ICCJ. Decizia nr. 3611/2014. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3611/2014
Dosar nr. 7864/110/2010
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 113 din 24 ianuarie 2014 pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 7864/110/2010, s-a respins acţiunea precizată privind pe reclamantul I.D.I. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice având ca obiect „Despăgubiri Legea nr. 221/2009" ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că obiectul prezentei acţiuni, astfel cum a fost precizată în final de reclamant, îl constituie obligarea pârâtului la plata sumei de 27.000 RON, pretins impozit achitat ilegal de familia reclamantului.
S-a mai reţinut că prin sentinţa nr. 813/1958 a Tribunalului Tg. Neamţ - Bacău, ca urmare a casării sentinţei nr. 3121 din 25 noiembrie 1956 a aceleiaşi instanţe, s-a admis acţiunea formulată de Secţiunea Financiară a Sfatului Popular al Raionului Tg. Neamţ şi s-a încuviinţat scoaterea la vânzarea în condiţiile Decretului nr. 234/1951 a suprafeţei de 17.000 mp teren arabil situat în vatra satului corn. B., raionul Tg. Neamţ, aparţinând tatălui reclamantului iar suma de 27.989 RON la care face referire reclamantul, este impozitul pretins1 neplătit de tatăl acestuia şi pentru care s-a dispus confiscarea abuzivă a terenului de mai sus.
În speţă, prima instanţă a reţinut că scoaterea la vânzare a terenului aparţinând tatălui reclamantului, în baza Decretului nr. 234/1951, nu constituie o măsură administrativă cu caracter politic de drept, conform art. 3 din Legea nr. 221/2009 şi nici nu a fost constatată pe cale judecătorească în acest sens, conform art. 4 alin. (2) din acelaşi act normativ.
În continuare, tribunalul a reţinut că prin precizările la acţiune reclamantul a recunoscut că dreptul de proprietate asupra terenului de 1,7 ha i-a fost reconstituit în baza Legii nr. 29/1990, prin urmare, dispoziţiile art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009 nu pot fi incidente în speţă, reclamantul neputând obţine o dublă reconstituire a dreptului său prin restituirea terenului cât şi a contravalorii sale, respectiv a sumei pentru care a fost scos la vânzare.
În al treilea rând, pentru ipoteza în care reclamantul susţine că s-a achitat această sumă de 27.989 RON altfel decât prin vânzarea terenului, Tribunalul a reţinut că, în temeiul acestei legi speciale, pot fi acordate numai despăgubiri constând în echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, impozitele nelegal impuse neîncadrându-se la această categorie.
Soluţia primei instanţe a fost menţinură de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, care prin decizia nr. 518/2014 din 12 mai 2014, a respins ca nefondat recursul reclamantului.
Împotriva deciziei sus-menţionate, prin cererea înregistrată la data de 26 mai 2014, a declarat recurs reclamantul I.D.l.
În temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte, deliberând cu prioritate asupra excepţiei inadmisibilitătii căii extraordinare de atac, în conformitate cu art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, în considerarea următoarelor:
Reclamantul a exercitat calea extraordinară de atac a recursului împotriva unei decizii pronunţate într-un litigiu aflat în faza procesuală a recursului.
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este cel al legalităţii căilor de atac şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunţat este consacrat şi la nivel constituţional, fiind înscris în art. 129 din Constituţie, care prevede dreptul părţilor şi al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condiţiile legii.
Astfel, împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.
În speţa dedusă judecăţii, reclamantul I.D.l. a atacat cu recurs o hotărâre irevocabilă, pronunţată în calea extraordinară de atac a recursului.
Se constată astfel, că decizia recurată este o hotărâre pronunţată în calea de atac a recursului, fiind deci irevocabilă, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată, la rândul său, cu recurs.
Această concluzie decurge şi din observarea dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care enumera categoriile de hotărâri ce pot fi atacate cu recurs şi în cuprinsul cărora nu sunt incluse şi deciziile date în recurs, precum şi din prncipiul unicităţii căii de atac.
În concluzie, faţă de; considerentele expuse, având în vedere că inadmisibilităţile se situează în categoria excepţiilor peremptorii, în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 137 alin. (1) din acelaşi cod, raportate la art. 299 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii căii extraordinare de atac exercitată de reclamant, cu consecinţa respingerii ca inadmisibil a recursului ce face obiectul prezentei cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul I.D.I. împotriva deciziei nr. 518/2014 din 12 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3609/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3617/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
