ICCJ. Decizia nr. 2998/2014. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2998/2014
Dosar nr. 2837/110/2008*
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 699 din 22 aprilie 2009, Tribunalul Bacău, secţia civilă, a admis, în parte, contestaţia formulată de C.I. în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu primarul municipiului Bacău şi a anulat, în parte, Dispoziţia nr. 27252 din 06 mai 2008 emisă de acesta, respectiv, art. l şi 5, fiind obligat pârâtul să restituie reclamantului suprafeţele de 241 mp (identificată în schiţa anexă la raportul de expertiză T. prin pct. 2-3-16-17-18-19-2 cu linie verde), 47 mp (identificată cu schiţa anexă prin pct. 7-8-9-10-11-12-7 cu linie albastră) şi 108 mp (identificată cu schiţa anexă prin pct. 4-5-6-13-14 cu linie maro), terenuri situate în Bacău la pct. str.C. şi str.P., precum şi să propună despăgubiri pentru suprafaţa de 208 mp care nu poate fi restituită în natură.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că prin Dispoziţia nr. 27252 din 06 mai 2008 emisă de primarul municipiului Bacău s-a restituit în natură notificatorului suprafaţa de 71 mp situată în Bacău, s-a respins cererea de restituire în natură şi s-a propus acordarea de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru suprafaţa de 633 mp teren din Bacău, pe motiv că aceasta este ocupată de blocurile 9 şi 12 din str. P., alee acces parcare betonată şi reţele edilitare.
În urma efectuării expertizei topo cadastrale, prima instanţă a constatat că pot fi restituite în natură suprafeţele de 241 mp, 108 mp şi 147 mp, care sunt libere de construcţii şi de reţele edilitare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părţi litigante.
Prin Decizia civilă nr. 132 din 23 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, a respins apelul pârâtului, a admis apelul reclamantului, a schimbat, în parte, hotărârea de fond, în sensul că a obligat pârâtul să restituie contestatorului în natură şi suprafaţa de 208 mp teren, astfel cum a fost identificată în raportul de expertiză T.M.
La adoptarea soluţiei instanţa de apel a reţinut că împrejurarea că terenul de 208 mp a fost atribuit altei persoane nu este de natură a conduce la acordarea de despăgubiri către adevăratul proprietar, atâta timp cât acesta a fost proprietarul terenului în cauză, a notificat pârâtul în condiţiile legii şi era persoană îndreptăţită la restituire, dacă suprafaţa în cauză era liberă de construcţii şi de reţele edilitare.
Cu privire la menţionarea greşită a suprafeţei de 47 mp în loc de 147 mp, a apreciat că aceasta constituie o eroare materială, întrucât în minuta scrisă de judecător pe fila 3 verso se constată că una din suprafeţele restituite reclamantului a fost şi cea de 147 mp.
Referitor la apelul pârâtului, instanţa de apel a reţinut ca acesta nu a probat susţinerile privind existenţa, pe terenul solicitat a fi restituit în natură, a reţelelor de canalizare şi apă, aceasta cu atât mai mult cu cât în cauză s-a efectuat o expertiză topo-cadastrală care a precizat că respectivele suprafeţe de teren nu sunt ocupate de reţele edilitare sau de utilităţi publice.
Instanţa de apel a mai reţinut că pârâtul nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză, astfel încât se presupune că acesta a fost de acord cu situaţia consemnată în actul respectiv.
Prin Decizia r. 6284 din 24 noiembrie 201 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a admis recursul primarului municipiului Bacău, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de apel.
La adoptarea soluţiei, Înalta Curte a reţinut că prin notificarea din 28 martie 2001 reclamantul C.I. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea suprafeţei de teren de 704 mp situată în Bacău, despre care a arătat că i-a fost expropriată prin Decretul de expropriere nr. 468 din 20 noiembrie 1978 şi că a primit despăgubiri parţiale în cuantum de 41.000 lei din totalul de 80.000 lei.
Sub acest aspect s-a constatat că instanţele au examinat greşit cauza din perspectiva generică a Legii nr. 10/2001, fără a preciza care este textul legal concret aplicabil al acestui act normativ la speţa dedusă judecăţii, deşi din actele şi lucrările dosarului a rezultat în mod de necontestat că suprafaţa de teren solicitată de notificator a fost expropriată prin decretul anterior menţionat.
Regimul juridic al bunului ce a făcut obiectul notificării are o reglementare specială, distinctă şi exclusivă, dată de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, al cărui domeniu de aplicare vizează toate cazurile de expropriere, indiferent dacă au fost făcute cu titlu valabil sau fără titlu şi fără a distinge după cum s-a plătit sau nu o despăgubire.
Important pentru stabilirea incidenţei acestor norme speciale este dovedirea faptului că preluarea a intervenit ca urmare a unei exproprieri dispuse ca atare în baza unui act normativ generic sau individual de expropriere, pe care, în speţă, contestatorul l-a ataşat notificării formulate, dar faţă de care instanţele nu au procedat la calificarea corespunzătoare şi nu au stabilit care din variantele art. 11 din Legea nr. 10/2001 este incidenţă în cauză, pentru o corectă soluţionare a cererii de restituire.
Analiza variantei incidenţei în cauză a art. 11 din Legea nr. 10/2001 trebuie raportată şi la realizarea sau nu a scopului exproprierii, aspect care, de asemenea, nu a fost avut în vedere de către instanţa de apel la pronunţarea soluţiei adoptate.
Deşi instanţa de apel a apreciat ca pentru suprafaţa de 208 mp se impune restituirea în natură, din raportul de expertiză efectuat în cauză (fila 161dosar fond) rezultă că această suprafaţă „.este inclusă în totalul suprafeţei solicitate de reclamant şi în interiorul conturului suprafeţei avute de reclamant înainte de expropriere, dar care a fost restituită lui V.M.", iar din adresa din 05 mai 2005 emisă de S.C.C. din cadrul Primăriei Bacău rezultă că „prin sentinţa civilă nr. 6/2004 d-na V.M. a devenit proprietară pe terenul solicitat de dvs., deci suprafaţa în cauză nu poate fi restituită."
La termenul de judecată din 24 noiembrie 2010 a fost depusă la dosarul cauzei, de către recurentul-pârât, copia sentinţei civile nr. 9664 din 12 noiembrie 2009 având ca obiect contestaţia formulată de C.I. împotriva dispoziţiei de restituire emisă în favoarea numitei V.M. cu privire la suprafaţa de teren de 208 mp, sentinţă prin care s-a disjuns capătul de cerere privind anularea dispoziţiei referitoare la suprafaţa de 208 mp şi s-a format un nou dosar aflat în curs de soluţionare la data dezbaterii prezentului recurs.
Ca atare, regimul juridic incert al suprafeţei de 208 mp restituită reclamantului prin decizia recurată face inoperabilă soluţia adoptată de instanţa de apel sub acest aspect, impunându-se atât stabilirea titularului dreptului de proprietate cât şi identificarea exactă a amplasamentului acestei suprafeţe de teren.
De asemenea, cu privire la suprafaţa de 108 mp ce face obiectul restituirii în natură, din schiţa ce însoţeşte autorizaţia din 25 august 2003 aflată în copie la fila 112 dosar fond, rezultă că această suprafaţă este traversată de o reţea de canalizare, iar din schiţa ataşată dispoziţiei contestate (fila 11 dosar fond) rezultă că suprafeţele de 108 mp şi 147 mp (identificate de expert ca fiind libere de construcţii şi fără reţele edilitare de utilitate publică) sunt trasate reţele termice, de apă şi de canalizare.
De altfel, raportul de expertiză deşi concluzionează că terenurile solicitate a fi restituite nu sunt ocupate de reţele edilitare sau de utilităţi publice, stabileşte, cu privire la suprafeţele de 108 mp şi, respectiv, de 147 mp, că sunt traversate de o conductă de gaze naturale subterană care însă nu mai este funcţională deoarece a fost deviată prin faţa acestor terenuri pe cheltuiala reclamantului.
Instanţa de casare a considerat că se impune, în aceste condiţii, stabilirea, după caz, a incidenţei alin. (3) sau (4) din art. 11 al Legii nr. 10/2001, pentru a se identifica modul de ocupare a suprafeţelor de teren în litigiu, verificarea realizării sau nu a scopului exproprierii, a îndeplinirii criteriilor prevăzute de art. 11 din legea specială de reparaţie în forma incidenţa în cauză.
De asemenea, instanţa a dat îndrumări pentru a se proceda la verificarea regimului juridic al terenului în suprafaţă de 208 mp, respectiv, dacă acesta a făcut obiectul restituirii către o altă persoană şi cine este titularul actual al dreptului de proprietate şi la stabilirea cu exactitate a amplasamentului acestui teren, urmând a se administra probatoriile necesare în acest sens.
S-a statuat că se impune refacerea sau completarea raportului de expertiză, cu luarea în considerare a aspectelor arătate mai sus, precum şi a tuturor actelor şi probatoriilor existente la dosar.
Învestită cu soluţionarea apelurilor, instanţa de apel a administrat proba cu expertiză şi înscrisuri.
Faţă de cele reţinute prin decizia de casare (faţă de art. 315 alin. (1) C. proc. civ.) cauza a fost suspendată de la data de 6 iunie 2011 la 30 aprilie 2012 până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 18317/180/2009 a Tribunalului Bacău, având ca obiect anularea parţială a dispoziţiei emisă pârâţilor V.M. şi V.M.
Prin Decizia civilă nr. 95 din data de 14 mai 2014, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul C.l. şi de pârâtul primarul municipiului Bacău împotriva sentinţei civile nr. 699 din 22 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Bacău.
În analiza speţei, urmare a îndrumărilor date prin decizia de casare, instanţa de apel a pornit de la afirmaţia vizând proprietatea asupra suprafeţei de 704 mp şi a calităţii de persoană îndreptăţită.
Deşi reclamantul se prevalează de exproprierea suprafeţei de 704 mp, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 16 ianuarie 1957 C.E. (căsătorită) şi C.l. au dobândit 368 mp în str. C., iar la 21 mai 1959 C.E. (căsătorită) dobândeşte 120 mp în Calea M. (filele 18 şi 21 dosar primă instanţă).
În anexa nr. l la Decretul nr. 468/1978 - Tabelul cuprinzând proprietarii ale căror imobile situate în judeţul Bacău se expropriază şi se trec în proprietatea statului (filele 28-20 dosar primă instanţă) de la C.V.E., M.E.E. şi C.V.l. s-a expropriat suprafaţa de 492 mp teren (191, 47 construcţii).
În certificatul de moştenitor după defunctul C.V. apare suprafaţa de 335 mp teren dobândit în timpul căsătoriei cu soţia supravieţuitoare şi cu un fiu al defunctului.
Pornind de la cele reţinute de expertul S.F. şi anume că al doilea teren este în continuarea primului-fila 107 dosar apel - coroborat cu menţiunile din cele două contracte vizând vecinul de la răsărit (N.A.) şi respectiv vest (cumpărătorul) conform actelor de proprietate, rezultă că în 1959 C.E. (căsătorită) deţinea 488 mp (din care 368 împreună cu reclamantul). Aceeaşi suprafaţă apare şi în adresa din 11 decembrie 2003 emisă de SC T. SA (fila 23 dosar).
După C.V. a rămas ca moştenitor şi M.E. (3/4 din 1/3 (335 mp şi casă)), aceasta figurând chiar şi în anexa 1 la la Decretul nr. 468/1978 alături de C.E.
Chiar dacă după C.E. singurul care a acceptat moştenirea este C.l. - reclamantul - acesta nu are dreptul la restituirea întregii suprafeţe de teren câtă vreme la data apariţiei Legii nr. 10/2001, M.E. trăia (la 5 septembrie 2002 a dat o declaraţie în faţa notarului public L.D. - fila 40 dosar primă instanţă) faţă de dispoziţiile art. 696 C. civ. şi art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.
Tabelul de la fila 111 din dosar - neconfirmat ca fiind conform cu originalul (anexă la procesul verbal din 14 martie 1979) diferă de cel aflat la fila 33 din dosarul primei instanţe (şi confirmat ca fiind conform cu originalul) în sensul că al doilea conţine menţiunea suprafeţelor de 368 şi 120 mp (fiind tăiată cu o linie menţiunea suprafeţei de 704 mp) spre deosebire de primul care nu le mai conţine şi în care apare „o zonă mai albă" aflată sub 704 (care are cel puţin aparenţa unei „înlăturări" a menţiunilor de mai sus la momentul xeroxării).
Astfel, instanţa de apel a constatat că există date contradictorii cu privire la suprafaţa deţinută ca şi proprietar de reclamant şi/sau autorii săi, iar toate demersurile întreprinse în apel în vederea identificării rolului fiscal/matricola (care apare trecută în adresa din 10 mai 1979 - fila 65 dosar prima instanţă, nu au avut rezultat, aceasta în condiţiile în care exproprierea a avut loc conform unui decret din 1978 iar nu din anii 1950).
Faţă de toate aceste date contradictorii, instanţa de apel a dat prevalentă celor înscrise în anexa 1 la decretul de expropriere (confirmate ca fiind conforme cu originalul) din care rezultă că a fost expropriată suprafaţa de 492 mp, actele care fac referire la 704 mp necoroborându-se cu actele autentice (acte de vânzare-cumpărare/certificat moştenitor), astfel că nu s-a putut reţine suprafaţa de 704 mp (care ar apărea în rol) întrucât nu există acte autentice care să confirme această susţinere.
S-a reţinut şi faptul că în certificatul de moştenitor eliberat cu 4 ani anterior (în 1974) decretului este trecută suprafaţa de 335 mp, iar nu 704 mp cum se susţine (aceasta în condiţiile în care nu s-a dovedit vreo altă convenţie ulterioară anului 1974 prin care s-ar fi dobândit alte suprafeţe de teren.
Conform dispoziţiei şi sentinţei, reclamantului i s-a reconstituit suprafaţa totală de 567 mp (71 mp din dispoziţie + 241 mp + 108 mp +147 mp - că este vorba despre 147 mp şi nu 47 mp, cum din eroare apare în dispozitiv rezultă din minuta de la fila 3 verso, dosar prima instanţă şi identificarea terenului în dispozitiv: pct. 7-8-9-10-11-12-7 cu linie albastră) cu mult peste suprafaţa pentru care s-a făcut dovada certă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, a dreptului de proprietate (+ despăgubiri pentru 208 mp).
Astfel, s-a statuat că apelul reclamantului în sensul restituirii în natură a întregii suprafeţe de teren este nefondat.
Totodată, cu privire la suprafaţa de 208 mp s-a reţinut că s-a respins cererea de anulare a dispoziţiei în cadrul Dosarului nr. 18347/180/2009, ceea ce face oricum imposibilă restituirea în natură a acestei suprafeţe de teren.
Cu privire la apelul pârâtului care vizează exclusiv imposibilitatea restituirii în natură (iar nu întinderea dreptului, caz în care instanţa ar fi putut adopta o altă soluţie conform celor expuse mai sus) s-a reţinut că din expertiza efectuată în cauză rezultă că o conductă de gaz există la limita cu str. Panselelor, iar existenţa gardului ornamental nu poate conduce la nerestituirea terenului.
În ce priveşte conducta de termoficare aceasta este supraterană - art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 referindu-se la amenajări subterane- şi este la limita suprafeţei de 241 mp (suprafaţă conform expertizei T.) aşa cum rezultă din anexa la raportul de expertiză S. (fila 151 - expertul S. identificând doar 224 mp).
În consecinţă, faţă de cele expuse, faţă de limitele în care s-a devoluat cauza în apelul primarului municipiului Bacău şi faţă de principiul non reformatio înpejus, instanţa a respins ambele apeluri, ca fiind nefondate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.I., criticând-o din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinînd următoarele critici:
Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală şi a făcut o aplicare greşită a legii la situaţia de fapt dedusa judecăţii (art. 304 pct 9 C. proc. civ.), întrucât a reţinut că există date contradictorii cu privire la suprafaţa deţinută ca şi proprietar de recurent şi/sau autorii săi, iar toate demersurile întreprinse în apel în vedere identificării rolului fiscal/matricolă, nu au avut rezultat.
Aceasta în situaţia în care prin Dispoziţia nr. 27252 din 06 mai 2008 i s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 704 mp teren, iar stabilirea de către instanţă a dreptului de proprietate cu privire la o suprafaţă mai mică duce la înrăutăţirea situaţiei reclamantului în propria cale de atac .
În mod greşit instanţa de apel a reţinut că recurentul nu are dreptul la restituirea întregii suprafeţe de teren câtă vreme la data apariţiei Legii nr. 10/2001, sora acestuia, M.E. trăia. Certificatul de moştenitor din 19 martie 1974 nu constituie titlu de proprietate şi în aceste condiţii nu poate fi avut în vedere la stabilirea suprafeţei de teren la care este îndreptăţit recurentul.
Instanţa a omis faptul ca sora recurentului a renunţat la succesiune şi în aceste condiţii, nu poate fi pusă în discuţie existenţa vreunui drept al acesteia cu privire la suprafaţa de teren care face obiectul prezentei cauze.
Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constată caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.
Într-adevăr, aşa cum susţine recurentul reclamant, prin dispoziţia emisă de intimat i s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 704 mp, iar nemulţumirea sa pe calea contestaţiei ce face obiectul dosarului de faţă vizează restituirea în echivalent a unei suprafeţe de 633 mp.
Acestea sunt limitele care fixează controlul judiciar, iar orice măsură de diminuare a dreptului nu face decât ca reclamantului să i se creeze o situaţie mai grea, urmare propriei căi de atac- singura declarată împotriva dispoziţiei emise de intimat.
Instanţa de apel a procedat la analiza dreptului de proprietate reclamat pe procedura Legii nr. 10/2001, cu trimitere la decizia de recurs pronunţată anterior în cauză, deşi prin aceasta s-au dat îndrumări în ceea ce priveşte titularul dreptului de proprietate, din perspectiva art. 314 şi 315 C. proc. civ., numai cu privire la suprafaţa de 208 mp.- cu privire la care instanţa anterioară de apel a apreciat că se impune restituirea în natură.
Cu toate acestea, instanţa de apel nu a dispus măsuri care să-i afecteze dreptul de proprietate decât în limitele impuse prin decizia de recurs- făcând trimitere la principiul non reformatio în pejus.
Recursul va fi însă respins, ca nefondat, cu aplicarea art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., întrucât soluţia pronunţată de Curte - în sensul respingerii apelului, ca nefondat- se impune a fi menţinută faţă de criticile de apel pe care partea le-a formulat şi limitele de control judiciar impuse prin cererea de recurs, care nu se mai impune a mai fi analizată pe fond faţă de cele anterior reţinute.
Aceasta întrucât, aşa cum s-a mai arătat, instanţa de apel nu a luat nicio măsură care să-i afecteze dreptul reclamantului în sensul criticat prin recurs-în aplicarea principiului non reformatio în pejus, decizia urmând să fie susţinută, prin urmare, de restul considerentelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.I. împotriva Deciziei nr. 95 din data de 14 mai 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3075/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2036/2014. Civil. Anulare act. Acţiune în... → |
|---|
