ICCJ. Decizia nr. 3164/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3164/2014
Dosar nr. 3177/2/2014
Şedinţa publică din 21 octombrie 2014
Asupra recursului constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 147 din 16 ianuarie 2014 s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul C.P.A. în contradictoriu cu pârâta SC A.N. Bucureşti SA şi a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 92.394 RON, reprezentând daune interese corespunzătoare costurilor de înlăturare a degradărilor suferite de spaţiul comercial situat în Municipiul Bucureşti, str. G.C. nr. 12, sector 1.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a contravalorii lipsei de folosinţă a spaţiului anterior menţionat în sumă de 243.742,89 RON, corespunzătoare contravalorii lipsei de folosinţă a spaţiului anterior menţionat, corespunzătoare perioadei cuprinsă între 1 martie 2010-6 octombrie 2010.
A fost obligată pârâta la plata de daune-interese corespunzătoare contravalorii lipsei de folosinţă a spaţiului comercial în cuantum de 26.435,81 RON pe perioada 7-31 octombrie 2010; 32.715,50 RON pentru luna noiembrie 2010; 32.703,70 RON pentru luna decembrie 2010; 32.742,05 RON pentru luna ianuarie 2011; 32.730,25 RON pentru luna februarie 2011 şi în cuantum lunar de 43.124,06 RON începând cu data de 1 martie 2011 şi până la data pronunţării prezentei hotărâri.
S-au respins în rest pretenţiile reclamantului.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 27.526,5 RON.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 12 mai 2014 sub nr. 3177/2/2014, petenta SC A.N. Bucureşti SA a solicitat, în contradictoriu cu intimatul P.A.C., suspendarea executorii provizorii a sentinţei civile nr. 147 din 16 ianuarie 2914, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. 48106/3/2010, până la soluţionarea apelului declarat împotriva hotărârii date de instanţa de fond.
În motivarea cererii, s-a arătat în esenţă că împotriva sentinţei civile nr. 147/2014, a cărei suspendare a executării provizorii se solicită, petenta a formulat şi înregistrat apel la data de 30 aprilie 2014 la Tribunalul Bucureşti.
Ca şi motive de suspendare, s-a indicat faptul că înainte de expirarea termenului de apel, aşadar înainte ca litigiul să fie soluţionat măcar cu caracter definitiv dacă nu chiar irevocabil, intimatul C. a demarat procedura de executare silită prin poprire.
Petenta a susţinut că avariile aduse subsolului imobilului ca urmare a inundaţiilor produse nu au provocat decât daune ale zugrăvelilor şi instalaţiilor existente în interior, fără a pune în vreun fel în pericol integritatea imobilului. Nici un moment nu s-a reţinut şi nici măcar nu s-a susţinut că imobilul ar fi în vreun fel în pericol de prăbuşire. Aşadar, nu există nicio reparaţie grabnică necesar a fi efectuată în cauză.
Totodată, situaţia financiar-economică a petentei nu este una care să justifice o precipitare a executării silite. Apelanta este societate comercială cu o activitate economică deosebită şi cu rezultate financiare notabile, astfel încât intimatul nu are niciun motiv de a considera că, în ipoteza în care ar aştepta soluţionarea irevocabilă a litigiului ce face obiectul Dosarului nr. 48106/3/2010, s-ar expune vreunui risc legat de capacitatea de plată a apelantei. De asemenea, aceasta are în proprietatea sa o serie de bunuri imobile, terenuri şi construcţii, bunuri care de asemenea pot constitui o dovadă a faptului că intimatul nu are motive pentru a grăbi executarea, fără a mai aştepta tranşarea irevocabilă a diferendului de către instanţele judecătoreşti competente.
Intimatul nu suferă, prin această amânare a executării, niciun prejudiciu atât timp cât, în ipoteza în care acţiunea sa va fi admisă în mod irevocabil de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apelanta va plăti contravaloarea lipsei de folosinţă aferente perioadei în care a avut loc judecata apelului, respectiv recursului.
Apelanta însă, prin instituirea şi eventual prin executarea popririi, se vede lipsită de mijloacele sale financiare, fiindu-i afectată grav activitatea sa economică, existând chiar pericolul, pe termen scurt, a unui blocaj cu consecinţe deloc de neglijat asupra alimentării cu apă a populaţiei Municipiului Bucureşti.
În plus, s-a arătat că suspendarea executării vremelnice a sentinţei este motivată temeinic şi prin prisma faptului că patrimoniul intimatului C., persoană fizică, este incert, neverificabil, nesigur şi uşor de înstrăinat. Prin prisma acestei situaţii, eficienţa unei eventuale întoarceri a executării silite, în cazul admiterii totale sau parţiale a apelului/recursului, este aproape inexistentă, apelanta putându-se afla deci în imposibilitatea practică de a-şi recupera ulterior sumele executate nelegal. De asemenea, întoarcerea executării silite presupune costuri suplimentare, a căror recuperare este deopotrivă incertă.
Petenta a mai susţinut că suspendarea se impune deopotrivă prin prisma unor nereguli evidente ale executării pornite în baza acestei sentinţe, a căror existenţă poate fi uşor constatată, fără a intra într-o judecată de fond a contestaţiei şi care pot fi "paralizate" inclusiv prin admiterea prezentei cereri de suspendare a executării vremelnice.
Printr-o cerere de completare depusă la data de 22 mai 2014, petenta a solicitat reducerea cuantumului cauţiunii fixate de instanţă în sarcina sa, iar prin cererea din 30 mai 2014 şi-a completat motivele cererii, arătând că nelegalitatea vădită a titlului este dată şi de faptul că s-a acordat contravaloarea lipsei de folosinţă pentru suprafaţa de 237,38 mp, mult mai mare decât suprafaţa aflată în proprietatea reclamantului C. şi pentru care acesta a solicitat contravaloarea lipsei de folosinţă.
De asemenea, prin cererea completatoare formulată la 03 iunie 2014, petenta a subliniat caracterul civil al litigiului, decurgând din faptul că se referă la un imobil şi nu are legătură, cu activitatea comercială a societăţii, aspect care înlătură caracterul executoriu al sentinţei a cărei suspendare o solicită.
Prin încheierea din 4 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins cererea de suspendare a executării sentinţei civile nr. 147 din 16 ianuarie 2014, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 48106/3/2010, formulată de petenta SC A.N. Bucureşti SA, ca neîntemeiată şi a fost obligată petenta la plata sumei de 2.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimat.
În motivare, instanţa a reţinut că petenta a îndeplinit obligaţia consemnării cauţiunii în - cuantumul fixat de instanţă şi că împotriva hotărârii a cărei suspendare se solicită a fost promovată calea de atac a apelului.
Cu privire la lipsa de interes a petentei în susţinerea cererii invocată de intimat motivată de faptul că executarea a avut loc prin consemnarea voluntară a sumelor datorate, Curtea de Apel a apreciat că există interes în susţinerea cererii de suspendare, întrucât suma a fost consemnată la dispoziţia executorului judecătoresc în condiţiile art. 720 noul C. proc. civ., eliberarea ei fiind suspendată doar până la pronunţarea unei hotărâri definitive asupra contestaţiei. Dacă suspendarea ar fi dispusă în speţă, niciun act de executare nu ar mai putea fi îndeplinit până la soluţionarea apelului.
Curtea de Apel a constatat însă că nu se justifică suspendarea executării sentinţei apelate.
S-a apreciat că situaţia de excepţie, care ar impune suspendarea, trebuie dovedită de petenta, atât sub aspectul existenţei ei reale, cât şi al caracterului ei vădit dăunător, însă petenta invocă în susţinerea cererii o serie de motive de nelegalitate şi netemeinicie a hotărârii a cărei suspendare o solicită (acordarea de daune-interese pentru o suprafaţă mai mare decât cea aflată în proprietatea intimatului, caracterul civil al cauzei), însă asupra temeiniciei acestora se va pronunţa instanţa de judecată care a fost învestită cu soluţionarea apelului, acestea neputând face obiectul analizei în, cadrul cererii de suspendare a executării sentinţei apelate.
Curtea de Apel a reţinut că litigiul a fost soluţionat de prima instanţă potrivit dispoziţiilor cuprinse în Capitolul XIV al C. proc. civ., astfel că hotărârea pronunţată este executorie în baza art. 7208 C. pen. civ., iar exercitarea apelului nu suspendă de drept executarea, petenta formulând cererea de suspendare a executării tocmai în considerarea acestor dispoziţii derogatorii.
Punând în executare hotărârea, intimatul a uzat de dreptul său conferit prin lege şi recunoscut anterior rămânerii irevocabile a sentinţei, aşa încât nu se poate dispune suspendarea executării doar în considerarea faptului că petenta are o situaţie financiar-economică bună sau că intimatul nu ar suferi niciun prejudiciu prin această amânare a executării.
Referitor la prejudiciul pe care l-ar încerca petenta prin executarea imediată a hotărârii, s-a constatat că acesta nu a fost dovedit, chiar partea susţinând în cerere că are o situaţie financiar-economică notabilă, riscul apariţiei unui blocaj al activităţii economice nefiind susţinut de nicio probă administrată în cauză. De asemenea, nu există indicii cu privire la o posibilă insolvabilitate a intimatului, în cazul în care s-ar ridica problema unei întoarceri a executării, în urma desfiinţării titlului executoriu reprezentat de hotărârea a cărei suspendare a executării se solicită.
S-a reţinut că petenta se referă în cuprinsul cererii şi la nereguli ale executării pornite în baza acestei sentinţe, dar aspectele semnalate nu pot fi analizate decât în cadrul unei contestaţii la executare, demers procedural în care de asemenea se poate solicita suspendarea executării.
Pentru considerentele arătate, Curtea de Apel a apreciat că nu sunt temeiuri pentru suspendarea executării sentinţei apelate, motiv pentru care a respins cererea petentei ca neîntemeiată, cu aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta A.N. Bucureşti SA, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a încheierii pronunţate şi, în consecinţă admiterea cererii de suspendare astfel cum a fost formulată.
Recurenta susţine că a justificat indicii serioase conform cărora litigiul are caracter civil, nu comercial, ceea ce ar înlătura caracterul executoriu al sentinţei nr. 147 din 16 ianuarie 2014 a Tribunalului Bucureşti.
Conform art. 3 C. com., operaţiunile asupra imobilelor sunt scoase din sfera dreptului comercial, ele nu fac parte din sfera faptelor de comerţ obiective.
Consideră recurenta că atâta timp cât operaţiunile de închiriere a imobilelor, nu sunt operaţiuni comerciale nici măcar atunci când sunt realizate de comercianţi, este evident că acţiunea prin care reclamantul încearcă sa obţină daune interese pentru degradarea imobilului şi contravaloarea lipsei de folosinţă (deci chiria) a unui imobil are caracter civil, cu atât mai mult cu cat este iniţiată de un necomerciant, persoana fizică.
În plus, fapta ilicită ce se impută recurentei nu este faptă de comerţ nici din punct de vedere subiectiv, neavând nicio legătură cu activitatea sa comercială care nu constă în reparaţiile imobilelor afectate de inundaţiile provocate de reţelele de alimentare cu apă şi/sau canalizare, ci în întreţinerea acestora şi intervenţia reparării lor pentru a evita inundaţii ulterioare.
Calitatea de comerciant a recurentei în niciun caz nu atrage de plano caracterul comercial al acţiunii supuse judecaţii.
În consecinţă, recurenta consideră că, din acest punct de vedere, existau motive temeinice de admitere a cererii de suspendare a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 147 din 16 ianuarie 2014 a Tribunalului Bucureşti, până la lămurirea de către instanţa de apel a aspectelor referitoare la caracterul civil sau comercial al cauzei.
Recurenta mai susţine şi faptul că a arătat în faţa instanţei care a judecat în fond cererea de suspendare că dintr-o verificare sumară a înscrisurilor se constată indicii temeinice şi vădite ale nelegalităţii titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 147 din 16 ianuarie 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
Astfel, a arătat că în judecarea cererii formulate de reclamant, Tribunalul Bucureşti a validat raportul de contraexpertiză întocmit de experţii C.C.S. şi a obligat pârâta la plata sumelor menţionate în dispozitivului hotărârii, astfel cum au fost ele precizate de reclamant ca urmare a raportului de contraexpertiză efectuat în cauză.
Susţine însă că respectiva contravaloare a lipsei de folosinţa a fost calculată prin raport la o suprafaţa de 237,38 mp, mult mai mare decât suprafaţa aflată în proprietatea reclamantului C.
Prin urmare, punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti care prezintă vicii substanţiale de legalitate, anterior lămuririi în fata instanţei de apel a tuturor acestor aspecte, prejudiciază grav societatea recurentă şi impune admiterea cererii de suspendare a sentinţei nr. 147 din 16 ianuarie 2014 a Tribunalului Bucureşti.
Un alt argument invocat de recurentă se referă la împrejurarea că situaţia de fapt permite suspendarea sentinţei nr. 147 din 16 ianuarie 2014. Astfel, arată că situaţia financiar-economică a recurentei nu este una care să justifice o precipitare a executării silite, iar intimatul nu suferă, prin aceasta amânare a executării, niciun prejudiciu atâta timp cât, în prezent sumele sunt consemnate cu afectaţiune specială la dispoziţia executorului judecătoresc, conform art. 720 şi urm. noul C. proc. civ.
Recurenta însă, prin continuarea executării şi eliberarea sumelor din contul de consemnaţiune specială, se vede lipsită de mijloace financiare importante (circa 500.000 euro) fiindu-i afectată activitatea sa economică.
Consideră recurenta că suspendarea executării vremelnice a sentinţei este motivată temeinic şi prin prisma faptului că patrimoniul intimatului, persoană fizică, este incert, neverificabil, nesigur şi uşor de înstrăinat, iar eficienţa unei eventuale întoarceri a executării silite în cazul admiterii totale sau parţiale a apelului/recursului este aproape inexistentă, apelanta putându-se afla deci în imposibilitatea practică de a-şi recupera ulterior sumele executate nelegal. De asemenea, întoarcerea executării silite presupune costuri suplimentare a căror recuperare este deopotrivă incertă.
Prin completarea motivelor de recurs formulată în termenul legal recurenta susţine faptul că în mod eronat Curtea de Apel a considerat că nu poate face nici un fel de apreciere, fie ea şi sumară, cu privire la criticile de nelegalitate şi netemeinicie aduse de aceasta hotărârii a cărei executare vremelnică s-a solicitat a fi suspendată.
Recurenta arată că instanţa de apel în mod nelegal a redus analiza condiţiilor cerute pentru admisibilitatea suspendării strict la condiţiile urgenţei şi prejudiciului, deşi era obligată „să pipăie fondul" pentru a stabili de partea căreia dintre părţi este aparenţa dreptului, fără a fi necesară o analiză aprofundată a raporturilor juridice dintre părţi.
Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat urmând a fi respins.
Referitor la critica privind caracterul civil al litigiului, ceea ce înlătură caracterul executoriu al sentinţei nr. 147 din 16 ianuarie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, Înalta Curte constată că este nefondată, în mod corect instanţa de apel reţinând că hotărârea pronunţată este executorie în baza art. 7208 C. proc. civ.
Contrar susţinerii recurentei, litigiul care a condus la pronunţarea sentinţei evocate este un litigiu comercial motivat de faptul că acţiunea reclamantului a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ., iar art. 4 C. com. statuează că "se socotesc (...) ca fapte de comerţ celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul". De asemenea, potrivit art. 7 din acelaşi cod, "sunt comercianţi (...) societăţile comerciale".
Ca atare, singura concluzie judicioasă care se impune este aceea că legiuitorul a socotit obligaţii de natură comercială şi acele angajamente care rezultă pentru persoana ce exercită un comerţ din săvârşirea unor delicte sau cvasidelicte în cadrul exercitării comerţului.
Altfel spus, în raport de prezumţia de comercialitate instituită de art. 4 C. com., vor constitui fapte de comerţ nu numai obligaţiile contractuale, ci şi cele derivând din fapte licite sau din săvârşirea unor fapte ilicite în legătură cu activitatea comercială a comerciantului, cum este cazul în speţă, unde, răspunderea pe care reclamantul o atribuie societăţii pârâte are un caracter vădit comercial. Aceasta, întrucât este ştiut faptul că printre faptele juridice stricto sensu, ca izvor de posibile obligaţii, se regăseşte şi fapta ilicită cauzatoare de prejudicii.
Prin urmare, în speţă este vorba despre efectul executoriu al unei hotărâri judecătoreşti pronunţată în materie comercială, sentinţa tribunalului fiind executorie de drept.
Susţinerile recurentei în sensul că ar fi justificat indicii serioase ale nelegalităţii titlului executoriu, cu referire la raportul de contraexpertiză efectuat în cauză şi la faptul că despăgubirile au fost calculate prin raportare la o suprafaţă mult mai mare decât cea aflată în proprietatea reclamantului, reprezintă motive de nelegalitate şi netemeinicie a hotărârii a cărei suspendare o solicită şi nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare a executării, întrucât instanţa nu poate să analizeze, chiar superficial, la nivelul aparenţelor, situaţia de fapt dedusă judecăţii, având posibilitatea numai „să pipăie" fondul acţiunii fără a-l prejudeca.
Nici susţinerea recurentei potrivit căreia situaţia de fapt permite suspendarea sentinţei pronunţate de tribunal nu poate fi primită.
Cererea pentru suspendarea executării vremelnice a hotărârii, cum este cea formulată de recurentă poate fi dispusă de instanţă ori de câte ori va găsi de cuviinţă că măsura este de trebuinţă faţă cu temeinicia vădită a dreptului, cu starea de insolvabilitate a debitorului sau că există primejdie vădită în întârziere.
În mod corect curtea de apel a reţinut că intimatul a uzat de dreptul său conferit prin lege de a cere suspendarea executării, iar prejudiciul invocat de petentă ca şi starea de insolvabilitate a debitorului nu au fost probate şi nu a rezultat nici primejdia vădită în întârziere, astfel că nu se justifică luarea acestei măsuri.
Nu poate fi reţinută nici susţinerea recurentei potrivit căreia instanţa de apel trebuia să facă o estimare sumară a motivelor de apel, ca într-o procedură de ordonanţă preşedinţială, întrucât nu se pot realiza „estimări" asupra motivelor de nelegalitate în procedura ordonanţei fără ca acestea să nu semnifice o necercetare a fondului.
Pentru toate aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A.N. Bucureşti SA împotriva încheierii din 4 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Faţă de soluţia pronunţată în privinţa prezentului recurs, Înalta Curte constată întemeiată cererea formulată de intimatul P.A.C. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât recurenta a căzut în pretenţii, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., aceasta va fi obligată să-i plătească intimatului cheltuielile de judecată, efectuate în acest stadiu al litigiului şi dovedite prin chitanţa aflată la dosarul acestei instanţe, cheltuieli în sumă de 2.000 RON, reprezentând onorariu avocaţial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A.N. Bucureşti SA împotriva încheierii din 4 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Obligă recurenta A.N. Bucureşti SA să-i achite intimatului P.A.C. suma de 2.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3163/2014. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3165/2014. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... → |
|---|
