ICCJ. Decizia nr. 400/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 400/2014
Dosar nr. 3635/117/2008
Şedinţa publică din 6 februarie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Cluj, reclamanta SC E.H. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta C.N.A.D.N.R. SA, pentru Statul Român, solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 1.416.160 euro, cu titlu de despăgubire pentru imobilul expropriat, situat în com. G., parcela în suprafaţă de 11.452 m.p., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că imobilul a fost proprietatea ei tabulară, fiind achiziţionat cu intenţia construirii unui showroom auto cu atelier de reparaţii. Ulterior, după demararea procedurilor pentru realizarea acestui proiect, imobilul a fost expropriat, iniţial, stabilindu-se o despăgubire de 120.246 euro, iar, în urma negocierilor purtate între părţi, aceasta a fost majorată, despăgubirea oferită în final prin Hotărârea nr. 74 din 9 mai 2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 fiind de 144.295,20 euro, ce a fost refuzată de reclamantă, cu motivarea că nu acoperă valoarea reală a imobilului, aceasta fiind precizată în urma întocmirii raportului de expertiză tehnică judiciară de evaluare la 2.082.400 euro sau echivalentul în RON la data plăţii.
Prin sentinţa civilă nr. 694 din 3 noiembrie 2009, Tribunalul Cluj a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 459.684 euro sau echivalentul în RON la data plăţii şi la cheltuieli de judecată în sumă de 17.152,47 RON, reţinând următoarele;
Imobilul obiect al litigiului a fost proprietatea tabulară a reclamantei, fiind expropriat prin Hotărârea nr. 74 din 9 mai 2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în vederea construirii Autostrăzii Braşov –Cluj - Borş, despăgubirea oferită fiind de 120.246 euro.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză, rezultă că terenul este situat în intravilan, la intrarea în com. G., într-o zonă cu activităţi de servicii şi industrie, în apropierea E60, cu acces de pe un drum secundar cu ieşite la E60, cu un front de 175 m şi o lăţime de 208 m.
Instanţa nu a ţinut seama de valoarea raportată la investiţia pe care reclamanta avea de gând să o efectueze pe teren, de 182 euro/m.p., cu motivarea că exproprierea este un fapt al puterii de stat şi nu o răspundere civilă delictuală, astfel că beneficiul nerealizat nu constituie un prejudiciu.
Curtea Apel Cluj, secţia I civilă, prin decizia nr. 9/A din 31 ianuarie 2013, a admis în parte apelul declarat de reclamanta SC E.H. SRL şi cel declarat de C.N.A.D.N.R. SA, pentru pârâtul Statul Român, împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a schimbat-o parţial, în sensul că a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei despăgubiri în sumă de 170.402,4 euro sau echivalentul în RON la data plăţii pentru suprafaţa expropriată de 13.524 m.p., şi a compensat cheltuielile de judecată ale părţilor în toate instanţele, reţinând, în esenţă, următoarele;
Reclamanta a dobândit personalitate juridică în anul 1997, aşa cum rezultă din certificatul constatator, având ca obiect principal de activitate întreţinerea şi repararea autovehiculelor, precum şi comerţ, servicii şi producţie, între aceste figurând inclusiv cumpărarea şi vânzarea unor bunuri imobiliare proprii, închirierea sau subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.
Ea a devenit proprietara imobilului teren în suprafaţă totală de 30.800 m.p., arător L.D., parcelele identificate în raportul de expertiză topografică întocmit în apel de ing. exp. E.D., în temeiul unor promisiuni de vânzare cumpărare executate silit prin pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti, înscriindu-şi dreptul în C.F., aşa cum rezultă din copiile acestor cărţi depuse la dosarul Tribunalului.
O porţiune din acest teren a fost expropriată ulterior prin Hotărârea nr. 74 din 9 mai 2008 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004, cu stabilirea unor despăgubiri de 144.295,20 euro, plătibilă în RON la cursul euro/leu al Băncii Naţionale Române din ziua anterioară emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirii, adică 12,6 euro/m.p.
Pârâta a contestat suprafaţa terenului expropriat prin notele de şedinţă depuse la termenul de judecată din 10 iunie 2010, invocând, raportat la acest considerent, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
Curtea, pentru a se putea pronunţa asupra acestei excepţii, a dispus suplimentarea probaţiunii în apel, în temeiul art. 138 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prin efectuarea unui raport de expertiză topografică.
Din raportul de expertiză întocmit de ing. exp. E.D., rezultă că totalul suprafeţei expropriate este de 13.542 m.p., şi nu de doar 11.452 m.p., pentru cât au fost acordate despăgubiri prin hotărârea de expropriere.
Pârâta a formulat obiecţiuni la acest raport, susţinând că, în realitate, din parcela obiect al litigiului, a fost expropriată o porţiune mai mică decât cea trecută în hotărârea de expropriere, respectiv, numai 10.355 m.p., şi că expertul a inclus în suprafaţa măsurată două parcele, respectiv nr. 527 şi nr. 529, ce fac obiectul unor alte hotărâri de expropriere, depunând în probaţiune Hotărârea nr. 48 din 29 ianuarie 2008, care se referă la parcela din care a fost expropriată o suprafaţă de 1.585 m.p., în loc de 1.662 m.p., cât rezultă din raportul de expertiză şi în care este trecută o altă persoană ca fiind expropriată (M.M.), şi nu reclamanta, deşi este vorba despre terenul proprietatea acesteia, precum şi Hotărârea nr. 35 din 18 aprilie 2008, care se referă la o suprafaţă de 1.654 m.p., în loc de 1729 m.p., cât reiese din raportul de expertiză topografică, fiind trecută o altă persoană ca având calitatea de expropriat.
În realitate, expertul explică diferenţele de suprafaţă raportat la parcela de 30.800 m.p., afectată de expropriere prin hotărârea obiect al prezentului dosar, arătând că suprafeţele în litigiu sunt dintre cele înscrise în cărţile funciare, aşa cum rezultă din anexă, referitoare la forma terenului anterior exproprierii, greşeala vizând coordonatele stereo fiind corectată ulterior, fără ca aceasta să afecteze forma parcelei anterior exproprierii şi suprafaţa expropriată în realitate.
Pârâta a susţinut în apel, fără a solicita anularea parţială a hotărârii privind suprafaţa de teren care, în opinia sa a fost expropriată în plus, că, în realitate, cuantumul despăgubirii poate fi redus raportat la suprafaţa mai mică rezultată din raportul de expertiză. În schimb, atunci când reclamanta a solicitat recalcularea despăgubirilor raportat la suprafaţa mai mare decât cea trecută în hotărârea de expropriere, despre care susţine că a fost expropriată faptic, pârâta a afirmat că aceasta ar fi o cerere nouă, inadmisibilă în apel, conform art. 294 C. proc. civ.
Curtea a apreciat că obiectul litigiului îl constituie stabilirea despăgubirilor pentru terenul expropriat, suprafaţa acestuia, necontestată în faţa primei instanţe, fiind dovedită abia în apel, fără ca aceasta să însemne schimbarea obiectului, ci doar determinarea întinderii acestuia, instanţa fiind investită pentru a determina ce s-a expropriat şi, raportat la aceasta, cuantumul despăgubirii cuvenite reclamantei.
Reclamanta a obţinut un certificat de urbanism, în data de 24 iulie 2006, privind construirea unui showroom auto pe terenul proprietatea sa, situat în intravilanul localităţii G., în cuprinsul căruia s-a menţionat că terenul obiect al acestuia este afectat de traseul autostrăzii Braşov-Oradea. Acesta este singurul document anterior exproprierii în ceea ce priveşte demersurile reclamantei privind construirea unui showroom auto, toate celelalte fiind ulterioare.
Autorizaţia de construire a fost emisă la data de 28 iulie 2008, la aproape 3 luni de la data exproprierii, însă, din cuprinsul ei rezultă că se referă la un alt teren, iar contractul de prestări de servicii proiectare a fost încheiat la 1. Iulie 2008, la aproape 2 luni de la data hotărârii de expropriere.
Toate acestea după ce reclamanta a solicitat informaţii privind traseul exact al autostrăzii, obţinând şi sentinţa civilă nr. 2.093 din 26 octombrie 2007 a Tribunalului Cluj, secţia mixtă, de conflicte de muncă şi contencios administrativ şi fiscal, copia planului de situaţie afişat la Primăria G. cu privire la traseul şi zona afectată de autostradă fiindu-i comunicată anterior, procesul verbal de afişare fiind întocmit abia în data de 18 aprilie 2008, după pronunţarea hotărârii judecătoreşti, însă anterior hotărârii de expropriere.
Reclamanta a cumpărat un alt teren în aceeaşi localitate, la circa 3 km de cel expropriat, cu acces din şoseaua E60, dar printr-un drum de şantier neamenajat, pe care a construit un showroom, conform recunoaşterii reprezentantului acesteia consemnată în încheierea şedinţei publice din 17 februarie 2011 şi primului raport de expertiză dispus în apel. Expertul desemnat la cererea reclamantei a arătat că gradul de folosinţă a acestui showroom este diminuat prin schimbarea amplasamentului faţă de cel iniţial, care ar fi fost chiar cu front la DN1.
A doua expertiză întocmită în apel a concluzionat că toate terenurile din zonă au fost achiziţionate pentru construirea unor spaţii comerciale, showroom-uri, depozite etc. şi că cele două amplasamente sunt echivalente, neexistând vreun prejudiciu din mutarea investiţiei pe un alt amplasament.
În ceea ce priveşte evaluarea terenului, s-a reţinut că în faţa primei instanţe a fost efectuată o expertiză de evaluare de o comisie de experţi, ce a fost constatată nulă pentru că pârâtul nu a fost citat la sediul procesual ales prin încheierea şedinţei publice din 10 februarie 2009, instanţa întemeindu-şi hotărârea pe concluziile raportului de expertiză refăcut, depus la data de 2 aprilie 2009, din cuprinsul căruia rezultă că experţii au avut în vedere doar oferte de vânzare, nu şi contracte cuprinzând preţuri cu care s-au vândut efectiv imobile comparabile.
În apel, instanţa a dispus efectuarea unei noi expertize prin încheierea şedinţei publice din 17 februarie 2010, iar concluziile acesteia au fost înlăturate, considerându-se necesară întocmirea unui nou raport de expertiză, întrucât experţii în loc să întocmească o singură expertiză au întocmit două expertize distincte.
Acesta a fost motivul pentru care instanţa de apel a dispus efectuarea celei de-a doua expertize în apel, numind o nouă comisie de experţi, căreia i-a cerut să ţină seama de contractele depuse de pârâtă şi de reclamantă, la dosar.
Expertiza a fost depusă la data de 6 iunie 2012, iar în cuprinsul acesteia s-a arătat că terenul este intravilan, agricol, însă toate terenurile din zonă au fost cumpărate pentru ca pe acestea să fie construite spaţii comerciale (depozite, showroom-uri, etc.,), nepunându-se problema evaluării în varianta de teren folosit pentru agricultură.
Raportat la data hotărârii de expropriere, au fost folosite două contracte de vânzare cumpărare şi o ofertă din ziarul P., ajungându-se la concluzia că valoarea unui m.p. era de 52 euro/m.p.
Experţii nu au ţinut seama de contractele depuse de pârâtă la dosar, folosind contracte din baza lor de date, aşa cum rezultă din declaraţia expertului T.M., însuşită de expertul B.V., iar expertul G.A. nu a putut fi prezent la termenul de judecată pentru care a fost dispusă audierea experţilor din ultima comisie, declaraţia fiind consemnată la dosar. În ambele contracte, cumpărătoare este reclamanta, aceasta achiziţionând terenuri în perioada când s-a realizat exproprierea, fiind vorba despre contracte din aprilie şi mai 2008, când aceasta cunoştea deja amplasamentul autostrăzii, astfel că acestea pot fi înscrisuri pro causa, pentru a putea fi folosite în litigii ulterioare, de natura celui prezent.
În ceea ce priveşte evaluarea la data întocmirii ultimului raport de expertiză, s-a reţinut că aceasta utilizează 3 oferte de vânzare şi doar un contract de vânzare cumpărare, referitor la un teren cu preţul de 10 euro/m.p., care, în urma aplicării coeficientului de corecţie total de 47%, are un preţ apropiat de despăgubirea oferită de expropriator.
Experţii au răspuns la obiecţiunile pârâtei în sensul că terenurile avute în vedere ca şi comparabile sunt situate foarte aproape de cele expropriate şi că valoarea de piaţă a unui teren nu este influenţată de faptul că se folosesc contracte sau doar oferte, iar corecţiile nu sunt arbitrare.
În cel de-al doilea răspuns la obiecţiuni, raportat la harta privind terenurile învecinate celui expropriat, depusă de pârâtă la dosar, vol. III, experţii au răspuns că au folosit standardele internaţionale de evaluare, arătând, însă, că, pe teritoriul României, sunt o multitudine de factori ce influenţează evaluarea. Terenul în litigiu are o valoarea superioară oricăror altor terenuri din zonă, prin geometria sa favorabilă, amplasarea la şosea, frontul la şosea şi, mai ales, mărimea suprafeţei, iar caracteristicile parcelelor folosite ca şi comparabile sunt net inferioare, corecţiile brute procentuale folosite fiind cele mai mici.
Audiindu-l pe expertul T.M., instanţa de apel a încercat să lămurească modalitatea în care au fost aplicaţi coeficienţii de corecţie, însă, din declaraţia acestuia, rezultă un criteriu arbitrar raportat la evoluţia preţurilor verificată de expert prin metode proprii.
Astfel, expertul a arătat că terenul în litigiu este unul dintre cele mai valoroase din zonă, din considerentele arătate în răspunsul la obiecţiuni reiterate parţial, şi, în plus, a arătat că reclamanta a cumpărat tot terenul din nodul G., unde camioanele urmează să iasă la autostradă, preţurile terenurilor din zonă majorându-se substanţial urmare exproprierii, or expropriatorul nu poate fi obligat să plătească un preţ al terenurilor majorat tocmai datorită investiţiei sale.
Reclamanta a depus la dosar o serie de contracte de vânzare cumpărare, pentru a fi avute în vedere ca şi comparabile de către experţi. Cele depuse la dosar primei instanţe sunt toate încheiate chiar de reclamantă în perioada martie—mai 2008, când cunoştea deja traseul autostrăzii, unele chiar după expropriere, fiind încheiate pro causa, acesta fiind motivul pentru care instanţa de apel a înlăturat şi concluziile raportului de evaluare care au avut în vedere aceste contracte.
S-a mai reţinut, că se poate observa din contractele referitoare la terenuri din intravilanul comunei încheiate în perioade de timp apropiate efectuării ultimului raport de expertiză, (38,92 RON/m.p., contract încheiat la 30 septembrie 2011 şi 84,61 RON/m.p., contract încheiat la 11 ianuarie 2012), comparativ cu valoarea din singurul contract utilizat de experţi la data întocmirii acestuia, că despăgubirea oferită de expropriator este situată la media acestora.
Concluzionând, curtea a apreciat că valoarea oferită de expropriator cu titlu de despăgubire este similară cu valoarea altor terenuri din zonă, nedovedindu-se un prejudiciu mai mare sub aspectul modului de stabilire a valorii unui mp de teren, iar faptul că reclamanta nu a putut edifica un showroom pe terenul expropriat nu-i cauzează un prejudiciu suplimentar, întrucât a construit altul în apropiere, pe un teren pe care-l avea în proprietate.
În ceea ce priveşte suprafaţa terenului expropriat, curtea a apreciat că aceasta este mai mare decât cea trecută în hotărârea de expropriere, respectiv de 13.524 m.p., conform celor reţinute mai sus.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC E.H. SRL şi pârâta C.N.A.D.N.R. SA.
Prin criticile formulate, reclamanta a susţinut că soluţia instanţei de apel este rezultatul încălcării art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece aceasta a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a art. sus-menționat, raportat la modul în care a considerat că se stabilesc despăgubirile în caz de expropriere pentru utilitate publică. Instanţa de apel a interpretat greşit aceste dispoziţii legale, potrivit cărora despăgubirile se acordă în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului expropriat, valoare ce se stabileşte în urma efectuării unui raport de expertiză.
Art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevede ca despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciului cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şl dovezile prezentate de aceştia.
De asemenea, jurisprudenţa C.E.D.O. a statuat, în virtutea art. 1 din Primul Protocol adiţional la C.E.D.O., că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şl imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Din dispoziţiile legale menţionate, rezultă că nici o expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri, care trebuie să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea adevărată a bunului expropriat.
În aceste condiţii, rezultă că, ori de câte ori se impune stabilirea cuantumul despăgubirii cuvenite pentru un bun expropriat, instanţa de judecată procedează la constituirea unei comisii de experţi, potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994, care, în funcţie de criteriile de evaluare impuse de lege şi de metodele de evaluare ştiinţifice impuse de profesie, are a răspunde la punctele stabilite de instanţă,
În cauza, instanţa de apel a încălcat criteriile legale care prevăd modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece nu a luat în considerare valoarea de circulaţie a imobilului expropriat.
Astfel, s-a arătat că, reinterpretând dispoziţiile art. menţionat, instanţa nu a luat în considerare valoarea stabilită prin raportul de expertiză, înlăturând în mod nelegal valorile stabilite de experţi, cu respectarea art. 26 din lege, pe baza ofertelor de vânzare consultate de aceştia, făcându-se trimitere la actele avute în vedere de experţi la întocmirea rapoartelor de expertiză în fond şi apel.
În acest sens, după ce a expus istoricul cauzei, reclamanta a arătat că, pentru stabilirea valorii terenului expropriat la data exproprierii – mai 2008, la data efectuării raportului de expertiză la instanţa de fond - aprilie 2009, la data efectuării primului raport de expertiză în apel, în aprilie 2011 şi la data ultimului raport de expertiză, experţii au avut în vedere: (a) două contracte de vânzare-cumpărare şi o ofertă din ziarul „Piaţa" pentru mai 2008; (b) trei contracte de vânzare-cumpărare - pentru aprilie 2009; (c) trei oferte de vânzare - pentru aprilie 2011 şi (d) trei oferte şi un contract pentru mai 2012, data întocmirii ultimului raport de expertiză.
În vederea efectuării expertizei, comisia de experţi este ţinută să respecte Standardele Internaţionale de Evaluare (IVS), folosind metodologia de evaluare prin compararea cu preţurile unor proprietăţi similare cu proprietatea ce se evaluează şi în corelare cu diferenţele dintre proprietăţile comparate. Conform prevederilor I.V.S., este dincolo de orice dubiu faptul că această metodologie poate fi acceptată ca unica metodă de evaluare în cazul în care calitatea şi cantitatea informaţiilor folosite sunt relevante şi suficiente, iar, în speţă, în respectarea aceloraşi standarde, s-au luat în considerare prețul-ofertă pentru terenuri similare situate în zone apropiate de terenul în litigiu în baza informaţiilor obţinute atât de la agenţii imobiliare şi din mica publicitate, cât şi din discuţii cu proprietarii terenurilor oferite spre vânzare.
Din verificările experţilor şi din informaţiile avute la baza efectuării rapoartelor de expertiză, a rezultat că valoarea de piaţă a terenului expropriat, situat în com. G., la fiecare moment stabilit de către instanţă este: 52 euro/m.p. (mai 2008); 48 euro/m.p. (aprilie 2009); 37 euro/m.p. (aprilie 2011) şi 35 euro/m.p. (mai 2012), valori ce sunt net superioare celei de 12,6 euro/m.p. acordată de către expropriator prin hotărârea de expropriere.
Cu toate acestea, la pronunţarea soluţiei, instanţa de apel a considerat că valoarea de piaţă prevăzută de art. 26 din Legea nr. 33/1994 poate fi stabilită doar comparativ cu preţuri din contracte de vânzare-cumpărare, înlăturând expertiza bazată pe oferte de vânzare şi a reţinut că valoarea de piaţă a terenului expropriat reiese din singurul contract de vânzare-cumpărare folosit ca şi comparabilă la stabilirea valorii şi doar pentru momentul mai 2012.
S-a concluzionat, că, în mod greşit, instanţa a înlăturat în totalitate raportul de expertiză fundamentat pe oferte din mica publicitate, deoarece, conform dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, la stabilirea preţului de piaţă, legiuitorul nu impune a se avea în vedere exclusiv preţurile din tranzacţiile efectiv încheiate cu privire la alte terenuri din zonă; că, în speţă, prin raportul de expertiză întocmit, experţii, în fundamentarea concluziilor, au avut în vedere şi preţurile unor proprietăţi ofertate spre vânzare, ale căror caracteristici au fost evidenţiate în cuprinsul expertizei, cu menţiunea că preţului din ofertă i s-au aplicat corecţiile prestabilite prin Standardele Internaţionale de Evaluare, şi că, din interpretarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, rezultă că stabilirea cuantumului despăgubirilor se poate realiza şi prin recurgerea la „alte mijloace de probă concludente, din categoria cărora pot face parte şi ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare ori preţurile din anunţurile de mica publicitate din zonele locale în măsura în care nu au fost perfectate tranzacţii relevante”.
În speţă, în absenţa unor comparabile adecvate, neexistând tranzacţii cu privire la terenuri similare în zonă, comisia de experţi s-a raportat şi la ofertele agenţiilor imobiliare şi la preţurile din anunţurile din mica publicitate locală (ziarul P.).
Or, instanţa de apel, înlăturând expertiza efectuată potrivit dispoziţiilor legale, a făcut o aplicare greşită a art. 26 din Legea nr. 33/1994, ceea ce a condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale. Practic, instanţa s-a subrogat în atribuţiile experţilor, stabilind că evaluarea nu poate să ţină cont şi de alte criterii în afara contractelor de vânzare-cumpărare, şi a înlăturat concluziile expertizei bazate pe oferte, context în care a încălcat prevederile art. 26 din lege.
În acest sens, s-a mai arătat că prin decizia curţii de apel s-a amendat în mod nejustificat ultimul raport de expertiză întocmit prin neluarea în considerare a concluziilor întemeiate pe contractele efective şl reale, contracte pe care instanţa le-a înlăturat pe motiv că ar fi încheiate pro causa.
Având în vedere faptul că instanţa în mod nejustificat a înlăturat contractele încheiate în cursul anului 2008, precum şl faptul că ultima expertiza întocmită a avut în vedere un singur contract de vânzare-cumpărare, s-a arătat că se poate susţine cu temei că nu s-a lămurit întru- totul starea de fapt.
De asemenea, s-a mai arătat că, prin cererea de apel, reclamanta a solicitat ca în cuantumul despăgubirilor să fie inclus şi beneficiul nerealizat, în ceea ce priveşte intenţia acesteia de a construi un showroom auto pe terenul ce a făcut obiectul hotărârii de expropriere, probând faptul că pierderea (dauna la care se referă art. 26 din Legea nr. 33/1994) constă în nerealizarea unul proiect imobiliar necesar realizării obiectului său de activitate într-o zonă care asigura un important vad comercial, iar, cu toate acestea, ultimul raport de expertiză întocmit în faţa instanţei de apel a concluzionat faptul că toate terenurile din zona au fost achiziţionate pentru construirea unor spaţii comerciale, showroom-uri, depozite etc. şi că cele doua amplasamente (terenul expropriat şi terenul pe care reclamanta a fost nevoită să-şi transfere proiectul imobiliar) sunt echivalente, neexistând vreun prejudiciu din mutarea investiţiei pe un alt amplasament.
Însă, contrar acestor concluzii, în raportul de expertiză efectuat în faţa instanţei de fond, comisia de experţi a stabilit faptul că, în considerarea obiectivului care a vizat valoarea de investiţie a terenului în baza scopului declarat de reclamantă, respectiv, edificarea unui proiect imobiliar, valoare despăgubirii este de 2.082.400 euro.
Prin recursul său, pârâta C.N.A.D.N.R. SA, indicând art. 304 pct. 6 C. proc. civ., a arătat că instanţa de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, deoarece prin cererea de chemare în judecată şi prin cererea de apel intimata reclamantă a solicitat instanţei de judecată să dispună majorarea cuantumului despăgubirii pentru imobilul identificat cadastral, care a fost expropriat în temeiul Hotărârii nr. 74/2008, şi, cu toate acestea, instanţa de apel a dispus şi cu privire la despăgubirea aferentă imobilelor identificate cadastral, care au fost expropriate în condiţiile legii şi care fac obiectul unor hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirilor distincte, fiind contestate de către intimata-reclamantă în mod separat, în cadrul a nu mai puţin de 4 litigii.
Indicând art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pârâta a arătat că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii, în sensul că, deşi în ”soluţie” instanţa de apel a respins cererea intimatei - reclamante de majorare a cuantumului despăgubirii, prin dispozitiv, aceasta a dispus ca plata despăgubirii să se facă la cursul euro/leu din data plăţii, fapt care echivalează tocmai cu majorarea cuantumului despăgubirii cuvenite intimatei-reclamante prin prisma diferenţei înregistrate între cursul valutar de la momentul consemnării despăgubirii (momentul exproprierii, respectiv, anul 2008) şi acela de la momentul unei plăţi viitoare ordonate de către instanţă, cu atât mai mult cu cât expropriatorul a consemnat despăgubirea la C.E.C. pe numele intimatei-reclamante în monedă naţională, în condiţiile art. 5 alin. (7) din Legea nr. 198/2004, art. 7 alin. (12) şi art. 9 alin. (10) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, la cursul valutar valabil la momentul consemnării.
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat că instanţa de apel a pronunţat decizia cu încălcarea dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ., art. 166 C. proc. civ., coroborat cu art. 1201 C. civ., care reglementează principiul autorităţii de lucru judecat, art. 129 C. proc. civ., şi art. 9 din Legea nr. 198/2004.
Astfel, în apel, intimata a sesizat pentru prima dată expropriatorului faptul că nu este îndreptăţită la despăgubiri pentru întreaga suprafaţă de teren expropriată prin Hotărârea nr. 74/2008.
Ca urmare a susţinerilor reclamantei, pârâta a solicitat, iar instanţa de apel a încuviinţat, administrarea probei cu expertiză judiciară topografică care a avut ca unic obiectiv identificarea suprafeţei de teren care a aparţinut SC E.H. SRL din suprafaţa totală expropriată de 11.452 m.p., cu indicarea amplasamentului acesteia şi a vecinătăţilor coordonatei cadastrale, iar expertul judiciar topograf a răspuns obiectivului sus menţionat comunicând părţilor faptul că din terenul identificat cu în suprafaţă totală de 11.452 m.p., care a fost expropriat în baza Hotărârii nr. 74/2008, doar suprafaţa de 10.355 m.p., a aparţinut SC E.H. SRL.
Pe cale de consecinţă, instanţa de apel ar fi trebuit să aprecieze că obiectul dedus judecăţii constă din verificarea justeţei cuantumului despăgubirii cu privire la terenul expropriat în suprafaţă de 10.355 m.p.
S-a mai arătat, că instanţa de apel a interpretat în mod eronat concluziile expertizei topografice, întrucât nu a observat că expertul topograf a confirmat afirmaţiile intimatei din cuprinsul adreselor prin care învedera faptul că din terenul în suprafaţă totală de 30.800 m.p., din care s-a expropriat suprafaţa de 11.452 m.p., doar 25.200 m.p., erau în proprietatea acesteia şi că, prin urmare, din totalul de 11.452 m.p., expropriaţi, doar 10.355 m.p., au fost expropriaţi de la intimată, în acelaşi sens fiind şi răspunsul expertului topograf la obiecţiuni, înregistrat la data de 12 ianuarie 2012, potrivit căruia diferenţa de suprafaţă (3.169 m.p.) este dată de terenul cumpărat şi intabulat de reclamanta SC E.H. SRL, respectiv parcelele care au fost expropriate de la titularele dreptului de proprietate respective, deşi înstrăinaseră terenurile.
În concluzie, pârâta a arătat că a evidenţiat, prin actele procedurale care au succedat raportului topografic, faptul că obiectul prezentei cauze îl constituie exclusiv stabilirea despăgubirii pentru terenul expropriat de la intimată prin Hotărârea nr. 74/2008, deci stabilirea despăgubirii pentru partea din terenul identificat cadastral care i-a aparţinut intimatei reclamantei şi că, pentru celelalte două terenuri identificate cadastral, în măsura în care înţelege să conteste despăgubirea, SC E.H. SRL are la dispoziţie calea unor acţiuni distincte, separate, fiind formulate pentru aceste două imobile cereri distincte de chemare în judecată.
În raport de cele arătate, pârâta a solicitat să se constate că obiectul prezentei cauze îl constituie exclusiv stabilirea despăgubirii pentru terenul în suprafaţă de 10.355 m.p., care a fost expropriat în temeiul Hotărârii nr. 74/2008 de la SC E.H. SRL şi că instanţa de apel trebuia să se limiteze la obiectul cererii de chemare în judecată în temeiul principiului disponibilităţii şi a prevederilor art. 294 C. proc. civ.
De asemenea, s-a arătat că decizia instanţei de apel este nelegală, întrucât a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 şi ale art. 294C. proc. civ., având în vedere că obiectul dedus judecăţii era limitat la verificarea justeţei cuantumului despăgubirii aferente imobilului expropriat de la intimata reclamantă cu nr. cadastral, prin Hotărârea nr. 74/2008; că expertiza judiciară topografică a relevat faptul că intimatei-reclamante i s-a expropriat o suprafaţă de 10.355 m.p., din totalul de 11.452 m.p., identificat cadastral, astfel că instanţa de apel ar fi trebuit să constate că pentru suprafaţa de 10.355 m.p., expropriatorul a stabilit o despăgubire justă şi, pe cale de consecinţă, să respingă cererea de chemare în judecată; că, încălcând prevederilor art. 166 C. proc. civ., şi ale art. 1201 C. civ., care reglementează autoritatea de lucru judecat, instanţa de apel s-a pronunţat şi cu privire la cele două terenuri care au făcut obiectul unor judecăţi separate ale instanţelor naţionale, judecăţi care se bucură de autoritate de lucru judecat.
În concluzie, s-a arătat că, în mod eronat, a decis instanţa de apel că în speţă nu au fost înfrânte prevederile art. 294 C. proc. civ., reţinând că „obiectul litigiului îl constituie stabilirea despăgubirilor pentru terenul expropriat, suprafaţa acestuia, necontestată în faţa primei instanţe, fiind dovedită abia în apel, fără ca aceasta să însemne schimbarea obiectului, ci doar determinarea întinderii acestuia, instanţa fiind învestită în sensul de a determina ce s-a expropriat şi, raportat la aceasta, cuantumul despăgubirii cuvenite reclamantei"; că, în condiţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, obiectul dedus judecăţii se rezumă la verificarea justeţei cuantumului despăgubirii aferente imobilului expropriat, identificat cadastral, care a făcut obiectul hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 74/2008, şi că, greşit, în speţă, singurul aspect care a fost clarificat în etapa procesuală a apelului a constat din stabilirea suprafeţei efectiv expropriate de la intimata-reclamantă din terenul identificat cadastral, în temeiul Hotărârii nr. 74/2008.
În recurs, în dovedirea prejudiciului cauzat prin expropriere, în sensul că a achiziţionat alte terenuri pentru a realiza proiectul de investiţii, reclamanta a depus mai multe înscrisuri, respectiv contracte de vânzare-cumpărare şi acte de comasare.
Examinând decizia în limita criticilor formulate de reclamanta SC E.H. SRL, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de către instanţă, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., și de către pârâtă în temeiul art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ., instanţa constată următoarele;
Prin criticile formulate, reclamanta a susţinut că soluţia dată prin decizia recurată este rezultatul încălcării dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece, la stabilirea cuantumului despăgubirii cuvenite acesteia pentru bunul expropriat, instanţa de judecată nu a luat în considerare valoarea de circulaţie a imobilului expropriat stabilită pe baza ofertelor de vânzare consultate de experţi, legiuitorul neimpunând a se avea în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirii exclusiv preţurile de tranzacţionare; că, nelegal, instanţa de apel nu i-a acordat beneficiul nerealizat ce decurge din intenţia reclamantei de a construi un showroom auto pe terenul expropriat, pe care nu l-a mai putut realizat, şi că soluţia instanţei de apel este nelegal, deoarece la stabilirea cuantumului despăgubirii ce i s-ar fi cuvenit a avut în vedere ultimul raport de expertiză întocmit prin luarea în considerare a unui singur contract de vânzare cumpărare, ceea ce reprezintă nelămurirea întrutotul a stării de fapt, respectiv, nepronunţarea asupra fondului litigiului.
Aceste critici sunt nefondate, pentru cele ce succed;
Deşi nu a arătat explicit, reclamanta, susţinând că prin omologarea ultimului raport de expertiză întocmit în apel în baza unui singur contract de vânzare-cumpărare instanţa de apel nu a stabilit întrutotul situaţia de fapt, nepronunţându-se astfel asupra fondului litigiului, a invocat imposibilitatea efectuării controlului judiciar pe calea de atac a prezentului recurs, precum şi aceea a aplicării corectă a legii de către instanţa de control judiciar.
Această critică este nefondată, deoarece instanţa de apel s-a pronunțat asupra fondului litigiului, stabilind pe deplin situația de fapt în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor ce i se cuvin reclamantei pentru terenul expropriat, luând în considerare atât concluziile ultimului raport de expertiză întocmit în apel, cât şi prețurile ce rezultă din contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri intravilane situate în aceeaşi unitate administrativ - teritorială, încheiate în perioada de timp apropiată datei efectuării ultimului raport de expertiză, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar și aplicarea corectă a legii de către instanța de recurs.
Criticile formulate de reclamantă potrivit cărora soluţia dată prin decizia recurată este rezultatul încălcării dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece, la stabilirea cuantumului despăgubirii cuvenite reclamantei pentru terenul expropriat, instanţa de judecată nu a luat în considerare valoarea de circulaţie a imobilului expropriat stabilită pe baza ofertelor de vânzare de către experţi, având în vedere că legiuitorul nu a impus ca stabilirea cuantumului despăgubirii să se facă exclusiv în baza contractelor de vânzare-cumpărare şi că, la stabilirea cuantumului despăgubirii pentru terenul expropriat, instanța de apel nu a avut în vedere şi beneficiul nerealizat ce rezultă din imposibilitatea construirii unui showroom auto pe terenul în litigiu datorită exproprierii, se constată că sunt nefondate.
Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, „Expropriatul nemulțumit de cuantumul sumelor consemnate……se poate adresa instanței judecătorești competente……fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii”, şi potrivit alin. (2) din acelaşi text de lege „ acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”.
Prin urmare, Legea nr. 198/2004 este un act normativ cu caracter special prin care se reglementează regimul juridic al terenurilor expropriate pentru efectuarea lucrărilor de construcţii de drumuri, iar prin dispoziţiile acestui act normativ s-a prevăzut că acţiunea promovată de expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite” şi ”La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum şi instanța vor ţine seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritoriala, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceștia”.
Legiuitorul, folosind sintagma „preţul cu care se vând imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ - teritorială”, a avut în vedere preţul de tranzacţionare aşa cum rezultă din contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri cu caracteristicii similare, situate în aceeaşi unitate administrativ - teritoriale, încheiate la data realizării raportului de expertiză, şi nu preţurile ce rezultă din ofertele de vânzare din mica publicitate sau din contracte de vânzare cumpărare încheiate anterior întocmirii raportului de expertiză omologat de instanța de apel, aşa cum susţine recurenta reclamantă.
În speţă, concluziile raportului de expertiză omologat de instanţa de apel, în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirii cuvenite reclamantei, s-au întemeiat, într-adevăr, numai pe un contract de vânzare-cumpărare, însă, acestea au fost coroborate cu preţurile ce rezultă din contractele de vânzare-cumpărare încheiate în perioada apropiată întocmirii acestui raport de expertiză pentru terenuri cu caracteristici apropriate de cele ale terenului în litigiu, rezultând că despăgubirea oferită de expropriator pentru suprafaţa expropriată este situată la media prețurilor ce rezultă din aceste contracte, astfel că, legal, instanța de apel a reținut că valoarea oferită de expropriator cu titlul de despăgubire pentru terenul în litigiu este similară cu valoarea altor terenuri din zonă.
Critica formulată de reclamantă potrivit căreia nelegal instanţa de apel nu a avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirii şi beneficiul nerealizat ce rezultă din imposibilitatea construirii unui showroom auto pe terenul în litigiu datorită exproprierii, este, de asemenea, nefondată, întrucât, cu privire la starea de fapt, așa cum a fost stabilită de instanța de apel şi care nu poate fi reevaluată în recurs, față de structura art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., s-a reţinut că toate demersurile pentru edificarea acestei construcţii au fost făcute de către reclamantă pro causa, fie după ce aceasta a luat cunoștință de faptul că terenul va fi expropriat, fie după exproprierea terenului, pe de o parte, iar pe de altă parte, reclamanta a construit un showroom auto în apropriere, pe un alt teren pe care-l avea în proprietate, ceea ce nu i-a cauzat nici un prejudiciu, aşa cum corect a reţinut și instanţa de apel.
În ceea ce priveşte recursul declarat de C.N.A.D.N.R. SA împotriva aceleiaşi decizii, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6. 7 şi 9 C. proc. civ., instanţa constată următoarele;
Critica potrivit căreia instanţa de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, potrivit art. 304 pct. 6 C. proc. civ., deoarece prin cererea de chemare în judecată şi prin cererea de apel intimata reclamantă a solicitat instanţei de judecată să dispună majorarea cuantumului despăgubirii pentru imobilul identificat cadastral, care a fost expropriat prin Hotărârea nr. 74/2008, şi, cu toate acestea, instanţa de apel a dispus şi cu privire la despăgubirea aferentă imobilelor identificate cadastral, imobile ce au fost expropriate în condiţiile legii şi care fac obiectul unor hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirilor distincte, supuse controlului jurisdicţional separat, este fondată.
Astfel, deşi obiectul prezentului litigiu îl constituie contestaţia formulată de reclamantă împotriva Hotărârii nr. 74/2008 emisă de Comisa de Aplicare a Legii nr. 198/2004, prin care s-a solicitat majorarea cuantumului despăgubirii stabilit prin aceasta pentru terenul identificat cu nr. cadastral, instanţa de apel a recunoscut dreptul reclamantei la despăgubiri pentru încă două terenuri expropriate și identificate cu nr. cadastrale, pentru care s-au emis de către pârâtă alte două hotărâri, respectiv Hotărârea nr. 48 din 29 ianuarie 2008, care se referă la suprafaţa de 1.662 m.p., şi Hotărârea nr. 35 din 18 aprilie 2008, care se referă la suprafaţa de 1.729 m.p.
Prin urmare, instanţa de apel, găsind întemeiate apelurile formulate de părți, a schimbat soluția primei instanțe și, pronunțându-se asupra fondului pretențiilor reclamantei, a acordat prin decizia recurată despăgubiri pentru alte două terenuri ce fac obiectul altor două hotărâri de expropriere emise de pârâtă, care, la rândul lor, sunt supuse controlului jurisdicţional în alte cauze, despăgubiri care nu au fost cerute prin acţiune de către reclamantă, ceea ce reprezintă o depăşire a obiectului acţiunii, acordând, astfel, ceea ce nu a cerut.
Critica formulată de reclamantă potrivit căreia decizia recurată cuprinde motive contradictorii, potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că deşi instanţa de apel a respins cererea reclamantei de majorare a cuantumului despăgubirii, în schimb, prin dispozitiv, a dispus ca plata despăgubirii să se facă la cursul euro/leu din data plăţii, ceea ce ar echivala tocmai cu majorarea cuantumului despăgubiri cuvenite reclamantei, prin prisma diferenţei de curs valutar între momentul consemnării despăgubirii şi acela al unei plăţi viitoare, este nefondată.
Astfel, indicând art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reclamanta a susţinut că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, însă din dezvoltarea acestei critici rezultă că se invocă ipoteza potrivit căreia decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Or, decizia recurată este motivată în fapt şi în drept, întrucât instanța de apel a arătat care sunt considerentele de fapt şi de drept pentru care a stabilit despăgubiri pentru o suprafaţă mai mare decât cea expropriată prin Hotărârea nr. 74/2008, respectiv, pentru 13.524 m.p., şi, în consecinţă, a dispus că plata să se facă în euro sau echivalentul în RON de la data plăţii pentru această suprafaţă, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar pe acest aspect în calea de atac a recursului, iar împrejurarea că o parte din cuantumul despăgubirii fusese consemnată la dispoziţia reclamantei la momentul exproprierii, în anul 2008, ar fi putut constitui cel mult o chestiune de executare a hotărârii contestate şi nicidecum motiv de nelegalitate a deciziei recurate, din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 7C. proc. civ.
Critica formulată de pârâtă în sensul că decizia recurată este nelegală, potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, potrivit cărora obiectul judecăţii se rezumă la verificarea justeţei cuantumului despăgubirii aferente imobilului expropriat prin hotărârea contestată, a dispoziţiilor art. 294C. proc. civ., precum şi a principiului disponibilităţii, se constată că este întemeiată.
Astfel, folosind sintagma „în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii”, în situaţia acţiunilor formulate în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004, legiuitorul a dorit ca, în acest demers, controlul jurisdicţional să se facă doar în privinţa stabilirii cuantumului despăgubirilor acordate prin hotărâre contestată nu şi cu privire la ”determinarea” suprafeței expropriate, așa cum greșit a reținut instanța de apel.
De aceea, se constată că instanța de apel, cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 1968/2004, a apreciat că este investită să ”determine” și ceea ce s-a expropriat, respectiv, întinderea terenului expropriat prin hotărârea contestată.
Critica formulată de pârâtă potrivit căreia instanța de apel trebuia să se limiteze la obiectul cererii de chemare în judecată și să stabilească despăgubiri pentru suprafața de 10.335 m.p., proprietatea reclamantei, ce ar fi fost expropriată prin Hotărârea nr. 74/2008 emisă de aceasta, astfel cum s-a stabilit în apel, se constată că este nefondată, întrucât, așa cum s-a arătat anterior, controlul jurisdicțional vizează numai stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, pentru terenul expropriat prin hotărârea contestată nu și stabilirea întinderii suprafeţei de teren expropriate, care, potrivit hotărârii de expropriere este de 11.452m.p.
Critica formulată de pârâtă potrivit căreia decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ., se constată că este întemeiată.
Astfel, potrivit art. 294 C. proc. civ., „în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi. Excepţiile de procedură şi alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi”.
În speţă, se constată că instanţa de apel a schimbat obiectul cererii de chemare în judecată, deoarece a analizat cauza şi din perspectiva hotărârilor art. 48 din 29 ianuarie 2008 şi nr. 35 din 18 aprilie 2008 emise de pârâtă, deşi nu a fost învestită cu o contestaţie împotriva acestor hotărâri prin cererea de chemare în judecată, şi, prin urmare, decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ.
De asemenea, decizia recurată a fost dată şi cu încălcarea principiului disponibilităţii, care, în procesul civil, lasă la aprecierea reclamantului fixarea cadrului procesual şi a limitelor cererii de chemare în judecată, respectiv a obiectului şi persoanelor cu care acesta înţelege să îşi dispute raportul litigios.
În acest context, analiza de către instanţa de apel a cuantumului despăgubirilor ce i se cuvin reclamantei pentru alte două terenuri expropriate prin două hotărâri distincte, emise de pârâtă şi care nu fac obiectul contestaţiei în prezentul litigiu, se constată că s-a realizat cu încălcarea principiului disponibilităţii.
Faţă de cele reținute, se constată că instanţa de apel s-a pronunţat depăşind limitele judecăţii, încălcând astfel și dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Critica potrivit căreia decizia recurată a fost dată cu încălcarea art. 1201 C. civ., care reglementează principiul autorităţii de lucru judecat, se constată că este nefondată, întrucât între prezentul litigiu şi litigiile ce au ca obiect contestaţie împotriva Hotărârilor nr. 35 şi nr. 48/2008 emise de pârâtă, nu este îndeplinit cumulativ cerinţa triplei identităţi, de obiect, parte şi cauză, respectiv, acestea au obiecte diferite.
Celelalte critici formulate de reclamantă şi de pârât, aşa cum au fost expuse mai sus, vizează netemeinicia deciziei recurate, respectiv modul de apreciere a probatoriului administrat în cauză de către instanţa de apel, critici ce nu se încadrează în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar sancţiunea este aceea a neanalizării lor.
Pentru considerentele expuse, constatând că, legal, prin decizia recurată, s-a reţinut că valoarea oferită de expropriator pentru terenul în litigiu prin Hotărârea nr. 74/2008 emisă de acesta este similară cu valoarea altor terenuri din zonă la data efectuării celui de-al doilea raport de expertiză în apel, ce a fost omologat de instanţă, şi că instanţa de apel, cu încălcarea principiului disponibilităţii, a stabilit în cauză dreptul reclamantei la despăgubiri şi pentru alte terenuri expropriate prin hotărâri emise de pârâtă şi care nu au făcut obiectul contestaţiei în prezentul litigiu, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantă, va admite recursul declarat de pârâtă, va modifica decizia recurată în sensul că va respinge apelul reclamantei împotriva sentinţei primei instanțe şi va admite apelul pârâtei împotriva aceRONaşi sentinţe, pe care o va schimba în tot, în sensul că va respinge acţiunea reclamantei împotriva pârâtei, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC E.H. SRL împotriva deciziei nr. 9/A din 31 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
Admite recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA, împotriva aceleiaşi decizii, pe care o modifică, în sensul că, respinge apelul reclamantei împotriva sentinţei nr. 694 din 3 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj, secţia I civilă.
Admite apelul pârâtei declarat împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 40/2014. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 434/2014. Civil. Plângere împotriva... → |
|---|
