ICCJ. Decizia nr. 2791/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2791/2014

Dosar nr. 1845/40/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la 20 octombrie 2014

Asupra cauzei de faţă constata următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 999 din 20 iunie 2013 a Tribunalului Botoşani, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 1845/40 din 11 martie 2013 a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de contestatorul I.M.C. în contradictoriu cu intimata Primăria municipiului Botoşani prin care s-a solicitat instanţei, prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună anularea Dispoziţiei nr. 461 din 08 februarie 2013 emise de Primarul municipiului Botoşani pentru încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.

Împotriva, acestei hotărâri a declarat apel contestatorul I.M.C., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, la data de 08 ianuarie 2014.

Prin decizia din 11 martie 2014 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul I.M.C.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul I.M.C., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie la data de 28 mai 2014.

Prin întâmpinarea depusă în termen legal, intimata Primăria municipiului Botoşani a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, motivat de faptul că decizia curţii de apel este dată fără drept de recurs.

După efectuarea comunicărilor prevăzute de art. XV din Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu, prin care s-a reţinut, pe de o parte, că recursul nu îndeplineşte cerinţe de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii, anume cerinţele reglementate de art. 486 alin. (1) lit. a), d), e) C. proc. civ. referitoare la numele, prenumele, domiciliul profesional, împuternicirea avocaţială şi semnătura apărătorului recurentului-contestator, precum şi faptul că cele dezvoltate de către recurent cu titlu de motive de recurs nu sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, s-a reţinut că recursul nu este admisibil, fiind promovat împotriva unei decizii definitive.

Completul de filtru C7, la data de 8 septembrie 2014, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului către, părţile cauzei, pentru a se depune punctul de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.; comunicarea raportului a fost îndeplinită potrivit dovezilor de la dosar recurs.

Intimata Primăria municipiului Botoşani a depus la dosar punct de vedere asupra raportului, în termenul de 10 zile de la comunicare, în care a precizat că recursul este inadmisibil, în raport de prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001, art. 634 alin. (1) şi (4) C. proc. civ. şi art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012.

Constatându-se încheiată procedura de filtrare, în condiţiile art, 493 alin. (5) C. proc. civ. s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac la data de 20 octombrie 2014, fără citarea părţilor.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia de inadmisibilitate, reţinută prin raportul întocmit în cauza, a cărei analiză este prioritară faţă de cea a nulităţii, pentru nesemnare de către avocat şi neîncadrarea motivelor de recurs în cazurile prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a-1 respinge, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispoziţiile Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă şi nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

În temeiul art. 483 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., nu simt supuse recursului, hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţa sunt supuse numai apelului.

Litigiul de faţă este întemeiat pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Astfel, prin cererea formulată, contestatorul I.M.C. a solicitat în contradictoriu cu intimata Primăria municipiului Botoşani, anularea Dispoziţiei nr. 461 din 08 februarie 2013 a Primarului municipiului Botoşani pentru încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.

Potrivit prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea specială nr. 10/2001, hotărârea tribunalul de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei sau a dispoziţiei motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură este supusă recursului de competenţa curţii de apel.

Totodată, art. 7 alin. (1) şi (2) Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în M. Of. nr. 365/30.05.2012, prevăd că:

"(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară."

Faţă de cele menţionate, din coroborarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. cu art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012 rezultă că decizia din 11 martie 2014 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 1845/40/2013, nu poate fi supusă recursului, fiind pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul I.M.C. împotriva Deciziei nr. 97 din 11 martie 2014 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2014.

Procesat de GGC - NN

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2791/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs