ICCJ. Decizia nr. 3332/2013. Civil. Pretenţii. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3332/2013
Dosar nr. 1582/1/2013
Şedinţa publică de la 16 octombrie 2013
Deliberând asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Decizia nr. 4642 din 22 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, a admis recursul declarat de pârâta P.E. S. împotriva Deciziei nr. 88 din 10 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care a modificat-o în sensul că s-a respins apelul declarat de reclamanta SC L. SRL Şcheia împotriva sentinţei nr. 5502 din 13 decembrie 2010 a Tribunalului Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, şi a fost obligată intimata -reclamantă SC L. SRL Şcheia la plata sumei de 5.715,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către recurenta - pârâtă P.E.S.
S-a constatat de către Înalta Curte că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor contractuale, prin raportare la dispoziţiile art. 969 şi 1346 C. civ.
Instanţa de recurs a arătat că notificarea formulată de către recurenta-pârâtă nu poate fi apreciată drept o denunţare unilaterală din partea proprietarului, cu atât mai mult cu cât „proprietar" nu era numai recurenta-pârâtă ci şi pârâtul-intimat P.l., care nu şi-a exprimat voinţa în nici un fel, neputându-se aprecia că recurenta-pârâtă a acţionat în baza unui mandat tacit din partea acestuia, mai ales că cei doi soţi nu se aflau în relaţii bune, dovadă fiind faptul că între ei s-a şi produs divorţul, iar P.l. s-a căsătorit cu S.D.E., care este actuala asociată unică a societăţii reclamante, fapt ce face să planeze cel puţin o suspiciune de conivenţă între reprezentanta reclamantei şi pârâtul P.l., iar pe de altă parte, această notificare, pe care şi-a întemeiat reclamanta cererea, nu a fost comunicată societăţii reclamante, aşa cum o cer prevederile art. 1436 alin. (2) C. civ., astfel încât această notificare nu poate avea semnificaţia unei denunţări unilaterale a contractului de închiriere, denunţare care să facă aplicabile prevederile art. 15 lit. b) din contract.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare SC L. SRL Şcheia, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
Contestatoarea susţine că instanţa nu a reţinut corect probatoriul administrat în cauză şi implicit situaţia de fapt conturată prin intermediul probelor.
Arată că la dosar existau depuse contractul de închiriere din 15 februarie 2006, dar şi declaraţia olografă a pârâtei din aceeaşi dată şi notificarea pârâtei din 15 decembrie 2008, prin care aceasta, după ce şi-a asumat o serie de obligaţii ferme, a denunţat unilateral contractul şi a notificat evacuarea societăţii contestatoare din spaţiu, prejudiciind-o în mod evident.
Consideră că instanţa de recurs nu a observat şi nu a analizat aceste probe care existau la dosar şi erau evidente şi, dimpotrivă toate probele sau chiar simplele afirmaţii ale pârâtei au fost supravalorizate, reprezentând evidente greşeli materiale.
În consecinţă, contestatoarea solicită admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei atacate şi rejudecarea recursului.
Analizând contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită, în considerarea argumentelor ce succed.
Căile de atac şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Fiind reglementată ca o cale extraordinară de atac de retractare, caracterizată prin caracterul limitativ al motivelor ce pot fi invocate prin intermediul său, contestaţia în anulare este deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute la art. 317 C. proc. civ. (necompetenţă sau vicii de procedură), precum şi la art. 318 (atunci când hotărârile instanţelor de recurs sunt rezultatul unor greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis a cerceta vreunul din motivele de modificare sau de casare).
Greşeala materială vizată de teza I a art. 318 C. proc. civ., constă deci în neobservarea de către instanţa de recurs a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată. Când însă instanţa a cunoscut existenţa şi conţinutul actului şi a făcut asupra lui o apreciere, nu mai poate fi vorba de o greşeală materială în sensul legii, ci eventual de o greşeală de judecată, cum ar fi aprecierea probelor, interpretarea unor dispoziţii legale sau rezolvarea unui incident procedural, care nu se poate însă îndrepta pe calea procedurală aleasă şi dedusă judecăţii, întrucât aceasta ar echivala cu un recurs la recurs, ceea ce, evident, nu este admisibil.
Se reţine deci că pentru a învesti instanţa cu calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, se impune ca şi criticile formulate să se circumscrie ipotezelor prevăzute de aceste texte de lege.
Or, în speţă, criticile formulate vizează fondul cauzei, respectiv greşita apreciere a probelor şi aplicare a legii, nemulţumirea contestatoarei rezidând din faptul că instanţa de recurs nu a interpretat corect probatoriul administrat.
Din motivaţia expusă de contestatoare în cuprinsul contestaţiei sale rezultă că acesta este nemulţumită de modul în care au fost analizate şi apreciate dovezile prezentate de ea în susţinerea pretenţiilor solicitate prin acţiunea introductivă.
Contestatoarea nu a indicat niciun motiv relativ la hotărârea împotriva căreia a exercitat această cale de atac, iar cele dezvoltate cu titlu de motive ale contestaţiei în anulare nu sunt susceptibile de încadrare în prevederile enunţate ale art. 318 C. proc. civ., ci privesc nemulţumiri generice referitoare la hotărârea pronunţată în etapa procesuală a recursului, solicitând reanalizarea pe fond a cauzei, ceea ce este inadmisibil în această fază procesuală.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare promovată de contestatoare împotriva Deciziei nr. 4642 din 22 noiembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC L. SRL împotriva Deciziei nr. 4642 din 22 noiembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1& octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3323/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3382/2014. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
