ICCJ. Decizia nr. 3505/2014. Civil. Excludere asociat. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3505/2014
Dosar nr. 320/3/2010
Şedinţa publică de la 11 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2081 din 08 martie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a fost admisă cererea precizată formulată de reclamanta N.A.M. şi s-a dispus excluderea asociatului J.P.A.M. din cadrul SC SC I.C. SRL. S-a dispus distribuirea celor 25 de părţi sociale deţinute de pârâtul J.P., în mod egal, între ceilalţi trei asociaţi rămaşi, revenind fiecăruia 8,3% părţi sociale. A fost respinsă cererea reconvenţională, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut, în esenţă, că acţiunile efectuate de pârâtul J., în perioada în care a deţinut funcţia de administrator al societăţii pârâte, îmbracă forma unor acţiuni frauduloase, săvârşite cu intenţie în folosul său sau al altor persoane şi în detrimentul societăţii. Elementul voliţional, intenţia, rezultă din circumstanţele încheierii contractelor, cu societăţi în care pârâtul sau alţi asociaţi erau interesaţi şi apoi din modul de derulare a respectivelor raporturi contractuale, respectiv achitarea preţului pentru serviciile contractate, deşi nu există dovada prestării acelor servicii.
Instanţa a apreciat că nu se poate acredita ideea unei neglijenţe sau inabilităţi în afaceri din partea pârâtului, ce ar fi condus la această situaţie păgubitoare pentru societate, a/ând în vedere caracterul continuat al respectivelor plăţi, în condiţiile mai sus expuse (de obicei se făceau plăţi lunare) şi faptul că nu este vorba de un caz izolat ci de mai multe contracte.
Instanţa a constatat că sunt întrunite cerinţele art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, motiv pentru care a admis cererea principală şi a dispus excluderea asociatului J.P.A.M. din cadrul SC SC I.C. SRL.
În temeiul art. 223 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, instanţa a dispus, prin aceeaşi hotărâre, si cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalţi asociaţi, cu respectarea proporţiilor actuale ale structurii capitalului social.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, instanţa de fond a constatat că aceasta are ca obiect excluderea reclamantei N.A.M., invocându-se fapte săvârşite de aceasta după data de 01 iulie 2009, când a încetat calitatea sa de administrator a societăţii pârâte. Raportându-se la dispoziţiile art. 222 din Legea nr. 31/1990, invocate de pârâtul reclamant în susţinerea cererii reconvenţionale s-a constatat că aspectele invocate de pârât nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de art. 222 lit. a)-e) din Lege.
Referitor la interdicţia prevăzută de art. 82 din Legea nr. 31/1990, instanţa a constatat că nu s-a dovedit faptul că reclamanta ar fi asociat cu răspundere nelimitată în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect de activitate ca cel al pârâtei şi nici faptul că ar fi efectuat în concret operaţiuni în contul lor sau al altora, în acelaşi fel de comerţ sau într-unui asemănător cu cel al societăţii pârâte.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul reclamant J.P.A.M., cauza fiind înregistrată sub nr. 320/3/2010 (nr. 1723/2013) pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Prima categorie de; critici a vizat soluţia dată cererii principale, apelantul considerând că - instanţa de fond în mod greşit a constatat că este administrator al societăţii din data de 01 iulie 2009, întrucât procesul-verbal de predare a documentelor, administrarea efectivă a societăţii, s-a efectuat la data de 23 iulie 2009.
A doua categorie de critici s-a referit la greşita respingere a cererii reconventionale, în condiţiile în care relaţiile dintre N.A.M. şi ceilalţi asociaţii sunt tensionate, aceasta opunându-se oricărui act sau fapt pe care societatea îl efectuează.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia nr. 233 din 26 martie 2014, a admis apelul formulat de apelantul pârât reclamant J.P.A.M., a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a respins acţiunea principală precizată ca neîntemeiată, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, a obligat intimata reclamantă pârâtă la 19,65 lei cheltuieli de judecată către apelantul pârât reclamant.
În fundamentarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că criticile apelantului care privesc greşita admitere a acţiunii principale sunt întemeiate, din probele administrate în cauză nereieşind că pârâtul reclamant, în calitatea lui de asociat administrator, ar fi comis fraudă în dauna societăţii sau s-ar fi servit de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora, aşa cum impune art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 pentru a se putea dispune excluderea din societate, j
Curtea a mai reţinut că în mod corect prima instanţă a constatat că faptele invocate de pârâtul reclamant au fost săvârşite de reclamanta pârâtă în dauna societăţii sunt ulterioare datei de 1 iulie 2009, moment de la care aceasta nu a mai deţinut calitatea de administrator, astfel că acestea nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 222 din Legea nr. 31/1990.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta N.A.M. solicitând în temeiul art. 304 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii principale şi excluderii asociatului J.P.A.M. din cadrul SC I.C. SRL.
Recurenta-pârâtă aduce în fundamentarea cererii următoarele argumente:
În mod greşit instanţa de apel a apreciat că în prezenta cauză faptele intimatului pârât nu se circumscriu ipotezei avute în vedere de legiuitor în textul art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, deşi din întregul material probator administrat se pol stabili dincolo de orice dubiu în sarcina lui J. acţiuni de natură frauduloasă săvârşite în detrimentul societăţii în perioada în care acesta a deţinut funcţia de administrator.
Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel a reţinut existenţa unor contracte ce au fost încheiate cu diverse societăţi, persoane juridice române sau străine, în baza cărora au fost realizate plăţi deşi nu există dovada prestării serviciilor şi cu privire la care au fost identificate nereguli în încheierea sau desfăşurarea lor (precum lipsa documentelor justificative a efectuării serviciilor contractate, şi achitate: lipsa anexelor sau anexe nesemnate, lipsa timesheet-urilor, grafice nesemnate).
Chiar dacă s-ar putea susţine că aceste] aspecte nu sunt de natură a stabili cu certitudine cu privire la inexistenţa operaţiunilor ori cu privire la lipsa prestării serviciilor respective, este important de avut în vedere faptul că aspectele menţionate nasc suspiciuni cu privire la faptele lui J. săvârşite din momentul prelua ii administraţiei SC I.C. SRL.
Se arată că aceste suspiciuni ajung să poată fi confirmate în momentul în care se raportează la întregul probatoriu administrat căci aspectele semnalate trebuie apreciate nu doar prin ele însele ci şi în raport de faptul că acele contracte analizate în cadrul raportului de expertiză întocmit în cauză au fost încheiate cu societăţi deţinute de alţi asociaţi sau membri ai familiei intimatului pârât J.P.A.M., respectiv I.K.D. deţinută de asociatul A.V.E. şi T.M.S. deţinută de J. şi de soţia acestuia.
Apreciază recurenta că este absurdă interpretarea pe care instanţa de apel o dă situaţiei de fapt şi probelor ce au fost administrate în cauză pe care le apreciază independent, fără a le corobora, devenind mai mult decât evidentă greşeala instanţei de apel câtă vreme şi aceasta reţine existenţa unor contracte în baza cărora s-au efectuat plăţi fără documente justificative, contracte încheiate cu firme deţinute de asociaţi ai SC I.C. SRL şi membri ai familiei lui J.
Consideră recurenta-pârâtă că motivarea instanţei de control devine aberantă la momentul la care, neavând în vedere interpretarea prevederilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, consideră că aceste fapte nu sunt suficient de grave şi nu sunt de natură a prejudicia societatea în condiţiile în care pentru reţinerea fraudei în dauna societăţii este necesar să se stabilească în sarcina administratorului un comportament ocult, disimulat şi să se constate un prejudiciu material sau chiar moral suferit de societate ca urmare a conduitei menţionate anterior, care să profite în mod direct sau indirect (însă obligatoriu) interesului administratorului sau al oricărei alte persoane străine de societate, în speţă fiind dovedite atât faptele frauduloase ale administratorului J. care în mod continuat a efectuat plăţi fără documente justificative, cât şi prejudiciul pe care societatea l-a suferit ca urmare a administraţiei lui J.
Arată recurenta-pârâtă că în mod nejustificat instanţa de apel nu a avut în vedere şi contractul încheiat cu T.B. care ascunde o acţiune frauduloasă câtă vreme SC I.C. SRL a contractat şi achitat participarea a două persoane la cursurile organizate, fără însă a exista o singură dovadă cu privire la absolvirea acestor cursuri, fiind astfel evident prejudiciul pe care societatea l-a suferit prin plata contravalorii cursurilor, dublat de faptul că specializarea s-a făcut într-un domeniu străin de obiectul de activitate al SC I.C. SRL. Instanţa de apel se arată că nu a avut în vedere, în mod nejustificat şi total eronat, nici raporturile contractuale încheiate cu SC P.B.C. SRL, societate deţinută de asociatul C.F. şi al cărei obiect de activitate nu priveşte nici pe de parte domeniul I.T., singurii angajaţi ai societăţii ocupând funcţii ce nu au legătură cu domeniul invocat, respectiv cosmetician, director general, masor, receptioner, coafor.
Precizează recurenta că pentru toate aceste fapte există dovezi administrate în dosarul de fond al cauzei, intimatul pârât J. nefăcând în niciun momert dovada fie a serviciilor prestate, fie orice altă probă care să infirme cele susţinute şi probate de recurentă.
Se arată în continuare că instanţa de apel face o aplicare greşită a legii ajungând să motiveze soluţia dată raportându-se la un procent la care stabileşte plăţile ce au fost efectuate în baza contractelor expertizate şi pe care a înţeles să le reţină, această manieră de apreciere fiind în totală contradicţie cu dispoziţiile legale care nu stabilesc existenţa fraudei în dauna societăţii nici în raport de dimensiunea fraudei şi nici de multitudinea de acte frauduloase săvârşite de administrator.
Consideră recurenta că instanţa de apel a apreciat incorent că simplul fapt că intimatul pârât J. nu mai era administrator unic al societăţii la momentul la care s-au efectuat plăţi cu titlu de diurnă către salariaţi fără documente justificative conduce în mod automat la concluzia că oricare dintre administratori ar fi putut dispune plăţile. Arată în acest sens recurenta că, aşa cum se reţine şi în raportul de expertiză contabilă, dar şi în opinia separată formulată de expertul parte, J.P.A.M. a fost ordonatorul de plăţi al societăţii începând cu 01 august 2009 şi, prin urmare, administratorul J. era singurul care putea să dispună plata diurnelor, atât pentru sine, cât şi pentru ceilalţi salariaţi.
Apreciază recurenta că toate faptele săvârşite de J. au avut un caracter continuat, fiind păgubitoare pentru societate, acesta gestionând fraudulos patrimoniul SC I.C. SRL în interesul său personal şi al partenerilor săi de afaceri, existenţa fraudei fiind dovedită de faptul că societatea, de la o situaţie financiară extrem de profitabilă la nivelul lunii iunie 2009, a ajuns pe pierdere.
Conchide recurenta în sensul că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată atât cu o greşită apreciere a situaţiei de fapt, cât şi cu aplicarea greşită a legii, faptele evident frauduloase ale lui J. fiind în mod total eronat nesancţionate cu excluderea acestuia din cadrul SC I.C. SRL.
Intimatul J.P.A.M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, examinând cererea de recurs reţine lipsa motivelor de nelegalitate în raport de reglementarea cuprinsă în art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă şi limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă îşi întemeiază cererea pe motivul de nelegalitate reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportându-se în argumentaţie la hotărârea instanţei de control judiciar, din perspectiva situaţiei de fapt reţinută şi a probatoriului administrat. Chiar dacă în dezvoltarea criticilor recurenta-reclamantă face referire la art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, trimiterea este pur formală, neregăsindu-se în argumente care să susţină eventuale motive de nelegalitate a deciziei recurate şi care să poată fi circumscrise art. 304 C. proc. civ.
Aşadar, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurentă, reiterarea unor situaţii de fapt, repunerea în discuţie a probatoriilor administrate, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate, fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs, din cuprinsul argumentaţiei neputându-se desprinde elemente relevante care să permită verificarea legalităţii deciziei recurate.
Practic, prin criticile invocate recurenta-reclamantă îşi exprimă nemulţumirea cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de apel, dar aduce în susţinere argumente ce îşi propun să repună în clarificarea situaţiei de fapt proprie speţei precum şi reinterpretarea probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie şi nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ.
În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, având n vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea cererii privind recursul declarat de recurenta-reclamantă N.A.M. împotriva Deciziei nr. 233 din 26 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 11 noiembriej2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3504/2014. Civil. Acţiune în anulare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3506/2014. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
