietari.
Astfel, prin decizia nr. 100 din 1 februarie 2006 pronunţată în Dosarul nr. 9292/1/2006 de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă , irevocabilă prin decizia nr. 7605 din 9 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus restituirea în natură a mai multor terenuri către moştenitorii celor doi fii ai numitului Şt.S. (B.), respectiv C.I. şi O.I., succesorii lui Ş.S. - fiul şi J.M. şi E., succesorii lui S.I.
De asemenea, în cuprinsul respectivei decizii se menţionează, d upă verificarea situaţiei juridice a terenurilor solicitate de moştenitorii lui Şt.S. (B.), că alte 4 suprafeţe - care au fost restituite în prezenta cauză - au făcut obiectul legilor fondului funciar, eliberându-se titluri de proprietate în favoarea altor persoane (acesta fiind şi motivul pentru care nu s-a dispus restituirea şi în cealaltă cauză), respectiv: suprafaţa de 1715 m.p., care fusese înstrăinată de Şt.S. în anul 1957; suprafeţele de 1167 m.p. şi 371 m.p., reconstituite lui M.D. şi suprafaţa de 1075 m.p., reconstituită lui S.I.
Motivul pentru care aceleaşi terenuri au fost s olicitate de reclamanţi diferiţi, prin notificări distincte, soluţionate prin dispoziţii administrative diferite - atât de către Primarul comunei Săcelu, cât şi de alţi deţinători (Societatea Naţională a Lignitului Oltenia SA Tg. Jiu, SC Complexul Hotelier G., care au figurat ca pârâţi în cealaltă cauză) - este acela că terenurile au aparţinut în indiviziune şi în cote egale fraţilor Şt.S. (B.) şi E.O.S. (căsătorită P.).
Astfel, o parte a fost dobândită prin cumpărare d e către cei doi -contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. xx/1923 transcris sub nr. RR/1923, menţionat în sentinţa civilă nr. 78 din 30 ianuarie 1924 a Tribunalului Gorj, secţia a II-a , iar cealaltă - pe cale succesorală, de la mama acestora, S.S. , după cum rezultă din sentinţa civilă nr. 59 din 21 februarie 1927 a aceleiaşi instanţe, prin care se ia act de tranzacţia coproprietarilor.
Reclamantele au susţinut şi dovedit că descind pe linia E.O.S.: reclamant ele P.V.E. şi T.L. sunt fiicele nepotului acestei autoare (P.T.I., fiul F.P., născută din căsătoria E.O.P.), totodată, moştenitoare ale unui alt fiu al autoarei, R.P., în timp ce reclamanta M.L.F.V.L. este fiica celui de-al treilea fiu al aceleiaşi autoare, respectiv M.P.
În aceste condiţii, se constată că modul de argumentare a soluţiei, criticată de recurent, reflectă o insuficientă evaluare a probelor administrate şi stabilirea necorespunzătoare a situaţiei de fapt.
După revenirea dosarului la Curtea de Apel Craiova, prin încheiere de şedinţă din 31 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 2665/54/2010, s-a dispus conexarea Dosarului nr. 4647/95/2010 la acest dosar, urmând ca apelurile împotriva acestor două sentinţe să fie soluţionate împreună.
Prin decizia civilă nr. 240 din 6 noiembrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a respins apelurile formulate de pârâta SC Complexul Energetic Oltenia SA - Divizia Minieră Tg Jiu, de reclamantele T.L., P.V.E., F.M.L.V.L., prin mandatar P.V.E., intervenienţii J.E., J.F.D., J.C.M., J.G.A., pârâtul Primarul Comunei Săcelu reprezentat de curator special T.V. împotriva sentinţei civile nr. 265 din 27 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 4647/95/2007.
A admis apelul declarat de pârâtul Primarul Comunei Săcelu reprezentat de curator special T.V., împotriva sentinţei civile nr. 26 din data de 11 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 4569/95/2006.
A schimbat în parte sentinţa în sensul că a înlăturat de la restituirea în natură a celor 4 suprafeţe de teren ce nu mai figurează în patrimoniul unităţii administrative, respectiv: 1715 m.p., 1167 m.p., 317 m.p. şi 1075 m.p., iar pentru celelalte suprafeţe a dispus restituirea în natură în cote de 1/2 pentru reclamante. S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Curtea a reţinut următoarele: În ceea ce priveşte apelul formulat împotriva sentinţei nr. 26 din data de 11 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 4569/95/2006:
În soluţionarea apelului au fost avute în vedere, mai întâi, îndrumările obligatorii cuprinse în considerentele deciziei nr. 3860 din 18 iunie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de apel fiind astfel ţinută a stabili care este situaţia juridică a terenurilor solicitate de reclamante, care dintre acestea nu mai figurează în prezent în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale, ce suprafeţe, dintre cele solicitate, se aflau în patrimoniul autoarei la momentul preluării abuzive de către stat, ţinând seama şi că o parte dintre acestea au fost deja restituite în natură prin decizia nr. 100 din 1 februarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
Referitor la situaţia juridică a terenurilor solicitate, Curtea reţine că prin decizia nr. 100/2006 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 5955/CIV/2004 s-a stabilit că, în mare măsură, suprafeţele solicitate de reclamante se suprapun peste cele solicitate de moştenitorii lui Şt.S. (B.), o parte fiind deja restituite în natură prin decizia nr. 100/2006.
Patru dintre acestea au fost excluse de la restituirea în natură, menţionându-se că au făcut obiectul legii fondului funciar, eliberându-se titluri de proprietate în favoarea altor persoane, respectiv:
- teren în suprafaţă de 1167 m.p. şi terenul în suprafaţă de 371 m.p, păşune - pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate numitei M.D.; terenul în suprafaţă de 1075 m.p. cu categoria de folosinţă păşune deţinut de Primăria Săcelu - pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate numitului S.I.; terenul în suprafaţă de 1715 m.p.
Prin urmare, aceste suprafeţe nu mai fac parte, în prezent, din patrimoniul unităţii administrative, astfel că, pentru acestea, în mod greşit a fost admisă cererea reclamantelor privind restituirea lor în natură.
Referitor la celelalte suprafeţe solicitate şi care se suprapun cu cele ce au făcut obiectul litigiului soluţionat irevocabil prin decizia nr. 100/2006, Curtea reţine că, aşa cum se menţionează expres în considerentele acestei decizii, nu sunt ocupate de construcţii şi că îndeplinesc condiţiile Legii nr. 10/2001 pentru a fi restituite în natură.
Însă, în ceea ce priveşte calitatea procesuală activă a reclamantelor şi vocaţia lor la măsuri reparatorii în calitatea lor de moştenitoare ale autoarei E.O.S., se reţine că decizia nr. 100/2006 nu le este opozabilă, în considerentele acesteia menţionându-se expres că „Hotărârea nu va putea fi opusă moştenitorilor E.O.P. (sora lui Şt.S. zis B.), întrucât nu au fost părţi în acest litigiu”.
Referitor la acest aspect, în mod indiscutabil, reclamantele pretind vocaţia la măsuri reparatorii prin prisma calităţii lor de moştenitoare ale E.O.S. - aspect menţionat şi în considerentele deciziei de casare.
În ceea ce priveşte existenţa acestor imobile în patrimoniul autoarei la momentul preluării abuzive de către stat, se reţin următoarele:
Reclamantele sunt unicele moştenitoare legale ale autoarei E.O.S. (devenită P. după căsătorie) decedată la 11 ianuarie 1954, care la rândul său a fost fiica autoarei S.S.
Aceasta din urmă a mai avut doi fii, respectiv pe Şt.S. (zis B.) şi pe S.I. (care la deces n-a avut succesori în linie directă, moştenitorii săi fiind cei 2 fraţi, E.O.S. şi Şt.S.).
Autoarea E.O.S. (P.) a avut trei copii, respectiv pe Po.F., P.R. şi P.M.
Po.F. a avut un singur fiu, pe Po.T., tatăl reclamantelor T.L. şi P.V.E., ale cărui moştenitoare sunt, după cum sunt şi moştenitoarele autorului P.R.
Moştenitoarea defunctului P.M., decedat la 16 martie 1990 este reclamanta M.L.F.V.L.
La rândul său, Şt.S. zis B. a avut doi fii: pe S.I. ai cărui moştenitori sunt intervenienţii J.E., J.C.M., J.G.A. şi J.F.D., şi pe Şt.S. al cărui moştenitor este intervenientul C.I.
Prin actul de recunoaştere de drepturi transcris din 01 septembrie 1922 (Dosar nr. 4647/95/2007) cei 3 fii ai autoarei S.S., respectiv E.O.S. (devenită P. după căsătorie), Şt.S. (zis B.) şi S.I., au devenit proprietarii Băilor S.
Prin sentinţa civilă nr. 78 din 30 ianuarie 1924 a Tribunalului Gorj, secţia a II-a, rezultă că celor 2 fraţi, E.O.S. (devenită P. după căsătorie) şi Şt.S. zis B. li se recunoaşte câte 1/2 din averea supusă partajului, printre care şi Băile S. şi se constată că nu se poate împărţi comod în natură.
Referitor la aceasta, prin sentinţa nr. 59 din 21 februarie 1927 pronunţată de Tribunalul Gorj, cei doi fraţi au hotărât să o stăpânească împreună, în părţi egale.
Ulterior, la data de 26 martie 1930, Şt.S. a încheiat un contract de împrumut pentru suma de 1.000.000 RON cu Banca Creditul G., pe care l-a garantat prin ipotecă instituită asupra cotei sale de ½ din proprietatea Băile S.
Ulterior acestei date, a fost eliberată adeverinţa din 24 aprilie 1937 de către Primăria com. Săcelu, la cererea numitei E.O.P., prin care se inventariază averea solicitantei, primăria confirmă că E.O.S. avea în proprietate în anul 1937 inclusiv terenul cu izvoarele termale, stăpânite în indiviziune cu fratele său.
Staţiunea balneo-climatică S. a fost trecută în proprietatea statului conform Deciziunii nr. 12570 din 1 iulie 1949, fiind considerată staţiune de importanţă locală şi preluată de conducerea organelor locale ale puterii de stat. Anexat deciziei de preluare a fost întocmit inventarul bunurilor, din care rezultă că trecerea în proprietatea statului a privit un teren cu 4 lacuri, o clădire din paiente cu 10 camere de locuit şi o altă clădire din zid, acoperită cu tablă, având o sală de conferinţe şi 4 camere, 4 vile cu terenul aferent precum şi bunuri mobile.
Ca urmare, preluarea de către stat s-a făcut în anul 1949, astfel că imobilul cu care figurează Şt.S. în anexa la Decretul nr. 92/1950 ca fiind „imobil complet”.
Ulterior, aşa cum rezultă şi din referatul întocmit de Sfatul Popular al Raionului Novaci, şi pentru E.O.P., s-a completat dosarul de naţionalizare conform Decretului nr. 92/1950, menţionându-se cu această ocazie, în mod expres, expres că „numita a avut parte din Băile S. până la naţionalizare”.
Prin urmare, reclamantele dovedesc dreptul autoarei lor de proprietate asupra cotei de ½ din imobilul în litigiu, fiind îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii, imobilul fiind preluat abuziv de stat.
Faţă de toate aceste considerente, date fiind dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., se va admite apelul şi se va schimba în parte sentinţa civilă nr. 26 din data de 11 februarie 2009, în sensul că înlătură de la restituirea în natură a celor 4 suprafeţe de teren ce nu mai figurează în patrimoniul unităţii administrative, respectiv: 1715 m.p., 1167 m.p., 317 m.p. şi 1075 m.p., iar pentru celelalte suprafeţe se va dispune restituirea în natură în cote de 1/2 pentru reclamante.
În ceea ce priveşte sentinţa nr. 265 din 27 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 4647/95/2007:
Criticile reclamantelor T.L., P.V.E. şi F.M.L.V.L. vizează dispoziţia primei instanţe prin care a fost respinsă cererea ce are ca obiect restituirea suprafeţelor de 833 m.p. şi vila nr. 6 plus suprafaţa de 872 cu vila nr. 3.
Referitor la acest aspect, alături de argumentele ce au fost deja expuse, cu ocazia analizării apelului formulat împotriva sentinţei nr. 26 din 11 februarie 2009, privitoare la calitatea reclamantelor de moştenitoare a autoarei lor, E.O.S., se mai reţin următoarele:
În mod corect, prima instanţă a dispus efectuarea unei expertize care să identifice amplasamentul actual al acestor imobile, dat fiind că vecinătăţile trecute în acest act de recunoaştere de drepturi nu mai corespund cu vecinătăţile din prezent, ale terenurilor de 833 m.p. şi 872 m.p. şi a delimitărilor Băilor S.
Efectuând lucrarea dispusă de instanţă, experţii desemnaţi M.S. şi C.D. au concluzionat că imobilele în discuţie sunt aceleaşi pentru care s-a dispus restituirea în natură prin decizia nr. 100/2006 a Curţii de Apel Craiova.
De altfel, această împrejurare a fost confirmată şi prin pronunţarea sentinţei nr. 100/2006 a Curţii de Apel Craiova, existând astfel, o prezumţie de lucru judecat - opozabilă pârâtei şi intervenienţilor din cauza de faţă - confirmată şi de către expertiza efectuată în prezenta cauză.
Mai trebuie menţionat că, deşi este adevărat că n iciodată, până la naţionalizare, cei doi fraţi, Şt.S. (B.) şi E.O.P., nu au reuşit să sisteze starea de indiviziune asupra Băilor S., au existat anumite imobile - ce nu făceau parte din patrimoniul băilor - şi pentru care cei doi fraţi aveau drepturi exclusive de proprietate (de exemplu, cele menţionate în actul de recunoaştere de drepturi din anul 1923; apartamentul cu două camere - proprietatea exclusivă a E.O.S., pentru care s-a întocmit procesul verbal cu propunerea de naţionalizare din data de 21 iulie 1953; cele două vile menţionate în procesul verbal întocmit la 26 iunie 1953, depus la dosar - proprietatea exclusivă a aceleiaşi autoare; apartamentul cu 5 camere, în suprafaţă de 120 m.p. - proprietate a numitului Ş.S., conform certificatului din 26 ianuarie 2002 eliberat de Direcţia Judeţului Dolj a Arhivelor Naţionale)
Criticile intervenienţilor J.E., J.F.D., J.C.M., J.G.A. şi C.I. vizează dispoziţia instanţei de fond privind restituirea în natură a cotei de 1/2 ambelor reclamante din următoarele bunuri imobile: teren de 891 m.p.; teren de 411 m.p., cantină şi magazie aflate pe terenul de 411 m.p. sus individualizat, conform rapoartelor de expertiză întocmite de experţii C.D. şi M.S.
Referitor la aceste imobile, experţii M.S. şi C.D. au subliniat că şi ele au fost deja restituite în natură prin Decizia nr. 100/2006 a Curţii de Apel Craiova, menţionându-se că pe terenul de 411 m.p. se află o cantină şi o magazie ce au fost construite în anul 1910, cu îmbunătăţiri şi modificări în anul 1930-1936 iar pe terenul de 891 m.p. se află o gospodărie anexă, actualmente în stare foarte avansată de degradare şi scoasă din folosinţă.
După individualizarea lor în teren, cu schiţă, dimensiuni şi vecinătăţi s-a concluzionat că aceste imobile se regăsesc în notificările formulate de reclamante.
Dacă în ceea ce priveşte suprafaţa de 411 m.p. pe care se află cantina şi magazia, expertul C. a precizat că face parte din proprietatea Băilor S. rămasă în indiviziune, referitor la suprafaţa de 891 m.p., expertul a concluzionat că face parte din trupul de teren pe care se aflau moara cu joagărul şi cuptorul, teren ce este menţionat în actul de recunoaştere de drepturi întocmit în anul 1922 şi potrivit căruia a aparţinut lui P.E.O.
De menţionat că reclamantele nu au înţeles să formuleze critici privitoare la cota de ½ reţinută de prima instanţă, în condiţiile în care expertul a susţinut că terenul a aparţinut în exclusivitate E.O.S.
Nu pot fi primite nici criticile intervenienţilor privitoare la greşita individualizare de către expert, a imobilelor în discuţie, respectiv, la restituirea către reclamante a acestor suprafeţe şi construcţii, neputându-se da relevanţă, în cauza de faţă, altor constatări ale aceluiaşi expert, în alte cauze, în care reclamantele nu au fost părţi şi deci, nu le sunt opozabile concluziilor acelor expertize decât în măsura în care, se suprapun peste concluziile expertizelor din prezenta cauză.
Pentru aceasta vor fi avute în vedere şi considerentele expuse anterior, cu ocazia analizei apelului formulat împotriva sentinţei nr. 26/2009.
S-au constatat ca nefondate şi criticile formulate de pârâta SNLO SA Tg. Jiu, pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 100/2006 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 5966/CIV/2004, irevocabilă prin respingerea ca nefondate a recursurilor, s-a stabilit, în contradictoriu şi cu această apelantă pârâtă, că cele două suprafeţe de teren pentru care a fost admisă acţiunea reclamantelor (suprafaţa de 411 m.p. şi cea de 891 m.p.) „îndeplinesc cerinţele Legii nr. 10/2001 pentru a fi restituite în natură”.
Ca hotărâre irevocabilă, decizia menţionată anterior, se bucură de putere de lucru judecat, aşa încât dezlegarea dată, prin această sentinţă, problemei de drept referitoare la posibilitatea restituirii în natură se impune în prezenta cauză, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă de părţile din acel dosar.
Prin urmare, nu pot fi primite ca fiind fondate susţinerile apelantei potrivit cărora pe terenurile preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate; că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat; că imobilele ar fi evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate astfel că persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale.
De asemenea, aceeaşi decizie cuprinde menţiunea că „în ceea ce o priveşte pe SNLO Tg. Jiu, instanţa are în vedere prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001 republicată”.
Mai mult, se are în vedere că prin decizia nr. 7605/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 9292/1/2006 s-au respins recursurile formulate împotriva deciziei nr. 100/2006 a Curţii de Apel Craiova, menţionându-se expres, în ceea ce îi priveşte pe Primăria comunei Săcelu şi SNLO Tg. Jiu, că „instanţa de apel a apreciat în mod judicios că numai aceşti pârâţi au calitate procesuală pasivă în cauză, ca entităţi deţinătoare ale unor bunuri ce fac obiectul Legii nr. 10/2001”.
Prin urmare, nu mai pot fi primite ca fiind fondate nici criticile privind lipsa calităţii procesuale pasive a acestei pârâte, întemeiată pe ideea că aceasta nu ar fi unitate deţinătoare.
Referitor la susţinerea că acţiunea reclamantelor privind restituirea imobilelor în litigiu nu poate fi admisă întrucât acestea au fost deja restituite prin decizia nr. 100/2006, se are în vedere că, aşa cum se menţionează chiar în cuprinsul acesteia din urmă „hotărârea nu va putea fi opusă moştenitorilor P.E.O. (sora lui Şt.S. zis B.) întrucât nu au fost părţi în acest litigiu”.
În concluzie, nici această hotărâre şi nici actele de executare ulterioare acesteia nu pot fi opuse reclamantelor.
Se va respinge ca nefondată şi susţinerea apelantei pârâte privitoare la dezlegările date de instanţă cu ocazia pronunţării deciziei nr. 268 din 21 octombrie 2009, având în vedere, pe de o parte, argumentele expuse anterior privitoare la calitatea reclamantelor de moştenitoare a autoarei lor P.E.O. şi la constatările expertizelor întocmite în cauză, dar şi faptul că, din considerentele deciziei nr. 268 din 21 octombrie 2009 nu rezultă că aceste suprafeţele de 411 m.p. şi 891 m.p. solicitate în cauza de faţă ar face parte din suprafaţa de 11.889 m.p. menţionată în hotărârea indicată de apelantă şi pentru care s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent.
Trebuie precizat şi că decizia nr. 268 din 21 octombrie 2009 la care face referire această apelantă, a fost casată cu trimitere spre rejudecare prin decizia nr. 5815 din 3 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Ulterior, Curtea de Apel Craiova, rejudecând cauza, a pronunţat decizia nr. 231 din 18 aprilie 2011 (modificată în parte prin decizia nr. 2317 din 29 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Craiova au declarat recurs intervenienții J.E., J.C.M. și J.D.F., criticând soluția pentru nelegalitate și invocând în drept dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.
Într-o prima critică, intervenienții au arătat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 3 lit. a) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, raportate la art. 315 C. proc. civ. În esență, s-a arătat că reclamantele T.L., P.V.E. și F.M.L.V.L. nu sunt persoane îndreptățite la restituirea în natură a imobilelor, deoarece autoarea acestora nu era proprietara lor la data preluării acestora de către stat, iar imobilele restituite de instanță nu au fost preluate de la autoarea E.O.P., născută S.
Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că imobilele restituite în natură au format proprietatea Băile S. și au fost naționalizate de la Şt.S. zis B., de la care au mai fost preluate în 1949, stațiunea balneară S., două vile, o moară cu motor și una pe apă, precum și un joagăr. Autoarea reclamantelor nu apare în documentele de naționalizare ca persoană căreia să-i fi fost naționalizate imobilele în litigiu, instanța interpretând greșit actele deduse judecății.
În cuprinsul cererii de recurs, intervenienții au mai arătat că instanța a interpretat eronat conținutul sentințelor civile nr. 78 din 30 ianuarie 1924 şi nr. 59 din 21 februarie 1927, pronunţate de Tribunalul Gorj, anexa la Decretul nr. 92/1950, inventarul anexă la deciziunea nr. 2570 din 01 ianuarie 1949, certificatul nr. 130 din 26 ianuarie 2002 și adeverința din 02 aprilie 2009, eliberate de Direcția Județeană a Arhivelor Naționale.
O a doua critică vizează nerespectarea de către instanța de apel a îndrumărilor date de Înalta Curte de Casație de Justiție prin decizia de casare, în sensul că nu s-a stabilit cu exactitate care erau imobilele ce se aflau în proprietatea autoarei reclamantelor la data preluării abuzive de către stat, nu s-a stabilit care este momentul preluării abuzive de către stat, întrucât reclamantele nu au depus acte în acest sens.
S-a mai arătat de către intervenienți că deși s-a înlăturat de la restituirea în natură un număr de patru suprafețe de teren, pe considerentul că acestea nu mai fac parte din patrimoniul unității administrative, s-a dispus restituirea în continuare în natură a alte nouă suprafețe de teren.
O a treia critică a intervenienților se referă la cererea de intervenție accesorie, asupra căreia instanța de apel nu s-a pronunțat deși a fost încuviințată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție.
O a patra critică vizează faptul că instanța de apel nu a analizat motivele de apel, în sensul că nu a examinat susținerea că reclamantele nu sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
În fine, o ultimă critică vizează încălcarea de către instanță a prezumției de lucru judecat instituită prin decizia nr. 100/2006 a Curții de Apel Craiova prin care se demonstrează că intervenienții sunt îndreptățiți la restituirea în natură a imobilelor.
Împotriva aceleiași decizii a declarat recurs Primarul comunei Săcelu, criticând soluția pentru nelegalitate și invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Într-o prima critică, pârâtul a arătat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 3 lit. a) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, raportate la art. 315 C. proc. civ. În esență, s-a arătat că reclamantele nu sunt persoane îndreptățite la restituirea în natură a imobilelor, deoarece autoarea acestora nu era proprietara imobilelor la data preluării de către stat iar imobilele restituite de instanță nu au fost preluate de la autoarea P.E.O. născută S.
Pârâtul a arătat că instanța a interpretat greșit conținutul sentințelor civile nr. 78 din 30 ianuarie 1924 a Tribunalului Gorj, sentința nr. 59 din 21 februarie 1927 a aceluiași tribunal, precum și anexa la Decretul nr. 92/1950, acte din care rezulta că proprietar la momentul naționalizării era Şt.S. zis B., nu autoarea reclamantelor și anume P.E.O. Instanța trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora: în absența unor probe contrare, existența sau după caz întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută de actul normativ sau de autoritate, prin care s-a dispus măsura preluării abuzive. Or, atât din actul normativ (Decretul nr. 92/1950), cât și din actele de autoritate (procesele-verbale de naționalizare și referatele de completare) Șt.S. zis B., apare ca proprietar al Băilor S., ca fiind bunuri naționalizate, fără a fi menționată P.E.O.
O a doua critică vizează nerespectarea de către instanța de apel a îndrumărilor date de Înalta Curte de Casație de Justiție prin decizia de casare, în sensul că nu s-a stabilit cu exactitate care erau imobilele ce se aflau în proprietatea autoarei reclamantelor, la data preluării abuzive de către stat, nu a stabilit care este momentul preluării abuzive de către stat, întrucât reclamantele nu au depus acte în acest sens.
S-a mai arătat de pârât că deși s-a înlăturat de la restituirea în natură un număr de patru suprafețe de teren, pe considerentul că acestea nu mai fac parte din patrimoniul unității administrative, s-a dispus restituirea în continuare în natură a alte nouă suprafețe de teren.
S-a invocat de către recurentul pârât că nu toate cele nouă terenuri s-au aflat în patrimoniul Primariei Săcelu - o parte din acestea s-au aflat în patrimoniul fostei Societăți Naționale a Lignitului Oltenia - așa cum rezultă din decizia nr. 100/2006 a Curții de Apel Craiova. Trebuie subliniat faptul că reclamantele nu s-au judecat cu societatea menționată, fiind obligat doar Primarul Comunei Săcelu la restituiri, fără ca toate terenurile să fie deținute de Primăria Săcelu.
Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a declarat recurs pârâta Societatea Complexul Energetic Oltenia SA, criticând soluția pentru nelegalitate, arătând că s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 10, art. 11 alin. (4), art. 21 alin. (1) și (2) și art. 29 din Legea nr. 10/2001.
S-a invocat de către pârâtă faptul că are calitatea de proprietar asupra terenurilor în litigiu, în temeiul unui contract de vânzare-cumpărare, valabil încheiat și necontestat în instanță. În consecință, în speță nu erau aplicabile dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001, pentru a se dispune restituirea în natură.
La data când instanța de judecată a dispus prin decizia nr. 100/2006 restituirea celor trei imobile, SMLO SA Târgu Jiu era proprietarul imobilelor, pentru care a achitat contravaloarea de piață, pe suprafața de 411 m.p. fiind edificate construcții noi.
Instanța de apel trebuia să aibă în vedere, așa cum reiese din raportul de expertiză întocmit în cauză, că suprafețele de teren nu mai sunt în proprietatea Societatea Complexul Energetic Oltenia SA, ci în proprietatea intervenienților J., astfel încât pârâta nu mai este în măsură să le restituie reclamanților.
O altă critică vizează greșita aplicare a prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, deoarece pârâta nu a fost notificată de părțile din proces pentru a emite o decizie motivată, iar la momentul pronunțării deciziei în apel imobilele restituite nu mai erau în proprietatea societății, urmare a executării silite a dispozițiilor deciziei nr. 100/2006 a Curții de Apel Craiova.
În fine, o ultimă critică vizează neclarificarea situației de fapt, în sensul că suprafețele de 411 m.p. și 891 m.p. au făcut parte din suprafața de 11.889 m.p. pe care sunt situate bazinele, plaja și alte construcții care au aparținut la data naționalizării exclusiv autorului Ș.S., așa cum rezultă din considerentele deciziei nr. 269 din 21 octombrie 2009.
Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs intervenientul C.I., criticând soluția pentru nelegalitate și invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intervenientul a arătat că instanța de apel a omis să se pronunțe pe cererea de intervenție accesorie, în interesul Primarului Săcelu - Gorj formulată în Dosarul nr. 2665/54/2010. Cererea de intervenție a fost formulată la data de 26 octombrie 2010 iar la termenul din 23 noiembrie 2010, cererea de intervenție accesorie a fost admisă în principiu.
Curtea de Apel Craiova prin decizia nr. 240 din 6 noiembrie 2011 nu s-a pronunțat asupra cererii de intervenție accesorie ceea ce impune casarea deciziei și trimiterea spre rejudecare aceleiași instanțe.
Soluția pe fond în apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 265/2009 a Tribunalului Gorj este nelegală, deoarece terenurile în litigiu, respectiv cel de 411 m.p. și cel de 891 m.p., s-au aflat în proprietatea exclusivă a autorului său și a intervenienților J., aparținând la data naționalizării lui Ş.S.
Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că P.E.O., sora autorului Șt.S. nu era proprietara terenurilor în litigiu la data naționalizării.
Această concluzie rezultă și din expertizele efectuate în cauză, prin care s-a urmărit identificarea terenurilor așa cum acestea au fost descrise în documentele de proprietate.
Recursurile sunt nefondate.
Examinând susţinerile recurenţilor se constată că toate recursurile prezintă un motiv comun referitor la calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii a reclamantelor T.L., P.V.E. și F.M.L.V.L., prin prisma prevederilor art. 3 lit. a) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Criticile formulate în recurs de către toţi recurenţii se subsumează dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. urmând să fie analizate din această perspectivă.
Astfel, atât intervenienţii, cât şi pârâţii au susţinut, în esenţă, că din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că imobilele restituite în natură au format proprietatea Băile S. și au fost naționalizate de la Şt.S. zis B., de la care au mai fost preluate în 1949, stațiunea balneară S., două vile, o moară cu motor și una pe apă, precum și un joagăr. Autoarea reclamantelor - P.E.O. - nu apare în documentele de naționalizare ca persoană căreia să-i fi fost naționalizate imobilele în litigiu, instanța interpretând greșit actele deduse judecății.
S-a mai invocat de către recurenţi că instanța a interpretat greșit conținutul sentințelor civile nr. 78 din 30 ianuarie 1924 a Tribunalului Gorj, sentința nr. 59 din 21 februarie 1927 a aceluiași tribunal, anexa la Decretul nr. 92/1950, inventarul anexă la Deciziunea nr. 2570 din 01 ianuarie 1949, certificatul din 26 ianuarie 2002 și adeverința din 02 aprilie 2009, eliberate de Direcția Județeană a Arhivelor Naționale.
Or, toate susţineri evocate mai sus privesc, în realitate, aspecte de temeinicie a deciziei atacate, adică de evaluare a probatoriului şi de stabilire a situaţiei de fapt: analiza actelor depuse, a conţinutului hotărârilor judecătoreşti pronunţate în 1924 şi 1929 sau concluziile experţilor privind identificarea terenurilor ce au făcut obiectul retrocedării.
Deşi recurenţii au indicat greşita aplicare a dispoziţiilor legale, respectiv art. 3 lit. a) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, criticile formulate sunt pe situaţia de fapt, adică pe aspectele de probatoriu care au determinat instanţa să constate că reclamantele au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, conform legii speciale.
Cu alte cuvinte, se cere instanţei de recurs să reevalueze probatoriul administrat în faţa instanţei anterioare, aspect care nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.
Recurenţii - intervenienţi J.E., J.C.M. și J.D.F. au formulat o a doua critică ce vizează nerespectarea de către instanța de apel a îndrumărilor date de Înalta Curte de Casație de Justiție prin decizia de casare, în ceea ce priveşte lămurirea situaţiei de fapt.
Critica este nefondată, deoarece, instanţa de apel conformându-se îndrumărilor din decizia nr. 3860 din 18 iunie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a stabilit care erau imobilele ce se aflau în proprietatea autoarei reclamantelor, la data preluării abuzive de către stat.
Astfel, Curtea de Apel Craiova a stabilit că prin actul de recunoaştere de drepturi transcris sub nr. 4076 din 01 septembrie 1922, cei trei fii ai autoarei S.S., respectiv S.E.O. (devenită P. după căsătorie), S.Şt. (zis B.) şi S.I. au devenit proprietarii Băilor S.
Prin sentinţa civilă nr. 78 din 30 ianuarie 1924 a Tribunalului Gorj, secţia a II-a, rezultă că celor doi fraţi, S.E.O. (devenită P. după căsătorie) şi S.Şt. zis B. li se recunoaşte câte 1/2 din averea supusă partajului, printre care şi Băile S. şi se constată că nu se poate împărţi comod în natură.
Referitor la aceasta, prin sentinţa nr. 59 din 21 februarie 1927, pronunţată de Tribunalul Gorj, cei doi fraţi au hotărât să o stăpânească împreună, în părţi egale.
Staţiunea balneo-climatică S. a fost trecută în proprietatea Statului conform Deciziunii nr. 12570 din 1 iulie 1949, fiind considerată staţiune de importanţă locală şi preluată de conducerea organelor locale ale puterii de stat. Anexat deciziei de preluare a fost întocmit inventarul bunurilor, din care rezultă că trecerea în proprietatea statului a privit un teren cu 4 lacuri, o clădire din paiente cu 10 camere de locuit şi o altă clădire din zid, acoperită cu tablă, având o sală de conferinţe şi 4 camere, 4 vile cu terenul aferent precum şi bunuri mobile.
Ulterior, aşa cum rezultă şi din referatul întocmit de Sfatul Popular al Raionului Novaci şi pentru P.E.O. s-a completat dosarul de naţionalizare conform Decretului nr. 92/1950, menţionându-se cu această ocazie, în mod expres, că: „numita a avut parte din Băile S. până la naţionalizare”.
Aşa fiind, instanţa de apel a statuat că reclamantele dovedesc dreptul de proprietate al autoarei lor asupra cotei de ½ din imobilul în litigiu, fiind îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii, imobilul fiind preluat abuziv de stat.
Referitor la decizia nr. 100/2006 a Curţii de Apel Craiova, trebuie subliniat că în virtutea principiului relativităţii efectelor hotărârilor judecătoreşti, de vreme ce reclamantele nu au fost părţi în acel dosar, decizia nu le este opozabilă. Aceasta înseamnă că, într-o judecată ulterioară, reclamantele, în contradictoriu cu intervenienţii îşi pot stabili drepturile ce rezultă din aplicarea Legii nr. 10/2001, din moment ce toate părţile au formulat notificări către unităţile deţinătoare. Această situaţie juridică a fost lămurită de instanţă care a stabilit că reclamantelor li se cuvine o cotă de ½ din drepturile deja acordate intervenienţilor.
În raport de aceste statuări ale Curţii de Apel Craiova, este nefondată şi critica intervenienţilor privind neanalizarea motivului de apel ce vizează calitatea de persoane îndreptăţite a reclamantelor.
Recurenţii-intervenienți au mai formulat o critică, invocând existenţa unor motive contradictorii în considerentele hotărârii recurate, în sensul că suprafeţele de teren care nu mai făceau parte din patrimoniul unităţii deţinătoare au fost înlăturate din dispozitiv, nu însă şi cele nouă suprafeţe de teren care au fost acordate intervenienţilor.
Critica este neîntemeiată, deoarece suprafeţele de teren menţionate aparţineau altor persoane, după cum urmează: 1167 m.p. şi 311 m.p. - M.D.; 1075 m.p. - S.I.; 1715 m.p. - Comuna Săcelu. Aşadar, considerentele nu sunt contradictorii, pentru că celelalte suprafeţe de teren reţinute de instanţă fac obiectul măsurilor reparatorii, atât pentru intervenienţi, cât şi pentru reclamante.
Cu alte cuvinte, au fost înlăturate suprafeţele de teren care aparţineau altor persoane, decât părţile din dosar, aspect reţinut în îndrumările date de instanţa de casare în decizia nr. 3860 din 18 iunie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În ceea ce priveşte cererile de intervenţie accesorie formulate în recurs, acestea au fost admise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit dispoziţiilor art. 51 C. proc. civ., astfel încât în apel, nu se mai impunea ca instanţa să se pronunţe asupra lor.
Recursul declarat de pârâtul Primarul Comunei Săcelu este nefondat, pentru considerentele deja expuse, având în vedere că motivele sunt comune, acestea au fost grupate de instanţă şi analizate unitar.
Pârâtul a formulat, în plus, o critică privind faptul că, la momentul judecării cauzei, terenurile în litigiu nu se mai aflau în patrimoniul său, deoarece hotărârea nr. 100/2006 a Curţii de Apel Craiova a fost pusă în executare, terenurile aflându-se în posesia intervenienţilor J.
Şi această critică este nefondată, deoarece instanţa, stabilind calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii a reclamantelor, în cotă de ½ pentru imobilele atribuite intervenienţilor, a consfinţit dreptul acestora, în conformitate cu legea specială de reparaţie, raportat la unitatea deţinătoare.
Cota cuvenită reclamantelor din imobilele restituite în natură intervenienţilor se va concretiza în raport de aceştia din urmă, nu de pârâtul Primarul Comunei Săcelu.
Recursul declarat de pârâta Societatea Complexul Energetic Oltenia SA este nefondat.
Pârâta a formulat o critică similară cu cea invocată de pârâtul Primarul Comunei Săcelu, în sensul că la momentul judecării cauzei, terenurile în litigiu nu se mai aflau în patrimoniul său, deoarece hotărârea nr. 100/2006 a Curţii de Apel Craiova a fost pusă în executare, terenurile aflându-se în posesia intervenienţilor J.
Mai mult, pârâta a arătat că avea calitatea de proprietar asupra imobilelor restituite, calitate dobândită printr-un contract de vânzare-cumpărare, necontestat în instanţă, iar pe suprafaţa de teren de 411 m.p. se aflau edificate construcţii noi.
Critica este neîntemeiată, deoarece, pe de o parte, aceste susţineri au fost analizate de Curtea de Apel Craiova, la momentul pronunţării deciziei nr. 100/2006, iar pe de altă parte, acestea privesc situaţia de fapt şi evaluarea probatoriului, aspecte ce nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.
Trebuie menţionat că instanţa, stabilind calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii a reclamantelor, în cotă de ½ pentru imobilele atribuite intervenienţilor, a consfinţit dreptul acestora, în conformitate cu legea specială de reparaţie, raportat la unitatea deţinătoare.
Cota cuvenită reclamantelor din imobilele restituite în natură intervenienţilor se va concretiza în raport de aceştia din urmă, nu de pârâta Societatea Complexul Energetic Oltenia SA.
Recursul declarat de intervenientul C.I. este nefondat, pentru considerentele deja expuse, având în vedere că motivele sunt comune, acestea au fost grupate de instanţă şi analizate unitar.
Trebuie menţionat că recurentul-intervenient a formulat critici pe fondul cauzei, ce au fost examinate anterior şi critici separate privind modalitatea de soluţionare a cererii de intervenţie accesorie, formulată în interesul Primarului Săcelu, jud. Gorj.
Intervenientul a arătat că instanța de apel a omis să se pronunțe pe cererea de intervenție accesorie, în interesul primarului Săcelu-Gorj formulată în Dosarul nr. 2665/54/2010. Examinând actele şi lucrările cauzei reiese că la Dosarul nr. 4944/95/2007, se află cererea de intervenţie în interesul Primăriei Săcelu, formulată de intervenientul C.I.
Critica este nefondată, deoarece soluţia cererii de intervenţie accesorie depinde de soluţia pronunţată asupra cererii principale şi nu poate afecta decizia instanţei pe fondul cauzei.
De altfel, argumentele din cererea de intervenţie accesorie se regăsesc şi în cererea principală şi au fost analizate de instanţa de apel, astfel încât drepturile părţii nu au fost încălcate, deoarece fondul litigiului a fost analizat de Curtea de Apel Craiova.
În consecinţă, de vreme ce nu există o vătămare ce poate fi invocată de parte, simpla invocare, formală, a nepronunţării asupra cererii de intervenţie accesorie nu poate atrage casarea deciziei şi trimiterea acesteia spre rejudecare la Curtea de apel.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1), C. proc. civ., urmează să respingă recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii Primarul comunei Săcelu prin curator V.T. şi SC Complexul Energetic Oltenia SA şi de intervenienţii J.E., J.F.D., J.G.A., J.C.M. şi C.I. împotriva deciziei nr. 240 din 06 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 916/2014. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 2689/2014. Civil → |
|---|
