ICCJ. Decizia nr. 3298/2014. Civil. Contestaţie la executare. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3298/2014
Dosar nr. 4004/84/2013
Şedinţa publică de la 28 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, ccnstată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 1142 din 12 noiembrie 2013 al Tribunalului Sălaj, pronunţată în Dosarul nr. 4004/84/2013, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuienta S.T.R. contra Deciziei civile nr. 475 din 9 mai 2013 a Tribunalului Sălaj, ca inadmisibilă, decizie irevocabilă.
Împotriva acestei decizii, revizuienta S.R. a declarat recurs la Curtea de Apel Cluj.
În şedinţa publică din 25 aprilie 2014, Curtea, din oficiu, în temeiul art. 316 C. proc. civ raportat la art. 137 alin. (1) C. proc. civ. a invocat şi a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii căii de atac declarată de revizuienta S.T.R.C. împotriva Deciziei civile nr. 1142/2013 a Tribunalului Sălaj, având în vedere că aceasta a declarat recurs împotriva unei decizii irevocabile.
Prin Decizia nr. 793/R din 25 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a fost respins recursul declarat de revizuentă împotrivă deciziei menţionate, ca inadmisibil.
Împotriva acestei decizii a formulat o nouă cerere de recurs, recurenta S.R., care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie.
Înalta Curte, constată că recursul este inadmisibil.
Recursul formulat împotriva Deciziei nr. 793/R din 25 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, se constată inadmisibil întrucât recurenta a învestit instanţa cu o cerere de recurs împotriva unei hotărâri date în soluţionarea unei cereri de recurs, iar o astfel de hotărâre este irevocabilă conform art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ. care precizează că sunt hotărâri irevocabile orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
Obiect al căii de atac a recursului îl formează, conform art. 299 C. proc. civ. „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului".
Se constată că decizia atacată este pronunţată în soluţionarea unei cereri de recurs, prin urmare, exercitarea căii de atac a recursului împotriva acesteia este inadmisibilă, în raport de prevederile art. 299 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate, exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege.
Aceleaşi dispoziţii legale exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiţii decât cele statuate prin legea procesuală.
În raport de principiul consacrat prin textul de lege mai sus evocat, admisibilitatea unei căi de atac, şi pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând neîndeplinite condiţiile de admisibilitate ale cererii în raport de art. 299 C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.
În ceea ce priveşte cererea de lămurire a dispozitivului Hotărârii nr. 36/1997 pronunţată de Tribunalul Zalău, formulată prin precizarea făcută de recurentă în şedinţa publică de la data de 28 octombrie 2014, Înalta Curte, constată competenţa Tribunalului Zalău în soluţionarea acesteia, a instanţei care a pronunţat hotărârea, în raport de prevederile art. 2811 C. proc. civ.
Drept urmare, va scoate cauza de pe rol şi o înainta Tribunalului Zalău pentru soluţionarea cererii de lămurire a dispozitivului Hotărârii nr. 36/1997, menţionată de petentă ca fiind a acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta S.R. împotriva Deciziei nr. 793/R din 25 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, ca inadmisibil.
Scoate cauza de pe rol şi o înaintează Tribunalului Zalău pentru soluţionarea cererii de lămurire a dispozitivului Hotărârii nr. 36/1997, menţionată de petentă ca fiind a acestei instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 3297/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3301/2014. Civil. Alte cereri. Recurs → |
---|