ICCJ. Decizia nr. 3036/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3036/2014
Dosar nr. 5413/30/2011
Şedinţa publică de la 14 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 359/PI/LP din 28 februarie 2013, pronunţată în Dosar nr. 5413/30/2011, Tribunalul Timiş a respins excepţia prescripţiei extinctive iar pe fond:
- a respins acţiunea ca neîntemeiată formulată de reclamanta-pârâtă reconvenţională SN R. SA, prin Sucursala Direcţia Radiocomunicaţii Timişoara;
- a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională SC G. SRL în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvenţională SN R. SA, prin Sucursala Direcţia Radiocomunicaţii Timişoara şi:
- a constatat nulitatea absolută a actelor adiţionale din 18 decembrie 2008, din 16 iunie 2009, din 18 decembrie 2009 şi a raportului de evaluare din 11 august 2008;
- a respins în rest cererea reconvenţională;
- a obligat reclamanta-pârâtă reconvenţională să-i achite pârâtei-reclamantă reconvenţională suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a constatat că reclamanta pârâtă reconvenţională a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în ceea ce priveşte solicitarea anulării actului adiţional din 17 iunie 2008, precum şi a raportului de evaluare din 11 august 2008, conform art. 9 din Decret nr. 167/1958, termenul de prescripţie în ceea ce priveşte anularea unui act fiind de 3 ani. întrucât cererea reconvenţională a fost depusă la instanţă la termenul din 08 decembrie 2011, s-a apreciat că termenul de prescripţie s-a împlinit anterior introducerii cererii reconvenţionale.
Prin încheierea din data de 14 iunie 2012, instanţa a luat act de renunţarea la excepţia netimbrării acţiunii iniţiale, a respins excepţia prematurităţii cererii reconvenţionale şi a unit cu fondul excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune în ceea ce priveşte anularea actului adiţional din 17 iunie 2008 şi a raportului de evaluare din 11 august 2008.
în ceea ce priveşte cele două cereri cu care a fost sesizată, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de fond a concluzionat, în primul rând, asupra caracterului nefondat al excepţiei de prescripţie, având în vedere că s-a solicitat constatarea nulităţii absolute unor acte juridice, o asemenea cerere fiind imprescriptibilă extinctiv.
Pe fondul litigiului, s-a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul de închiriere din 13 noiembrie 1998, având ca obiect transmiterea dreptului de folosinţă către pârâta-reclamantă reconvenţională asupra unor spaţii situate în Timişoara, aceasta angajându-se să achite chiria aferentă, termenul iniţial al contractului fiind de 5 ani, începând cu data de 1 decembrie 1998.
Instanţa de fond a mai constatat că ulterior, părţile au încheiat mai multe acte adiţionale, prin care au prelungit durata contractului şi cuantumul chiriei, inclusiv actele adiţionale din 17 iunie 2008, din 18 decembrie 2008, din 16 iunie 2009, din 18 decembrie 2009, cu referire la care pârâta-reclamantă reconvenţională a solicitat să se constate nulitatea absolută iar prin raportul de evaluare din 11 august 2008 s-a stabilit un cuantum al chiriei care s-a regăsit în actele adiţionale la contract.
De asemenea, tribunalul a reţinut că în executarea contractului de închiriere, astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale, reclamanta-pârâtă reconvenţională a emis mai multe facturi fiscale pentru chiria datorată de pârâta-reclamantă reconvenţională, care însumează 621.568,33 lei, la care se adaugă penalităţi de întârziere în cuantum de 657.215,70 lei, aceste pretenţii constituind obiectul prezentului litigiu însă pârâta-reclamantă reconvenţională a negat temeinicia acestor pretenţii, susţinând că a avut calitatea de proprietară a spaţiului pe întreaga perioadă la care se referă facturile fiscale invocate.
În privinţa acestei susţineri, instanţa de fond a constatat că prin sentinţa civilă nr. 522/PI din 1 iulie 2008, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, în Dosarul nr. 2526/30/2007, a fost admisă în parte acţiunea precizată, formulată de reclamanta SC G. SRL Timişoara, în contradictoriu cu pârâţii SN R. SA Bucureşti, prin Direcţia Radiocomunicații Timişoara şi intervenienţii SC T.V. SA Timişoara şi SC R. SRL Timişoara prin aceeaşi sentinţă dispunându-se:
- dezmembrarea imobilului înscris în C.F. Timişoara, compus din teren şi construcţii, în suprafaţă totală de 3.508 mp a două imobile teren în suprafaţă de 2.655 mp cu construcţii în Timișoara şi teren cu clădire formată din demisol, parter, etaj şi mansardă, în suprafaţă de 853 mp terenul, aşa cum este evidenţiat în raportul de expertiză, prin apartamentarea construcţiei menţionate compusă din 19 încăperi situate la demisol şi 18 încăperi situate la parter cu părţi comune indivize corespunzătoare şi 328,85 mp teren aferent, compusă din 18 încăperi şi balcon situate la etaj cu părţi comune indivize, compuse din 12 încăperi situate la mansardă cu părţi indivize aferente;
- înscrierea într-o nouă C.F., compusă din teren în suprafaţă de 853 mp şi construcţia compusă din demisol, parter, etaj şi mansardă;
- obligarea pârâtei SN R. SA Bucureşti să încheie cu reclamanta un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică pentru imobilul situat în Timişoara, ca urmare a dezmembrării conform raportului de expertiză prin crearea unei noi parcele, înscrisă într-un nou C.F., respectiv parcela teren cu construcţii situat în Timişoara, imobil compus efectiv din parcela cu 19 încăperi la demisol, 18 încăperi la parter, cu cota indiviză şi aferentă de 328,85 mp teren la preţul de 130.000 euro, iar hotărârea pronunţată va ţine loc de contract de vânzare-cumpărare.
Prima instanţă a mai reţinut că această hotărâre judecătorească a rămas definitivă dar a fost parţial modificată prin Decizia nr. 38 din 24 februarie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în acelaşi dosar, prin care a fost admis apelul declarat de pârâta SN R. SA Bucureşti, prin SN R. SA Sucursala Timişoara, împotriva sentinţei civile nr. 522/PI din 1 iulie 2008, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 2526/30/2007 şi a fost schimbată în parte hotărârea apelată în sensul că numai în caz de opoziţie a pârâtei SN R. SA Bucureşti la încheierea contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică pentru imobilul situat în Timişoara, urmare a dezmembrării conform raportului de expertiză întocmit de expert tehnic judiciar ing. A.C., prin crearea unei noi parcele, înscrisă într-un nou C.F., hotărârea pronunţată în cauză, va ţine loc de contract de vânzare - cumpărare, fiind menţinute în rest dispoziţiile hotărârii apelate.
Soluţia a fost menţinută prin respingerea recursului formulat de SN R. SA Bucureşti, prin SN R. SA, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a pronunţat Decizia nr. 873 din 4 martie 2010.
S-a mai constatat că prin încheierea din 13 aprilie 2010, pârâta-reclamantă reconventionaiă şi-a întabulat în cartea funciară dreptul de proprietate asupra spaţiului, fiind înscris, totodată, un drept de ipotecă în favoarea reclamantei-pârâtă reconventionaiă, în valoare de 130.000 de euro, pentru preţul neachitat.
În rezolvarea litigiului dedus judecăţii, tribunalul a apreciat relevante prevederile art. 7208 C. proc. civ., conform cărora hotărârile date în primă instanţă privind procesele şi cererile în materie comercială sunt executorii iar exercitarea apelului nu suspendă de drept executarea, apreciind a fi certă împrejurarea că de la data pronunţării sentinţei civile nr. 522/PI din 1 iulie 2008, a Tribunalului Timiş, în dispozitivul căreia se menţionează expres că hotărârea ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru spaţiu, pârâta-reclamantă reconventionaiă are un titlu de proprietate asupra imobilului.
În aprecierea instanţei de fond, sentinţa nu a fost modificată în mod esenţial în apel, aşa cum susţine reclamanta-pârâtă reconventionaiă, stabilindu-se doar că numai în situaţia în care aceasta refuză încheierea contractului de vânzare-cumpărare, hotărârea judecătorească va ţine locul acestuia, concluzionând că din data de 1 iulie 2008, pârâta-reclamanta reconventionaiă a devenit proprietara spaţiului închiriat anterior.
În raport de această împrejurare de drept, prima instanţă a mai constatat că neachitarea întregului preţ al imobilului (aspect care nu face obiectul prezentului litigiu) nu are nicio relevanţă, fiind vorba doar despre un drept de creanţă, în privinţa căruia reclamanta-pârâtă reconventionaiă are la rândul său un titlu (aceeaşi hotărâre judecătorească, astfel cum a fost modificată), precum şi un drept de ipotecă înscris în cartea funciară, astfel că are la dispoziţie mijloace suficiente pentru a putea încasa suma respectivă, în măsura în care până în prezent pârâta-reclamantă reconventionaiă nu şi-a îndeplinit această obligaţie.
Plecând de la această premisă, instanţa de fond a concluzionat că acţiunea principală formulată de reclamanta-pârâtă reconventionaiă nu poate fi admisă, constatând, în schimb, întemeiată în parte, cererea reconventionaiă.
În argumentarea acestei concluzii, tribunalul a subliniat că actele adiţionale din 18 decembrie 2008, din 16 iunie 2009, din 18 decembrie 2009 şi raportul de evaluare din 11 august 2008 au fost întocmite după data de 1 iulie 2008, la care pârâtei-reclamantă reconventionaiă i s-a recunoscut un drept de proprietate, apreciind că este evident faptul că reclamanta-pârâtă reconventionaiă nu mai avea calitatea de proprietară, iar pârâta-reclamantă reconventională, care deţinea această calitate, nu putea fi în acelaşi timp locatară.
Prin urmare, prima instanţă a statuat că, în ceea ce priveşte valabilitatea obiectului, reclamanta-pârâtă reconventională, nemaifiind proprietară, nu mai putea transmite către pârâta-reclamantă reconventională dreptul de folosinţă asupra imobilului, motiv pentru care a considerat că aceste acte adiţionale şi raportul de evaluare în temeiul căruia a fost calculată chiria sunt lovite de nulitate absolută.
În schimb, s-a apreciat că acest raţionament nu este valabil în privinţa actului adiţional din 17 iunie 2008, care este anterior hotărârii Tribunalului Timiş.
Sintetizând, prima instanţă a subliniat că din data de 1 iulie 2008 reclamanta-pârâtă reconventională nu mai era îndrituită să-i solicite pârâtei-reclamantă reconventională chiria aferentă spaţiului (toate facturile fiscale indicate în prezenta cerere fiind ulterioare acestui moment), iar actele adiţionale şi raportul de evaluare întocmite după această dată sunt nule.
În ceea ce priveşte petitele subsidiare ale cererii reconvenţionale, tribunalul a apreciat că nu se mai impun a fi analizate.
Ulterior pronunţării acestei sentinţe, prin sentinţa civilă nr. 499/PI/LP din 25 aprilie 2013, pronunţată în Dosar nr. 5413/30/2011, Tribunalul Timiş a admis cererea de completare a dispozitivului formulată de pârâta-reclamantă reconventională SC G. SRL, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconventională SN R. SA, prin Sucursala Direcţia Radiocomunicaţii Timişoara; a completat dispozitivul sentinţei civile nr. 359/PI/LP din 28 februarie 2013 a Tribunalului Timiş, în sensul că a obligat reclamanta-pârâtă reconventională să-i achite pârâtei-reclamantă reconventională suma de 8.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Tribunalul a constatat faptul că, într-adevăr, deşi prin sentinţa nr. 359/PI/LP din 28 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 5413/30/2011 a fost admisă în parte cererea reconventională formulată de pârâta-reclamantă reconventională SC G. SRL în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconventională SN R. SA, prin Sucursala Direcţia Radiocomunicaţii Timişoara şi s-a constatat nulitatea absolută a actelor adiţionale din 18 decembrie 2008, din 16 iunie 2009, din 18 decembrie 2009 şi a raportului de evaluare din 11 august 2008, instanţa a obligat reclamanta-pârâtă reconventională să-i achite pârâtei-reclamantă reconventională doar suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocaţial, nepronunţându-se şi asupra cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.000 lei, constând în taxa judiciară de timbru.
Împotriva acestor sentinţe a declarat apel reclamanta-apelantă SN R. SA, prin Sucursala Direcţia Radiocomunicatii Timişoara.
Prin apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 499/PI/LP din 25 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş, reclamanta apelantă a solicitat schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de completare a sentinţei civilă nr. 359/PI/LP din 28 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş.
Prin apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 359/PI/LP din 28 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş, reclamanta apelantă a solicitat schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii în totalitate a acţiunii introductive şi obligarea pârâtei intimate la plata sumelor 621.568,33 lei, reprezentând debit principal, constând în chirii facturate şi neachitate, 657.215,70 lei, reprezentând penalităţi de întârziere la plată calculate până la data de 30 iunie 2011; totodată, respingerea în totalitate a cererii reconventionale formulate de pârâta intimată; obligarea pârâtei intimate la plata cheltuielilor de judecată în fond şi în apel.
S-a apreciat că instanţa de fond nu a motivat în drept constatarea nulităţii actelor adiţionale şi a raportului de evaluare, statuând doar că acestea sunt lovite de nulitate.
Curtea de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă, prin Decizia nr. 182 din 25 octombrie 2013, a admis apelurile declarate de reclamanta-apelantă SN R. SA, prin Sucursala Direcţia Radiocomunicații Timişoara, în contradictoriu cu pârâta SC G. SRL, împotriva sentinţelor civile nr. 359 din 28 februarie 2013 şi nr. 499 din 25 aprilie 2013, ambele pronunţate de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 5413/30/2011, având ca obiect pretenţii.
A schimbat sentinţa civilă nr. 359 din 28 februarie 2013 a Tribunalului Timiş în sensul că admite în parte cererea în pretenţii formulată de reclamanta SN R. SA, prin Sucursala Direcţia Radiocomunicații Timişoara, în contradictoriu cu pârâta SC G. SRL şi în consecinţă a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 238.586,2 lei, cu titlu de pretenţii, din care 230.428,55 lei cu titlu de chirie pe perioada august 2008-8 aprilie 2009, iar 8.157,65 lei cu titlu de penalităţi de întârziere.
A respins restul pretenţiilor reclamantei ca nefondate.
A respins ca nefondată cererea reconvenţională formulată de pârâtă în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect constatare nulitate acte adiţionale şi raport de evaluare precum şi daune interese.
A schimbat în totalitate sentinţa civilă nr. 499 din 25 aprilie 2013 a Tribunalului Timiş în sensul că respinge cererea de completare a dispozitivului sentinţei nr. 359 din 28 februarie 2013 a aceleaşi instanţe, ca nefondată.
A obligat pârâta-intimată să plătească apelantei suma de 9.340 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă şi apel.
În fundamentarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, cu privire la aspectul litigios esenţial, că opinia primei instanţe, conform căreia transferul dreptului de proprietate ar fi operat de la momentul pronunţării sentinţei civile nr. 522 din 1 iulie 2008 a Tribunalului Timiş, datorită caracterului comercial al litigiului şi al efectelor art. 7208 C. proc. civ., este în mod vădit greşită, consecinţa unei interpretări proprii a primei instanţe a stării de drept dintre părţi, fără a lua în considerare menţiunile din dispozitivul sentinţei, aşa cum au fost ele complinite prin Decizia civilă nr. 38 din 24 februarie 2009.
Curtea a observat că nici celelalte concluzii ale primei instanţe, conform cărora actele adiţionale încheiate de părţi ar fi nule pentru lipsa calităţii de proprietar a reclamantei-locatar, nu sunt temeinice, actele adiţionale la contractul de locaţiune dintre părţi (din 18 decembrie 2008, din 16 iunie 2009 şi din 18 decembrie 2009), fiind încheiate în perioada în care dreptul de proprietate se afla încă în patrimoniul vânzătoarei.
Reţinând valabilitatea deplină a actelor adiţionale la contractul de închiriere încheiat între părţi, precum şi existenţa unui raport de locaţiune între acestea până la data de 9 mai 2010, când locatarul a devenit proprietarul imobilului în litigiu, Curtea a apreciat că cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata chiriei restante, aşa cum a fost ea stabilită prin contract şi actele adiţionale, precum şi a penalităţilor de întârziere, este fondată în parte, respectiv în privinţa chiriei datorată până la data de 9 mai 2010, din însumarea chiriilor şi a penalităţilor stabilite până la această dată rezultând sumele de:
- 238.586,2 lei cu titlu de pretenţii (chirii restante) şi
- 8.157,65 lei cu titlu de penalităţi de întârziere.
Analizând apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 499 din 25 aprilie 2013 a Tribunalului Timiş, Curtea a constatat că prin sentinţa atacată, instanţa de fond s-a pronunţat asupra unei cereri de completare a dispozitivului, respectiv asupra cheltuielilor de judecată solicitate de către pârâtă în faţa primei instanţe, cerere pe care aceasta nu s-a pronunţat.
Urmare a soluţiilor ce vor fi pronunţate asupra celor două apeluri, Curtea a concluzionat că pârâta-intimată SC G. SRL este partea căzută în pretenţii în sensul art. 274 C. proc. civ., motiv pentru care a obligat-o să plătească reclamantei-apelante şi suma de 9.340 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, în primă instanţă şi apel, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbre judiciare, proporţional cu pretenţiile admise reclamantei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SN R. SA prin Sucursala Direcţia Radiocomunicaţii Timişoara şi pârâta SC G. SRL Timişoara.
I. Recurenta-reclamanta SN R. SA prin Sucursala Direcţia Radiocomunicaţii Timişoara solicită admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate cu consecinţa:
- admiterii în totalitate a acţiunii introductive în sensul obligării intimatei-pârâte la plata către reclamantă a următoarelor sume:
- 621.568,33 lei reprezentând debit principal constând în chirii facturate şi neachitate;
- 657.215,70 lei reprezentând penalităţi de întârziere la plată calculate până la 30 iunie 2011.
- obligarea pârâtei-intimate la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în prezentul litigiu în fond, apel şi recurs.
Recurenta-reclamanta îşi subsumează global criticile motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Raportându-se la considerentele deciziei recurate, recurenta-reclamanta învederează faptul că, instanţa de apel deşi a recunoscut ca valid argumentul legat de momentul la care a operat transferul de proprietate asupra imobilului situat în Timişoara, 9 aprilie 2010, reţine ca dată relevantă pentru transfer un alt moment, respectiv 9 mai 2010.
Consecinţa logică şi juridică a considerentelor de mai sus, consideră recurenta-reclamanta, ar fi trebuit să fie admiterea acţiunii în sensul de a se acorda în întregime sumele solicitate cu titlu de chirie restantă plus penalităţi, pentru toată perioada până la data de 9 aprilie 2010, data corectă fiind cea de 9 aprilie 2010, iar nu 9 mai 2010, conform menţiunilor ce rezultă din încheierea de certificare de fapte din 09 aprilie 2010 întocmită de B.N.P., B.R. din Arad.
Invocând faptul că instanţa de apel a calculat chiriile restante numai pentru perioada august 2008 - 8 aprilie 2009, care însumate totalizează 230.428,55 lei plus penalităţi, recurenta-reclamanta concluzionează în sensul că instanţa de control judiciar a exclus 1 an contractual din perioada ce trebuia să fie luată în calcul pentru stabilirea debitului, respectiv perioada 8 aprilie 2009-8 aprilie 2010, maniera în care a procedat instanţa de apel fiind de natură a prejudicia grav creanţa sa prin amputarea acesteia de o parte semnificativă, această amputare fiind rezultatul unei erori de judecată.
II. Recurenta-pârâtă SC G. SRL solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii apelurilor formulate de către reclamantă şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei civile nr. 359 din 28 februarie 2013 şi a sentinţei civile 499 din 25 aprilie 2013, pronunţate de către Tribunalul Timiş, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu acest demers judiciar.
Recurenta-pârâtă consideră că hotărârea instanţei de apel este greşită, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., făcând referire la hotărârile pronunţate în cauză.
Precizează recurenta-pârâtă că, potrivit celor reţinute de instanţă, de la data de 01 iulie 2008, reclamanta nu mai avea calitatea de proprietară a imobilului pentru care a solicitat plata chiriei prin acţiune, că prin pierderea calităţii de proprietară asupra imobilului din Timişoara, începând cu data de 01 iulie 2008, reclamanta nu mai putea transmite dreptul de folosinţă asupra imobilului, deci nu putea solicita plata chiriei şi a penalităţilor de întârziere.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată de pârâtă şi admisă de către instanţa de fond, recurenta-pârâtă arată că instanţa de apel a apreciat greşit că, actele adiţionale încheiate între părţi: din 18 decembrie 2008, din 16 iunie 2009, din 18 decembrie 2009 şi raportul de evaluare din 11 august 2008 sunt valabile, că prin raportare la calitatea părţilor, după data de 01 iulie 2008, este evident că reclamanta - pârâtă reconvenţională nu mai avea calitatea de proprietară, iar pârâta -reclamantă reconvenţională, care deţinea această calitate, nu putea fi în acelaşi timp şi locatară, în speţă, nemaiexistând un obiect valabil al contractului de închiriere dintre părţi, după data de 01 iulie 2008, împrejurare în raport de care actele adiţionale, antemenţionate precum şi raportul de evaluare în baza căruia a fost calculată chiria sunt lovite de nulitate absolută.
Mai arată recurenta-pârâtă, cu privire la admiterea apelului formulat de către reclamantă împotriva sentinţei nr. 499 din 25 aprilie 2013, că instanţa a pronunţat o soluţie greşită faţă de faptul că instanţa de fond, prin sentinţa de completare a dispozitivului sentinţei nr. 359 din 28 februarie 2013, în mod corect a admis cererea de completare a dispozitivului hotărârii şi a obligat reclamanta şi la plata sumei de 8.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, întrucât reclamanta, în temeiul art. 274 C. proc. civ., este partea care a căzut în pretenţii.
Recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei, ca nefondat.
Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată următoarele:
I. Recursul reclamantei este nefondat.
Cererea de recurs a recurentei-reclamante conţine în realitate o singură critică, aceasta vizând faptul că în stabilirea debitului instanţa de apel, deşi a reţinut ca întemeiată cererea reclamantei de a primi chiria restantă, a exclus din perioada ce trebuia să fie luată în calcul pentru stabilirea debitului 1 an contractual.
Această critică nu este întemeiată întrucât considerentele hotărârii relevă faptul că instanţa de apel a inclus în cuantumul sumei acordate cu titlu de chirii restante întreaga sumă datorată în temeiul contractului şi a actelor adiţionale până la momentul când a operat transferul dreptului de proprietate.
Eventualele inadvertenţe în conţinutul hotărârii apelate pot fi remediate pe calea procesuală prevăzută de art. 281-2812 C. proc. civ.
II Înalta Curte, examinând cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă din perspectiva criticilor invocate, reţine nemotivarea în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă şi limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă se raportează în motivare la hotărârea instanţei de control judiciar, exclusiv din perspectiva situaţiei de fapt reţinută şi a probatoriului administrat. Chiar dacă în dezvoltarea criticilor recurenta face referire la dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., trimiterea este pur formală, neregăsindu-se în argumente care să susţină eventuale motive de nelegalitate a deciziei recurate din perspectiva temeiului invocat.
Aşadar, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurentă, reiterarea unor situaţii de fapt, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare reglementate de art. 304 C. proc. civ. fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.
Practic, prin criticile invocate recurenta îşi exprimă nemulţumirea cu privire la soluţiile pronunţate de instanţe, aducând în susţinere argumente ce îşi propun să repună în clarificarea situaţiei de fapt proprie speţei precum şi reinterpretarea probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie şi nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ.
În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de recurs şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul reclamantei iar, în raport de art. 3021 C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs a recurentei-pârâte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SN R. SA prin sucursala Direcţia Radiocomunicații Timişoara împotriva Deciziei nr. 182 din 25 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă, ca nefondat.
Constată nulitatea cererii privind recursul declarat de recurenta-pârâtă SC G. SRL Timişoara împotriva Deciziei nr. 182 din 25 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 14 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3006/2013. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 3047/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
