ICCJ. Decizia nr. 3160/2014. Civil. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3160/2014
Dosar nr. 1267/46/2013
Şedinţa publică din 21 octombrie 2014
Asupra recursului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17 aprilie 2013 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, SC B. SRL şi SC S. SRL au solicitat revizuirea deciziei nr. 422 din 14 martie 2013 şi a deciziei nr. 395 din 11 martie 2013, ambele pronunţate de Tribunalul Vâlcea, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cu consecinţa anulării deciziei pronunţată în urmă.
În motivare au susţinut că prin cele două hotărâri, instanţa a adoptat soluţii potrivnice, într-o cauză având acelaşi obiect, purtată între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Astfel, prin decizia nr. 422 din 14 martie 2013, s-a admis recursul declarat de reclamantul Municipiul Drăgăşani împotriva lor în calitate de pârâte şi s-a modificat sentinţa primei instanţe, în sensul că s-a admis acţiunea reclamantului, constatându-se nulitatea absolută a vânzării-cumpărării consfinţită prin sentinţa nr. 2364 din 10 septembrie 2010.
Deosebit, prin decizia nr. 395 din 11 martie 2013, aceeaşi instanţă a respins recursul declarat de reclamantul Municipiul Drăgăşani în contradictoriu cu revizuientele în calitate de pârâte, împotriva sentinţei civile nr. 3195 din 25 octombrie 2013 pronunţată de Judecătoria Drăgăşani, prin care s-a respins acţiunea reclamantului în constatarea nulităţii absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare şi a actului autentic de vânzare-cumpărare consfinţit prin sentinţa civilă nr. 1959 din 22 iunie 2010.
Prin decizia nr. 692/R-COM din 11 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a ll-a civilă, de contencios, administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de revizuire formulată de SC B. SRL şi SC S. SRL împotriva deciziei nr. 422 din 14 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia a ll-a civilă, în Dosarul nr. 2200/223/2012 şi a deciziei nr. 395 din 11 martie 2013, pronunţată de aceeaşi instanţă, în Dosarul nr. 2199/223/2012, în contradictoriu cu Municipiul Drăgăşani.
În legătură cu excepţia tardivităţii formulării acesteia, s-a reţinut că în cauză, cererea de revizuire a fost expediată prin poştă la data de 15 aprilie 2014, termenul de 1 lună urmând să se împlinească la data de 14 aprilie 2013, în raport de ultima hotărâre în discuţie, însă această dată a fost într-o zi nelucrătoare (duminica), determinând prorogarea termenului cu o zi, în raport de care rezultă că nu este tardiv introdusă.
Pe fond, curtea de apel a statuat că între cele două decizii analizate nu există contrarietate, întrucât nu conţin elementele caracteristice pentru existenţa lucrului judecat, obiectul litigiilor fiind diferit.
Din actele şi lucrările dosarului, s-a constatat că prin sentinţa civilă nr. 2364 din 10 septembrie 2010, definitivă prin nerecurare, s-a consfinţit vânzarea-cumpărarea unor construcţii situate pe un teren în suprafaţă de 27.530 mp., potrivit antecontractului de vânzare-cumpărare din data de 26 august 2002, încheiat între SC S. SRL în calitate de vânzătoare şi SC B. SRL în calitate de cumpărătoare.
Prin sentinţa civilă nr. 3262 din 31 octombrie 2011, s-a respins acţiunea prin care reclamantul Municipiul Drăgăşani a solicitat să se constate nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare şi a contractului consfinţit prin sentinţa civilă nr. 2364 din 10 septembrie 2010.
Prin decizia nr. 422, pronunţată la data de 14 martie 2013, Tribunalul Vâlcea, secţia a ll-a civilă, a admis recursul declarat de reclamantul Municipiul Drăgăşani împotriva sentinţei civile nr. 3262 din 31 octombrie 2012, care a fost modificată în sensul admiterii acţiunii promovată împotriva aceloraşi pârâte şi constatării nulităţii absolute a vânzării cumpărării consfinţită prin sentinţa nr. 2364 din 10 septembrie 2010, privitoare la construcţiile situate pe un teren în suprafaţă de 24.530 mp.
Deosebit, prin sentinţa civilă nr. 1959 din 22 iunie 2010, pronunţată de Judecătoria Drăgăşani, s-a consfinţit vânzarea-cumpărarea terenului în suprafaţă de 27.530 mp., în baza antecontractului de vânzare-cumpărare din data de 26 august 2001 intervenit între pârâţi.
Prin sentinţa civilă nr. 3195 din 25 octombrie 2013, aceeaşi instanţă a respins acţiunea în constatarea nulităţii absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare din data de 26 august 2002 şi a antecontractului de vânzare-cumpărare consfinţit prin sentinţa civilă nr. 1959 din 22 iunie 2010, soluţie menţinută prin decizia civilă nr. 395 din 11 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia a ll-a civilă.
În raport de situaţia de fapt expusă, curtea de apel a arătat că obiectul celor două hotărâri este diferit, decizia civilă nr. 395 din 11 martie 2013 privind nulitatea absolută a actelor privitoare la vânzarea unui teren, iar decizia nr. 422 din 14 martie 2013, nulitatea absolută a actelor referitoare la vânzarea construcţiilor situate pe terenul respectiv.
În consecinţă, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. a fost respinsă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuentele SC B. SRL Râmnicu Vâlcea şi SC S. SRL Râmnicu Vâlcea, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia cu consecinţa admiterii cererii de revizuire şi anulării deciziei civile nr. 422 din 14 martie 2013 a Tribunalului Vâlcea.
Recurentele-revizuente consideră că hotărârea pronunţată este netemeinică şi nelegală întrucât s-a reţinut în mod greşit de către instanţă că între cele două decizii nu există contrarietate, dimpotrivă s-au pronunţat două soluţii absolut contrare, una pentru teren, alta pentru construcţii, care nu pot primi o interpretare diferită, dat fiind că se află într-o strânsă legătură.
Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prioritar, motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ. au fost invocate în mod formal, criticile recurentelor revizuente nesubsumându-se acestor cazuri.
Singura critică invocată de recurente care se încadrează în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. priveşte aplicarea greşită a legii în sensul că în mod eronat curtea de apel a reţinut că între cele două decizii nu există contrarietate, în condiţiile în care s-au pronunţat două soluţii absolut contrare, una pentru teren, alta pentru construcţii, fără însă ca recurentele să argumenteze această critică şi să indice care sunt dispoziţiile legale aplicate sau interpretate greşit de instanţa de revizuire.
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceiaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
În drept, raţiunea reglementării prevăzută de dispoziţia art. 322 pct. 7 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura o a doua hotărâre judecătorească pronunţată cu încălcarea principiului lucrului judecat.
Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi înlocuirea lor cu altele, ci acela al respectării autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestui principiu.
În speţa de faţă, nu sunt întrunite cerinţele textului de lege menţionat, deoarece decizia nr. 395 din 11 martie 2013, pe de o parte şi decizia nr. 422 din 14 martie 2013, pe de altă parte, nu sunt contrare.
Din analizarea acestor hotărâri judecătoreşti reiese că nu există autoritate de lucru judecat, a deciziei anterioare în raport cu decizia atacată neexistând identitate de obiect, întrucât decizia civilă nr. 395 din 11 martie 2013 are ca obiect nulitatea actelor privitoare la vânzarea terenului, iar decizia nr. 422 din 14 martie 2013 are ca obiect nulitatea actelor privitoare la vânzarea construcţiilor situate pe terenul respectiv.
Nu se poate reţine motivul invocat de recurente în sensul că soluţiile pronunţate sunt contrare, având în vedere că transferurile dreptului de proprietate s-au făcut prin două acte distincte cu două obiecte diferite (unul pentru teren şi unul pentru clădiri).
Aşa fiind, se constată că soluţia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti este temeinică şi legală, deoarece în cauza dedusă judecăţii nu sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru a fi admisă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Faţă de cele reţinute, recursul este nefondat şi urmează a fi respins, în baza prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentele SC B. SRL Râmnicu Vâlcea şi SC S. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva deciziei nr. 692/R-COM din 11 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3159/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3161/2014. Civil. Acţiune în anularea... → |
|---|
