ICCJ. Decizia nr. 3507/2014. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3507/2014
Dosar nr. 2598/90/2011
Şedinţa publică de la 11 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1098 din 19 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Vâlcea s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii în pretenţii -despăgubiri civile pentru daune materiale, în temeiul răspunderii civile delictuale - promovată de reclamanta B.D. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanţa prin primar în favoarea Tribunalului Constanţa.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 24 noiembrie 2011 sub nr. unic de înregistrare din 01 iunie 2011.
Excepţiile de procedură invocate de pârâtul Municipiul Constanţa prin întâmpinare, mai puţin excepţia necompetenţei teritoriale, au fost soluţionate de către tribunal, în sensul respingerii, prin încheiere motivată de şedinţă din data de 05 aprilie 2012.
Prin sentinţa civilă nr. 2833 din 13 iunie 2013 Tribunalul Constanţa a respins acţiunea reclamantei ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.
Sub un alt aspect, tribunalul a constatat că în privinţa faptei ilicite săvârşită de pârât în cadrul contractului de vânzare cumpărare autentificat din 11 mai 2009, răspunderea contractuală nu poate fi cumulată cu răspunderea civilă delictuală.
În baza art. 274 C. proc. civ. a fost obligată reclamanta, căzută în pretenţii, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 620 lei reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta B.D. invocând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. (5) C. proc. civ. faţă de faptul că instanţa nu a analizat apărările reclamantei şi nu a arătat motivele pentru care a înlăturat aceste apărări, celelalte critici vizând fondul cauzei.
Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, prin Decizia nr. 107/C din 11 decembrie 2013, a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Cu privire la nemotivarea în fapt şi în drept a sentinţei tribunalului Curtea a reţinut că motivarea primei instanţe realizează un examen detaliat şi efectiv atât al susţinerilor şi apărărilor părţilor, cât şi al normelor legale aplicabile şi mijloacelor de probă administrate, fiecare dintre concluziile instanţei referitoare la inexistenţa unei fapte ilicite extracontractuale la neîndeplinirea condiţiei prejudiciului cert, respectiv la imposibilitatea cumulului răspunderii contractuale cu răspunderea civilă delictuală fiind susţinută pe baza argumentelor deduse din analiza probelor administrate.
Cu privire la criticile de fond Curtea a considerat că în mod corect a reţinut instanţa de fond că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru că nu există o faptă ilicită săvârşită de pârât în afara cadrului contractual, obligaţia de garanţie contra evicţiunii fiind o obligaţie esentialmente contractuală, că nu se poate considera îndeplinită nici condiţia ca prejudiciul pretins de reclamantă să fie unul direct, dat de raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi acel prejudiciu injust, care a cauzat victimei o pagubă, caracterul direct al prejudiciului fiind o condiţie ce rezultă din conţinutul art. 1086 C. civ. care, deşi se referă la răspunderea contractuală, constituie o normă generală a răspunderii civile, aplicabilă şi în cazul răspunderii delictuale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta B.D. solicitând:
(i) Admiterea recursului formulat de B.D. împotriva Deciziei civile nr. 107/C din 11 decembrie 2013, modificarea în tot a deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, admiterea apelului împotriva sentinţei civile nr. 2.883 din 13 iunie 2013, pronunţate de Tribunalul Constanţa, schimbarea în tot a acesteia în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, după cum urmează:
a) Obligarea Municipiului Constanţa la plata sumei de 350.000 euro, în echivalent lei, conform cursului B.N.R. de la data efectuării plăţii, reprezentând preţul cesiunii plătit de recurenta B.D. către M.S., în temeiul contractului de vânzare - cumpărare de părţi sociale autentificat din 03 aprilie 2009, în scopul dobândirii 100% din părţile sociale ale SC S. SRL;
b) Obligarea Municipiului Constanţa la plata sumei de 7.735 lei. reprezentând taxele notariale plătite de subsemnata în vederea autentificării contractului de vânzare-cumpărare de părţi sociale autentificat din 03 aprilie 2009;
c) Obligarea Municipiului Constanţa la plata sumei de 12.591,63 euro, în echivalent lei, conform cursului B.N.R. de la data efectuării plăţii, reprezentând contravaloarea serviciilor de asistenţă juridică şi/sau reprezentare acordate în scopul încheierii Contractului de vânzare - cumpărare de părţi sociale autentificat din 03 aprilie 2009;
d) Obligarea Municipiului Constanţa la plata dobânzii legale corespunzătoare sumelor menţionate la litera a), b) şi c) începând cu data formulării cererii de cfhemare în judecată ce face obiectul dosarului de faţă şi în continuare până la data efectuării plăţii;
(ii), Respingerea cererii de acordare către Municipiul Constanţa a cheltuielilor de judecată şi, respectiv, obligarea intimatului-pârât, în baza art. 274 C. proc. civ., la suportarea cheltuielilor de judecată antrenate de soluţionarea acestui litigiu (aferente soluţionării cauzei în primă instanţă, în apel şi în recurs).
Recurenta-reclamantă îşi subsumează criticile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aducând în susţinere următoarea argumentaţie:
Instanţa de apel a făcut o gravă confuzie între obiectul acestui dosar şi obiectul Dosarului nr. 1235/90/2011, aflat actualmente pe rolul Curţii de Apel Piteşti. Dosarul nr. 1235/90/2011 are ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de SC S. SRL, în contradictoriu cu Municipiul Constanţa, prin care, în esenţa, s-a solicitat (i) constatarea intervenirii rezoluţiunii de plin drept, în temeiul pactului comisoriu de ultim grad, a contractului de vânzare - cumpărare din 11 mai 2009 şi (ii) obligarea Municipiului Constanţa la plata de daune-interese, ca urmare a repunerii părţilor în situaţia anterioara încheierii actului juridic rezoluţionat, acţiune grefată pe răspunderea civilă contractuală.
În ceea ce priveşte condiţiile cerute pentru angajarea răspunderii civile delictuale, raportat la prevederile anterior menţionate, acestea sunt următoarele:
- existenţa unei fapte ilicite, care constă în nerespectarea unei obligaţii contractuale, aducându-se prin aceasta o atingere a unui drept subiectiv patrimonial al creditorului;
- existenţa unui prejudiciu patrimonial în care se concretizează această atingere;
- raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;
- vinovăţia celui care săvârşeşte fapta ilicită.
În cauză, contrar susţinerilor instanţei de apel, sunt îndeplinite condiţiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale a municipiului Constanţa. Se impune admiterea recursului împotriva Deciziei civile nr. 107/C din 11 decembrie 2013, astfel cum a fost formulat.
În mod greşit, instanţa de apel nu a reţinut existenţa faptei ilicite în sarcina Municipiului Constanţa.
Sub acest aspect recurenta precizează următoarele:
În mod obişnuit, fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, este definită ca fiind „orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane". Noţiunea de faptă ilicită este privită în practica judecătorească în mod extensiv, în sensul că se reţine răspunderea civilă delictuală nu numai atunci când s-a adus atingere unui drept subiectiv stricto sensu, dar şi atunci când au fost prejudiciate anumite interese ale anumitor persoane.
Nu în ultimul rând, în aprecierea caracterului ilicit al faptei urmează a fi avute în vedere nu numai normele juridice, dar, deopotrivă, şi normele de convieţuire socială, în măsura în care aceasta reprezintă o continuare a prevederilor legale şi conturează însuşi conţinutul, limitele şi modul de exercitare a drepturilor subiective recunoscute de lege.
Contrar susţinerilor instanţei de apel, faptele ilicite săvârşite de Municipiul Constanţa, sunt prealabile încheierii Contractului de vânzare cumpărare din 11 mai 2009 şi, în consecinţă, exced cadrului contractual.
Între Municipiul Constanţa şi SC S. SRL, la data de 27 mai 2008, înainte deci de încheierea contractului de vânzare -cumpărare de părţi sociale (03 aprilie 2009), s-a încheiat procesul - verbal de negociere, care atestă faptul că părţile conveniseră asupra clauzelor esenţiale ale viitorului contract de vânzare - cumpărare privind imobilul. Practic, procesul - verbal de negociere din 27 mai 2008 avea, pentru părţile semnatare, valoarea unui antecontract de vânzare -cumpărare privind imobilul. Din această perspectivă, arată recurenta, este irelevantă susţinerea instanţei de apel în sensul că procesul-verbal de negociere din 27 mai 2008 produce efectele numai între părţile semnatare; acest act constată o situaţie juridică, care produce efecte erga omnes. Consideră recurenta că, în pofida aspectelor reţinute de instanţa de apel, acţiunea în răspundere civilă delictuală de faţă nu este fundamentată pe încălcarea unei obligaţii contractuale decurgând din Procesul-verbal de negociere, ci pe fapta ilicită a Municipiului Constanţa de a-i ascunde, cu bună-şţiinţă, situaţia juridică reală a imobilului.
Arată recurenta că astfel cum rezultă din art. 1 alin. (4) din procesul - verbal de negociere din 27 mai 2008, Municipiul Constanţa a garantat în mod expres că „situaţia juridică a terenului (...) este favorabilă vânzării". Aceasta presupune că (a) imobilul făcea parte din domeniul privat al intimatului-pârât, sens în care putea face obiectul unui contract de vânzare - cumpărare, precum şi că (b) în legătură cu imobilul nu se formulaseră notificări în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi (c) pe rolul instanţelor de judecată nu erau înregistrate litigii privind imobilul.
În acest sens, se precizează că, potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, „sub sancţiunea nulităţii absolute, până la soluţionarea procedurilor administrative şi, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locaţia de gestiune, asocierea în participaţiune, ipotecarea, locaţiunea, precum şi orice închiriere sau suoînchiriere în beneficiul unui nou chiriaş, schimbarea destinaţiei, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile -terenuri şi/sau construcţii notificate potrivit prevederilor prezentei legi".
În speţă, se arată, încă din data de 11 februarie 2002, M.V. formulase Notificarea, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat restituirea în natură a unei suprafeţe de 506,6 m.p. din imobil. Mai mult decât atât, în condiţiile în care Municipiul Constanţa nu a soluţionat Notificarea din 11 februarie 2002, M.V. a formulat în data de 16 decembrie 2008, pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia civilă, cererea de chemare în judecată înregistrată în Dosar nr. 11220/118/2008, prin care aceasta din urmă a solicitat obligarea intimatului-pârât la restituirea unei suprafeţe de 506,6 mp din imobil.
Precizează recurenta că la momentul semnării procesului - verbal de negociere din 27 mai 2008, cu toate că fusese formulată Notificarea încă din data de 11 februarie 2002, cu rea-credinţă şi în scopul inducerii în eroare a Societăţii şi, implicit a recurentei, Municipiul Constanţa a declarat că situaţia juridică a imobilului este favorabilă vânzării, aspect ignorat în mod greşit de instanţele fondului.
În egală măsură, pe parcursul negocierilor privind încheierea contractului de vânzare - cumpărare din 11 mai 2009, purtate între SC S. SRL şi Municipiul Constanţa, deci, prealabil încheierii acestui act juridic, acesta din urmă a declarat faptul că nu există notificări/cereri de chemare în judecată pe rolul instanţelor de judecată privind imobilul. în mod eronat, a reţinut instanţa de apel că inducerea în eroare a recurentei asupra faptului că situaţia juridică a imobilului permite înstrăinarea sa, prin oferirea tuturor garanţiilor în sensul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare care să îndeplinească toate condiţiile de valabilitate, reprezintă încălcarea unei obligaţii contractuale, de natură să atragă răspunderea contractuală a Municipiului Constanţa şi nu răspunderea sa delictuală. Or, se arată, fiind vorba despre aspecte premergătoare încheierii contractului de vânzare - cumpărare din 11 mai 2009, contrar susţinerilor instanţei de apei, în cauză, în situaţia existenţei faptei ilicite a Municipiului Constanţa, nu poate fi vorba decât de atragerea răspunderii civile delictuale.
Sub acest aspect, arată recurenta, sunt total eronate considerentele instanţei de apel, potrivit cărora:
a) Fapta ilicită a intimatului-pârât ar consta în „încălcarea acestei obligaţii de garanţie, săvârşită prin omisiunea înştiinţării cu rea-credinţă a SC S. SRL cu privire la existenţa unei notificări şi a unui proces de restituire a unei părţi din imobilul ce a făcut obiectul negocierii";
b) „Chiar dacă reclamanta are calitatea de terţ faţă de convenţia consemnată în procesul verbal de negociere, ea nu poate obţine în acelaşi timp tragerea la răspundere pe temei delictual a pârâtului câtă vreme, pentru acelaşi fapt de încălcare a obligaţiei de garanţie, s-a antrenat în mod definitiv răspunderea sa contractuală (...)";
Recurenta reiterează şi faptul că a încneiat contractul de vânzare -cumpărare de părţi sociale exclusiv în considerarea (a) existenţei procesului - verbal de negociere din 27 mai 2008, care atesta că situaţia juridică a imobilului este favorabilă vânzării, (b) declaraţiilor Municipiului Constanţa pe parcursul negocierilor privind contractul de vânzare - cumpărare din 11 mai 2009, în sensul că nu există notificări formulate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi nici litigii privind Imobilul, precum şi a (c) intenţiei recurentei de a edifica un complex hotelier pe acest teren.
Arată recurenta că, în situaţia în care ar fi cunoscut existenţa Notificării nr. 185/11 februarie 2002, a Dosarului nr. 11220/118/2008 al Tribunalului Constanţa, secţia civilă, nu ar fi încheiat contractul de vânzare - cumpărare de părţi sociale, că încheierea procesului - verbal de negociere din 27 mai 2008, potrivit căruia situaţia juridică a imobilului este favorabila vânzării, precum şi garanţiile oferite de Municipiul Constanţa, pe parcursul negocierii contractului de vânzare -cumpărare din 11 mai 2009, au fost elementele determinante în perfectarea contractului de vânzare - cumpărare de părţi sociale, în lipsa acestora, recurenta nu ar fi procedat la încheierea acestui act juridic, aspect ignorat în mod eronat de prima instanţă.
Conchizând, recurenta precizează că fapta ilicită a Municipiului Constanţa constă în:
a) omisiunea intimatului-pârât de o informare a recurentei despre existenţa Notificării din 11 februarie 2002 şi a Dosarului nr. 11220/118/2008 al Tribunalului Constanţa, secţia civilă;
b) inducerea în eroare a recurentei, prealabilă încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 11 mai 2009, asupra faptului că situaţia juridică a Imobilului permitea înstrăinarea acestuia;
c) oferirea tuturor garanţiilor în sensul încheierii unui contract de vânzare -cumpărare având ca obiect imobilul, care să îndeplinească toate condiţiile de valabilitate şi care să nu fie afectat de riscul desfiinţării totale/parţiale, ca urmare a restituirii în natură a acestuia, sens în care, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că, în cauză, nu ar putea fi reţinută nicio faptă ilicită în sarcina Municipiului Constanţa, sens în care se impune admiterea recursului împotriva Deciziei civile nr. 107/C din 11 decembrie 2013.
Consideră recurenta-reclamantă că în mod greşit, instanţa de apel a reţinut inexistenţa vreunui prejudiciu în cauză precizând următoarele:
a) Suma de 350.000 euro, reprezentând preţul cesiunii plătit de recurenta B.D. către M.S., în temeiul contractului de vânzare - cumpărare de părţi sociale, în scopul dobândirii 100% din părţile sociale ale SC S. SRL. Recurenta nu ar fi dobândit aceste părţi sociale dacă ar fi avut cunoştinţă de existenţa Notificării din 11 februarie 2002 şi a Dosarului nr. 11220/118/2008 al Tribunalului Constanţa, secţia civilă, precum şi despre orice minim risc privind neîncheierea contractului de vânzare - cumpărare din 11 mai 2009 ori a desfiinţării totale/parţiale ulterioare a acestuia, ca urmare a restituirii imobilului în natură. Un argument suplimentar în acest sens, este reprezentat şi de valoarea investiţiei în complexul hotelier ce urma a fi edificat pe terenul în considerarea căruia am încheiat contractul de vânzare - cumpărare de părţi sociale.
b) Suma de 7.735 lei, reprezentând taxele notariale plătite de recurentă în vederea autentificării contractului de vânzare - cumpărare de părţi sociale;
c) Suma de 12.591,63 euro reprezentând contravaloarea serviciilor de asistenţă juridică şi/sau reprezentate acordate în scopul încheierii contractului de vânzare - cumpărare de părţi sociale;
d) La sumele menţionate la pct. a-c, urmează a se adăuga, în conformitate cu dispoziţiile art. 1079 alin. (1) şi art. 1.081 C. civ., dobânda legală începând cu data formulării cererii de chemare în judecată de faţă şi până la data efectivă a plăţii.
Contrar susţinerilor instanţei de apel, recurenta arată că solicită în cadrul acestui dosar repararea prejudiciului direct (cu elementele componente sus-menţionate şi, de altfel, dovedite prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei), ca urmare a faptei ilicite a Municipiului Constanţa constând, în esenţă, în omisiunea gravă a intimatului-pârât de informare asupra situaţiei juridice reale a imobilului. Reiterează în acest context faptul că, astfel cum rezultă din preambulul contractului de vânzare-cumpărare de părţile sociale recurenta a procedat ta încheierea acestui act juridic în considerarea (a) existenţei procesului - verbal de negociere din 27 mai 2008, care atesta că situaţia juridică a imobilului este favorabilă vânzării, (b) declaraţiilor Municipiului Constanţa pe parcursul negocierilor privind contractul de vânzare - cumpărare din 11 mai 2009, în sensul că nu există notificări formulate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi nici litigii privind Imobilul, precum şi a (c) intenţiei de a edifica un complex hotelier pe acest teren.
Consideră recurenta, contrar susţinerilor instanţei de apel, că există legătură de cauzalitate între fapta ilicită a Municipiului Constanţa şi prejudiciul pe care l-a suportat precizând că dacă ar fi fost înştiinţată de Municipiul Constanţa despre existenţa Notificării din 11 februarie 2002, formulate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, precum şi a Dosarului nr. 11220/118/2008 al Tribunalului Constanţa, secţia civilă, prin care se solicita obligarea intimatului-pârât la restituirea în natură a unei părţi din imobil şi dacă nu aş fi avut toate garanţiile că situaţia juridică a imobilului permitea înstrăinarea (astfel cum rezultă din cuprinsul procesului - verbal de negociere din 27 mai 2008), nu ar fi încheiat contractul de vânzare - cumpărare de părţi sociale, aspect pe care instanţa de apel nu l-a avut în vedere în mod greşit.
Subliniază în acest context faptul că SC S. SRL era atractivă exclusiv din perspectiva existenţei procesului - verbal de negociere din 27 mai 2008 şi a încheierii contractului de vânzare - cumpărare din 11 mai 2009 privind imobilul, în considerarea acestor aspecte recurenta încheind contractul de vânzare - cumpărare de părţi sociale, devenind asociat unic al Societăţii.
Consideră recurenta-reclamantă, în cauză, contrar susţinerilor instanţei de apel, poate fi reţinută vinovăţia Municipiului Constanţa invocând următoarele aspecte:
Pentru a putea să se nască dreptul creditorului de a pretinde despăgubiri de la debitor este necesar să mai fie îndeplinită o condiţie, şi anume neexecutarea lato sensu a obligaţiilor ce îi reveneau să-i fie imputabilă.
În cazul de faţă, vinovăţia Municipiului Constanţa în săvârşirea faptelor ilicite mai sus menţionate este evidentă, în condiţiile în care avea cunoştinţă în mod cert de existenţa Notificării, prin care se solicita restituirea parţială a Imobilului încă din data de 11 februarie 2002, precum şi a Dosarului nr. 11220/118/2008 al Tribunalului Constanţa, secţia civilă, cel puţin din data de 16 decembrie 2008.
Municipiului Constanţa îi revenea obligaţia de a o înştiinţa nu numai despre existenţa Notificării din 11 februarie 2002, formulate de M.V. şi a Notificării formulate de A.E., ambele în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, dar şi despre Dosarul nr. 11220/118/2008 al Tribunalului Constanţa, secţia civilă, şi Dosarul nr. 1535/118/2006.
Municipiul Constanţa (a) a garantat, cu ocazia încheierii procesului - verbal de negociere din 27 mai 2008, că situaţia juridică a Imobilului „era favorabil? vânzării", ceea ce presupune inexistenţa vreunei notificării în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, prin care se solicită restituirea în natură a imobilului şi a vreunui litigiu pe rolul instanţelor de judecată, (b) a declarat pe parcursul negocierilor clauzelor contractului de vânzare - cumpărare din 11 mai 2009, că imobilul nu făcea obiectul vreunei notificări formulate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 sau al vreunui litigiu şi (c) a garantat, în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr. 801 /11 mai 2009, că „Vânzătorul îl garantează pe cumpărător că terenul ce face obiectul prezentului contract nu este grevat de sarcini sau servituti, nu a fost notificat potrivit Legii nr. 10/2001, până la data întocmirii prezentului şi nu sunt date referitoare la existenţa vreunui litigiu".
Prin urmare, se arată, în cauză, sunt îndeplinite, contrar susţinerilor instanţei de judecată, condiţiile pentru a se putea atrage răspunderea civilă delictuală a Municipiului Constanţa, sens în care Decizia civilă nr. 107/C din 11 decembrie 2013 este nelegală, fiind pronunţată cu „încălcarea sau aplicarea greşita a legii".
Intimatul-pârât Municipiul Constanţa prin primar a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, examinând cererea de recurs din perspectiva excepţiei nulităţii invocată de intimatul-pârât Municipiul Constanţa prin primar, reţine lipsa motivelor de nelegalitate în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302 lit. c) C. proc. civ.
Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă şi limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportându-se în argumentaţie la hotărârea instanţei de control judiciar, din perspectiva situaţiei de fapt reţinută şi a probatoriului administrat. Chiar dacă în dezvoltarea criticilor recurenta-reclamantă face referire la art. 998, 999 C. civ., trimiterea este pur formală, neregăsindu-se în argumente care să susţină eventuale motive de nelegalitate a deciziei recurate şi care să poată fi circumscrise art. 304 C. proc. civ.
Aşadar, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurentă, reiterarea unor situaţii de fapt, repunerea în discuţie a probatoriilor administrate, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate, fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs, din cuprinsul argumentaţiei neputându-se desprinde elemente relevante care să permită verificarea legalităţii deciziei recurate.
Practic, prin criticile invocate recuronta-reclamantă îşi exprimă nemulţumirea cu privire la soluţiile pronunţate de instanţe, dar aduce în susţinere argumente ce îşi propun să repună în clarificarea situaţiei de fapt proprie speţei precum şi reinterpretarea probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie şi nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ.
În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ. şi va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ., va obliga recurenta să plătească intimatului-pârât Municipiul Constanţa prin primar suma de 350 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea cererii privind recursul declarat de recurenta-reclamantă B. (fostă B.) D. împotriva Deciziei nr. 107/C din 11 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Obligă recurenta să plătească intimatului-pârât Municipiul Constanţa prin primar suma de 350 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 11 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3506/2014. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 3509/2014. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
