ICCJ. Decizia nr. 3503/2014. Civil
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3503/2014
Dosar nr. 114/103/2004
Şedinţa publică de la 11 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 344/F din 11 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 114/103/2004/a4 a fost respinsă, ca nefondată cererea formulată de reclamanta R.E., de anulare a procedurii de licitaţie organizată de lichidatorul judiciar E. Sprl, la data de 09 mai 2013.
Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul sindic a avut în vedere, în esenţă, că în cauză contestatoarea, nu poate beneficia de un drept de preemţiune la cumpărarea apartamentului, aspect reţinut şi prin sentinţa civilă nr. 660/F din 04 decembrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 114/103/2004 prin care a fost anulat procesul-verbal de licitaţie din 06 aprilie 2012 privitor la acelaşi imobil.
Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs, în termen legal, reclamanta R.E..
În motivarea recursului a fost criticată hotărârea judecătorului sindic susţinându-se că lichidatorul judiciar a organizat noua licitaţie de vânzare a garsonierei, cu ignorarea dreptului de preemţiune al chiriaşei R.E. recunoscut de dispoziţiile Legii nr. 85/1992 şi ale Decretului-Lege nr. 61/1990. S-a susţinut favorizarea de către lichidatorul judiciar a numitului P.G. care a adjudecat imobilul.
Curtea de Apel Bacău, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 1664 din 11 aprilie 2014, a respins recursul pârâtei, reţinând, în esenţă, legalitatea hotărârii recurate din perspectiva criticilor formulate.
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs pârâta R.E. solicitând admiterea acestuia.
Recursul este inadmisibil, fiind declarat împotriva unei hotărâri irevocabile pronunţată în calea de atac a recursului.
Aceasta pentru că împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.
Astfel, raportându-ne la datele speţei, conform prevederilor art. 299, coroborate cu art. 377 C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.
Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, concluzie ce se desprinde din principiul unicităţii şi legalităţii căilor de atac.
Cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
Întrucât hotărârea atacată este irevocabilă, fiind pronunţată de o instanţă de recurs, recursul declarat împotriva ei este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta R.E. - prin mandatar A.P. împotriva Deciziei nr. 1664 din 11 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 11 noiembrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 3382/2014. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3504/2014. Civil. Acţiune în anulare. Recurs → |
---|