ICCJ. Decizia nr. 2711/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2711/2014
Dosar nr. 1726/63/2008*
Şedinţa publică din 15 octombrie 2014
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 63 din 12 februarie 2003, Tribunalul Dolj a respins contestaţiile formulate de reclamanţii I.M., P.G.M., P.E.Ş., M.N. şi M.N. împotriva dispoziţiei din 3 iunie 2002 emisă de primarul Municipiului Craiova cu privire la notificarea din 4 iulie 2001, având ca obiect restituirea în natură a terenurilor situate în zona ,,H.D.”, reţinând că terenurile nu pot face obiectul Legii nr. 10/2001, pe de o parte, pentru că au fost preluate în baza Decretului de expropriere nr. 2905/1943 şi, pe de altă parte, pentru că sunt terenuri arabile şi în raport de prevederile art. 8 din Lege, acestea constituie obiect de reglementare al legilor fondului funciar.
Prin Decizia civilă nr. 232 din 26 septembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Craiova a fost admis apelul declarat de reclamanţi, a fost anulată sentinţa civilă nr. 63 din 12 Februarie 2003 a Tribunalului Dolj şi s-a reţinut cauza pentru rejudecare, iar prin Decizia nr. 394 din 4 februarie 2005 Curtea de Apel Craiova a respins acţiunea reclamanţilor reţinând că aceştia au beneficiat de măsurile reparatorii prevăzute de legile fondului funciar.
Prin sentinţa civilă nr. 105 din 5 martie 2003, Tribunalul Dolj a respins contestaţiile formulate de reclamanţii I.M., P.G.M. şi P.E.Ş. împotriva dispoziţiei din 3 decembrie 2002 emisă de primarul Municipiului Craiova cu privire la notificarea din 17 ianuarie 2001 având ca obiect terenul în suprafaţă de 45 de ha din zona ,,H.D.”, reţinând că terenurile solicitate nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, regimul lor juridic fiind reglementat de legile fondului funciar. Deşi în cuprinsul hotărârii judecătoreşti este menţionată notificarea din 2001, potrivit precizării părţilor rezultă că e vorba de notificarea din 17 ianuarie 2011 întrucât vizează aceeaşi dispoziţie din 3 decembrie 2002 emisă de primarul Municipiului Craiova.
Prin Decizia civilă nr. 234 din 26 septembrie 2003, Curtea de Apel Craiova a admis apelul reclamanţilor, a anulat sentinţa şi a reţinut cauza spre rejudecare, iar prin Decizia nr. 395 din 4 februarie 2005 Curtea de Apel Craiova a respins acţiunea reclamanţilor reţinând că aceştia au beneficiat de măsurile reparatorii prevăzute de legile fondului funciar.
Prin sentinţa civilă nr. 1227 din 4 octombrie 2006, Tribunalul Dolj a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii I.M., P.G.M. şi P.E.Ş. cu privire la notificarea din 17 ianuarie 2002 având ca obiect despăgubiri băneşti pentru terenul în suprafaţă de 45 ha din zona ,,H.D.”, obligând Primăria Craiova să acorde despăgubiri pentru suprafaţa de 8,5 ha teren situat în pct. ,,P.” în sumă de 10.306.900 lei. S-a respins cererea de intervenţie formulată de intervenienţii M.N. şi M.N.E. şi s-a respins acţiunea faţă de Cancelaria Primului Ministru - C.C.S.D.
Prin Decizia nr. 3633 din 6 aprilie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile reclamanţilor împotriva Deciziilor nr. 394 şi 395 din 4 februarie 2006, trimiţând cauza spre rejudecare,iar Curtea de Apel Craiova a pronunţat Decizia nr. 332 din 2 decembrie 2009 prin care a respins apelul reclamanţilor şi intervenienţilor împotriva sentinţelor civile nr. 63 din 12 februarie 2003, nr. 105 din 5 martie 2003 şi nr. 1227 din 4 octombrie 2006 şi a admis apelul pârâţilor împotriva sentinţei civile nr. 1227 din 4 octombrie 2006, schimbând hotărârea în sensul respingerii acţiunii.
Prin Decizia nr. 6141 din 16 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de reclamanţi împotriva Deciziei nr. 332 din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova şi a trimis cauza spre rejudecare, în urma strămutării fiind pronunţată Decizia civilă nr. 117/Ap din 18 octombrie 2011 de Curtea de Apel Braşov prin care s-au schimbat în tot sentinţele civile nr. 63/2003, nr. 105/2003 şi nr. 1227/2006 ale Tribunalului Dolj şi s-a dispus restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 16,61 ha teren situat în intravilanul Municipiului Craiova la locul denumit „H.D.” şi despăgubiri, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul teren, situat în intravilanul Municipiului Craiova, în suprafaţă de 8,5 ha, în pct. „P.”
Prin sentinţa civilă nr. 226 din 2 iunie 2010, Tribunalul Dolj a admis acţiunea formulată de reclamanţii M.N., M.N.E., I.M., P.G.M. şi P.E.Ş. cu privire la notificarea din 4 iulie 2001 având ca obiect despăgubiri pentru terenurile afectate de construcţii din zona,, H.D.”, stabilind dreptul la acordarea despăgubirilor aferente imobilelor de 9 ha din pct. ,,B.” şi de 12 ha din pct. ,,A.”
Prin Decizia nr. 320 din 3 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova a respins apelul intervenienţilor şi a admis apelul pârâţilor, schimbând în parte sentinţa civilă nr. 226 din 2 iunie 2010, în sensul stabilirii dreptului reclamanţilor şi intervenienţilor la despăgubiri pentru suprafaţa de 12 ha din ,,A.”
Prin Decizia nr. 599 din 8 februarie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de reclamanta M.N. şi pârâtul primarul municipiului Craiova şi intervenienţii I.M. şi P.S. împotriva Deciziilor nr. 117 din 18 octombrie 2011 a Curţii de Apel Braşov şi nr. 320 din 3 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova şi a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor declarate împotriva sentinţelor nr. 63 din 12 februarie 2003, nr. 105 din 5 martie 2003, nr. 1227 din 4 octombrie 2006 şi nr. 226 din 2 iunie 2010 pronunţate de Tribunalul Dolj . A respins ca neavenit recursul intervenientei SC C.H.R.H.D. SRL şi a admis cererea de intervenţie formulată de A.T., B.M., B.D.F., C.E., C.O., C.V., C.V., C.D., D.G., D.C.F., D.I.V., G.C., G.M., I.M., M.D., M.V., N.D., N.M., N.C., P.M., P.T.L., S.V., S.G., T.I. în interesul primarului municipiului Craiova.
Prin această ultimă decizie de casare s-a stabilit că se impune clarificarea întinderii dreptului de proprietate al autorilor reclamanţilor şi identificarea terenurilor pentru care au fost acordate măsuri reparatorii potrivit legii fondului funciar pentru a se evita acordarea unei duble reparaţii.
În baza art. 296 C. proc. civ., în urma rejudecării apelurilor declarate împotriva sentinţelor civile nr. 63 din 12 februarie 2003, nr. 105 din 5 martie 2003, nr. 1227 din 4 octombrie 2006 şi nr. 226 din 2 iunie 2010 pronunţate de Tribunalul Dolj, Curtea de Apel Braşov a constatat următoarele:
Împotriva sentinţei civile nr. 63 din 12 februarie 2003 au declarat apel reclamanţii I.M., P.G.M., P.E.Ş., M.N. şi M.N. care au susţinut greşita aplicare a Legii nr. 10/2001 faţă de regimul juridic de teren intravilan al imobilelor din zona H.D.
Împotriva sentinţei civile nr. 105 din 5 martie 2003 au declarat apel reclamaţii I.M., P.G.M. şi P.E.Ş. care au susţinut că terenurile sunt situate în intravilan şi le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Împotriva sentinţei civile nr. 1227 din 4 octombrie 2006 au declarat apel reclamanţii M.N. şi M.N. care au susţinut că sunt îndreptăţiţi la despăgubiri pentru terenurile din litigiu precum şi pârâţii Consiliul local Craiova şi primarul municipiului Craiova care au arătat că terenurile nu fac obiectul Legii nr. 10/2001.
Împotriva sentinţei civile nr. 226 din 2 iunie 2010 au declarat apel intervenienţii I.M., P.G.M. şi P.E.Ş. care au susţinut lipsa calităţii procesuale a reclamantei M.N.E. şi pârâţii Primăria municipiului Craiova şi primarul municipiului Craiova care au arătat că reclamanţii şi pârâţii nu pot avea beneficiul despăgubirilor întrucât li s-ar crea o dublă reparaţie având în vedere că au fost validaţi pentru întreaga moştenire în temeiul legilor fondului funciar.
În temeiul art. 137 C. proc. civ. cu privire la excepţiile invocate, curtea de apel a constatat următoarele:
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei M.N.E. a fost rezolvată irevocabil prin Decizia de casare nr. 6141 din 16 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a reţinut fără echivoc, în considerente, că reclamanta are „legitimare procesuală activă, justificată de calitatea de persoană îndreptăţită, în raport de prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001”. Calitatea procesuală a fost dovedită prin certificatele de moştenitor din 1993, din 1996 şi din 1998 din care rezultă că reclamanta M.N.E. este moştenitoarea testamentară a autorului F.I., decedat la data de 13 noiembrie 1997, care la rândul său este moştenitorul legal, dar şi testamentar al soţiei sale F.G., decedată la data de 3 noiembrie 1995 şi moştenitoare a lui M.G., aşa cum rezultă din certificatul de legatar din 18 noiembrie 1998.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.C.S.D. din cadrul Cancelaria Primului Ministru a fost admisă prin sentinţa nr. 1227 din 4 octombrie 2006 a Tribunalului Dolj şi excepţia nu a mai fost apelată de către părţi, astfel încât urmează a fi menţinută, faţă de prevederile art. 1 şi 13 din Legea nr. 247/2005 cu privire la atribuţiile acestei comisii în cadrul procedurilor administrative, atribuţii ce exclud competenţa acestei instituţii cu privire la Legea nr. 10/2001.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S. Bucureşti a fost admisă prin încheierea din 11 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 13783/54/2006 al Curţii de Apel Craiova şi a fost menţinută, având în vedere că, potrivit cap.2 alin. (1) din H.G. nr. 250/2007 această instituţie nu este învestită cu soluţionarea notificărilor, respectiv nu este unitatea deţinătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluţioneze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său şi nici nu se află în situaţia prevăzută de art. 31 alin. (3) prin raportare la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P. prin D.G.F.P. Dolj şi apoi D.G.F.P. Braşov a fost admisă întrucât, faţă de obiectul litigiului reprezentat de contestaţii şi cereri formulate în baza Legii nr. 10/2001, aceasta nu are calitate procesuală, nefiind emitenta dispoziţiilor contestate şi nici unitatea deţinătoare a imobilelor terenuri. De altfel, potrivit Deciziei nr. 27/2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, date în recurs în interesul legii, s-a stabilit cu putere obligatorie că în acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, prin care se solicită obligarea statului român la acordarea despăgubirilor băneşti pentru imobilele preluate în mod abuziv, statul român nu are calitate procesuală pasivă.
În urma decesului reclamantei P.E.Ş., procesul a fost continuat de moştenitorii reclamanţi I.M. şi P.S. conform testamentului din 30 octombrie 2010, iar ca urmare a decesului reclamantului P.G.M. a fost preluat de succesoarea P.S., potrivit certificatului de moştenire din 2 februA. 2012.
În urma conexării dosarelor, s-a constatat că reclamanţii din cauză au şi calitatea de intervenienţi în interes propriu în cauzele conexate, astfel încât s-a avut în vedere dubla lor calitate de reclamanţi intervenienţi pentru M.N., M.N., I.M., P.G.M. şi P.E.Ş. prin moştenitori.
O altă problemă de drept ce a fost dezlegată prin Decizia de casare nr. 6141 din 16 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost cea legată de incidenţa în cauză a Legii nr. 10/2001. Prin această decizie s-a reţinut în mod irevocabil faptul că Legea nr. 10/2001 are caracter de complinire a legilor fondului funciar şi a altor acte cu caracter reparatoriu, domeniul său de reglementare acoperind acele terenuri situate în intravilanul localităţii care nu au fost restituite integral persoanelor îndreptăţite, arătându-se că această lege este incidentă în speţă, chiar dacă la momentul preluării abuzive terenul era situat în extravilan.
Pe fondul cauzei, faţă de îndrumările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 599 din 8 februarie 2013, s-a constatat următoarele:
Notificările din 2001 şi din 2002, formulate în baza Legii nr. 10/2001 de reclamanţi, au vizat terenurile în suprafaţă de 45 de ha situate în intravilanul oraşului Craiova în zona „H.D.” pentru care reclamanţii intervenienţi au solicitat, pe de-o parte, restituirea în natură cu privire la suprafeţele libere din punctul „H.D.” şi, pe de altă parte, despăgubiri pentru terenurile afectate de construcţii din punctele „P.”, „B.” şi „A.”. Astfel, terenurile ce formează obiectul celor 4 notificări sunt cele identificate sub denumirea de,,H.D.” de 16,61 ha, terenul,,B.” de 9 ha, terenul,,P.” de 8,5 ha şi terenul,,A.” de 1 ha.
Prin Dispoziţiile din 2002, emise de primarul Municipiului Craiova, au fost respinse cererile de restituire a terenurilor situate în zona „H.D.”, cu motivarea că aceste terenuri nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, fiind incidente dispoziţiile art. 8 din actul normativ citat.
În speţă, notificările din 2001 şi din 2002 fiind întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, s-a analizat în ce măsură solicitările reclamanţilor îndeplinesc condiţiile acestei legi.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001, fac obiectul legii imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite. Cu privire la această dispoziţie legală s-a constatat că pentru terenurile din litigiu, titlurile în baza cărora au fost preluate de către stat sunt: Decretul regal nr. 2905/1943 privind exproprierea celor 3,38 ha în zona ,,H.D.”, actul din 28 mai 1945 privind exproprierea a 0,3425 ha pe teritoriul fostei comune Bordei şi H.C.M. nr. 1108/1951 privind exproprierea celor 30 ha din comuna Bordei. Pentru restul terenurilor nu au fost identificate actele de preluare de către stat, astfel încât s-a constatat că acestea au fost preluate în mod abuziv. De asemenea, în Registrul de evidenţă al cererilor cu cedări de terenuri se menţionează faptul că numita D.A. a formulat cerere pentru cedarea către stat a terenurilor agricole în suprafaţă de 25 ha din zona Bordei. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 constituie imobile preluate în mod abuziv în sensul Legii nr. 10/2001 şi imobilele donate statului pentru care nu s-au încheiat acte autentice. Cum pentru terenurile deţinute de D.A. nu au fost încheiate acte autentice, rezultă că acestea au fost preluate în mod abuziv.
În ceea ce priveşte condiţiile impuse de prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001 s-a constatat că nu intră sub incidenţa legii terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare. Conform expertizelor efectuate în cauză, terenurile din litigiu sunt terenuri situate în intravilanul localităţii Craiova cel puţin la data notificărilor. Domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001 are caracter de complinire în raport cu actele normative anterioare, cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar, în sensul că intră sub incidenţa legii şi acele terenuri situate în intravilan care, până la intrarea în vigoare a legii, respectiv 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptăţite, în acest sens fiind dispoziţiile art. 6.1 din H.G. nr. 250/2007.
O primă chestiune ce a fost analizată potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. a vizat stabilirea întinderii dreptului de proprietate al autorilor reclamanţilor, din actele dosarului constatându-se următoarele:
M.G. a dobândit în proprietate următoarele imobile:
- prin actul de vânzare din 31 mai 1894 - terenuri şi case în Craiova şi în afara Barierei Vâlcii, în comuna Mischii, în total aproximativ 1500 mp, respectiv 0,15 ha (4 stj/ 3,5 stj= 14 stj, adică 56 mp considerând 1 stânjen = 2 metri; 4 stj/2,6 stj, adică 41,6 mp; 6 stj./ 11 stj/31 stj. adică 1364 mp);
- prin actul de vânzare din 18 iunie 1894 - 3 pogoane teren arabil în comuna Pieleşti şi 4,5 pogoane în localitatea Valea Roşie, total 7,5 pogoane, adică 3,75 ha (considerând că un pogon are 5.012,08 mp, respectiv 0,5 ha);
- prin actul de vânzare din 9 aprilie 1896 - 1,5 pogoane la Bariera Cuza Vodă fostă Bucuresci, adică 0,75 ha;
- prin actul de schimb din 23 octombrie 1896 - 2 pogoane, adică 1 ha tot la Bariera Cuza Vodă fostă Bucuresci;
- din inventarul întocmit la 17 mai 1901 cu privire la M.P.H.D. rezultă că M.G. a luat în arendă construcţiile, împrejmuirea şi via din cadrul moşiei - (fila 11 Dosar nr. 2004/2003 Curtea de Apel Craiova);
- prin contractul de vânzare din 29 ianuarie 1902 - via şi pământuri situate în Plaiul H.D. fără suprafaţă specificată, însă potrivit preţului vânzării, se estimează o suprafaţă de 21 pogoane, respectiv 10,5 ha, amplasarea terenurilor fiind la sud de H.D.;
- prin actul de vânzare din 1 februarie 1902- cumpără 21 pogoane adică 10,5 ha în locul ,,P.”;
- prin actul de vânzare din 21 februarie 1903 - cumpără 4,5 pogoane teren arabil în afara Barierei Bucuresci, raionul Craiova, adică 2,25 ha;
- prin contractul de vânzare din 8 februarie 1906 - cumpără 90 pogoane, respectiv 45 ha M.P.H.D., incluzând „H.D.” şi „B.”;
- pentru terenul,,A.” părţile nu au indicat actul de dobândire nefiind în posesia acestui act, însă au depus actul de partaj voluntar din 1941 în care este inclus acest teren precum şi contractul din 22 iulie 1943 şi schiţa ce vizează un teren învecinat aparţinând lui I.Z., în contract fiind menţionat ca vecin M.G. pe o lungime de hotar de 351,80 m.
Conform acestor acte, numitul M.G. ar fi avut în proprietate aproximativ 74 de ha.
Prin sentinţa civilă nr. 355 din 17 august 1907, pronunţată de Tribunalul Dolj, numitul M.G. a fost pus sub interdicţie, fiind desemnată soţia acestuia, M.E., ca administrator provizoriu al întregii averi (fila 282 - Dosarul nr. 147/1/2012 al Înaltei Curții de Casație și Justiție).
Decesul lui M.G. a survenit în anul 1909, averea acestuia revenind copiilor săi M.G., fiind incidente la acea dată prevederile art. 653-659 din vechiul C. civ., conform cărora succesiunile sunt deferite copiilor şi descendenţilor defunctului, ascendenţilor şi rudelor sale colaterale. Dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor nu era reglementat în acea perioadă, Legea nr. 319/1944 nefiind în vigoare, astfel încât soţiei acestuia M.E., nu i-a revenit niciun drept în urma succesiunii după soţul ei M.G.
Prin actul de vânzare din 2 ianuarie 1933, numiţii M.G. şi M.A. au vândut un teren de 2,1380 ha situat pe teritoriul comunei Gherceşti, din averea moştenită de la tatăl lor M.G.
Prin actul de vânzare din 4 decembrie 1935, numiţii M.G. şi M.A. au vândut un teren de 4.490 mp, respectiv 0,4 ha situat în comuna Bordei, din averea moştenită de la tatăl lor M.G.
În consecinţă, din cele 74 de ha moştenite de la tatăl lor potrivit actelor de mai sus, cei doi fraţi au înstrăinat aproximativ 2,5 ha, rămânând în indiviziune cu 71,5 ha.
Prin actul de partaj din 1 noiembrie 1935, numita M.E. dobândeşte, în urma succesiunii de pe urma tatălui său M.M., 13 pogoane, respectiv 6,5 ha în comuna Preajba la punctul numit M.D. Acest teren nu aparţine de moşia H.D. şi nu are legătură cu terenurile din litigiu.
Prin actul de partaj voluntar încheiat la 2 iunie 1941, copiii lui M.G., numiţii M.A. şi M.G., au convenit să împartă averea rămasă de pe urma defunctului M.G. în 2 loturi, numitei M.A. revenindu-i două locuri virane din Craiova, imobile din Craiova şi terenuri arabile în suprafaţă de aproximativ 30 ha cuprinzând terenul,,B.” de 9 ha, terenul ,P.” de 8,5 ha, terenul ,,Baltă” de 3,75 ha, terenul ,,Evreice” de 2,75 ha, terenul,,Prisaca” de 3,5 ha, terenul,,Între drumuri” de 2,75 ha, iar numitului M.G. revenindu-i un imobil în Craiova şi terenuri arabile în suprafaţă de 30 ha cuprinzând terenul,,A.” de 12 ha, terenul ,,C.” de ( ) ha, terenul,,Între drumuri” de 2 ha, terenul,,Între drumuri” de 3 ha, terenul,,H.D.” de 9 ha.
Actul dotal nr. 3461/1941 încheiat la două zile de la partajul voluntar, respectiv la 4 iunie 1941, atestă faptul că numita M.A. (căsătorită D.) şi-a constituit ca dotă o parte din bunurile ce au format obiectul partajului voluntar, respectiv locul viran, imobilul din Craiova şi terenuri arabile de 25 ha. Conform art. 1233-1282 C. civ., în varianta în vigoare la momentul încheierii actului dotal, în prezent abrogate, terenul ce a făcut obiectul dotei, a intrat în proprietatea autoarei, contractul de dotă constituind titlu de proprietate.
Prin actul de vânzare din 15 iulie 1927, numitul M.G. a cumpărat teren arabil de 2,25 ha în comuna Pieleşti.
În consecinţă, în urma succesiunii după defunctul M.G., copiii acestuia M.A. şi M.G. au rămas în proprietate cu terenuri de aproximativ 60 de ha pe care le-au partajat în 2 loturi, câte 30 de ha fiecare. M.G. a mai dobândit în nume propriu un teren de 2,25 ha, astfel încât s-a dovedit cu acte de proprietate că deţinea în patrimoniu 32,25 ha, iar pentru M.A. nu au mai fost depuse alte acte de proprietate, astfel încât în patrimoniul ei s-a dovedit existenţa a 30 de ha.
În privinţa numitei M.E. s-a dovedit cu acte că avea în proprietate suprafaţa de 6,5 ha în urma succesiunii după tatăl ei, aceste terenuri neavând legătură cu averea defunctului M.G. Deşi părţile au menţionat că M.E. ar fi cumpărat în nume propriu terenuri arabile în punctul „H.D.”, la dosar nu au fost depuse acte de proprietate care să justifice această susţinere.
Din certificatele şi celelalte înscrisuri depuse de părţi în vederea reconstituirii dreptului de proprietate al autorilor lor a rezultat următoarele:
- potrivit Decretului regal nr. 2905/1943 s-au expropriat 3,38 ha în zona ,,H.D.” din cele 45 ha din proprietatea moştenitorilor lui M.G., moştenitorii primind despăgubiri în sumă de 304.389 lei;
- prin actul din 28 mai 1945, în baza Decretului Lege nr. 1781/1942, a fost expropriată suprafaţa de 3.425,79 mp, adică 0,3425 ha, ce a aparţinut lui M.G. pe teritoriul fostei comune Bordei, astfel cum rezultă din expertiza S.S. -fila 106 Dosar nr. 13783/54/2006 al Curţii de Apel Craiova;
- prin H.C.M. nr. 1108/1951 s-a dispus exproprierea cu privire la terenul defunctului M.G. de 30 ha din comuna Bordei, astfel cum rezultă din expertiza S.S. - fila 106 Dosar nr. 13783/54/2006 al Curţii de Apel Craiova;
- din adresa din 25 noiembrie 2005 de la Arhivele Statului rezultă că la recensământul din 1942-1946 M.E. avea o suprafaţă de 40 ha arabil şi 5 ha fâneţe la poziţia nr. 948, astfel cum rezultă şi din procesul-verbal din 5 decembrie 1941 - fila 613 Dosar nr. 13.468/2006;
- din extrasul eliberat de Arhivele Naţionale prin certificatul din 24 octombrie 1944 se atestă faptul că M.E. figurează înscrisă la matricola 938 cu o suprafaţă de teren de 40 ha teren arabil şi 5 ha fâneaţă la punctul numit ,,H.D.” comuna Pieleşti;
- adresa din 4 decembrie 2007 şi adresa din 21 octombrie 2009 emisă de Arhivele Naţionale menţionează faptul că pentru toamna anului 1949 şi primăvara anului 1950 M.E. nu figurează cu niciun teren;
- din copia extras din Borderoul populaţiei privind recensământul agricol din ianuarie 1948 rezultă că M.G. figurează cu 41,5 ha din care 32 ha arabil, 3,5 ha fâneţe, 5 ha păşuni şi 0,5 ha păduri (41,5 ha = 45 ha - 3,5 ha expropriaţi prin decretul din 1943). Actul menţionează că atât M.E. cât şi M.G. domiciliază în acelaşi imobil la nr. 196, însă se constată că M.E. nu mai figurează cu niciun teren - fila 282 Dosar nr. 13783/2006;
- din copia extras din Borderoul populaţiei privind recensământul agricol din ianuarie 1948 rezultă că D.Ş., soţul lui D.A., figurează cu o suprafaţă de 25 ha, însă faţă de actul dotal rezultă că terenul era în proprietatea lui D.A.;
- din copia extras din Registrul de evidenţă al cererilor cu cedări de terenuri emisă în baza cererii din 27 septembrie 2007 rezultă că D.A. a formulat cerere pentru cedarea, către stat, a terenului în suprafaţă de 25 ha din zona Bordei - fila 470 Dosar nr. 13783/564/2006 al Curţii de Apel Craiova;
- din certificatele din 8 mai 2001 şi din 13 mai 2002 emise de Arhivele Naţionale rezultă că în anul 1949 M.G. figurează că posedă o suprafaţă de 100 ha în comuna Bordeiu;
- din certificatul din 12 octombrie 1995 emis de Arhivele Naţionale rezultă că în anul 1953 M.G. figurează împreună cu M.F. şi T.N. cu teren de 83 ha în zona,,Bariera Vâlcii”, lui M.G. revenindu-i 30 ha din teren, astfel cum rezultă din tabelul privind propunerile de naţionalizare în baza Decretului nr. 92/1950 şi H.C.M. din 9 februarie 1960 poziţia 279, în acest tabel menţionându-se şi faptul că M.G. deţinea 60 ha teren arabil în comuna Pieleşti - fila 59 Dosar nr. 2004/2003;
- pentru acest teren de 30 de ha din ,,Bariera Vâlcii”, reclamanţii-intervenienţi au formulat notificarea din 2002 care a format obiectul litigiului în Dosarul nr. 2052/2003 în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 106 din 5 martie 2003 a Tribunalului Dolj, anulată şi soluţionată irevocabil prin Decizia nr. 396 din 4 februarie 2005 a Curţii de Apel Craiova prin care s-a respins cererea reclamanţilor, reţinându-se că terenul nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, fiind un teren arabil reglementat de Legea nr. 18/1991 pentru care reclamanţii au primit titluri de proprietate şi acţiuni la SC A. SA Craiova;
- din certificatul din 13 mai 2002 emis de Arhivele Naţionale, rezultă că în anul 1950 în tabelul chiaburilor din comuna Bordei figurează M.G. şi M.A. cu suprafaţa de 65,75 ha din care 49,75 arabil, 5 ha fâneţe şi 11 ha izlaz;
- din certificatul de moştenitor din 1997 privind succesiunea după M.E., menţionat de reclamanţi la fila 606 din Dosar nr. 13.483/2006, rezultă că unic moştenitor era M.G.;
- din certificatul de moştenitor din 3 mai 1989 privind succesiunea după D. (M.) A., rezultă că unic moştenitor era fratele ei, M.G.;
- din certificatul de moştenitor din 1993 privind succesiunea după M.G. rezultă că moştenitori sunt P.M.G., P.E.Ş., I.M., M.N. şi F.G.;
- prin Decizia nr. 157 din 23 mai 1973 se atestă transmiterea terenului din zona „H.D.” în suprafaţă de 14.750 mp în administrarea O.J.T. Olt, iar prin Decizia nr. 89/1981 se atestă transmiterea terenului în suprafaţă de 10.000 mp din administrarea Consiliului local Craiova în administrarea O.J.T. Dolj;
- prin Ordinul nr. 154 din 26 aprilie 1991, imobilele hotel „H.D.”, restaurantul „H.D.” şi căsuţa „H.D.” au trecut în patrimoniul SC J. SA Craiova, iar prin actul adiţional din 21 august 2003 imobilele au trecut în patrimoniul intervenientei SC C.H.R.H.D. SRL Craiova;
- prin autorizaţia de executare de lucrări de construire nr. 293/31 decembrie 1974 se atestă executarea lucrărilor prealabile pentru construirea motelului „H.D.”;
- prin autorizaţia de executare lucrări din 6 mai 1975 se atestă executarea lucrărilor de construire a motelului ,,H.D.”, conform proiectului de execuţie din 1972;
- prin autorizaţia din 29 decembrie 1980 se atestă autorizarea pentru construirea a 25 de căsuţe de vacanţă în zona Popasului turistic „H.D.” din care au fost vândute, prin licitaţia publică din 25 iunie 1997, de către SC J. SA Craiova un număr de 43 de căsuţe;
- prin hotărârea Consiliului Local Craiova din 31 august 1999 s-a aprobat inventarul privind bunurile din domeniul public al municipiului Craiova, iar prin hotărârea din 29 februarie 2000 s-a aprobat Planul urbanistic general şi regulamentul de urbanism, din aceste hotărâri rezultând că o parte din terenurile în suprafaţă de 26,82 ha din zona „H.D.” se află în intravilan, iar o suprafaţă de 8,6914 ha se află în extravilan;
- prin documentaţia cadastrală din 2003 s-a dispus înfiinţarea cărţii funciare cu caracter provizoriu numai pentru construcţii, iar prin încheierea din 22 august 2003 a Biroului de carte funciară al Judecătoriei Craiova s-a dispus întabularea dreptului de proprietate a imobilelor construcţii hotel, restaurant, grădină de vară, recepţie şi clădire anexă în favoarea intervenientei SC C.H.R.H.D. SRL Craiova. Pentru teren, memoriul tehnic precizează că acesta nu face obiectul înscrierii în cartea funciară, terenul aparţinând de domeniul public de interes local al Primăriei Craiova;
- din cererea formulată de M.G. la 22 februarie 1991, cu privire la reconstituirea dreptului său de proprietate, rezultă că acesta a arătat că a deţinut cu sora sa, D.A., o suprafaţă de 100 de ha din care 90 ha teren arabil, 5 ha păşuni, 5 ha vie în comuna Bordei, în mai mult puncte, din care cel mai mare este terenul,,H.D.”;
- prin H.G. nr. 965/2002 s-a dispus trecerea în domeniul public a terenului în suprafaţă de 17 ha din zona „H.D.” - anexa 2 la această hotărâre menţionând la poziţia nr. 4783 „H.D.” - lacul de acumulare cu suprafaţa de 30.000 mp, respectiv 3 ha, iar la poziţia nr. 4794 Parcul H.D. cu suprafaţa de 140.000 mp, adică 14 ha, ambele suprafeţe fiind considerate în administrarea pârâtului Consiliul Local Craiova. Excepţia de nelegalitate a acestui act normativ a fost respinsă, în mod irevocabil, prin Decizia nr. 1089 din 27 februarie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. 1516/54/2007.
Expertiza tehnică întocmită de C.M.C. a arătat că terenul ce face obiectul notificării din 4 octombrie 2002 se află în punctul H.D., suprafaţa totală fiind de 205.547 mp din care 159.971 mp, respectiv de 142.559 mp este neafectată de construcţii.
Expertiza tehnică întocmită de C.R. a fost refăcută întrucât a fost întocmită de o persoană ce nu avea specializarea în topometrie, astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă din 8 februarie 2007 a Curţii de Apel Craiova, motiv pentru care nu poate fi luată în considerare.
Expertiza tehnică întocmită de Ş.V. stabileşte că terenul ,,P.” se află în intravilanul municipiului Craiova şi este diferit de terenurile cuprinse în suprafaţa de 41,6 ha ce vizează terenul H.D. şi B.
Expertiza tehnică întocmită de S.S. stabileşte că din suprafaţa de 41,61 ha de teren deţinută după anul 1945 în punctul numit „M.P.H.D.”, este în regim intravilan o suprafaţă de 26,82 ha incluzând terenul „H.D.” şi terenul „B.”, restul fiind extravilan. Se arată că la data preluării terenurilor de către stat, acestea se aflau în extravilanul municipiului Craiova, iar la data notificărilor formulate pe Legea nr. 10/2001 o parte se afla în intravilan, restul în extravilan. Din suprafaţa de 41,61 ha se arată că 11,09 ha este ocupată de construcţii, cea neafectată fiind de 15,74 ha, iar suprafaţa de 16,61 ha restituibilă este compusă din suprafaţa de 15,74 ha şi 0,84 ha ocupată de construcţii neautorizate - schiţa topo nr. 10.
Expertiza tehnică întocmită de D.D. identifică terenurile,,A.” şi,,B.” ca fiind în intravilanul localităţii Craiova şi ocupate în totalitate de proprietăţi particulare.
În consecinţă, cu privire la regimul juridic al terenurilor ce formează obiectul litigiului, respectiv „H.D.”-16,61 ha, „B.”-9 ha, „A.”-12 ha şi „P.”-8,5 ha, s-a constatat că acestea au fost terenuri intravilane la data preluării de către stat şi la data notificărilor, aflându-se sub incidenţa art. 8 din Legea nr. 10/2001. Astfel, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, astfel încât rezultă că terenurile situate în intravilan pot face obiectul Legii nr. 10/2001. Textul de lege impune însă şi o altă limitare, respectiv ca terenurile să nu fie sub regimul juridic reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere şi să nu fi fost solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997. Această condiţie a fost analizată în raport de actele depuse de părţi la dosar.
Cu referire la terenul aflat în zona „H.D.” în suprafaţă de 17 ha, a mai constatat că, deşi acesta a fost trecut în domeniul public prin H.G. nr. 965/2002, această includere s-a realizat ulterior notificărilor adresate de către persoanele îndreptăţite, astfel încât stabilirea regimului de teren public nu poate fi luat în considerare, întrucât prevederile art. 9 din Legea nr. 10/2001 arată că imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini, iar orice transfer în domeniul public al statului după data notificării nu poate fi opusă solicitanţilor.
În speţă, reclamanţii intervenienţi au formulat peste 30 de cereri pentru reconstituirea dreptului lor de proprietate de pe urma autorilor lor în baza Legii nr. 18/1991, a Legii nr. 1/2000 şi a Legii nr. 247/2005. În cadrul acestor cereri, reclamanţii au invocat actele de proprietate ale autorilor lor M.E., M.G. şi D.A., acte ce vizează inclusiv terenurile din litigiu. Chiar dacă nu au solicitat în mod expres terenurile identificate sub denumirile de „H.D.”, „B.”, „A.” şi „P.”, faptul că au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru toate suprafeţele deţinute de autorii lor, rezultă că au fost vizate toate terenurile din patrimoniul autorilor, în limitele admise de legea aplicabilă la data cererilor formulate.
În privinţa legislaţiei aplicabile în materia restituirii proprietăţilor, s-a constatat următoarele:
Prin Legea nr. 18/1991 a fondului funciar s-a reglementat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, persoanelor îndreptăţite, în suprafaţă de 10 ha teren agricol şi 1 ha teren forestier.
Potrivit Legii nr. 169/1997 prin care se modifică şi se completează Legea nr. 18/1991, se stabileşte că suprafaţa care se reconstituie poate fi de maxim 50 ha de familie şi de maxim 30 ha de teren cu vegetaţie forestieră, păduri, zăvoaie, tufărişuri, păşuni şi fâneţe împădurite.
Prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997 nu se modifică suprafeţele care pot fi retrocedate nici pentru terenul agricol nici pentru cel forestier, în schimb se precizează că pot fi reconstituite terenurile care au aparţinut fostelor I.A.S.-uri.
Tot în materia legilor proprietăţii, s-a reglementat, prin Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, restituirea acestora.
Din actele dosarului rezultă că reconstituirea dreptului de proprietate al reclamanţilor intervenienţi conform Legii nr. 18/1991, Legii nr. 167/1999, Legii nr. 1/2000 şi Legii nr. 247/2005 s-a realizat în funcţie de autorii lor, astfel:
După M.E., s-a emis Hotărârea Comisiei judeţene de aplicare a Legii nr. 247/2005 din 23 octombrie 2007 prin care s-a validat dreptul de proprietate al numiţilor P.G.M., P.E.Ş. şi I.M. în calitate de moştenitori ai autoarei M.E., cu suprafaţa de 45 ha, avându-se în vedere adresa din 25 noiembrie 2005 de la Arhivele Naţionale şi certificatul din 24 octombrie 1944. În baza acestei hotărâri a fost emis titlul de proprietate din 4 septembrie 2008 pentru 28,75 ha în zona comunei Cârcea, reclamanţii fiind puşi în posesie conform procesului-verbal din 12 august 2008. Prin sentinţa civilă nr. 9206 din 5 iunie 2008 a Judecătoriei Craiova şi Decizia nr. 1015 din 14 mai 2012 a Tribunalului Dolj s-a respins plângerea formulată împotriva hotărârii din 23 octombrie 2007, astfel că ea a rămas definitivă.
Prin Hotărârea Comisiei judeţene din 12 decembrie 2008 s-a dispus validarea numiţilor P.G.M., P.E.Ş. şi I.M. în calitate de moştenitori ai autoarei M.E. cu suprafaţa de 16,25 ha în anexa 29 în zona Staţiunii de cercetare ,,Banul Mărăcine”. Cu privire la această hotărâre reclamanţii au solicitat punerea lor în posesie pe teren, litigiul formând obiectul Dosarului nr. 3364/215/2013 al Judecătoriei Craiova, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 8583 din 31 mai 2013, nedefinitivă, prin care s-a admis cererea de punere în posesie şi emiterea titlului de proprietate pentru 16,25 ha.
Reclamanţii au arătat că această ultimă hotărâre a Comisiei Judeţene constituie o decizie de punere în executare a primei hotărâri, însă în condiţiile în care prin hotărârea din 12 decembrie 2008 nu se precizează acest lucru, aceste aspect nu poate fi avut în vedere. Totodată, prin hotărârea din 12 decembrie 2008 nu se invalidează parţial hotărârea din 23 octombrie 2007 cu privire la suprafaţa de 16,25 de ha, astfel încât ambele hotărâri îşi produc efectele cu privire la suprafeţele validate.
În concluzie, după autoarea M.E., reclamanţii I.M. şi P.S. au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 61,25 ha, din care 45 de ha prin hotărârea din 23 octombrie 2007 pentru care s-a emis titlul de proprietate pentru 28, 75 ha în zona comunei Cârcea şi 16,25 ha prin Hotărârea din 12 decembrie 2008 pentru care s-a admis cererea de punere în posesie în zona Staţiunii de Cercetare ,,Banul Mărăcine”, deci moştenitorii au fost puşi în posesie efectivă pe o suprafaţă de 45 ha de teren.
După M.G., se constată că prin Decizia nr. 484 din 15 noiembrie 1993 a Comisiei Judeţene pentru Legea nr. 18/1991 s-a stabilit pe numele numiţilor M.N., I.M., P.G.M., P.E.Ş. şi F.G., în temeiul art. 36 şi 38 Legii nr. 18/1991, dreptul la acţiuni cu privire la suprafaţa de 10 ha echivalent teren arabil aflat în administrarea SC S.C.A. SA Şimnicu de Jos. (fila 99 Dosar nr. 6504/2002).
S-a emis, totodată, şi Decizia nr. 67 din 16 decembrie 1996 de Comisia Judeţeană pentru Legea nr. 18/1991 în favoarea numiţilor M.N., I.M., P.G.M., P.E.Ş. şi F.G. cu privire la stabilirea dreptului de proprietate sub forma acţiunilor pentru suprafaţa de 10 ha din care 0,5 ha fizic pentru fiecare, în echivalent arabil aflat în administrarea S.C. Agroindustriala Craiova.
Din declaraţiile părţilor P.G.M., date în 26 ianuA. 1998, P.E.Ş. date în 26 ianuarie 1998 şi M.N., rezultă că li s-a reconstituit dreptul de proprietate, sub formă de acţiuni, pentru 2 ha, prin Decizia nr. 2167 din 28 aprilie 1993, din cele 10 ha la SC S.C.A. SA Şimnic Craiova şi că deţin 2 ha la SC A. SA Craiova, iar din declaraţia numitei I.M., dată în 19 ianuarie 1998, rezultă că aceasta deţinea o cotă de 2 ha acţiuni, echivalent agricol din totalul de 10 ha de pe urma defunctului M.G.. Potrivit declaraţiei date în 29 octombrie 2004, reclamanta M.N. confirmă, de asemenea, că împreună cu tatăl ei a primit decizii de acţionari şi că deţin aproximativ 9,5 ha de teren pentru care au fost puşi în posesie. (fila 104 Dosar nr. 2004/2003).
Potrivit sentinţei civile nr. 3990 din 1 octombrie 1996, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, pârâta Prefectura Craiova a fost obligată, în temeiul Legii nr. 18/1991, să emită decizia de acţionari pentru numiţii P.M.G., P.E., I.M., M.N. şi F.G. pentru suprafaţa de 10 ha de teren ce o deţinea defunctul M.G. în zona „Bariera Vâlcii”.
Prin Hotărârea Comisiei Judeţene din 28 august 2000, s-a reconstituit dreptul de proprietate conform art. 8 din Legea nr. 1/2000 în anexa 36, poziţia 22, moştenitorilor defunctului M.G. pentru suprafaţa de 10 ha. În acest sens, prin titlul de proprietate din 21 martie 2002 s-a stabilit dreptul de proprietate pentru numiţii M.N., I.M., P.G.M., P.E.Ş. şi F.G. cu privire la suprafaţa de 10 ha pe teritoriul comunei Podari, nefiind posibilă reconstituirea pe fostul amplasament din zona „Bariera Vâlcii”.
Prin Hotărârea Comisiei Judeţene din 18 iulie 2002, moştenitorii defunctului M.G. au fost validaţi cu suprafaţa de 40 de ha din care 26,54 ha, în anexa 37, poziţia 10, conform art. 25 din Legea nr. 16/1994, faţă de calitatea lor de locatori, şi în anexa 39, poziţia 174 cu 13,46 ha despăgubiri pentru diferenţa de teren neretrocedat conform Legii nr. 1/2000.
Pentru suprafaţa de 26,54 ha s-a emis titlul de proprietate din 31 octombrie 2002 în favoarea numiţilor P.G.M., P.E.Ş., I.M., M.N. şi M.N.E. din care 25,31 ha pe teritoriul localităţii Şimnicu şi 1,23 ha în zona „H.D.” Acest titlu nu precizează după ce persoană s-a făcut reconstituirea dreptului de proprietate, însă acest aspect a fost soluţionat irevocabil prin sentinţa civilă nr. 5404 din 10 aprilie 2008 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin Decizia nr. 1473 din 3 septembrie 2008 a Tribunalului Dolj, prin care s-a stabilit că titlul de proprietate din 31 octombrie 2002 a fost emis după M.G. şi nu după D. (M.) A.
Prin Hotărârea Comisiei Judeţene de aplicare a Legii nr. 247/2005 din 23 octombrie 2007 s-a dispus validarea numiţilor P.G.M., P.E.Ş., I.M., M.N. şi M.N.E. pentru suprafaţa de 13,46 ha, reţinându-se că li s-a reconstituit dreptul de proprietate anterior pentru 10 ha şi 26,54 ha de teren şi s-a dispus, totodată, invalidarea acestora de pe anexa nr. 39, poziţia 174 cu privire la despăgubirile propuse pe Legea nr. 1/2000 pentru cele 13,46 de ha. Prin sentinţa civilă nr. 5404 din 10 aprilie 2008 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia nr. 1473/3 septembrie 2008 a Tribunalului Dolj, s-a stabilit irevocabil că hotărârea din 23 octombrie 2007 este corectă şi că titlul de proprietate din 31 octombrie 2002 a fost emis după M.G. şi nu după D. (M.) A.. Pentru punerea în posesie a celor 13,46 de ha în raza teritorială a fostei comune Pieleşti, reclamanţii au iniţiat litigiul ce formează obiectul Dosarului nr. 14.648/215/2011, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 5519 din 3 aprilie 2013 a Tribunalului Dolj, nedefinitivă, prin care s-a respins cererea reclamanţilor, reţinându-se că terenul solicitat în perimetrul Staţiunii Didactice şi Experimentale,,Banu Mărăcine” aparţine domeniului public şi nu poate face obiectul reconstituirii.
În concluzie, după autorul M.G., reclamanţii I.M. şi P.S. şi M.N. au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 49,96 ha de teren, din care 10 ha prin hotărârea din 28 august 2000 şi titlul de proprietate din 21 martie 2002, apoi 26,5 ha prin hotărârea din 18 iulie 2002 şi titlul de proprietate din 1 octombrie 2002, şi 13,46 ha prin hotărârea din 23 octombrie 2007 pentru care nu au fost puşi în posesie, litigiul fiind pe rolul instanţelor judecătoreşti.
După D. (M.) A., prin Hotărârea din 23 octombrie 2007 a Comisiei Judeţene pentru Legea nr. 247/2005, numiţii P.G.M., P.E.Ş. şi I.M. au fost validaţi cu suprafaţa de 32,87 ha, avându-se în vedere actul de partaj din 1941 şi certificatul din 14 ianuarie 1999. Hotărârea a făcut obiectul sentinţei civile nr. 14019 din 20 octombrie 2009 a Judecătoriei Craiova, irevocabilă prin Decizia nr. 931 din 20 aprilie 2011 a Tribunalului Dolj, în urma căreia s-a validat şi dreptul de proprietate al reclamantei M.N. pentru cei 32,87 ha. Prin hotărârea din 23 iulie 2013 a Comisiei judeţene de stabilire a dreptului de proprietate s-a luat act de sentinţa civilă nr. 14019/2009 a Judecătoriei Craiova şi s-a dispus modificarea hotărârii din 2007, în sensul validării şi a reclamantei M.N. şi a intervenientului M.N. cu privire la terenul de 32,87 ha ce a aparţinut autoarei D.A.
Prin Hotărârea din 28 februarie 2008 s-a dispus modificarea hotărârii din 23 octombrie 2007, în sensul diminuării dreptului de proprietate al reclamanţilor beneficiari cu suprafaţa de 10,8 ha teren şi validarea acestei suprafeţe în favoarea numiţilor P.G.M., P.E.Ş. şi I.M. conform art. 24 din Legea nr. 1/2000, teren identificat de expertul S. ca fiind în administrarea Ocolului Silvic reprezentând teren cu vegetaţiei forestieră aflat la U.P. IV Viişoara, în acest sens fiind emis titlul de proprietate din 19 mai 2008. Atât hotărârea din 28 februarie 2008 cât şi titlul de proprietate din 19 mai 2008 au fost anulate prin sentinţa civilă nr. 17290 din 20 noiembrie 2008 a Judecătoriei Craiova, irevocabilă prin Decizia nr. 1429 din 11 iulie 2011 a Tribunalului Dolj. Prin hotărârea din 23 iulie 2013 a Comisiei judeţene de stabilire a dreptului de proprietate s-a luat act de sentinţa civilă nr. 17290 din 20 noiembrie 2008 a Judecătoriei Craiova, în sensul anulării hotărârii din 28 februarie 2008 şi a titlului de proprietate din 19 mai 2008.
În concluzie, după autoarea D. (M.) A., reclamanţii I.M., P.S. şi M.N. au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991 pentru suprafaţa de 32,87 ha de teren, fără a fi însă puşi în posesie.
În legătură cu întinderea dreptului de proprietate al autorilor reclamanţilor s-a constatat că dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi din H.G. nr. 250/2007 obligă părţile să depună acte doveditoare ale dreptului de proprietate constând în:
a) orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deţinerea proprietăţii de către o persoană fizică sau juridică (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras carte funciară, act sub semnătură privată încheiat înainte de intrarea în vigoare a Decretului nr. 221/1950 privitor la împărţeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcţiuni şi la interzicerea construirii fără autorizare şi în măsura în care acesta se coroborează cu alte înscrisuri şi altele asemenea);
b) actele juridice care atestă calitatea de moştenitor (certificat de moştenitor sau de calitate de moştenitor, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiaţia cu titularul iniţial al dreptului de proprietate, testament însoţit de certificat de moştenitor sau de calitate de moştenitor);
c) orice acte juridice sau susţineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă (cazurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Lege); în cazul exproprierii prevăzute la art. 11 din lege, sunt suficiente prezentarea actului de expropriere şi, după caz, prezentarea procesului-verbal încheiat cu această ocazie ori a acordului la expropriere;
d) orice acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea persoanei respective; pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol);
e) în cazul în care construcţia a fost demolată, orice act juridic care descrie construcţia demolată;
f) expertize judiciare sau extrajudiciare de care persoana îndreptăţită înţelege să se prevaleze în susţinerea cererii sale;
g) orice alte înscrisuri pe care persoana îndreptăţită înţelege să le folosească în dovedirea cererii sale;
h) declaraţii notariale date de persoana care se pretinde îndreptăţită, pe propria răspundere, şi care sunt solicitate de unitatea deţinătoare sau de entitatea învestită cu soluţionarea notificării în scopul fundamentării deciziei.
Făcându-se aplicarea principiului ierarhiei forţei probante, s-a constatat că textul art. 23 din Legea nr. 10/2001 stabileşte o ierarhie a probelor cu care se poate face dovada dreptului de proprietate, începând cu actele juridice translative de proprietate, astfel încât consemnările şi înscrierile din celelalte registre se consideră că fac dovada dreptului de proprietate, numai în lipsa actelor de proprietate. Înscrierile din registrele agricole şi din registrele privind recensământul populaţiei nu pot fi opuse actului de proprietate, câtă vreme aceste dovezi au o valoare probantă diferită, iar ierarhia stabilită de legiuitor nu poate fi înlăturată de instanţă.
Regimul probator pentru dovedirea dreptului de proprietate în privinţa consemnărilor şi menţiunilor din registrele agricole este reglementat de art. 6 alin. (1)-(2) din Legea nr. 1/2000 potrivit cărora consemnările efectuate între anii 1945 şi 1990 în registrele agricole, cererile de intrare în fostele cooperative agricole de producţie, documentele existente la arhivele statului referitoare la proprietatea terenurilor, neînsoţite de titlurile de proprietate, au valoare declarativă cu privire la proprietate. De asemenea, potrivit art. 6 alin. (1)-(4) din Legea nr. 1/2000, astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 247/2005, orice probă dovedind dreptul de proprietate al foştilor proprietari poate fi înlăturată numai printr-o probă de aceeaşi forţă produsă de către deţinătorul actual al terenului sau de către terţi, tăgăduind dreptul de proprietate. În consecinţă, consemnările din registrele şi documentele obţinute de părţi de la arhivele statului vor fi avute în vedere cu valoare declarativă dacă acestea nu sunt însoţite de titlurile de proprietate şi deci nu cu valoare absolută, iar înlăturarea acestor consemnări se va realiza doar prin probe cu aceeaşi forţă juridică.
Din actele de proprietate încheiate în perioada 1894-1906 rezultă că M.G. (decedat în 1909) a avut în proprietate aproximativ 74 de ha de teren. Cu privire la suprafeţele de teren deţinute de M.G. există şi o consemnare în tabelul întocmit în baza Decretului nr. 92/1950 la poziţia nr. 279 în care se menţionează că M.G. deţinea 60 ha teren arabil în comuna Pieleşti, cât şi o menţiune făcută de expertul S. care a arătat că prin H.C.M. nr. 1108/1951 s-a dispus exproprierea cu privire la terenul defunctului M.G. de 30 ha din comuna Bordei. Alte acte de expropriere depuse sunt Decretul regal nr. 2905/1943 prin care s-au expropriat 3,38 ha în zona ,,H.D.” din cele 45 ha din proprietatea moştenitorilor lui M.G. şi actul din 28 mai 1945 întocmit în baza Decretului Lege nr. 1781/1942 prin care a fost expropriată suprafaţa de 3.425,79 mp, adică 0,3425 ha ce a aparţinut lui M.G. pe teritoriul fostei comune Bordei.
În privinţa amplasamentelor terenurilor deţinute de M.G., se constată că actele şi consemnările din registre fac referire la terenuri situate în raionul Craiova, „Bariera Cuza Vodă”, „Bariera Vâlcii”, comuna Bordei, comuna Pieleşti, comuna Mischii, comuna Gherceşti, însă în privinţa apartenenţei administrative, aceste amplasamente au suferit modificări în decursul timpului, de exemplu comuna Bordei care în prezent este cartier al municipiului Craiova. Potrivit actelor de proprietate, terenurile din litigiu au aparţinut de comuna Gherceşti (,,P.” şi,,A.”) şi de comuna Pieleşti (,,H.D.” şi,,B.”), însă în prezent ele fac parte din intravilanul municipiului Craiova. Consemnările din registre menţionează apartenenţa administrativă a terenurilor din momentul înregistrărilor, astfel, de exemplu, terenul P., deşi apare iniţial ca aparţinând de comuna Gherceşti, el apare în registrul din 1950 şi în cererea de cedare către stat, ca aparţinând de Bordei, iar în prezent se află în municipiul Craiova.
În concluzie, în condiţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi din H.G. nr. 250/2007 se constată că actele de proprietate depuse de părţi confirmă faptul că M.G. avea în proprietate aproximativ 74 de ha, iar consemnările din registre atestă faptul că M.G. avea în proprietate aproximativ 90 de ha.
În privinţa numitei M.E. (decedată în 1972), se constată că singurul act juridic care atestă dreptul ei de proprietate asupra unui imobil este actul de partaj din 1 noiembrie 1935 care confirmă faptul că a dobândit suprafaţa de 6,5 ha în comuna Preajba la punctul numit „Moşia Domnească”, în urma succesiunii după tatăl ei, aceste terenuri neavând legătură cu averea defunctului M.G. Conform legislaţiei în vigoare la data deschiderii succesiunii defunctului M.G., numita M.E. nu putea dobândi niciun drept de proprietate de pe urma soţului ei.
Consemnările din registre atestă faptul că numita M.E. avea la recensământul din 1942-1946, respectiv la 1941,o suprafaţă de 45 de ha la poziţia nr. 948 şi de 4 ha la poziţia nr. 971, iar la data de 24 octombrie 1944 avea o suprafaţă de 40 ha arabil şi 5 ha fâneţe la pct. numit ,,H.D.”, comuna Pieleşti, însă în registrele din toamna anului 1949 şi primăvara anului 1950 aceasta nu mai figurează cu niciun teren. De asemenea, la recensământul agricol din ianuarie 1948, în care au fost recenzaţi la acelaşi imobil din Craiova atât M.G. cât şi mama acestuia M.E., se constată că aceasta din urmă nu mai figurează cu niciun teren, în schimb M.G. este menţionat că deţine cele 41,5 ha.
Reclamanţii au arătat că amplasamentul terenului de 45 de ha, menţionat în registrul din 24 octombrie 1944 în favoarea numitei M.E., în punctul „H.D.” de pe teritoriul comunei Pieleşti, s-ar afla la sud de terenul identificat în litigiu ca „H.D.”, însă în lipsa vreunui act de proprietate care să identifice amplasarea terenului, susţinerile lor nu pot fi verificate. Conform art. 6 alin. (1)-(4) din Legea nr. 1/2000, potrivit cărora orice probă poate fi înlăturată numai printr-o probă de aceeaşi forţă juridică, se constată că în lipsa unor acte de proprietate, consemnările din registrele menţionate sunt contradictorii, observându-se că acea consemnare din 24 octombrie 1944, potrivit căreia M.E. avea 45 de ha, este înlăturată de consemnările înregistrate în 1948, 1949 şi 1950 în care aceasta nu mai figurează că ar deţine vreun teren.
Reclamanţii au invocat puterea de lucru judecat dată de Decizia nr. 1015/2012 pronunţată de Tribunalul Dolj prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al numitei M.E. pentru o suprafaţă de 45 de ha, constatându-se că aceasta avea un patrimoniu distinct de cel al copiilor ei. Faţă de dispoziţiile art. 166 C. proc. civ. urmează a reţine puterea de lucru judecat în privinţa celor statuate prin Decizia nr. 1015/2012 a Tribunalului Dolj cu privire la faptul că M.E. avea în patrimoniul ei suprafaţa de 45 de ha în pct. „H.D.”, nefiind posibilă o altă interpretare juridică a probelor. În urma decesului numitei M.E. au rămas ca succesori copiii ei, M.G. şi D. (M.) A.
În legătură cu averea numitei D. (M.) A., s-a constatat că actele de proprietate care atestă drepturile sale sunt actele de vânzare din 2 ianuarie 1933 şi din 14 decembrie 1935 prin care a înstrăinat 2,5 ha împreună cu fratele ei, apoi actul de partaj încheiat la 2 iunie 1941 prin care acesteia i se atribuie, în urma partajării voluntare, imobile şi terenuri agricole de aproximativ 30 de ha, inclusiv terenurile ,,P.” Şi ,,B.”, precum şi actul dotal din 1941 prin care şi-a constituit ca dotă o parte din bunurile ce au format obiectul partajului voluntar.
Consemnările din registre fac referire la faptul că la recensământul agricol din ianuarie 1948 D.Ş. soţul lui D.A. avea o suprafaţă de 25 ha, însă faţă de actul dotal rezultă că terenul era de fapt proprietatea numitei D.A., apoi în anul 1950 aceasta figurează cu o suprafaţă de 65,75 ha, în indiviziune cu M.G. Cererea de cedare a terenului în suprafaţă de 25 de ha din zona comunei Bordei formulată de D.A. confirmă faptul că aceasta nu a avut în proprietate mai mult de 30 de ha. Suprafaţa de teren de 65,75 ha, aflată în indiviziune cu fratele ei, se regăseşte în suprafaţa menţionată în actul de partaj din 1941, consemnările din registre având valoare absolută doar în măsura în care sunt însoţite de acte de proprietate, prin urmare, nu se pot adiţiona menţiunile din actele de proprietate cu cele din registre, cum greşit apreciază reclamanţii intervenienţi.
În consecinţă, în condiţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi din H.G. nr. 250/2007, s-a constatat că averea numitei D. (M.) a fost constituită din 30 de ha de teren agricol.
În ceea ce priveşte patrimoniul lui M.G., s-a constatat că actele de proprietate care atestă drepturile sale sunt actele de vânzare din 2 ianuarie 1933 şi din 14 decembrie 1935 prin care a înstrăinat 2,5 ha din averea moştenită după tatăl său, apoi actul de partaj încheiat la 2 iunie 1941 prin care acestuia i se atribuie, în urma partajării voluntare, imobile şi terenuri agricole de aproximativ 30 de ha, inclusiv terenul ,,A.” şi ,,H.D.”, precum şi actul de vânzare din 15 iulie 1927 prin care a cumpărat teren arabil de 2,25 ha în comuna Pieleşti.
Consemnările din registrele agricole şi de la recensămintele agricole arată că acesta avea în 1948 teren agricol de 41, 5 ha, în anul 1949 avea în posesie (şi deci nu în proprietate, cum corect au semnalat pârâţii) o suprafaţă de 100 ha în comuna Bordei, în anul 1950 avea în indiviziune cu M.A. o suprafaţă de 65, 75 ha tot în Bordei, iar în 1953 figura cu 30 de ha în zona ,,Bariera Vâlcii”.
În consecinţă, în condiţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi din H.G. nr. 250/2007, s-a constatat că prin actele de proprietate depuse la dosar se atestă faptul că M.G. deţinea imobile şi terenuri în suprafaţă de 35 de ha, iar consemnările din registre arată că avea aproximativ 100 de ha, din care 41,5 ha în pct. „H.D.”, 30 de ha în zona „Bariera Vâlcii” şi 32,87 ha din cele 65,75 ha aflate în indiviziune cu sora sa în comuna Bordei. Consemnările din registre şi actele de proprietate nu permit delimitarea exactă a componenţei celor 100 de ha, respectiv dacă în acestea se includ sau nu cele 30 de ha din” Bariera Vâlcii”, întrucât menţiunile raportează terenurile la apartenenţa administrativă de la data consemnării, or, în decursul timpului s-au produs mai multe modificări în ceea ce priveşte apartenenţa administrativă a terenurilor.
O deosebită relevanţă în aprecierea întinderii dreptului de proprietate al autorilor reclamanţilor o constituie cererea personală formulată de M.G. la 22 februarie 1991 cu privire la reconstituirea dreptului său de proprietate în care acesta a arătat că ,,a deţinut cu sora sa D.A. o suprafaţă de 100 de ha din care 90 ha teren arabil, 5 ha păşuni, 5 ha vie în comuna Bordei în mai multe puncte din care cel mai mare este terenul,,H.D.” Prin urmare, M.G. a confirmat faptul că nu avea mai mult de 100 de ha împreună cu sora lui în zona „H.D.”, astfel încât în mod greşit apreciază reclamanţii- intervenineţi că acesta ar fi avut 165 de ha sau chiar 220 de ha, aceste susţineri nefiind dovedite nici cu actele de proprietate, nici cu consemnările din registre. Dimpotrivă, consemnările din registre confirmă faptul că acesta avea în posesie doar 100 de ha provenite din averea tatălui său şi al surorii sale precum şi din achiziţiile proprii în zona din pct. „H.D.” şi respectiv 30 de ha în zona „Bariera Vâlcii”.
Potrivit certificatelor de moştenitor, rezultă că M.G. a fost unic succesor al numitei D. (M.) A., respectiv al mamei sale M.E., astfel încât acesta ar fi putut cere reconstituirea dreptului de proprietate, atât de pe urma surorii sale cât şi al mamei sale. Faptul că M.G. a indicat personal în 1991 că a avut în proprietate doar 100 de ha în zona „H.D.” împreună cu sora lui, fără a considera că ar mai avea vreun drept de proprietate de pe urma mamei sale, constituie un indiciu că cele 100 de ha proveneau din averea tatălui său, al mamei sale şi al surorii sale.
Nici M.G., nici M.E. şi nici M.A. nu sunt autorii direcţi ai reclamanţilor intervenienţi, doar M.G. este autorul direct al acestora, astfel încât reclamanţii-intervenienţi nu pot solicita decât reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma acestuia, deci pentru o suprafaţă de 100 de ha în zona „H.D.” şi de 30 de ha în zona „Bariera Vâlcii”, dacă se consideră că cele 30 de ha nu aparţin de cele 100 de ha. Prevederile legilor funciare au permis ca reconstituirea dreptului de proprietate să se realizeze şi pe alte amplasamente decât cele iniţiale, ceea ce în speţă s-a şi realizat, reclamanţii intervenienţi primind terenuri în comuna Podari, în staţiunea Banul Mărăcine şi în comuna Şimnicu.
În consecinţă, faţă de hotărârile judecătoreşti pronunţate cu privire la modul de reconstituire a dreptului de proprietate pe Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997, Legea nr. 1/2000 şi Legea nr. 247/2005 a constatat că în favoarea reclamanţilor-intervenienţi s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru aproximativ 130 de ha, din care 100 de ha atât cât a solicitat şi M.G. în 1992. Reconstituirea dreptului de proprietate pentru cele aproximativ 130 ha, mai exact pe cele 127,83 ha, s-a realizat în baza legilor fondului funciar şi al legii pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole astfel: 45 ha după M.E. (dacă nu se ia în calcul suprafaţa de 61,25 de ha din cele 2 hotărâri), 32,87 ha după M. (D.) A. şi 49,96 ha după M.G., motiv pentru care se constată, în baza art. 8 din Legea nr. 10/2001, că aceste terenuri au fost supuse regimului Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 1/2000, astfel încât nu mai pot face obiectul Legii nr. 10/2001.
În consecinţă, reţinând că, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 si prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere, solicitate potrivit acestor legi, s-a constatat că apelurile reclamanţilor intervenienţi pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de 45 de ha din punctul H.D., cu cele 4 terenuri identificate („H.D.”, „A.”, „B.” şi „P.”) sunt nefondate.
Ca urmare, prin Decizia civilă nr. 174/Ap din 20 decembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P. prin D.G.F.P. Dolj şi D.G.F.P. Braşov;
Au fost respinse apelurile declarate de reclamanţii I.M., P.G.M. prin moştenitor P.S., P.E.Ş. prin moştenitori I.M. şi P.S., M.N. şi M.N. împotriva sentinţei civile nr. 63 din 12 februarie 2003 a Tribunalului Dolj cu privire la notificarea din 4 iulie 2001, care fost menţinută.
Au fost respinse apelurile declarate de reclamanţii I.M., P.G.M. prin moştenitor P.S., P.E.Ş. prin moştenitori I.M. şi P.S. împotriva sentinţei civile nr. 105 din 5 martie 2003 a Tribunalului Dolj cu privire la notificarea din 17 ianuarie 2001, care fost menţinută.
Au fost respinse apelurile declarate de reclamanţii M.N. şi M.N. împotriva sentinţei civile nr. 1227 din 4 octombrie 2006 a Tribunalului Dolj şi admis apelul pârâţilor Consiliul Local Craiova şi primarul municipiului Craiova împotriva aceleiaşi sentinţe, care a fost modificată în parte în sensul că a fost respinsă cererea reclamanţilor I.M., P.G.M. prin moştenitor P.S. şi P.E.Ş. prin moştenitori I.M. şi P.S., cu privire la notificarea din 17 ianuarie 2002 pentru despăgubirile acordate pentru suprafaţa de 8,5 ha teren situat în pct. ,,P.”
Au fost respinse apelurile declarate de intervenienţii I.M., P.G.M. prin moştenitor P.S. şi P.E.Ş. prin moştenitori împotriva sentinţei civile nr. 226 din 2 iunie 2010 a Tribunalului Dolj şi admis apelul pârâţilor Primăria municipiului Craiova şi primarul municipiului Craiova împotriva aceleiaşi sentinţe care a fost modificată în sensul că a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii M.N., M.N.E., I.M., P.G.M. prin moştenitor P.S. şi P.E.Ş. prin moştenitori I.M. şi P.S., cu privire la notificarea din 4 iulie 2001.
Au fost admise, pe fond, cererile de intervenţie formulate în interesul municipiului Craiova de intervenienţii SC C.H.R.H.D. SRL, A.T., B.M., B.D.F., C.E., C.O., C.V., C.V., C.D., D.G., D.C.F., D.I.V., G.C., G.M., I.M., M.D., M.V., N.D., N.M., N.C., P.M., P.T.L., S.V., S.G., T.I.
Au fost menţinute dispoziţiile privind respingerea excepţiilor lipsei calităţii procesuale active a reclamantei M.N., a lipsei calităţii procesuale pasive a C.C.S.D. din cadrul Cancelaria Primului Ministru şi a lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S. Bucureşti.
Împotriva susmenţionatei hotărâri, au declarat recurs reclamanţii M.N. prin procurator M.N., şi M.N.E., precum şi I.M. şi P.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
1. În recursul lor, reclamanţii M.N. şi M.N.E. au susținut, cu referire la soluţia dată capătului de cerere privind restituirea în natură a terenului liber de amenajări, situat în Craiova, fosta moşie „H.D.”, că deşi autoritatea locală a deţinut toate înscrisurile şi informaţiile privind terenurile în litigiu şi întinderea acestora, le-a ascuns lor şi instanţelor existenţa respectivelor dovezi.
Ca urmare, în aprecierea întinderii dreptului de proprietate al numiţilor M.G. şi D.A., cele mai importante sunt înscrisurile oficiale: acte de proprietate şi consemnări.
În ceea ce priveşte pretinsa cerere a numitului M.G. (din 22 februarie 1991), aceasta poartă o menţiune ce aparţine autorităţii administrative, în sensul că terenul solicitat „nu este teren arabil”, deci nu face obiectul legilor fondului funciar, fiind intravilan.
Or, acţiunea în restituire în natură de faţă, a fost promovată ca o contestaţie la Dispoziţia nr. 4852/2002 emisă de primarul municipiului Craiova prin care a fost respinsă notificarea din 2001, având ca obiect restituirea în natură a terenurilor de la „H.D.”, deşi autoritatea administrativă cunoştea situaţia juridică a terenului solicitat de M.G. încă de la data depunerii cererii acestuia din anul 1991, emiţând dispoziţie în aceste condiţii, fapt ce le-a încălcat dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, ca şi dreptul la un proces echitabil, drept garantat de Convenţie şi i-a privat, astfel, de posibilitatea de a obţine drepturile corespunzătoare pe acest teren.
Hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii cât priveşte soluţia dată aceleiaşi cereri şi este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Constatările instanţei pe acest aspect vin în contradicţie cu reţinerile aceleiaşi instanţe, anterior făcute, când stabileşte că patrimoniul propriu al lui M.G., rezultat din acte de proprietate şi consemnări, este de aproximativ 100 ha, respectiv de 41,5 ha la „H.D.”, 30 ha în „Bariera Vâlcii” şi 32,87 ha din cele 65,75 ha aflate în indiviziune cu sora sa, D.A.
În acest context, considerentele instanţei, potrivit cărora, deşi nu a menţionat-o explicit în cerere pe mama sa, M.G. ar fi solicitat şi ar fi primit teren, sub motiv că din cele 100 ha pe care le deţinea şi cele 30 ha ce ar fi aparţinut surorii sale s-ar fi făcut restituirea dreptului de proprietate şi după M.E., echivalează cu interpretare extensivă şi nepermisă a legilor de fond funciar şi a Legii nr. 10/2001.
La data întocmirii registrelor de evidenţă funciară (1948-1953) M.E. era în viaţă, prin urmare consemnările care îl menţionează pe M.G. se referă strict la patrimoniul acestuia şi nu la o eventuală moştenire după mama sa.
În acest context şi întrucât nu există nicio prevedere în legea fondului funciar care să permită să se aprecieze că terenul ar fi aparţinut autoarei acestuia, nu se poate concluziona că terenul nu ar fi constituit proprietatea lui M.G.
Deşi în cauză s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat distincţia de patrimoniu a lui M.G. în raport cu autoarea sa, şi în lipsa unor alte înscrisuri care să confirme/susţină această concluzie, instanţa de apel reţine în mod eronat că M.G. ar fi solicitat şi terenul ce a aparţinut mamei sale.
Durata de soluţionare a litigiului privind restituirea în natură a acestui teren şi care a debutat din anul 2002, încalcă dreptul lor la un proces echitabil, drept prevăzut de Convenţie, ceea ce face ca rezultatul demersului lor să fie complet aleator, pentru că de la data începerii litigiului şi până în prezent au fost aduse modificări şi completări legilor în materie, cu consecinţa diminuării dreptului lor de proprietate.
Le-a fost astfel încălcat dreptul la un proces echitabil, garantat de Convenţie, în timpul litigiului fiind emise acte ce au afectat patrimoniul autorului lor - H.C.J. nr. 1626/2007, H.C.J. nr. 1627/2008 şi H.C.J. nr. 1628/2007.
Dat fiind că M.G. a deţinut în nume propriu o suprafaţă de aproximativ 100 ha, dar minim 70 ha, din care s-a restituit efectiv 36,54 ha, exista posibilitatea să se restituie în natură cel puţin o parte din terenul liber pe vechiul amplasament al moşiei „H.D.”
Ca urmare, din întreaga suprafaţă deţinută de M.G. mai pot fi restituite cel puţin 17 ha, suprafaţă ce rezultă prin diferenţe dintre cele 100 ha pentru care s-a făcut dovada proprietăţii şi cele 82,87 ha pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate (din care 50 ha reconstituite după M.G. şi 32,87 ha reconstituite după D.A.), diferenţă ce poate fi restituită în baza Legii nr. 10/2001.
Însă o parte din terenul liber de construcţii şi alte amenajări, situat pe vechiul amplasament al moşiei „H.D.” se putea restitui, de asemenea, în limita celor 50 ha ale autorului M.G., reconstituite în baza legilor fondului funciar şi pentru care a mai rămas de pus în posesie diferenţa de 13,46 ha şi astfel s-ar pune capăt litigiului existent în prezent pe rolul Tribunalului Dolj (Dosarul nr. 14648/215/2011) mai ales că terenul de la „H.D.” este deja identificat şi posibil a fi restituit pe vechiul amplasament.
De asemenea, având în vedere că după D.A. s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 32,87 ha dar până în prezent nu au fost puşi în posesie cu teren, există posibilitatea ca instanţa să dispună restituirea în natură după această autoare pentru care, de asemenea, se poate dovedi vechiul amplasament pe fosta moşie „H.D.”
Au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate privind capătul de cerere referitor la restituirea în natură a terenului şi obligarea pârâtelor în acest sens.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
2. Recurenţii I.M. şi P.S. au susţinut, în dezvoltarea căii de atac, următoarele:
- instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că nu a arătat în niciun fel care sunt motivele pentru care o importantă apărare invocată în cauză nu a fost avută în vedere, sens în care a invocat dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 privind restituirea dreptului de proprietate de până la 50 ha de proprietar deposedat, condiţii în care instanţa de apel era ţinută să verifice calitatea de proprietar deposedat a celor trei autori în mod distinct.
- instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001, fiind astfel incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În litera şi spiritul acestor dispoziţii legale, dar şi potrivit dispoziţiilor dreptului comun, erau îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate după fiecare dintre autorii lor şi în limita a câte 50 ha de teren pentru fiecare dintre autoarele deposedate, D.A. şi M.E.
Instanţa de apel a analizat doar parţial înscrisurile care dovedeau întinderea dreptului de proprietate în privinţa autorilor lor, reţinând arbitrar că ar fi afirmat că întinderea dreptului de proprietate trebuie stabilită prin „adiţionarea” menţiunilor din înscrisurile ce atestă existenţa dreptului de proprietate.
Potrivit probaţiunii cauzei, M.G. a deţinut mai mult de 71,5 ha, aspect ce rezultă din înscrisurile depuse în cauză, care confirmă împrejurarea învecinării terenului pretins cu terenuri proprietatea sa (contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 1920, cel autentificat la 24 octombrie 1896, actul de partaj autentificat la data de 18 august 1938 etc.).
În cauza de faţă, cu privire la amplasamentul celor patru terenuri pretinse (respectiv 16,61 ha care reprezintă parte din fosta moşie „Prisaca H.D.”) nu s-a contestat în cauză nici amplasamentul şi nici împrejurarea că M.E. ar fi avut vreun drept cu privire la acestea.
Aceste terenuri au fost proprietatea lui M.G. şi, potrivit legii în vigoare la data decesului acestuia, M.E. nu putea moşteni în calitate de soţie supravieţuitoare vreun teren ce a aparţinut acestuia.
În acest context, în ce priveşte patrimoniul lui M.G. nu este contestat că a dobândit terenuri atât de la tatăl său cât şi în nume propriu (acte de vânzare-cumpărare, de partaj).
Instanţa de apel ia ca reper cererea pe care acesta ar fi formulat-o în baza Legii nr. 18/1991, reţinând că prin prisma acesteia ar fi solicitat 10 ha de teren, deşi în cuprinsul cererii acesta arată că împreună cu sora sa, D.A., deţine suprafaţa de 100 ha teren arabil.
Nu a stabilit instanţa de apel cu certitudine dacă autorul lor a deţinut 30 ha în „Bariera Vâlcii”, amplasament diferit şi necontestat în cauză, incluse în cele 83 ha, în conformitate cu înscrisurile de predare a terenului, ce aveau aptitudinea să înlăture incertitudinea instanţei de apel.
Împrejurarea că M.G. a avut cel puţin 160 ha teren rezultă din coroborarea actelor translative de proprietate cu certificatele eliberate de arhivele statului.
În cererea sa din anul 1991, M.G. solicită reconstituirea numai pentru terenul aflat la C.A.P. 8 Martie, întrucât la acel moment legea nu oferea posibilitatea reconstituirii în natură pentru terenurile aflate în administrarea I.A.S.-urilor sau S.D.E.-urilor, ci numai a celor aflate în perimetrul C.A.P.-urilor.
Prin coroborarea actelor depuse în cauză, rezultă că cei doi fraţi nu şi-au împărţit tot terenul de 41,62 ha, ci numai o parte din acesta, rămânând în indiviziune cu partea de teren în care era cuprins şi lacul.
În sprijinul acestei concluzii este şi faptul că deşi M.G. are în patrimoniu cel puţin 71,5 ha, cei doi fraţi probează doar 60,5 ha. De asemenea, din certificatul din 2002 M.G. apare cu suprafeţe de 100 ha pentru comuna Bordeiu, teren arabil.
De asemenea, din certificatul din 2002 rezultă că M.G. apare înscris împreună cu sora sa D.A. cu suprafaţa de 65,75 ha din care arabil 49,75 ha, fâneaţă 5 ha şi izlaz 11 ha.
În certificatul din 12 octombrie 1995, M.G. apare menţionat ca fiind deposedat de terenul deţinut în indiviziune cu M.F. şi T.N., în comuna Bariera Vâlcii.
Ca atare, este logic ca autorul să fi făcut trimitere la terenul deţinut împreună cu sora sa şi pentru care, inclusiv parte din moşia „H.D.”, nu ieşiseră din indiviziune.
Instanţa de apel ignoră autoritatea de lucru judecat cu privire la cele statuate relativ la reconstituirea dreptului de proprietate după acest autor prin sentinţa civilă nr. 5404/2008, pronunţată de Judecătoria Braşov, în Dosarul nr. 870/215/2008, irevocabilă, prin care s-a stabilit că suprafaţa de 50 ha reconstituită moştenitorilor prin Hotărârea din 2007 a aparţinut numitului M.G. şi că aceasta nu putea face obiect al reconstituirii după D.A. Contrar realităţii juridice menţionate, instanţa de apel înlătură beneficiul legal al dreptului la reconstituire pentru D.A., aplicând greşit legea.
Instanţa de apel face confuzia între proprietate şi posesie în privinţa autorului M.G., întrucât certificatul ce atestă suprafaţa exclusivă de 100 ha se referă la proprietari iar nu la un simplu posesor.
În ceea ce priveşte patrimoniul autoarei D.A., au susţinut că prin H.C.J. nr. 1628/2007 s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 32,87 ha, ce a făcut obiectul controlului judecătoresc şi în urma căruia s-a verificat întinderea dreptului său de proprietate dar şi îndreptăţirea lor la reconstituirea dreptului de proprietate după aceasta.
În ceea ce priveşte patrimoniul autoarei M.E., instanţa de apel face abstracţie de dispoziţiile legale incidente în cauză, de autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 1015/2012, pronunţată de Tribunalul Dolj, dar şi de înscrisurile depuse în cauză.
Prin H.C.J. nr. 1627/2007 li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 45 ha, hotărâre supusă controlului judiciar şi în care se stabileşte cu putere de lucru judecat că patrimoniul acestuia este distinct de cel al copiilor săi, constituit din 45 ha din care 40 ha arabil şi 5 ha fâneaţă pe raza comunei Pieleşti, suprafaţă cu care aceasta apare nu numai în certificatul din 1944, ci şi în recensământul pentru anii 1942-1946, concomitent cu înregistrările distincte pentru copii săi.
Deşi reţine corect că s-a eliberat un singur titlu de proprietate pentru suprafaţa de 28,75 ha din cele 45 ha pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate, reţine eronat că s-a mai recunoscut dreptul de proprietate pentru încă 16,25 ha faţă de cele 45 ha, în total de 61,25 ha, deşi înscrisurile cauzei contrazic această concluzie. Hotărârea nr. 1886/2008 este în sensul înscrierii şi validării cu suprafaţa de 16,25 ha în anexa 29 la Legea nr. 247/2005, iar nu a reconstituirii dreptului de proprietate. Însumarea celor două suprafeţe dă o suprafaţă totală de 45 ha, cât li s-a reconstituit prin H.C.J. nr. 1627/2007, din care, în posesie efectivă deţin 28,75 ha în zona comunei Cârcea, demersurile pentru punerea în posesie asupra restului de teren fiind respinse irevocabil prin Decizia nr. 2121/2013 a Tribunalului Dolj.
Instanţa de apel face o interpretare greşită a dispoziţiilor legale ce vizează forţa probantă a înscrisurilor, întrucât acordă eficienţă juridică doar actelor translative de proprietate iar nu şi evidenţelor din registrele fiscale, de preluare a bunurilor sau a certificatelor emise de Arhivele Statului, fiind în mod evident dezavantajaţi.
Deşi reţine că pot fi avute în vedere şi aceste înregistrări, în realitate nu le dă eficienţă reținând, în mod generic, că ar fi contradictorii făcând distincţie de înscrisuri ce atestă cu certitudine existenţa în patrimoniul lui M.E. a suprafeţei de 45 ha.
Din patrimoniul numitei D.A. nu deţin în posesie nicio suprafaţă de teren.
Instanţa de apel ignoră dispoziţiile art. 1169 C. civ., cât priveşte pretinsa dublă despăgubire invocată de pârâte, cărora le reveneau sarcina probei.
Au solicitat admiterea recursului şi, în principal, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare iar, în subsidiar, modificarea deciziei recurate în sensul restituirii în natură a terenului de 16,61 ha din fosta „M.P.H.D.” şi despăgubiri pentru terenurile din , ,P.”, „B.” şi „A.”.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Recursurile nu sunt fondate.
Al şaptelea motiv de recurs prevăzut de art. 304 C. proc. civ., invocat ca fiind incident în cauză în ambele recursuri, vizează ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Ipostazele în care se poate ajunge la o nemotivare în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. sunt dintre cele mai diferite: existenţa unui contrA.tăţi între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele că acţiunea este fondată; contrA.tatea flagrantă dintre dispozitiv şi considerente, cum este cazul admiterii acţiunii prin dispozitiv şi justificarea în considerente a soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată; nemotivarea soluţiei din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii.
Ca urmare, pentru a avea conotaţii care să vizeze însăşi legalitatea hotărârii pronunţate, legea pretinde existenţa unor neconcordanţe flagrante, astfel cum exemplificativ au fost expuse mai sus, iar nu aprecierea greşită a unor înscrisuri, reţinerea unei situaţii de fapt pretins contrare înscrisurilor depuse în cauză, neacordarea eficienţei cuvenite ori valorii probatorii a înscrisurilor cauzei, chestiuni ce vizează exclusiv aspecte de netemeinicie şi care nu mai pot constitui obiectul controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, în actuala configuraţie juridică, după abrogarea art. 304 pct. 10 şi 11 C. proc. civ.
Ca urmare, toate aspectele privind reţinerea/nereţinerea unor înscrisuri, interpretarea acestora ori stabilirea unei situaţii de fapt, alta decât cea stabilită de instanţa de apel, se vădesc a excede căii de atac deduse judecății, context în care toate aceste critici apar a nu fi fondate.
Cât priveşte criticile dezvoltate în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în maniera cum acestea au fost prezentate, nestructurat şi confuz, se constată următoarele:
Regula de principiu consacrată de art. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, este aceea a caracterului de complinire a acestui act normativ în raport cu celelalte acte normative adoptate în materia fondului funciar.
Aceasta vizează terenurile aflate în ipoteza prevăzută de art. 8 din Legea nr. 10/2001, situate în intravilanul localităţii la data preluării sau a notificării şi nerestituite până la data intrării în vigoare a legii speciale de reparaţie.
Prin urmare, toate celelalte terenuri ce nu se încadrează în această ipoteză, aflate în extravilanul localităţilor ori restituite în una dintre modalităţile reglementate de legile fondului funciar: în natură, pe aceleaşi sau alt amplasament ori prin despăgubiri, împiedică recunoaşterea vreunui drept în baza Legii nr. 10/2001.
Este ceea ce a constatat şi instanţa de apel care, în contextul caracterului confuz al susţinerilor părţilor, care au făcut o prezentare oscilantă a patrimoniilor autorilor lor, a stabilit punctual şi exact situaţia juridică a bunurilor aflate în patrimoniile antecesorilor reclamanţilor.
S-a dat astfel eficienţa juridică cuvenită şi prevăzută de art. 1201 C. civ. a dispoziţiilor Deciziei nr. 1015/2012, pronunţată de Tribunalul Dolj, prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al numitei M.E. pentru suprafaţa de 45 ha teren.
Împrejurarea că numita D.A. figurează în indiviziune cu fratele său, M.G., asupra unui teren de 65,75 ha nu înseamnă că aceasta ar fi fost proprietara întregului teren arătat, şi în contextul în care aceasta apare la recensământul agricol din 1948 cu suprafaţa de 25 ha, sunt chestiuni de apreciere a probelor şi susţin concluzia instanţei de apel privind întinderea dreptului său de proprietate de 30 ha teren agricol, integral reconstituit în baza legilor fondului funciar.
Corect s-a stabilit în raport de probaţiunea cauzei, dar şi de conţinutul cererii formulate la data de 22 februarie 1991 pentru reconstituirea dreptului de proprietate că M.G., autorul reclamanţilor, a deţinut, aşa cum de altfel a şi arătat în această cerere, împreună cu sora sa o suprafaţă de 100 ha din care 90 ha teren arabil, 5 ha păşuni, 5 ha vie în comuna Bordei, în mai multe puncte din care cel mai mare este terenul „H.D.”, concluzionând, în raport şi de celelalte acte depuse în probatoriu, că reconstituirea dreptului de proprietate pentru 130 ha în favoarea reclamanţilor acoperă terenul deţinut de antecesorul acestora şi preluat abuziv de stat, restituit în baza legilor fondului funciar, corect fiind respinsă pretenţia părţilor, alta decât cea invocată în recurs, de a li se restitui 165 ha sau 220 ha.
Împrejurarea că punerea în posesie nu s-ar fi făcut pe acelaşi amplasament, ori că încă nu ar fi fost puşi în posesie ori nedespăgubiţi, nu le deschide reclamanţilor accesul în baza legii speciale de reparaţie, potrivit principiului electa una via non datur recursus ad alteram personam.
Ca urmare, faţă de cele ce preced, constatând ca nefondate criticile formulate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul dedus judecăţii va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii M.N. prin procurator M.M., M.N.E., I.M. şi P.S. împotriva Deciziei nr. 174/Ap din 20 decembrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 25851/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2744/2014. Civil. Hotarâre care sa tina loc... → |
|---|
