ICCJ. Decizia nr. 2789/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2789/2014
Dosar nr. 2191/299/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 17 octombrie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari la data de 04 iulie 2013, sub nr. 1398/284/2013, reclamantul S.G., domiciliat în comuna Brezoaele, jud. Dâmboviţa, a chemat în judecată pe pârâtele N.F., domiciliată în Bucureşti, str. D. şi C.G., cu domiciliul ales la N.F., pentru ca instanţa să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafaţa de 2.000 m.p. teren arabil extravilan aflat în tarlaua 7, parcela 16/20 cu vecinii; la N - HC 18 (canal), la E - N.N., la S - DE 17, la V - I.N.I., situat pe raza comunei Brezoaele, sat Brezoaele, judeţul Dâmboviţa.
Prin Sentinţa civilă nr. 1221 din 13 noiembrie 2013, Judecătoria Răcari a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. Analizând competenţa din punct de vedere teritorial, Judecătoria Răcari a constatat că, potrivit Deciziei nr. 8 din 10 iunie 2013, pronunţată în recursul în interesul legii, s-a stabilit "că acţiunea prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acţiuni personale imobiliare".
Competenţa teritorială de soluţionare a unei astfel de acţiuni se determină potrivit regulii generale de competenţă teritorială prevăzute de art. 107 C. proc. civ. conform căreia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".
Din înscrisurile aliate în dosar, reiese ca cele două pârâte au domiciliul în Bucureşti, astfel că, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Răcari şi a fost declinată competenţa în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr. 2191/299/2014.
La termenul de judecată din 4 aprilie 2014, reclamantul a depus la dosarul cauzei certificatul de deces a pârâtei C.G., fiind introdus în cauză, în calitate de pârât, moştenitorul acesteia, C.G., domiciliat în Bucureşti str. A., sector 6.
Prin Sentinţa civilă nr. 13364 din 25 august 2014, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari. În baza art. 133 pct. 2 C. proc. civ., a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul, pentru soluţionarea conflictului de competenţă, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut că prezenta acţiune are ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil, competenţa de soluţionare a unei astfel de cereri determinându-se în condiţiile art. 107, respectiv art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 8 din 10 iunie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii privind caracterul acţiunii în pronunţarea unei hotărârii judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil şi stabilirea competenţei teritoriale în judecarea acestei acţiuni, publicată în M.O. nr. 582/12.09.2013, s-a stabilit că acţiunea prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acţiuni personale imobiliare. Totodată, s-a stabilit că competenţa teritorială de soluţionare a unei astfel de acţiuni, înregistrată înainte de data de 15 februarie 2013, se determină în condiţiile art. 5, 7 şi, respectiv, art. 10 pct. 1 C. proc. civ.
Faţă de cele reţinute, având în vedere faptul că, pe de o parte, acţiunea înregistrată de reclamant pe rolul Judecătoriei Răcari are caracterul unei acţiuni personale imobiliare având ca obiect pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil - teren situat în circumscripţia Judecătoriei Răcari şi că reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, iar, pe de altă parte, văzând că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile referitoare la necompetenţa de ordine publică şi că în cuprinsul întâmpinării nu a fost invocată excepţia necompetenţei teritoriale a primei instanţe, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a apreciat că pricina dedusă judecăţii trebuie soluţionată de Judecătoria Răcari.
Ca atare, ţinând cont că primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate a fost 18 august 2014, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.
Analizând conflictul negativ de competenţă în condiţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari, având în vedere următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari la data de 04 iulie 2013, sub nr. 1398/284/2013, reclamantul S.G. a chemat în judecată pe pârâtele N.F. şi C.G. pentru ca instanţa să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafaţa de 2.000 m.p., teren arabil extravilan situat pe raza comunei Brezoaele, sat Brezoaele, judeţul Dâmboviţa.
Prin Decizia nr. 8 din 10 iunie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii s-a stabilit că acţiunea prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acţiuni personale imobiliare. Totodată, s-a stabilit că competenţa teritorială de soluţionare a unei astfel de acţiuni, înregistrată înainte de data de 35 februarie 2013, se determină în condiţiile art. 5, 7 şi, respectiv, art. 10 pct 1 C. proc. civ. de la 1865.
De menţionat că art. 5 C. proc. civ. de la 1865 este echivalent art. 107 din noul Cod de procedură civilă, art. 7 îşi are corespondentul în prevederile art. 108 - 110 din noua lege procesuală, iar art. 10 pct. 1 din vechiul cod este echivalent dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 din noul Cod.
Prin urmare, instanţa a fost sesizată cu soluţionarea unei acţiuni personale imobiliare, prin care reclamantul urmăreşte valorificarea unui drept de creanţă, corelativ obligaţiei de a face, rezultat în urma încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâta N.F., cu privire la bunuri imobile.
Din această perspectivă, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 107 raportate la cele ale art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care stabilesc competenţa alternativă în soluţionarea prezentei cauze, normele fiind în acest caz dispozitive, motiv pentru care reclamanţii au avut posibilitatea să aleagă între instanţa de la domiciliul pârâtei sau instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea obligaţiei, competenţa teritorială fiind relativă, iar normele care o reglementează, de ordine privată, având, în principiu, caracter dispozitiv.
În speţă, având în vedere natura şi obiectul dreptului exercitat pe calea acţiunii deduse judecăţii, aceasta fiind o acţiune personală imobiliară, competenţa în soluţionarea acesteia se stabileşte potrivit dispoziţiilor dreptului comun înscrise în art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa unde domiciliază pârâtul, normă ce are caracter relativ, fiind de ordine privată.
Fiind vorba despre o normă de competenţă teritorială relativă, nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă numai de către pârâţi prin întâmpinare, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în caz contrar, instanţa sesizată rămânând competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepţie relativă.
Prin urmare, nu are nicio relevanţă în speţă împrejurarea că instanţa sesizată de reclamanţi cu cererea de chemare în judecată, respectiv Judecătoria Răcari, nu era cea de la domiciliul pârâţilor, deoarece atât timp cât pârâţii, singurii care puteau invoca excepţia de necompetenţă teritorială relativă nu au invocat-o, Judecătoria Răcari a rămas competentă să judece litigiul, instanţa neavând dreptul de a invoca, din oficiu, excepţia de necompetenţă teritorială relativă, astfel cum greşit s-a procedat în cauză.
Cum în speţă, excepţia de necompetenţă a primei instanţe învestite nu a fost invocată şi valorificată în condiţiile procedurale anterior menţionate, consecinţa este aceea a păstrării competenţei dobândite, fără ca instanţa să aibă posibilitatea de a se mai dezînvesti.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 octombrie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2782/2014. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 2790/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
