ICCJ. Decizia nr. 3163/2014. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3163/2014
Dosar nr. 1244/1/2014
Şedinţa publică din 21 octombrie 2014
Asupra recursurilor constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău, secţia civilă, sub nr. 513/110/2012 din 27 ianuarie 1012, reclamanta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău, având în vedere ordonanţa de încetare a urmării penale din 09 ianuarie 2011 dată în Dosarul nr. 265/P/2011, în baza dispoziţiilor art. 245 C. proc. pen. a formulat „acţiune de valorificare a bunurilor sechestrate în vederea recuperării prejudiciului creat bugetului de stat până la concurenţa sumei de 500 miliarde ROL.
La primul termen de judecată, din 26 martie 2012, tribunalul i-a pus în vedere să precizeze pârâtul şi temeiul juridic al cererii. Astfel, pentru termenul din 23 aprilie 2012, reclamanta a precizat că a formulat acţiunea în pretenţii pentru a duce la îndeplinire dispoziţia pct. 2 din Ordonanţa din 09 ianuarie 2011 a D.N.A, dată în Dosarul nr. 265/P/2011, acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 din noul C. civ. coroborate cu cele ale art. 19 şi art. 245 C. proc. pen.; ca pârâtă a fost indicată D.V., soţia învinuitului D.V., fostul administrator la SC H. SRL, decedat în cursul urmării penale.
La termenul din 21 mai 2012 pârâta D.V. a formulat întâmpinare - prin care a invocat inadmisibilitatea acţiunii - şi cerere reconvenţională prin care a solicitat constatarea încetării, în temeiul art. 245 lit. c) C. proc. pen., a sechestrului asigurător.
Prin răspunsul la întâmpinare, depus pentru termenul din 18 iunie 2012, reclamanta a indicat ca pârâţi pe D.V. şi SC H. SRL Bacău.
La termenul din 18 iunie 2012, având în vedere obiectul acţiunii, respectiv răspundere civilă delictuală, din oficiu, instanţa a invocat excepţia necompetenţei sale materiale. Prin încheierea din 27 iunie 2012 Tribunalul Bacău a respins excepţia necompetenţei materiale, reţinând dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi valoarea pretinsă prin acţiune de 500 miliarde ROL.
Prin încheierea din 05 noiembrie 2012 Tribunalul Bacău, secţia I civilă, a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea acesteia secţiei a ll-a civile şi de contencios administrativ, ca litigiu între profesionişti, ca urmare a reorganizării secţiilor Tribunalului Bacău în secţia I civilă şi respectiv, secţia a ll-a civilă şi de contencios administrativ.
La secţia a ll-a civilă şi de contencios administrativ cauza a fost înregistrată sub nr. 513/110/2012* din 13 noiembrie 2012. Prin sentinţa civilă nr. 1114 din 29 aprilie 2013 Tribunalul Bacău a admis excepţia inadmisibilităţii cererii principale, respingând-o ca inadmisibilă; a respins cererea reconvenţională. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii principale s-a avut în vedere că prin aceasta s-a solicitat valorificarea unei măsuri asigurătorii, respectiv a unui sechestru asigurător. Valorificarea acestuia înseamnă instituirea sechestrului, adică executarea lui, măsură adusă la îndeplinire de Poliţia Judiciară P.N.A. acesta fiind organul de executare.
În fapt, reclamanta a înţeles să valorifice bunurile sechestrate, dar pentru acest lucru este necesară obţinerea unui titlu executoriu, conform art. 596 C. proc. civ., pe care reclamanta nu îl are. Reclamanta ar fi trebuit ca, în 30 zile de la primirea ordonanţei de încetare a urmăririi penale, să se adreseze cu o cerere instanţei civile, prin care să solicite obligarea la plată a SC H. SA şi eventual a moştenitorilor lui D.V. şi să obţină un titlu executoriu. Reclamanta fie nu are titlu executoriu, fie nu l-a depus la dosarul cauzei, dar la dosar dovada existenţei titlului nu există. Ca urmare s-a apreciat că cererea nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 596 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională s-a avut în vedere faptul că la această dată nu există un titlu executoriu. Sechestrul asigurător trebuie ridicat la cererea celor interesaţi. Nu se poate constata o situaţie care decurge dintr-o normă de drept, iar art. 245 C. proc. pen. este un text imperativ, măsurile asigurătorii fiind desfiinţate de la lege.
Împotriva hotărârii tribunalului au formulat cereri de recurs reclamanta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău, pe de o parte şi pârâţii SC H. SRL Bacău şi D.V., pe de altă parte.
La termenul din 13 februarie 2014, Curtea de Apel Bacău a recalificat calea de atac din recurs în apel, pentru considerentele menţionate în partea introductivă a hotărârii. Se are în vedere şi faptul că litigiul a fost calificat ca un litigiu între profesionişti care intră în competenţa funcţională a secţiei a ll-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, iar nu ca un litigiu de contencios administrativ.
Prin decizia nr. 14/2014 din 13 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău şi de pârâţii D.V. şi SC H. SRL Bacău împotriva sentinţei civile nr. 1114 din 29 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 513/110/2012*.
În motivarea hotărârii, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:
Prin ordonanţa procurorului nr. 25/P/2004 din 16 aprilie 2004 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând învinuitului D.V. şi SC H. SRL până la concurenţa sumei de 500 miliarde ROL, măsura sechestrului fiind pusă în aplicare prin procesele-verbale din 19 aprilie 2004, 20 aprilie 2004 şi 23 aprilie 2004-pentru poprirea conturilor învinuitului şi ale SC H. SRL, prin procesul-verbal din 23 aprilie 2004 - pentru indisponibilizarea şi sechestrarea bunurilor imobile ale SC H. SRL şi prin procesul-verbal din 23 aprilie 2004 - pentru indisponibilizarea a două autoturisme.
Ca urmare a decesului, la data de 11 august 2011, a învinuitului D.V., prin ordonanţa procurorului de încetare a urmării penale din 09 decembrie 2011, dată în Dosarul nr. 265/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus încetarea urmăririi penale faţă de D.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzută de art. 12-13 din Legea nr. 87/1994, înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen. (pct. 1); la pct. 2 s-a dispus menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanţa nr. 25/P/2004 din 16 aprilie 2004 şi comunicarea soluţiei Ministerului Finanţelor, în vederea exercitării acţiunii civile.
La termenul din 16 ianuarie 2014, curtea de apel a dispus ca reclamanta să depună actele administrativ fiscale de control la SC H. SRL din care să rezulte suma pentru care solicită valorificarea bunurilor sechestrate.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 19 şi art. 245 C. proc. pen., prin precizarea acţiunii (conform cererii depuse la Tribunalul Bacău pentru termenul din 23 aprilie 2012) menţionând că acţiunea sa este una în pretenţii întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 din noul C. civ. Temeiul cererii reconventionale îl constituie dispoziţiile art. 245 lit. c) C. proc. pen.
Art. 245 C. proc. pen. reglementează dispoziţiile complementare ale ordonanţei procurorului de scoatere de sub urmărire penală. între acestea, la lit. c) sunt menţionate dispoziţiile referitoare la măsurilor asigurătorii privind reparaţiile civile, în alin. (2) prevăzându-se că „în cazul în care s-a dispus menţinerea măsurilor asigurătorii privind reparaţiile civile, aceste măsuri se vor considera desfiinţate, dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la comunicarea încetării urmăririi penale".
Art. 19 reglementează acţiunea adresată instanţei civile, alin. (1) punând la îndemâna persoanei vătămate care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, acţiunea adresată instanţei civile pentru repararea pagubei materiale şi a daunelor morale pricinuite prin infracţiune.
Art. 1349 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. reglementează răspunderea delictuală.
Introducerea unei acţiuni civile este regula stabilită prin normele de procedură penală, însă, în cauză o acţiune civilă de drept comun pentru repararea prejudiciului produs prin infracţiune nu este compatibilă cu natura prejudiciului produs prin infracţiune. Astfel, urmărirea penală a învinuitului D.V. s-a făcut (între altele) pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută în art. 12-13 din Legea nr. 87/1994, texte care, la data începerii urmării penale reglementau infracţiunile care constau în „sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, în întregime sau în parte, prin nedeclararea veniturilor impozabile, ascunderea obiectului sau a sursei impozabile sau taxabile, sau efectuarea oricăror alte operaţiuni", respectiv fapta de „a nu evidenţia prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime sau în parte, veniturile realizate ori de a înregistra cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, dacă au avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului, taxei şi a contribuţiei".
Or, în materie fiscală întinderea creanţelor bugetare nu se stabileşte de instanţa de judecată - în a cărei competenţă intră doar verificarea legalităţii actelor administrativ fiscale -, organele fiscale potrivit normelor de procedură fiscală cuprinse în C. proc. fisc.; recuperarea prejudiciului adus bugetului de stat nu se poate face pe calea dreptului comun, în cadrul unui litigiu între profesionişti, în baza dispoziţiilor de drept civil care reglementează răspunderea civilă delictuală. În consecinţă, câtă vreme organul fiscal nu a emis, în baza C. proc. fisc., un titlu de creanţă care să devină titlul executoriu în condiţiile prevăzute de acest cod (art. 141), nu se poate cere instanţei civile valorificarea măsurilor asigurătorii dispuse de organul de urmărire penală; în procedura fiscală, organul fiscale procedează la valorificarea bunurilor sechestrate în condiţiile art. 159 C. proc. fisc., însă, în baza unui titlu executoriu emis de organele fiscale.
Instanţa de apel a reţinut că, în cauză, reclamanta nu numai că nu a făcut dovada emiterii unui astfel de titlu executoriu, dar nici nu a făcut dovada efectuării unei inspecţii fiscale la SC H. SRL Procesul-verbal din 31 martie 2004 întocmit Direcţia generală de inspecţie fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cuprinde rezultatele unui control întreprins la o altă societate comercială, SC U.M. SA Bacău între clienţii căreia figura şi SC H. SRL.
Prin urmare, instanţa de apel a constatat că soluţia de respingere ca inadmisibilă a acţiunii pronunţată de tribunal trebuie menţinută.
Totodată, curtea a apreciat că se impune a fi menţinută şi soluţia de respingere a cererii reconvenţionale. Acesta întrucât, potrivit art. 245 lit. c) C. proc. pen., măsurile asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale se consideră desfiinţate doar în situaţia în care persoana vătămată nu introduce acţiune în fata instanţei civile în termen de 30 de zile de la comunicarea încetării urmăririi penale. Or, în cauză, o acţiune în faţa instanţei civile a fost introdusă; chiar în condiţiile reţinute anterior cu privire la inadmisibilitatea acţiunii, din punct de vedere formal, condiţia textului nu este îndeplinită pentru a se constata desfiinţarea măsurilor asigurătorii.
Împotriva acestei decizii au decla"at recurs atât reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău cât şi pârâtele SC H. SRL Bacău şi D.V.
Recursul declarat de reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău nu a fost încadrat în drept, însă recurenta-reclamantă a arătat că prin acţiunea promovată a solicitat obţinerea unui titlu care-i să-i permită valorificarea măsurilor asigurătorii dispuse prin Ordonanţa cu nr. 25/P/2004 din data de 16 aprilie 2004 de încetare a urmăririi penale a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Precizează recurenta-reclamantă că acţiunea a fost formulată în vederea ducerii la îndeplinire a dispoziţiei pct. 2 din Ordonanţa Parchetului din 09 decembrie 2011 dată în Dosarul nr. 265/P/2011, respectiv menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse prin Ordonanţa nr. 25/P/2004 din data de 16 aprilie 2004 şi comunicarea soluţiei Ministerului Finanţelor Publice în vederea exercitării acţiunii civile, pentru recuperarea prejudiciului de 50 de milioane de ROL.
Recurenta-reclamantă critică soluţia instanţei de apel şi sub aspectul invocării faptului că nu a făcut dovada efectuării unei inspecţii fiscale la SC H. SRL, control fiscal care nu s-a putut efectua motivat de faptul că toate documentele contabile aferente perioadei 1999-2003 se regăseau la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Bucureşti.
În concluzie, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului şi casarea deciziei recurate, iar pe fondul cauzei admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Prin recursul declarat, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtele SC H. SRL Bacău şi D.V. au susţinut că efectul respingerii cererii principale lasă fără suport juridic măsurile asigurătorii dispuse şi menţinute de organul de urmărire penală, împrejurare faţă de care a formulat cererea reconvenţională.
Soluţia dată de tribunal şi menţinută de instanţa de apel acestei cereri este criticabilă întrucât obiectul cererii sale a fost o acţiune în constatare prin care a solicitat să se constate desfiinţarea măsurilor asigurătorii, iar nu să dispună desfiinţarea acestora. Există o diferenţă majoră între cele două cereri având în vedere că, în cazul constatării, măsura desfiinţării măsurilor asigurătorii a intervenit deja la data pronunţării sentinţei, nefiind constitutivă de drepturi.
În apel, instanţa a menţinut soluţia dar a modificat motivarea şi a considerat în mod nelegal că prin formularea acţiunii civile de către intimată, în mod formal s-a menţinut sechestrul asigurător, indiferent dacă acea acţiune este inadmisibilă sau este respinsă pe fond.
Consideră recurentele-pârâte că instanţa de apel nu a făcut aplicarea corectă a art. 245 din vechiul C. proc. pen., în sensul că nu a avut în vedere că intimata nu a formulat în termenul de 30 de zile o acţiune civilă în pretenţii bafcată pe răspundere civilă delictuală, iar această depăşire a termenului a determinat încetarea de drept a sechestrului.
De asemenea, recurentele-pârâte arată că instanţa de apel nu a luat în considerare că o cerere inadmisibilă nu poate produce efecte juridice, care să menţină un sechestru asigurător şi popriri asigurătorii, producându-le în continuare prejudicii grave.
Pentru aceste motive, recurentele-pârâte solicită admiterea recursului în sensul admiterii cererilor reconvenţionale şi constatării intervenirii încetării sechestrului asigurător şi popririlor asigurătorii faţă de pârâte în baza ordonanţei nr. 25/P/2004 din 16 aprilie 2004 în dosarul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În şedinţa publică din 21 octombrie 2014, recurentele-pârâte SC H. SRL Bacău şi D.V. au invocat excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, motivat de faptul că acesta nu se încadrează în motivele de nelegalitate expres reglementate de art. 304 C. proc. civ.
Luând în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului invocată de recurentele-pârâte, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate în termenul legal de recurenta-reclamantă se află în strânsă legătură cu hotărârea atacată, constituindu-se într-o critică totală a acesteia şi tinzând la a afirma nelegalitatea ei, de unde rezultă că permit încadrarea lor în motivul ce nelegalitate expres reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Drept consecinţă, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatele-pârâte SC H. SRL Bacău şi D.V.
Examinând recursurile prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, urmând să le admită pentru considerentele ce succed:
Analizând critica din recursul declarat de reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău referitoare la calificarea dată de către instanţe obiectului cererii de chemare în judecată ca fiind o acţiune de valorificare a bunurilor sechestrate în vederea recuperării prejudiciului creat bugetului de stat până la concurenţa sumei de 500 miliarde ROL, Înalta Curte constată că este fondată.
Reclamanta a precizat încă din faţa primei instanţe că a formulat acţiunea în pretenţii pentru a duce la îndeplinire dispoziţia pct. 2 din Ordonanţa din 09 ianuarie 2011 a DNA, dată în Dosarul nr. 265/P/2011, acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 noul C. civ. coroborate cu cele ale art. 19 şi art. 245 C. proc. pen.
Este de observat că reclamanta nu a detaliat deloc cauza acţiunii conform cerinţelor impuse de art. 112 C. proc. civ., însă instanţa era îndreptăţită şi chiar obligată, în exercitarea rolului activ şi pentru a ajuta efectiv părţile în ocrotirea intereselor legitime, să dea acţiunii calificarea juridică exactă, iar calificarea acţiunii se va face nu după natura termenilor folosiţi de reclamantă, ci după motivele de fapt ale cererii şi după scopul urmărit prin promovarea acţiunii.
Constatând că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă întrucât prin intermediul acesteia s-a urmărit valorificarea măsurilor asigurătorii dispuse de organul de urmărire penală, în condiţiile în care organul fiscal nu a emis un titlu de creanţă care să devină executoriu conform dispoziţiilor art. 141 C. proc. fisc., instanţa de apel a încălcat astfel incidenţa dispoziţiilor art. 245 lit. c) C. proc. pen.
Potrivit art. 245 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., prin ordonanţa de încetare a urmăririi penale se dispune şi asupra măsurilor asigurătorii privind reparaţiile civile, iar în situaţia în care s-a dispus menţinerea măsurilor asigurătorii privind reparaţiile civile, acestea se consideră desfiinţate dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 zile de la comunicarea încetării urmăririi penale.
În consecinţă, atunci când procurorul dispune revocarea măsurii asigurătorii luate pentru repararea pagubei, prin ordonanţa de încetare a urmăririi penale sau de scoatere de sub urmărire penală, măsura asiguratorie încetează la data emiterii ordonanţei.
În schimb, în aceeaşi ipoteză, când se dispune menţinerea măsurii asigurătorii luate în vederea reparării pagubei, aceasta încetează dacă în termen de 30 zile de la comunicarea soluţiei de netrimitere în judecată, partea vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile.
Dacă însă persoana vătămată a formulat acţiune în faţa instanţei civile, în termenul de 30 zile, măsura asiguratorie durează până la soluţionarea definitivă a cauzei civile şi punerea în executare a dispoziţiilor civile.
Este evident că instanţei civile îi revine rolul de a cerceta acţiunea civilă rămasă nesoluţionată ca urmare a încetării urmăririi penale, în acest sens fiind şi demersul reclamantei de a obţine menţinerea sechestrului asigurător până la soluţionarea acţiunii în pretenţii (răspundere civilă delictuală).
Or, în acest context trebuia considerat demersul judiciar al reclamantei, iar instanţa de fond ar fi trebuit să evalueze dacă acţiunea îndeplinea toate exigenţele impuse de legea procesuală şi temeiurile stabilite prin dispoziţiile de drept material şi astfel, să o soluţioneze.
Prin urmare, în acest context măsurile asigurătorii dispuse de organul de urmărire penală au caracter temporar, până la rămânerea definitivă a hotărârii ce se pronunţă în procesul principal şi constau în indisponibilizarea bunurilor, pentru a se asigura creditorului posibilitatea de a executa hotărârea ce urmează să se pronunţe cu privire la fondul drepturilor.
După rămânerea definitivă a hotărârii de fond, sechestrul asigurător se transformă în sechestru definitiv, executoriu. Vânzarea bunurilor sechestrate nu poate avea loc decât după obţinerea titlului executoriu.
În acest context, deşi susţinerile recurentelor-pârâte sunt corecte din punct de vedere teoretic, în sensul că o cerere inadmisibilă nu poate produce efectele juridice care să justifice menţinerea unui sechestru asigurător, totuşi acestea nu subzistă în condiţiile în care instanţa a calificat greşit obiectul acţiunii şi în mod greşit a soluţionat-o în lipsa unei încadrări corecte a actului de sesizare.
Urmează ca rejudecând cererea principală, în funcţie de hotărârea ce va fi pronunţată asupra acesteia, instanţa de fond să evalueze legalitatea menţinerii sechestrului asigurător deja instituit, judecând pe fond şi cererea reconvenţională.
De aceea, pentru o soluţionare unitară a cauzei, urmează a se admite şi recursul pârâtelor SC H. SRL Bacău şi D.V., vizând încetarea măsurii asigurătorii.
Pentru toate aceste considerente, reţinând incidenţa motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile şi, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
!N NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de recurentele-pârâte SC H. SRL Bacău şi D.V.
Admite recursurile declarate de reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău şi de pârâtele SC H. SRL Bacău şi D.V. împotriva deciziei nr. 14/2014 din 13 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3161/2014. Civil. Acţiune în anularea... | ICCJ. Decizia nr. 3164/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
