ICCJ. Decizia nr. 3294/2014. Civil. Obligaţie de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3294/2014
Dosar nr. 943/118/2012
Şedinţa publică de la 28 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1339 din 24 aprilie 2013 Tribunalul Constanta a admis excepţia lipsei de interes şi în consecinţă a respins ca fiind lipsită de interes acţiunea formulată de reclamanţii G.D., G.M.C., S.G., S.L., C.D., C.A., în contradictoriu cu pârâţii C.C., C.N., SC C.I. SRL, SC M.Q.S. SRL.A respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienţii S.A., Ţ.E., P.M., C.G., C.P., A.D., T.G., P.D.I. şi P.G., ca fiind lipsită de interes.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
Analizând excepţia lipsei de interes din perspectiva dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., instanţa a constatat eficienţa juridică a acesteia raportat tocmai lâ situaţia de fapt actuală circumscris capătului prim al acţiunii, potrivit" căreia s-a solicitat interzicerea societăţilor comerciale SC C.I. SRL, SC I.S. SRL şi SC M.Q.S. SRL de a mai desfăşura activitate de bar, discotecă şi club în imobilul situat în Constanţa.
Astfel, s-a constatat că interesul acţiunii nu mai subzistă, dat fiind că această condiţie de exerciţiu a unui demers judiciar trebuie să cârmuiască întreaga perioadă de soluţionare a cauzei, ori în cauză interesul nu mai este actual.
S-a constatat că faţă de pârâta SC I.S.C. SRL prin sentinţa civilă nr. 3100/2012 pronunţată în Dosarul nr. 14863/118/2011 a fost închisă procedura insolvenţei în considerarea dispoziţiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, dispunându-se totodată şi radierea entităţii societare, aşa încât respectiva nu-şi mai justifică existenţa pe plan procesual.
De asemenea, s-a constatat că pârâta SC C.I. SRL, sub egida căreia îşi desfăşura activitatea firma N.O., activitate pretinsă ca fiind producătoare de prejudicii de către reclamanţi şi intervenienţi, si-a suspendat activitate pe o perioadă de 3 ani, respectiv 01 martie 2010 şi până la data de 28 februarie 2013 potrivit menţiunilor înregistrate la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Totodată, s-a constatat relativ la această entitate societară că nu şi-a înregistrat menţiunea, de reluare a activităţii, registrul comerţului confirmând că nu mai : desfăşoară activităţile prevăzute în actul constitutiv.
Contractul de comodat încheiat pe perioadă determinată între pârâta SC M.Q.S. SRL şi pârâţii C.C. şi C.N. nu poate justifica interesul acţiunii şi în prezent atât timp cât în cadrul acestei societăţi nu s-a desfăşurat activitate de bar, discotecă sau club a firmei N.O.
De asemenea, împrejurarea că pârâţii persoane fizice au închiriat unei alte societăţi comerciale imobilul situat în Constanţa, şi astfel că în continuare se desfăşoară activitate comercială pretins nelegală nu poate justifica interesul legitim al reclamanţilor şi intervenienţilor de a continua acţiunea, atăit timp cât această societate comercială nu a fost chemată în judecată, iar activitatea sa este circumscrisă organizării de nunţi, botezuri şi alte evenimente.
Aşadar, cât timp s-a făcut dovada că în prezent în imobilul litigios nu se mai desfăşoară activitatea reclamată de către reclamanţi şi intervenienti ca fiind delictuală, se justifică admiterea excepţiei, dat fiind că premisa demarării acţiunii civile a încetat.
Şi sub aspectul celui de-al doilea capăt de cerere excepţia a fost admisă, dat fiind raportul de accesorialitate între cele două capete de cerere dar şi împrejurarea că fiind modificate condiţiile faptice ce au determinat promovarea acţiunii trebuie dovedit interesul legitim al reclamanţilor de a obţine concursul instanţei de judecată de a interzice permiterea pe viitor a activităţilor de bar, discotecă sau club în locaţia respectivă cât timp nu se face dovada săvârşirii unei noi fapte delictuale, autorul acesteia, respectiv legătura de cauzalitate.
În concluzie nu se poate dispune pe cale judecătorească interzicerea unei conduite prohibitive în absenţa unei faptei delictuale raportat tocmai la noile condiţii de fapt, dat fiind că condiţia interesului nu este cerută numai la punerea în mişcare a acţiunii prin introducerea cererii de chemare în judecată, ci ea trebuie îndeplinită în legătură cu toate formele procedurale care alcătuiesc conţinutul acţiunii.
Împotriva hotărârii mai sus menţionate au declarat apel reclamanţii G.D., G.M.C., S.G., S.L., C.D., C.D. Şl SC I. SA, Ţ.E., P.M., C.G., C.P., A.D., T.G., P.D.I., P.G.
Prin Decizia nr. 162 din 4 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au fost admise apelurile declarate de apelanţii reclamanţi G.D., G.M.C., S.G., S.L., C.D., C.D. şi de apelanţii intervenienti S.A., Ţ.E., P.M., C.G., C.P., A.D., T.G., P.D.I., P.G., împotriva sentinţei civile nr. 1339 din 24 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 943/118/2012 în contradictoriu cu intimaţii pârâţi C.C., C.N., SC C.I. SRL, SC M.Q.S. SRL, C.L.
În temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ. cu raportare la art. 22 alin. (2) din Legea nr. 202/2010, a desfiinţat hotărârea apelată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.
Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut că susţinerea apelanţilor potrivit căreia prima instanţă nu s-a pronunţat în contradictoriu cu moştenitorul reclamantei C.A., numitul C.D., deşi acesta fost introdus în cauză, nu a fost reţinută întrucât trecerea în dispozitivul hotărârii a lui C.A. nu poate fi calificată decât o simplă eroare materială ce poate fi îndreptată prin mijloacele procesuale puse la dispoziţie de C. proc. civ. atât timp cât moştenitorul acesteia, C.D. a fost introdus în cauză şi s-a dispus citarea acestuia, chiar şi sub un nume greşit, respectiv C.D.
În ceea ce priveşte soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii şi a cererii de intervenţie accesorie ca lipsite de interes, Curtea a constatat că este nelegală.
Astfel, interesul este folosul practic material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce promovează acţiunea. Interesul afirmat în justiţie trebuie să fie legitim, personal, născut şi actual.
Interesul este legitim doar atunci când este în concordanţă cu dreptul obiectiv, adică numai dacă pretenţiile formulate izvorăsc dintr-un raport juridic recunoscut de lege. Interesul afirmat în justiţie trebuie să fie personal, adică să fie propriu celui ce promovează acţiunea iar activitatea procesuală poate fi declanşată şi întreţinută numai pe baza unui interes născut şi actual, al cărui moment de început îl reprezintă încălcarea unui anumit drept subiectiv.
Obiectul acţiunii cu care reclamanţii au sesizat instanţa de judecată îl constituie,
- interzicerea pârâţilor societăţi comerciale de mai desfăşura activitate de bar, discotecă, club în imobilul din Constanţa;
- interzicerea pârâţilor C.C. şi C.N., proprietari ai imobilului din Constanţa, de a mai permite desfăşurarea activităţii de bar, club şi discotecă, cu cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a reţinut decât parţial punctul de vedere al instanţei de fond cu privire la lipsa de interes, respectiv în privinţa SC I.S.C. SRL, care nu mai are capacitate de folosinţă, ca urmare a radierii din Registrul Comerţului.
Referitor la SC C.I. SRL nu poate fi reţinută lipsa de interes doar în considerarea faptului că activitatea acesteia a fost suspendată pe o perioadă de 3 ani, care de altfel s-a şi epuizat la 28 februarie 2013, existând oricând posibilitatea revenirii în imobil.
SC M.Q.S. SRL este beneficiara unui contract de comodat pentru spaţiul respectiv, contract ce se află în vigoare şi a cărui punere în executare poate fi oricând realizată. Mai mult, nu trebuie omisă calitatea asociatului, C.N., semnatar al contractului de comodat, care este si proprietarul imobilului.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, Curtea a constatat, în primul rând, faptul că în mod greşit prima instanţă a reţinut caracterul accesorial al acestuia faţă de primul capăt de cerere. Instanţa nu a argumentat de ce a ajuns la concluzia că, capătul 2 de cerere depinde de soluţia dată primului capăt de cerere.
Deşi a încercat să susţină că ar exista şi un alt motiv în afara raportului de accesorialitate, în fapt s-a raportat tot la primul capăt de cerere, reţinând că faţă de modificarea condiţiilor faptice (situaţia celor trei societăţi comerciale) reclamanţii nu pot justifica interesul atât timp cât nu au făcut dovada săvârşirii unei noi fapte delictuale.
Instanţa trebuia să procedeze la analizarea pertinenţei susţinerilor reclamanţilor privind pe de o parte, nelegalitatea documentelor ce au stat la baza construirii imobilului în cauză, iar pe de altă parte incidenţa actelor normative, pretins a fi fost încălcate, ce restricţionează posibilitatea ca anumite clădiri sa aibă destinaţii sau funcţionalităţi ce pot provoca disconfort sau risc pentru sănătatea publica.
Faţă de cele reţinute mai sus, Curtea a constatat că prima instanţă în mod greşit a procedat la soluţionarea cauzei prin admiterea excepţiei lipsei de interes a reclamanţilor şi a intervenienţilor.
Împotriva Deciziei nr. 162 din 4 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs recurenţii-pârâţi C.C. şi C.N. solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii apelului formulat de intimaţii reclamanţi şi intimaţii intervenienţi ca nefondat.
În dezvoltarea criticilor în ceea ce priveşte interesul promovării acţiunii, recurenţii arată că instanţa s-a raportat la o eventualitate, ignorând caracterele născut şi actual al interesului, ca o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile. în acest sens se arată că pârâta SC C.I. SRL nu şi-a înregistrat menţiunea de reluare a activităţii şi a renunţat la punctul de lucru situat în spaţiul în discuţie, prin urmare interesul promovării acţiunii nu este născut şi actual. Recurenţii mai arată că în anul 2013 a fost încheiat cu altă firmă un contract de închiriere pentru spaţiul în discuţie, acesta fiind un alt argument al lipsei de interes. In ceea ce o priveşte pe SC M.Q.S. SRL şi aceasta a avut încheiat tot un contract de comodat care a fost reziliat în anul 2013.
Cu privire la al doilea capăt de cerere, cu privire la care instanţa de apel a reţinut greşit că instanţa de fond la respins exclusiv în virtutea caracterului său accesoriu faţă de capătul 1 de cerere, se arată că este adevărat că prima instanţă a calificat capătul 2 de cerere accesoriu faţă de primul, dar a respins acest capăt 2 de cerere din două motive: primul cai consecinţă a faptului că l-a respins pe primul iar al doilea, că sunt modificate condiţiile faptice ce au determinat promovarea acţiunii. Arată că Tribunalul Constanţa fa calificat corect capătul 2 de cerere ca accesoriu al primului. ;
Cu privire la stadiul raportului juridic dedus judecăţii la momentul pronunţării primei instanţe, în mod corect instanţa a reţinut lipsa de interes, din moment ce acţiunea principală fusese în esenţă motivată pe inconvenientele de vecinătate, dar între timp lucrurile s-au schimbat, pretinsa faptă ilicită a încetat. Instanţa de judecată trebuie să aibe în vedere faptul că recurenţii au calitatea de proprietari, ceea ce conferă plenitudinea de atribute faţă de bunul respectiv. în motivarea acţiunii se face referire la desfăşurarea de activităţi ilegale în spaţiul în cauză or, pentru analizarea acestui aspect nu este competentă instanţa civilă.
În drept se invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed.
Recurenţii au invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 poate fi invocat atunci când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 poate fi invocat atunci hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Din conţinutul cererii de recurs rezultă că recurenţii nu au indicat în mod concret critici prin care să fie susţinute în mod distinct aceste motive de recurs şi, întrucât instanţa nu poate indentifica critici care să argumenteze invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., cererea de recurs se va reţine spre analiză din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Referitor la susţinerea recurenţilor privind greşita admitere a apelului reclamanţilor şi intervenienţilor şi reţinerea de către instanţă a faptului că aceştia au interes în promovarea acţiunii de faţă, Înalta Curte o va respinge ca nefondată.
Prin decizia atacată au fost admise apelurile reclamanţilor şi ale intervenienţilor iar în temeiul art 297 alin. (1) C. proc. Civ. cu raportare la art. 22 alin. (2) din Legea nr. 202/2010, a fost desfiinţată hotărârea apelată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare primei instanţe, pentru evocarea fondului, având în vedere că prima instanţă, admiţând excepţia lipsei de interes, nu a mai procedat la o judecată în fond a pricinii.
Astfel, cum în mod corect a reţinut instanţa de apel analizând condiţiile interesului ca element esenţial al promovării acţiunii, atât reclamanţii cât şi intervenienţii justifică un interes legitim, personal, născut şi actual.
Interesul, înţeles ca o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile are în vedere justificarea de a invoca şi a urmări pe calea demersului judiciar promovat un anumit folos practic, care în cauză îl constituie dreptul reclamanţilor şi al intervenienţilor la respectarea dreptului de proprietate sub aspectul interzicerii activităţilor de natură să le tulbure liniştita folosinţă a proprietăţii, demersul judiciar având ca temei abuzul de drept manifestat de proprietarii imobilului limitrof - recurenţi în cauză.
Legitimitatea interesului presupune că persoana care formulează o pretenţie în justiţie trebuie să justifice legătura între pretenţia concretă formulată şi dreptul subiectiv civil afirmat ori situaţia juridică pentru a cărei realizare calea justiţiei este obligatorie.
Astfel, în mod greşit instanţa de fond, admiţând excepţia lipsei de interes, s-a raportat la elemente care nu definesc fondul litigiului ci sunt circumstanţiale, reţinând că, întrucât unele dintre firmele care şi-au desfăşurat activitatea în spaţiul în cauză au activitatea suspendată sau sunt în altă situaţie aparent fără legătură cu obiectul acţiunii, cererea de chemare în judecată este lipsită de interes. Instanţa de fond trebuia să analizeze existenţa interesului promovării acţiunii, în special, prin raportare la proprietarii imobilului în litigiu, cu atât mai mult cu cât s-a relevat faptul că aceştia deţin calitatea de asociat în firmele pârâte şi că din acest motiv pot oricând să facă demersurile necesare reluării activităţilor care îngrădesc exercitarea dreptului de proprietate al reclamanţilor şi al intervenienţilor.
Celelalte condiţii vizând interesul - născut, actual, personal şi direct - se referă la existenţa interesului în momentul exercitării dreptului la acţiune, în sensul că neexercitarea acestui drept ar presupune un prejudiciu pentru persoana care omite să-l exercite şi respectiv la folosul practic urmărit al celui ce recurge la aceasta formă procedurală, or astfel cum s-a arătat, aceste condiţii sunt întrunite în cauză.
Critica privind calificarea greşită a celui de-al doilea capăt de cerere ca fiind accesoriu primului este nefondată, Curtea reţinând în mod corect că instanţa de fond nu a argumentat de ce a ajuns la concluzia că soluţionarea capătului doi de cerere ar depinde de soluţia dată primului capăt de cerere, acest aspect urmând a fi analizat cu ocazia rejudecării cauzei, astfel cum a dispus instanţa de apel.
În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că nu sunt fondate criticile formulate în cauză şi că este legală hotărârea atacată, Înalta Curte, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenţii-pârâţi C.C. şi C.N. împotriva Deciziei nr. 162 din 4 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3257/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3297/2014. Civil → |
|---|
