ICCJ. Decizia nr. 2996/2014. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2996/2014
Dosar nr. 48911/3/2008*
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin cererea din 14 ianuarie 2009, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanta SC C.T. SRL, prin mandatar autorizat SC B.A.P.I. SRL Piatra Neamţ, a chemat în judecată pe pârâta SC U.C. SRL şi, în contradictoriu cu O.S.I.M., a solicitat anularea înregistrării mărcii C.T., clasa 43, radierea mărcii din R.N.M., radierea domeniului de site, aferent mărcii şi obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta arată că a înregistrat la O.S.I.M., marca „T.”, clasele 16, 29, 30, 31, 32, 35, 37, 39, 40, 41, 42, 43 şi 44 din 23 aprilie 2007.
Pârâta a construit în anul 1991, în vecinătate, Popasul „B.”, devenit ulterior Pensiunea „C.”, proprietarul acesteia fiind administratorul SC U.C. SRL, că între părţi există încă din 1996 un litigiu pentru un teren, pe acest fond de dispută pârâta înregistrând cu rea credinţă la O.S.I.M. marca „C.T.”, clasa 43, din data de 10 mai 2007, deşi reclamanta avea înregistrată anterior marca sa.
Pârâta a desfăşurat dintotdeauna activitate turistică folosind denumirea Pensiunea „C.”, iar în 2007 a înregistrat la O.S.I.M., marca „C.T.”, cele 2 pensiuni fiind la mai puţin de 20 m una de alta. Reclamanta a aflat de înregistrarea pârâtei cu ocazia efectuării unei cercetări documentare la O.S.I.M. şi a depunerii unei cereri pentru o nouă marcă, respectiv „L.C.T.”, pentru clasele 35 şi 43, motivat de faptul că reclamanta extinde pensiunea şi doreşte să întărească marca „T.”
Argumentele reclamantei în susţinerea relei credinţe la înregistrarea mărcii de către pârâtă se referă şi la faptul că în toate documentaţiile ( planuri urbanistice de dezvoltare etc.) se indică în vecinătate spre est Pensiunea „T.”, iar pe terenul pârâtului Pensiunea „C.”, reaua credinţă rezultând de asemenea din hotărârile judecătoreşti anexate cererii.
În susţinerea notorietăţii mărcii „T.”, reclamanta arată că a realizat începând cu 1991 pliante, spoturi publicitare, a participat la târguri şi expoziţii, a obţinut diplome, locaţia fiind vizitată de artişti de renume din domeniul teatral, muzical, sportiv, cinema.
Cu privire la înregistrarea numelui de domeniu de internet calultroian.ro de către pârâtă, prin Institutul de cercetări în Informatică, s-a cauzat un prejudiciu de imagine reclamantei, întrucât denumirea Troian este de largă notorietate în zonă, iar pârâta a profitat în mod incorect de renumele mărcii reclamantei, în scopul obţinerii de beneficii prin inducerea în eroare a clienţilor.
În drept, se invocă disp. art. 5, alin. (1), lit. f), art. 6, alin. (1), lit. a) şi art. 48, alin. (1), lit. a), b) şi c) din Legea nr. 84/1998.
Prin sentinţa civilă nr. 1173 din 28 octombrie 2009, cererea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prin Decizia civilă nr. 153/A din 15 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, apelul declarat de reclamantă a fost respins, ca nefondat.
Prin Decizia civilă nr. 2361 din 30 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost admis recursul declarat de reclamantă, fiind casată decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.
A reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că instanţa de apel nu a analizat motivul de anulare a mărcii prevăzut de art. 48 alin. (1) lit. b rap. la art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998.
A mai stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că cercetarea se impune a fi reluată de instanţa de apel şi în ceea ce priveşte întrunirea condiţiilor relei-credinţe, întrucât instanţa nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt, deoarece nu rezultă din considerentele deciziei că s-ar fi analizat criteriile de apreciere a relei-credinţe astfel cum au fost reflectate în jurisprudenţa C.J.U.E. (decizia pronunţată în cauza C-529/07).
În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 46/A din 5 martie 2013 a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a anulat înregistrarea mărcii „C.T.”, la 10 mai 2007 pentru servicii din clasa 43;a dispus radierea domeniului de internet; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.561,25 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate la fond precum şi la plata către apelantă a sumei de 19.482,10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în căile de atac, pentru considerentele ce urmează:
Prin primul motiv de apel se susţine că marca pârâtei ”C.T.” este anulabilă conform art. 48 alin. (1) lit. b) rap la art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998.
Conform art. 48 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, ”Orice persoană interesată poate cere Tribunalului Municipiului Bucureşti anularea înregistrării mărcii pentru oricare dintre motivele următoare:
a) înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 6;”
Conform art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998, ” În afara motivelor prevăzute la art. 5 alin. (1), o marcă este refuzată la înregistrare, dacă:
b) este similară cu o marcă anterioară şi este destinată a fi aplicată unor produse sau servicii identice sau similare, dacă există un risc de confuzie pentru public, incluzând şi riscul de asociere cu marca anterioară;”.
Mărcile în litigiu sunt marca verbală „T.”, aparţinând reclamantei, şi cea cu element figurativ „C.T.”, aparţinând pârâtei.
Ambele mărci sunt înregistrate pentru clasa 43 - servicii de alimentaţie publică, servicii de cazare temporară.
Este evident că elementul verbal al mărcii ”C.T.” înglobează marca verbală ”T.”
Cuvântul ”calul” din cuprinsul elementului verbal al mărcii „C.T.” este un element generic, fără putere distinctivă. Marca dobândeşte caracter distinctiv doar prin alăturarea elementului „T.”
Şi elementul grafic constând în reprezentarea unui cal nu are caracter distinctiv în contextul mărcii, întrucât doar elementul verbal „troian” alăturat reprezentării grafice determină consumatorul să înţeleagă împrejurarea că elementul grafic este o reprezentare a calului troian.
Prin urmare elementul dominant al mărcii „C.T.” este elementul verbal „T.”, element care este identic cu marca reclamantului.
Curtea mai constată că într-un limbaj simplificat, des uzitat, cuvântul „troian” desemnează „calul troian”, aşa cum într-o conversaţie despre teatru „naţional” desemnează „Teatrul Naţional”, iar într-o discuţie despre fotbal „naţional” desemnează „Stadionul Naţional”.
În condiţiile în care părţile oferă servicii identice (cazare temporară şi alimentaţie publică) în aceeaşi zonă geografică, în locaţii foarte apropiate, riscul de confuzie şi asociere este ridicat, unii dintre consumatori putând desemna prin cuvântul ”T.” locaţia şi serviciile reclamantei, alţii ar putea desemna prin acelaşi cuvânt locaţia şi serviciile pârâtei, în timp ce alţi consumatori ar putea considera că serviciile prestate în cele două locaţii provin de la aceeaşi societate sau de la societăţi partenere.
Împrejurarea că potrivit D.E.X. cuvântul ”T.” are mai multe semnificaţii este irelevantă, întrucât înregistrarea mărcii reclamantei ”T.” pentru clasa 43 i-a conferit acesteia dreptul exclusiv de a folosi marca pentru această clasă de produse, indiferent de sensul atribuit cuvântului ”T.”, deci inclusiv în sensul desemnării calului troian.
Este irelevantă împrejurarea că în prezent modalitatea de oferire de către cele două părţi a serviciilor de cazare şi alimentaţie publică este diferită, întrucât înregistrarea mărcii pentru clasa de servicii 43 dă posibilitatea reclamantei să îşi schimbe sau să îşi diversifice modalitatea de oferire a serviciilor.
De altfel, riscul de confuzie a fost probat, martora audiată în rejudecare evocând un incident în care un prieten al său, interesat de a se caza şi beneficia de serviciile reclamantei, a solicitat secretarei să îi facă rezervarea, iar aceasta a confundat cele două locaţii, făcând rezervarea la pârâtă, prietenul martorei fiind nevoit, datorită orei înaintate la care a ajuns, să doarmă o noapte în locaţia pârâtei, mutându-se acolo unde dorea de fapt să stea, la reclamanta, abia a doua zi.
Prin al doilea motiv de apel se susţine că marca pârâtei ”C.T.” este anulabilă conform art. 48 alin. (1) lit. a) raportat la art. 5 alin. (1) lit. a) şi art. 3 lit. a) din Legea nr. 84/1998.
Potrivit art. 48 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998, ”Orice persoană interesată poate cere Tribunalului Municipiului Bucureşti anularea înregistrării mărcii pentru oricare dintre motivele următoare:
a) înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1);”
Potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998, ”Sunt excluse de la protecţie şi nu pot fi înregistrate:
a) mărcile care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 3 lit. a);”
Potrivit art. 3 lit. a) din Legea nr. 84/1998, ”marca este un semn susceptibil de reprezentare grafică servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altor persoane; pot constitui mărci semne distinctive, cum ar fi cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale şi, în special forma produsului sau a ambalajului său, combinaţii de culori, precum şi orice combinaţie a acestor semne;”
Acest motiv de anulare nu a fost invocat în cadrul cererii de chemare în judecată, fiind pentru prima dată invocat şi dezvoltată în cadrul concluziilor scrise în faţa primei instanţe în primul ciclu procesual şi reluat în cadrul motivelor de apel.
Prin al treilea motiv de apel se susţine că în mod greşit nu a fost reţinută notorietatea mărcii reclamantei, invocându-se dispoziţiile art. 48 alin. (1) lit. b) raportat la art. 6 lit. d) din Legea nr. 84/1998.
Potrivit art. 48 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, ”Orice persoană interesată poate cere Tribunalului Municipiului Bucureşti anularea înregistrării mărcii pentru oricare dintre motivele următoare:
b) înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 6;
Potrivit art. 6 lit. d) din Legea nr. 84/1998, ” În afara motivelor prevăzute la art. 5 alin. (1), o marcă este refuzată la înregistrare, dacă:
d) este identică sau similară cu o marcă notorie în România pentru produse sau servicii identice sau similare, la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii;”
Din probele administrate rezultă fără dubiu existenţa unei notorietăţi pe plan local a serviciilor prestate de reclamantă sub denumirea ”C.T.” şi sub marca ”T.”
Această notorietate locală este reflectată de declaraţia martorei audiate în rejudecarea apelului, precum şi de înscrisuri: diplomele de excelenta acordate de Primăria municipiului Piatra Neamţ în cadrul Concursului de Artă Culinară Tradiţională, Ediţiile din anii 2006, 2007 şi 2008 (filele 87, 88, 92 - dosar fond), diploma acordată SC C.T. SRL în anul 2007 de C.C.I. Neamţ pentru locul III obţinut în Topul Î.M.M. din Județul Neamţ, înscrisul provenind de la agenţia „M.T.”, care le transmite mulţumiri pentru ajutorul acordat pentru cazarea unor oaspeţi celebri „Seniorii Folclorului Romanesc” (fila 85), Diploma de excelenţă acordată de Fundaţia Culturală „Vacanţe muzicale la Piatra Neamţ” în data de 16 iulie 2005, semnată de maestrul Ludovic Spiess, pentru sprijinul acordat la organizarea festivalului cu acelaşi nume (fila 86), Distincția de vrednicie acordată de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei în data de 30 august 2007 pentru sprijinul acordat bisericii din localitate (fila 89), Diploma de excelenţă acordată în anul 2007 de către Clubul Sportiv Ecvestru Piatra Neamţ pentru sprijinul acordat la organizarea Cupei de sărituri peste obstacole (fila 91), extrasele din Cartea de onoare a Pensiunii Troian, care dovedesc că în pensiunea reclamantei au fost găzduite numeroase personalităţi ale vieţii artistice, sportive şi politice (Mircea Radu (18 noiembrie 2005), Voicu Enachescu, dirijor al Corului Madrigal (09 iulie 2005), Francis Ford Coppola (24 iunie 2005), Paul Surugiu (cunoscut sub pseudonimul „Fuego”, vizita 2005), Camelia Potec (campioană olimpică la înot, vizita 07 ianuarie 2006), Angela Similea (februarie 2006), Florin Piersic (28 octombrie 2006), Cristi Brancu (redactor şef revista „V.I.P.”, vizita 30 iulie 2006), Mihai Trăistariu (05 august 2006), Sofia Vicoveanca (30 septembrie 2006), Radu Beligan (06 februarie 2007), Marin Moraru (2007), Silvia Năstase (actriţă, vizita 06 februarie 2007), Monica Davidescu (actriţă, vizita februarie 2007), Emilia Popescu (19 noiembrie 2007), Ileana Stana Ionescu (26 august 2008), Florin Petrescu (cunoscut ca membru al grupului „Vacanţa Mare”, vizita 2008), fostul preşedinte Emil Constantinescu, actorii Mitica Popescu, Maia Morgenstern, Stela Popescu, Alexandru Arşinel şi Gheorghe Dinică.
De asemenea, s-a făcut dovada că informaţii despre serviciile prestate de reclamantă sub marca ”T.” au apărut în emisiuni televizate, pe posturi naţionale (T.V.R. 1 şi A. 1), precum şi în ziare locale şi naţionale (Monitorul de Neamţ în 24 decembrie 2009, E.Z.-fila 79 dosar fond).
Prin o parte din înscrisurile menţionate mai sus reclamanta a dovedit împrejurarea că serviciile pe care le prestează au devenit cunoscute şi pe plan naţional, datorită împrejurării că aceste servicii au fost descrise în ziare cu difuzare naţională şi în emisiuni difuzate pe posturi de televiziune naţionale. De asemenea, reclamanta a avut colaborări cu agenţii de turism care operează la nivel naţional, s-a implicat în sponsorizări ale unor evenimente şi cauze caritabile şi a prestat servicii pentru personalităţi cu renume naţional. Totodată, reclamanta are un site de internet prin intermediul căruia îşi promovează serviciile.
Cu toate acestea, nu se poate reţine existenţa unei notorietăţi la nivel naţional.
Astfel, potrivit regulii 16 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998, ”(1) Pentru a aprecia dacă o marcă este notorie, este suficient ca aceasta să fie larg cunoscută:
a) pe teritoriul României; şi,
b) pentru segmentul de public din România căruia i se adresează produsele sau serviciile la care se referă marca.
(2) În sensul prevederilor alin. (1) lit. b), segmentul de public va fi stabilit pe baza următoarelor elemente:
a) categoria de consumatori potenţiali, vizată pentru produsele sau serviciile la care se referă marca; identificarea categoriei de consumatori potenţiali se face pe grupe de consumatori ai unor anumite produse sau servicii în legătură cu care marca este utilizată şi nu pe grupe de consumatori ai unei game generale de produse sau de servicii;
b) circuitele de distribuire a produselor sau serviciilor la care se referă marca; în funcţie de natura produselor şi serviciilor, se va ţine seama de diferite mijloace de distribuire a acestora, respectiv de comercializarea prin magazine, prin intermediul unor agenţi comerciali, direct de la întreprindere sau la domiciliul clientului.
(3) În aplicarea prevederilor art. 20 din lege, termenii de mai jos vor avea următorul înţeles:
a) utilizarea - vânzarea sau oferirea spre vânzare, precum şi orice activităţi de promovare a produselor şi/sau a serviciilor la care se referă marca, inclusiv publicitatea şi prezentarea acestora în târguri şi expoziţii;
b) întinderea utilizării - cantitatea de produse şi/sau de servicii cărora li se aplică marca şi care sunt comercializate;
c) aria geografică - cunoaşterea, la nivelul teritoriului României, a mărcii a cărei protecţie este solicitată ca notorie şi, chiar în afara acestui teritoriu, dacă marca este utilizată în teritorii din imediata vecinătate, în teritorii vecine în care se vorbeşte limba română, în teritorii acoperite de aceleaşi mijloace de informare în masă sau în teritorii vecine în care se desfăşoară relaţii comerciale strânse;
d) gradul de cunoaştere a mărcii notorii - măsura în care o marcă ocupă piaţa românească, ca urmare a utilizării pentru anumite produse şi/sau servicii.”
Prin natura serviciilor prestate de reclamantă, segmentul de public căruia i se adresează este foarte larg, fiind alcătuit din turişti din toate ariile geografice ale ţării, precum şi persoane aflate în trecere prin Piatra Neamţ.
Pentru ca serviciile prestate de reclamantă să fie considerate notorii în Romania este necesar ca ele să fie cunoscute de o mare parte din persoanele adulte din România, indiferent de aria geografică în care locuiesc, întrucât oricare dintre aceştia sunt potenţiali turişti sau ar putea ajunge să treacă prin Piatra Neamţ în alte scopuri decât turismul.
Or, nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens.
Chiar dacă serviciile prestate de reclamantă sunt cunoscute de personalităţi notorii la nivel naţional, notorietatea nu se poate reţine prin raportare la acestea, întrucât aceştia reprezintă doar o mică parte din publicul ţintă pentru serviciile prestate de reclamantă.
De altfel, chiar şi articolul din ziarul „E.Z.” invocat de reclamantă în susţinerea tezei notorietăţii reflectă tot o notorietate pe plan local, iar nu naţional, întrucât turistul care relatează nu avea cunoştinţă de reclamantă şi serviciile prestate de aceasta, ci a aflat de ele întrebând în zona respectivă.
Prin al patrulea motiv de apel se invocă nulitatea mărcii „C.T.” pentru înregistrarea cu rea-credinţă, motiv prevăzut de art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998.
Potrivit art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, ”Orice persoană interesată poate cere Tribunalului Municipiului Bucureşti anularea înregistrării mărcii pentru oricare dintre motivele următoare:
c) înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credinţă;”
Prin decizia de casare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că analiza bunei credinţe trebuie făcută în raport de criteriile de apreciere a relei-credinţe, astfel cum au fost reflectate în jurisprudenţa C.J.U.E. (decizia pronunţată la data de 11 iunie 2009 în cauza C - 529/07, Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli AG contra Franz Hauswirth GmbH).
Din probele administrate rezultă că părţile îşi desfăşoară activitatea în locaţii învecinate, pe aceeaşi stradă, fiind concurenţi pe piaţa serviciilor de cazare temporară şi alimentaţie publică.
Reclamanta a folosit în activitatea denumirea „T.” începând din 1990, numele comercial al acesteia, atât ca asociaţie familială, cât şi, ulterior, ca societate comercială fiind „C.T.”
În acest timp serviciile prestate de reclamantă au devenit din ce în ce mai cunoscute în zonă, iar reclamanta le-a promovat prin publicitate, prin participarea la diferite evenimente şi concursuri şi prin sponsorizări.
Pârâta a prestat servicii de cazare şi alimentaţie publică sub alte denumiri („P.B.”, „P.C.”), însă în 2007 a depus cererea de înregistrare a mărcii „C.T.”, după ce reclamanta a solicitat înregistrarea mărcii „T.”
Prin urmare, este evident că la momentul formulării cererii de înregistrare a mărcii ”C.T.” pârâta cunoştea împrejurarea că reclamanta prestează servicii de cazare şi alimentaţie sub denumirea „C.T.” şi, totodată, a urmărit ca acei clienţi care ar fi dorit să beneficieze de serviciile reclamantei să solicite, datorită confuziei sau asocierii, serviciile prestate de pârâtă, considerând fie că este vorba de servicii prestate de reclamantă, fie că serviciile prestate de pârâta reprezintă o extensie, prin asociere, a serviciilor prestate de reclamantă.
Prin urmare, scopul urmărit de pârâtă la înregistrarea mărcii „C.T.” nu a fost acela de a-şi individualiza propriile servicii de cazare şi alimentaţie publică, ci acela de a profita în mod injust de notorietatea locală a serviciilor prestate de reclamanta, desfăşurate timp îndelungat sub denumirea „C.T.” şi pentru care reclamanta a înregistrat marca „T.”
Altfel, este de neînţeles pentru care motiv pârâta ar solicita înregistrarea ca marcă pentru serviciile sale a sintagmei ”C.T.”, în condiţiile în care ea îşi prestase serviciile sub alte denumiri şi totodată, în aceeaşi zonă, un competitor îşi desfăşura activitatea şi era cunoscut sub o denumire care includea cuvântul ”T.”
Conduita pârâtei în procedura de înregistrare a mărcii ”C.T.”, invocată de reclamanta-apelantă, nu poate fi luată în considerare la analiza relei-credinţe a pârâtei ca motiv de nulitate a mărcii, întrucât reaua-credinţă la înregistrare se analizează în raport cu momentul formulării cererii de înregistrare.
Prin al cincilea motiv de apel se critică respingerea cererii de anulare a numelui de domeniu.
Cu privire la acest capăt de cerere, Curtea reţine următoarele:
Reclamanta îşi promovează serviciile pe site.
Intimata deţine numele de domeniu calultroian.ro.
Este evident că utilizarea cuvântului cheie ”troian” în legătură cu serviciile de cazare sau alimentaţie publică cu ajutorul unui motor de căutare pe internet va determina trimiteri atât la serviciile prestate de reclamantă, cât şi la serviciile prestate de pârâtă, determinând astfel în rândul consumatorilor confuzie între provenienţa serviciilor, având în vedere că este vorba de servicii identice, desfăşurate în locaţii situate pe aceeaşi stradă.
De altfel, având în vedere concluziile Curţii în ceea ce priveşte capetele de cerere privind anularea înregistrării mărcii ”C.T.” şi soluţia ce se va da acestora, este evident că şi numele de domeniu ”calultroian.ro” este de natură să aducă atingere drepturilor exclusive ale reclamantei asupra mărcii ”T.”, motiv pentru care Curtea a constatat întemeiat şi acest motiv de apel.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., solicitând modificarea deciziei în sensul respingerii apelului reclamantei, ca nefondat.
Înalta Curte, prin decizia de casare a dispus ca instanța de apel să examineze şi motivul de anulare a mărcii prevăzut de art. 48 alin. (1) lit. b) raportat la art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998, iar în ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 48 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege, instanţa va avea în vedere circumstanţele concrete ale spetei şi va analiza argumentele recurentei în ceea ce priveşte existenţa relei-credinţe a pârâtei la momentul solicitării de înregistrare a mărcii.
Depăşind limitele casării, instanţa de apel a analizat din nou toate motivele de apel admiţând în final apelul doar pentru motivele stabilite a fi verificate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv s-a reţinut că înregistrarea mărcii „C.T.” pentru aceeaşi clasă de servicii pentru care în prealabil a fost înregistrată marca „T.” este de natura să aducă atingere dreptului exclusiv al reclamantei asupra mărcii „T.”, fiind incidente în cauză motivele de anulare a mărcii prevăzute de art. 48 alin. (1) lit. b), rap. la art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998.
Instanţa de apel nu a motivat în niciun mod pentru ce au fost îndepărtate susţinerile pârâtei. Nu există în decizia criticată niciun argument al susţinerilor vizavi de similaritate, de originea cuvântului troian, de modul în care este denumită zona respectivă.
În mod greşit instanţa de judecată arată că elementul dominant al mărcii „C.T.” este elementul verbal „T.”, care este identic cu marca reclamantului. Această argumentaţie este exemplificată într-un mod care pentru un necunoscător a limbii române ar trezi mari semne de întrebare.
Recurenta nu a remarcat niciodată până la acest moment că în momentul în care se face o conversaţie despre teatru cuvântul „naţional” face trimitere la „Teatrul National”, iar într-o conversaţie despre fotbal cuvântul „naţional” face trimitere la „Stadionul Naţional”.
Punctul T. este denumirea unei zone situate în satul Bistriţa, com. Alexandru cel Bun, zonă în care locuiesc în jur de 60 familii, își au sediile mai multe societăţi, există o şcoală, şi în jur de 20 pensiuni şi hoteluri. Aceasta zonă T. nu a fost şi nici nu este asociată cu pensiunea T., zona fiind generic cunoscută sub denumirea de zona T.
Chiar şi denumirea pe care a avut-o şi o mai are în continuare locaţia intimatei este „C.T.”, denumirea făcând trimitere la zona T. unde există printre alte unităţi şi campingul Troian. S-au depus la dosar acte din anul 1941 cât şi actul de proprietate al intimatei unde se arată că terenul este situat în punctul T. Instanţa mai arată de asemenea că, „calul este un element generic fără putere distinctivă” şi, totodată așa cum însăși instanţa arată mai departe „marca dobândeşte caracter distinctiv doar prin alăturarea elementului troian rezultă în mod logic că nu poţi confunda T. (o îngrămădire de zăpadă - de la care se trage şi numele zonei) cu Calul T.
Cum nu se poate confunda Rodos (insula în Grecia) cu Colosul din Rodos (statuie - una din cele 7 minuni ale lumii ) sau cum adjectivul bălan (blond) şi La calul bălan (care nu poate fi confundat cu opereta lui Ralph Benatzky sau renumitul restaurant din staţiunea Neptun).
Instanţa mai arată că „împrejurarea că potrivit D.E.X. cuvântul troian ar avea mai multe semnificaţii, este irelevantă”.
Se trage concluzia firească, că diferite persoane pot atribui diferite sensuri cuvântului „T.”, în schimb când spui „C.T.” este foarte clar că te referi la calul lui Homer .
Motivarea făcută de asemenea că martora audiată în instanţă ar fi relatat un anumit incident, trebuia îndepărtată întrucât este o probă preconstituită şi s-a uzat de ea doar în casarea cu trimitere şi nu face referire la evenimente petrecute în perioada de judecată la instanţa de fond. Instanţa de judecată nu putea retine ca adevărată această declaraţie, decât dacă așa cum s-a solicitat ar fi făcut propria verificare având în vedere că martora a indicat un nume şi o adresă.
Curtea de apel motivează şi face trimitere la speţa iepuraşilor, referindu-se de această dată la semnul grafic pentru că în speţa exemplificativă este vorba de iepuraşi de ciocolată înveliți în staniol şi la care este diferită doar nuanţa culorii staniolului.
Marca „C.T.” a fost aleasă în urma unui studiu de piaţă fiind aleasă din alte 3 denumiri potrivite pentru un hotel de patru stele, pe care instanţa l-a ignorat. Demersurile pentru obţinerea mărcii au fost începute încă din anul 2006, motivat de faptul că s-a dorit dezvoltarea acestui segment de activitate.
S-a dorit ca hotelul şi restaurantul să aibă servicii axate pe bucătăria grecească, motiv pentru care s-a ales această denumire .Se poate observa din fotografiile depuse la dosar că întreg mobilierul, vesela, ferestrele, uşile, poartă semnul grafic al „C.T.”, lucru care nu se poate afirma despre Pensiunea intimatei la care semnul grafic T. nu apare decât pe un spaţiu publicitar de la poartă. Nu s-a acţionat cu rea credinţă şi, de altfel, situaţia financiară a pârâtei a înregistrat creşteri şi nu pierderi.
Instanţa de judecată motivează sumar şi acest motiv de admitere a apelului şi arată că s-a urmărit ca acei clienţi care ar fi dorit să beneficieze de serviciile reclamantei să solicite, datorită confuziei sau asocierii, serviciile prestate de pârât, considerând fie că este vorba de servicii prestate de reclamantă, fie că serviciile prestate de pârâtă reprezintă o extensie prin asociere, a serviciilor prestate de reclamant.
Nu există la dosar nicio probă din care să rezulte aceste lucruri.
A arătat recurenta că nu se practică acelaşi fel de turism, că preţurile practicate de recurentă sunt duble faţă de preţurile practicate de intimată, că locaţia recurentei se doreşte a fi de patru stele iar locaţia intimatei este o pensiune rustică în stil moldovenesc, că meniul oferit este total diferit de bucatele moldoveneşti oferite de intimată iar hotelul nu are - curte unde pot întoarce căruţele ci doar o parcare la stradă destinată autoturismelor. Ar fi trebuit ca instanţa de judecată să dispună o cercetare locală înainte de a arată că recurenta a fost de rea credinţă şi a dorit să producă confuzie în rândul potenţialilor turişti necunoscători ai zonei.
Firma „C.T.” deţine şi marca „C.F.” şi așa după cum a declarat şi martora în faţa instanţei, restaurantul „T.” este mai mult cunoscut sub numele restaurantul „F.”, iar reclama cu denumirea T. a apărut abia în 2010.
Referitor la domeniul de internet, se precizează că domeniul nu aparţine lui SC C.T. SRL ci este a firmei SC N.C. SRL, care construieşte, vinde şi administrează site-uri şi soft-uri. Printre multe alte site-uri a construit şi administrează site-ul. Pensiunea „C.T.” își mai face reclamă şi prin site-ul „casa fodor.ro” existând foarte multe site-uri care conţin cuvântul „T.”
Intimata, prin întâmpinarea formulată în condiţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ.,invocă nulitatea recursului întrucât niciuna din criticile exprimate nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Pe fondul cauzei solicită respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate, constată caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.
- Prioritar, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., va fi analizată excepţia nulităţii recursului invocată de intimată.
Recurenta învederează, în esenţă, încălcarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., absenţa motivării, ori o motivare sumară cu privire la apărările formulate faţă de motivul de anulare prevăzut de art. 48 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, la reţinerea relei-credinţe precum şi la domeniul de internet, învederându-se şi greşita aplicare a dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. b) rap.la art. 6 lit. a) şi art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998.
Rezultă astfel, din cele succint prezentate, că recurenta învederează şi motive de nelegalitate nu doar de netemeinicie, ceea ce semnifică netemeinicia excepţiei invocate.
- Instanţa de apel a depăşit limitele învestirii prin decizia de casare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în decizia de casare, a statuat că instanţa de apel a omis să cerceteze motivul de anulare prevăzut de art. 48 alin. (1) lit. b), raportat la art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998 precum şi faptul că, în analiza relei-credinţe a pârâtei la momentul solicitării de înregistrare a mărcii, nu s-au analizat criteriile de apreciere a relei-credinţe astfel cum au fost reflectate în jurisprudenţa C.J.U.E. - Decizia nr. C/529/07, Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli AG vs Franz Hauswirth GmbH. Totodată, reţinând că situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilit, a casat decizia în totalitate, instanţa de apel având astfel obligaţia să analizeze toate motivele de apel.
Curtea de Apel, în rejudecare, răspunde motivelor de apel referitoare la: art. 48 alin. (1) lit. b) raportat la art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice; art. 48 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998 raportat la art. 5 alin. (1) lit. a) şi art. 3 lit. a); art. 48 alin. (1) lit. b) raportat l,a art. 6 lit. d) alin. (1) lit. b) raportat la art. 6 lit. d) din Legea nr. 84/1998 şi art. -48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998.
Reţine Curtea de Apel că motivul de anulare prevăzut de art. 48 alin. (1) lit. b) raportat la art. 6 lit. d) nu a fost invocat în cererea de chemare în judecată, motiv pentru care analiza lui excedează cadrului procesual cu care a fost investită prima instanţă.
Cu privire la motivul de anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 48 alin. (1) lit. b) raportat la art. 6 lit. d) se arată, în esenţă, că nu s-a făcut dovada notorietăţii mărcii la nivel naţional, rezultând doar o notorietate în zona Piatra Neamţ.
Din cele mai sus expuse, faţă de soluţia adoptată în apel, rezultă că analiza celor două temeiuri de anulare a mărcii recurentei, chiar admiţând teza recurentei, nu a produs acesteia nicio vătămare pentru a fi incidentă critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. câtă vreme cererile formulate în temeiul celor două dispoziţii legale mai sus arătate au fost respinse.
- În susţinerea motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se învederează că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la apărările recurentei precum şi absenţa motivării pentru motivul de anulare referitor la înregistrarea mărcii cu rea-credinţă, precum şi existenţa unor considerente străine cererii.
Din partea expozitivă a deciziei de faţă rezultă că instanța de apel şi-a motivat soluţia de anulare a mărcii recurentului.
Judecătorul nu este obligat, pentru ca hotărârea să fie considerată motivată, să răspundă în mod special asupra tuturor argumentelor invocate de părţi, fiind destul ca din întregul hotărârii să rezulte că a respins aceste argumente în mod implicit.
Soluţia se impune cu atât mai mult cu cât motivele reţinute drept temei al anulării mărcii se constituie în tot atâtea argumente de înlăturare a punctului de vedere aparţinând recurentei.
Câtă vreme instanţa de apel a examinat în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse verificarea legalităţii înregistrării mărcii, dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. nu au fost încălcate.
Este însă real că referirile instanţei de apel la semnificaţia, în limbaj colocvial a cuvântului „naţional”, funcţie de contextul conversației, sunt nepotrivite.
Însă nu acestea au fost argumentele instanței în analiza riscului de confuzie, inclusiv riscul de asociere cu privire la mărcile în discuţie, astfel cum se va arăta în analiza criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
- Arată recurentul că nu poate fi vorba de risc de confuzie pentru că serviciile oferite sunt total diferite, întrucât, în timp intimata dezvoltă un turism rural, recurenta oferă servicii corespondente unui hotel de 4 stele, cu specific grecesc.
Critica este vădit nefondată câtă vreme ambele societăţi prestează servicii de alimentaţie publică şi servicii de cazare temporară, conform clasei 43 pentru care au fost înregistrate mărcile.
Recurentul arată că elementul dominant al mărcii sale nu este elementul verbal „troian”, care este identic cu marca reclamantului, cu referire la originea cuvântului, denumirea zonei şi alte asemenea împrejurări de fapt.
Cele susținute de recurent referitoare la originea cuvântului troian, la semnificaţiile diferite ale acestuia, la denumirea zonei în care cele două societăţi comerciale îşi desfăşoară activitatea, la modalitatea alegerii numelui, la conţinutul actelor de proprietate, la conţinutul probei testimoniale precum şi la conţinutul fotografiilor nu se constituie în critici de nelegalitate, ci în aspecte de netemeinicie ce nu pot fi analizate în recurs faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Contrar opiniei recurentului, instanţa, motivat, a constatat că sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 48 alin. (1) lit. b), raportat la art. 6 lit. d) din Legea nr. 84/1998 şi anume că mărcile în discuţie sunt similare fiind destinate a fi aplicate unor servicii identice şi că există un risc de confuzie pentru public, inclusiv riscul de asociere.
Astfel, elementul dominant al mărcii „C.T.” este elementul verbal „T.”, deci elementul care este identic cu marca reclamantei.
În ceea ce priveşte comparaţia dintre cele două mărci la nivel vizual, conform practicii judiciare constante în materie, în comparaţia dintre 2 mărci combinate se analizează elementul verbal distinctiv, dominant, ce se impune detaşat în imaginea de ansamblu a mărcii, diferențele aduse de elementele figurative fiind neglijabile, irelevante, ori în cauză elementul dominant este „T.”, şi nu C.T., cum se pretinde.
Pretinde recurenta că nu se pot confunda cele două mărci faţă de semnificaţia diferită pe care o au: „C.T.” făcând trimitere la o legendă din antichitatea greacă, „troian” având semnificaţia de morman de zăpadă.
Demonstraţia nu poate fi primită, întrucât nu este sigur că un consumator mediu avizat şi instruit cunoaşte semnificaţia expresiei verbale „calul troian”, putând crede că este vorba de un cal cât un morman de zăpadă, ori presupunând că este cunoscută semnificația expresiei verbale, să considere că „troian” se referă la troieni, locuitori ai cetăţii antice T.
Așadar, în mod corect instanța superioară de fond a reţinut că, cele două mărci sunt asemănătoare prin raportare la elementul verbal dominant „troian”.
- Aşa cum deja s-a arătat, mărcile sunt destinate a fi aplicabile unor servicii identice.
Asemănarea dintre mărci coroborată cu identitatea serviciilor atrage un potenţial risc de confuzie, inclusiv riscul de asociere, între mărcile în discuţie şi între furnizorii de servicii sub cele două mărci.
Reţinerile instanţei de apel în sensul că părţile oferă servicii identice (cazare temporară şi alimentaţie publică) în aceeaşi zonă geografică, în locaţii foarte apropiate, şi că riscul de confuzie şi asociere este ridicat, unii dintre consumatori putând desemna prin cuvântul „T.” locaţia şi serviciile reclamantei, în timp ce alţii ar putea desemna prin acelaşi cuvânt locaţia şi serviciile pârâtei, în timp ce alţi consumatori ar putea considera că serviciile prestate în cele două locaţii provin de la aceeași societate sau de la societăţi partenere sunt corecte, întrucât există riscul major ca un consumator mediu să fie indus în eroare, în sensul de a aprecia că serviciile de alimentaţie publică şi cazare provizorie oferite de recurentă să provină de la intimată, ale cărei servicii sunt bine cunoscute şi apreciate în zonă.
O astfel de percepţie este de natură a aduce atingere dreptului reclamantei dobândit prin înregistrarea anterioară a mărcii sale.
- Cu privire la motivul de anulare a mărcii în temeiul art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 recurenta face aprecieri generice cu privire la „speţa iepuraşilor”.
Instanţa de apel, cu respectarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., a făcut aplicarea jurisprudenţei C.J.U.E. din cauza C-529/07 cu referire la criteriile pertinente pentru aprecierea „relei-credințe” a solicitantului în momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii: în special împrejurarea că solicitantul are sau trebuie să aibă cunoştinţă că un terţ utilizează un semn identic sau similar pentru un produs identic sau similar ce poate duce la confuzia cu semnul a cărui înregistrare se cere; intenţia solicitantului de a-l împiedica pe acest terț să utilizeze un astfel de semn în continuare; nivelul de protecţie juridică de care beneficiază semnul terţului şi semnul a cărui înregistrarea se solicită.
În cauza Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli AG contra Franz Hauswirth GmbH (referitoare la înregistrarea mărcii tridimensionale) s-a arătat că o prezumţie de cunoaştere de către solicitant a utilizării de către terţ a unui semn identic sau similar pentru un produs identic sau similar ce poate conduce la confuzie cu semnul a cărui înregistrare se cere poate rezulta, printre altele din împrejurarea că, în sectorul economic vizat, o astfel de utilizare este îndeobşte cunoscută, această cunoaştere putând fi dedusă, în special, din durata unei astfel de utilizări, şi că această prezumţie nu este suficientă în sine pentru a stabili existenţa relei-credinţe a solicitantului.
Recurenta nu dezvoltă critici prin raportare la criteriile enunţate de C.J.U.E. în cauza C-529/07 şi folosite de instanţa superioară de fond în analiza relei-credinţe ca motiv de anulare a mărcii pentru a putea fi examinate ca motive de nelegalitate.
Referirile la „speța iepuraşilor”, prin raportare la culoarea diferită a ambalajului acestora, combinate cu propriile aprecieri faţă de activitatea reclamantei, nu au legătură cu specificul cauzei.
Instanţa a reţinut corect că nu există nicio justificare pentru care pârâta a ales să-şi redenumească localul cu un nume similar cu localul reclamantei, denumirea folosită de aceasta încă din 1990.
- Cu privire la dispoziţia instanţei de radiere a domeniului de internet, recurenta încearcă să învedereze lipsa calităţii sale procesuale pasive, câtă vreme afirmă că proprietar al site-ului este SC N.C. SRL.
Cele afirmate nu pot fi primite întrucât se face o confuzie voită între administratorul site-ului şi beneficiara acestuia, recurenta, cea care a încheiat contractul de adeziune pentru domeniul de internet.
Înalta Curte, faţă de cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
Dat fiind poziţia de parte câștigătoare în proces a intimatei, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. va fi obligată recurenta la plata către aceasta a sumei de 3.087 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata SC C.T. SRL
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC U.C. SRL, prin lichidator judiciar C.I.I., V.G. împotriva Deciziei nr. 46/A din data de 5 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Obligă recurenta la plata sumei de 3.087 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata SC C.T. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2036/2014. Civil. Anulare act. Acţiune în... | ICCJ. Decizia nr. 2985/2014. Civil → |
|---|
