ICCJ. Decizia nr. 395/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 395/2014
Dosar nr. 41719/3/2007
Şedinţa publică din 6 februarie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 26 noimebrie 2007, sub nr. 41.719/3/2007, contestatoarea Academia Română a chemat în judecată pe intimatul Muzeul Naţional de Artă Contemporană a României, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o v-a pronunţa să dispună anularea deciziei de respingere a notificării din 14 februarie 2007 emisă de intimat şi obligarea acestuia de a lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie partea pe care acesta o deţine din imobilul compus din teren şi construcţie situat în Bucureşti, Bd. N.B., cunoscut sub denumirea de S.D., a cărui valoare a estimat-o la 5.000.000 RON.
În motivarea cererii, s-a arătat că imobilul S.D., situat la adresa sus menţionată, a fost construit de Academia Română în executarea testamentului din data de 16 mai 1918 al doamnei E.D. Academia a fost autorizată să primească legatul prin Decretul Regal nr. 510 din 30 ianuarie 1922, publicat în M. Of. nr. 271/1922, iar ulterior, prin Decizia Consiliului de Miniştri nr. 1.486/1940, publicată în M. Of. nr. 260/08.11.1948, imobilul a fost transmis Ministerului Artelor şi Informaţiilor.
A mai arătat contestatoarea, că, deşi este proprietară de drept a imobilului, nu are posesia şi folosinţa acestuia; că, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 752/2001, privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, este continuatorul de drept şi unicul legatar al Societăţii Literare Române înfiinţate în anul 1966, reorganizată în anul 1967 în Societatea Academică Română şi devenită, în anul 1979, Academia Română,iar în temeiul art. 4 alin. (2) coroborat cu art. 3 din Legea nr. 10/2001, a formulat notificare în calitate de persoană îndreptăţită, solicitând restituirea în natură a imobilului către Primăria municipiului Bucureşti, notificare care a fost transmisă prin B.E.J. S.N. şi că, în urma demersurilor efectuate pe lângă Ministerul Finanţelor Publice şi A.N.R.P., i s-a comunicat că imobilul se află în prezent în proprietatea statului şi în administrarea Muzeului Naţional de Artă Contemporană a României, fiind împărţit cu Universitatea Populară Bucureşti, acestea fiind instituţiile deţinătoare ale imobilului.
Potrivit H.G. nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobilul se află în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului Culturii şi cultelor, ca ordonator principal de credite, precum şi a Muzeul Naţional de Artă Contemporană a României, astfel că a notificat această instituţie prin intermediul B.E.J. F.G.M. din 19 februarie 2007.
Intimatul a solicitat reclamantei să depună mai multe înscrisuri transmise la data de 16 mai 2007, iar, la data de 14 februarie 2007, prin Decizia nr. 83/2007, a respins notificarea, ca fiind tardivă.
Contestatoarea a susţinut că a formulat notificare în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, adresată Primăriei municipiului Bucureşti, însă a aflat abia prin adresa din 10 noiembrie 2005 emisă de Ministerul Finanţelor Publice care este deţinătorul legal al imobilului.
Pe cale de consecinţă, contestatoarea a solicitat să se constate că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de către stat, conform art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; că Academia Română este continuatorul de drept al Societăţii Literare Române; că decizia de respingere a notificării este nelegală, deoarece s-a adresat Primăriei municipiului Bucureşti în anul 2001, astfel că se impune obligarea intimatei să restituie în natură partea deţinută din imobilul situat în Bucureşti, Bd. N.B., cunoscut sub denumirea de S.D.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 752/2001, ale Legii nr. 10/2001 şi ale art. 112 C. proc. civ.
La termenul de judecată din 15 februarie 2008, contestatoarea a formulat o precizare de acţiune solicitând anularea Deciziei nr. 83 din 14 februarie 2007 în forma comunicată la data de 13 decembrie 2007, decizie semnată de conducătorul instituţiei publice cu un text aproximativ identic cu cel al primei decizii şi cu aceeaşi motivare, prin care s-a respins notificarea.
Intimatul Muzeului Naţional de Artă Contemporană a României a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, şi menţinerea deciziei atacate, susţinând că notificarea este tardiv formulată.
A arătat intimatul că, potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001, contestatoarea nu a avut iniţial vocaţie la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ; că, ulterior, prin art. 1 pct. 2 din Legea nr. 564/2004 publicată în M. Of. al României, partea I-a, nr. 1.197/14.12.2004, s-a dispus completarea art. 4 din Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, şi s-a prevăzut că restituirea imobilelor urbane care au aparţinut Academiei Române, şi care au fost preluate abuziv în perioada martie 1945 – decembrie 1989, va avea loc în condiţiile Legii nr. 10/2001, iar termenul de 6 luni prevăzut de art. 21 din această lege a început să curgă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 564/2004, respectiv, de la 14 decembrie 2004 până la 14 iunie 2005. Notificarea contestatoarei a fost depusă la 14 februarie 2007 şi a fost înregistrată la sediul intimatei din 23 februarie 2007.
Aceasta a recunoscut că a luat cunoştinţă de situaţia juridică a imobilului din adresa din 10 noiembrie 2001 emisă de Ministerul Finanţelor Publice; astfel că, până la data de 14 februarie 2007, când a notificat-o pe intimată au trecut mai mult de 15 luni şi 4 zile, fiind depăşit termenul prevăzut de art. 2 din Legea nr. 752/2001 şi termenul de 30 de zile prevăzut de art. 19 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, pentru a putea solicita o eventuală repunere în termen.
În opinia intimatului, notificarea adresată Primăriei municipiului Bucureşti, potrivit Legii nr. 10/2001, nu are nici o eficienţă, întrucât contestatoarea nu putea obţine decât măsuri reparatorii prin echivalent, imobilul având în prezent o suprafaţă construită de 2.365 m.p., din care numai 925 m.p., aparţin clădirii iniţiale, astfel că suprafaţa nouă însumează peste 100% din cea iniţială.
Cu privire la cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, respectiv, acţiunea în revendicare, intimatul a arătat că pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă este în curs de soluţionare o acţiune cu acelaşi obiect.
La judecata în primă instanţă, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice imobiliare pentru identificarea imobilului compus din construcţie şi teren situat în Bucureşti, Bd. N.B. sector 1, reprezentând S.D., iar potrivit concluziilor acesteia în clădire îşi desfăşoară activitatea mai multe instituţii, suprafaţa iniţială desfăşurată a imobilului este de 1.776,82 m.p., suprafaţa actuală utilă desfăşurată a imobilului este de 4.145,15 m.p., iar Muzeul Naţional de Artă Contemporană a României ocupă din vechea construcţie 670 m.p., iar din actuala construcţie 2.375 m.p.
La obiecţiunile formulate de către contestatoare, expertul a răspuns că parterul imobilului are o folosinţă independentă şi aici îşi desfăşoară activitatea Universitatea Populară, agenţii de turism, anticariate, case de schimb valutar, puncte de vânzare de carte, iar căile de acces şi subsolurile au o utilizare comună pentru toate părţile din clădire aflate în folosinţa persoanelor fizice sau juridice. S-a menţionat, că Muzeul Naţional de Artă Contemporană a României ocupă parterul clădirii şi partea etajată a căror utilizare nu poate fi separată de restul anexelor şi suprafeţelor de expunere care au fost construite iniţial în această parte a clădirii.
Prin sentinţa civilă nr. 262 din 26 februarie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de contestatoarea Academia Română şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, prin Decizia nr. 83 din 14 februarie 2007, s-a respins, ca tardiv formulată, notificarea transmisă intimatei sub nr. 83 din 14 februarie 2007 şi că dispoziţiile art. II Legea nr. 133 din 04 iulie 2008, invocate de contestatoare, prin care a fost modificat şi completat art. 4 din Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, şi prin care s-a prevăzut că ”Prevederile art. 4 alin. (21) şi (4) din Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege se aplică în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi”, respectiv, în 90 zile începând cu 09 iulie 2008, nu sunt aplicabile în speţă, deoarece legea civilă nu retroactivează, cadrul juridic existent la momentul soluţionării notificării fiind stabilit de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 752/2001.
Tribunalul a constatat că imobilul care a aparţinut Academiei Române, urmare actului de donaţie al E.I.D., a fost preluat de către stat prin decizia Consiliului de Miniştri nr. 1.486/1948. Potrivit Legii nr. 133/2008, art. 1 pct. 2, care a completat art. 4 din Legea nr. 752/2001, pentru aceste bunuri, retrocedarea se face în totalitate în proprietatea privată a Academiei Române cu aplicarea dispoziţiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
În cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 752/2001 care arată că se restituie în condiţiile legii, în patrimoniul Academiei Române, bunurile mobile şi imobile de care aceasta a fost deposedată în mod abuziv, cu sau fără titlu, deci în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Verificând aceste condiţii, tribunalul a constatat că notificarea este tardivă şi că reclamanta poate beneficia, dacă se încadrează în dispoziţiile legale, de măsurile reparatorii prin echivalent potrivit art. 1 pct. 21b din Legea nr. 133/2008.
Deşi a apreciat că în mod corect notificarea transmisă intimatului a fost respinsă ca tardivă, tribunalul a examinat contestaţia şi cu referire la calitatea contestatoarei de persoană îndreptăţită, şi la posibilităţii de restituire în natură a bunului, reţinând că imobilul care a fost donat de către Fondul I.I.D. prin testament la data de 16 mai 1918 cu menţiunea că “până la efectuarea exproprierilor proiectate pentru lărgirea străzii I.C.B. în bulevard…” şi descris în inventarul întocmit în anul 1949, nu este unul şi acelaşi cu cel deţinut în prezent (parţial) de Muzeul Naţional de Artă Contemporană a României din cauza modificărilor intervenite.
Tribunalul a considerat că, potrivit Normelor Metodologice de aplicare ale Legii nr. 10/2001 – art. 19 din H.G. nr. 250/2007, foştilor proprietari li se pot acorda doar măsuri reparatorii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 75A din 19 martie 2013, a respins apelul formulat de apelanta-contestatoare Academia Română, ca nefondat, reţinând, în esenţă, următoarele;
Notificarea a cărei decizie de respingere, ca tardiv formulată, a fost contestată de către Academia Română, a fost transmisă intimatului Muzeul Naţional de Artă Contemporană a României prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc F.G.M. din 14 februarie 2007, fiind înregistrată la intimat din 23 februarie 2007.
Prin această notificare, s-a solicitat emiterea unei dispoziţii de restituire în natură a imobilului situat în Bucureşti, B-dul N.B., cunoscut sub denumirea S.D.
Prin decizia contestată, intimatul Muzeul Naţional de Artă Contemporană a României a respins această notificare ca fiind tardivă, prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 109/2001 şi nr. 145/2001, devenit după republicare art. 22.
În forma în vigoare la data soluţionării notificării, art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 avea următorul conţinut: „Persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.”
Termenul de 6 luni, prevăzut de acest art. la alin. (1), a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 şi nr. 145/2001.
Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia, ca nefondată, reţinând, sub un prim aspect, că este corectă soluţia de respingere a notificării adresate intimatului Muzeul Naţional de Artă Contemporană a României, întrucât Legea nr. 133/2008 este ulterioară emiterii deciziei contestate şi nu este aplicabilă în cauză.
Prin motivele de apel, cu referire la acest aspect, apelanta-contestatoare a formulat următoarele critici: prima instanţă nu s-a pronunţat asupra susţinerilor conform cărora, cu referire la acelaşi imobil, a formulat şi notificarea transmisă Primăriei municipiului Bucureşti, prin intermediul Biroului de Executori Judecătoreşti S.N. (notificare care nu a fost soluţionată), şi nu a avut în vedere demersurile pe care le-a efectuat în vederea identificării deţinătorului imobilului.
În vederea examinării primei critici de apel, Curtea a solicitat Primăriei municipiului Bucureşti înaintarea de fotocopii certificate, pentru conformitate cu originalul, de pe înscrisurile aflate în Dosarul nr. 19.616, format în baza notificării transmise prin intermediul Biroului de Executori Judecătoreşti S.N.
De asemenea, s-a pus în vedere apelantei-contestatoare să depună la dosar, în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul, hotărârile judecătoreşti pronunţate în Dosarele nr. 5.916/1999, 4.592/3/2003 şi 36.678/3/2007.
Pe baza probatoriului administrat în cauză, examinând, în limita criticilor formulate, sentinţa apelată, Curtea, după ce a redat conținutul art. 3 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data publicării și art. 4 din Legea nr. 752/2001, privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, astfel cum a fost completat prin Legea nr. 564/2004, a reținut că Legea nr. 564/2004 a fost publicată în M. Of. nr. 1.197/14.12.2004 şi nu conţine dispoziţii speciale cu privire la intrarea în vigoare, astfel că termenul de şase luni pentru formularea notificării a început să curgă la data de 17 decembrie 2004 şi s-a împlinit la 17 iunie 2005; că susţinerile apelantei-contestatoare în sensul că a formulat o notificare adresată Primăriei municipiului Bucureşti pentru acelaşi imobil sunt reale, însă ,în cauză, aceasta nu s-a sesizat cu examinarea acestei notificări având în vedere principiul disponibilităţii şi cadrul procesual fixat de contestatoare prin cererea de chemare în judecată, şi că, întrucât Primăria municipiului Bucureşti nu este parte în litigiul pendinte, nu se poate pronunţat cu privire la efectele pe care notificarea transmisă de contestatoare sub nr. 6.209/2001 Primăriei municipiului Bucureşti, prin intermediul Biroului de Executori Judecătoreşti S.N., le poate produce.
Chiar dacă Tribunalul nu s-a pronunţat formal asupra modalităţii în care notificarea adresată Primăriei municipiului Bucureşti ar putea influenţa modul de soluţionare a contestaţiei, Curtea a apreciat că nu s-a produs o vătămare apelantei sub acest aspect, iar critica prin care s-a susţinut că, în fapt, notificarea adresată Primăriei municipiului Bucureşti (care nu a fost încă soluţionată) ar complini depăşirea termenului de formulare a notificării adresate intimatului Muzeul Naţional de Artă Contemporană a României este nefondată.
Deşi apelanta nu a combătut considerentele primei instanţe în ceea ce priveşte aplicarea Legii nr. 133/2008, Curtea a reţinut că tribunalul a apreciat în mod corect că o lege care nu era în vigoare la data soluţionării notificării nu poate fi aplicată în cauză, având în vedere principiul neretroactivităţii legii civile.
Curtea a mai reţinut că susţinerile formulate de apelanta-contestatoare, în sensul că Primăria municipiului Bucureşti are obligaţia să identifice unitatea deţinătoare sunt conforme dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 10/2001, însă, aşa cum s-a arătat, Primăria municipiului Bucureşti nu este parte în dosarul de faţă, iar notificarea adresată acestei instituţii este un act juridic distinct ale cărui efecte urmează a fi analizate în proceduri judiciare distincte.
În ceea ce priveşte demersurile despre care apelanta a făcut vorbire în cererea de apel, cu referire la adresa din 14 noiembrie 2006 şi cererea din 16 martie 2007, menite să îi confere informaţii despre unitatea deţinătoare, Curtea a reţinut, pe de o parte, că prin chiar cererea de chemare în judecată aceasta a menţionat că a luat cunoştinţă despre situaţia juridică a imobilului din adresa din 10 noiembrie 2005 a Ministerului Finanţelor Publice, iar pe de altă parte, că art. 28 din Legea nr. 10/2001 prevede că, în situaţia în care nu este cunoscută unitatea deţinătoare, notificarea se va trimite, în termenul prevăzut de lege, primăriei în a cărei rază se află imobilul, respectiv Primăriei municipiului Bucureşti.
În consecinţă, chiar în măsura în care ar fi probat că a aflat care este unitatea deţinătoare după expirarea termenului legal, apelanta nu beneficia de curgerea unui nou termen.
De asemenea, Curtea a mai reţinut că, prin respingerea contestaţiei şi validarea soluţiei de respingere a notificării, ca tardiv formulată, tribunalul, în mod neprocedural, a expus şi considerente de netemeinicie a cererii de restituire în natură a imobilului, considerente pe care le-ar fi putut reţine numai în condiţiile în care ar fi considerat că notificarea a fost formulată în termen, astfel că în apel nu se impune şi analiza criticilor prin care apelanta a combătut considerentele primei instanţe sub aspectul imposibilităţii de restituire în natură a bunului imobil.
La stabilirea limitelor învestirii, Curtea a avut în vedere şi precizarea formulată de reprezentantul apelantei-contestatoare în şedinţa publică de la 05.03.2013, în sensul că cererea de obligare a intimatului să îi lase în deplină proprietate şi posesie partea deţinută din imobilul situat în Bucureşti, B-dul N.B., nu reprezintă o cerere de revendicare, ci o consecinţă a anulării dispoziţiei contestate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea Academia Română, care, indicând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea criticilor formulate a arătat următoarele;
Astfel, după ce a expus modalitatea de soluţionare a cauzei în fond şi în apel, reclamanta a arătat că instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei recurate că notificarea este tardivă, fără a se fi pronunţat şi asupra posibilităţilor de restituire în natură a imobilului, deşi motivarea tribunalului a fost pe fondul cererii şi nu pe excepţia tardivităţii notificării, în sensul că imobilul nu poate fi restituit în natură, întrucât a fost modificat în mod substanţial, nemaifiind, practic, unul şi acelaşi cu cel existent în prezent.
De asemenea, instanţa de fond, în considerentele hotărârii pronunţate, a recunoscut dreptul Academiei Romane de a beneficia de masuri reparatorii prin echivalent în compensare cu alte bunuri similare sau prin conversie cu bunuri mobile ori imobile din alte categorii.
Ca atare, acţiunea reclamantei a fost soluţionata pe fondul cauzei, motivul respingerii cererii fiind tocmai imposibilitatea restituirii în natura din considerente ce ţin exclusiv de modificările aduse imobilului în discuţie.
Curtea de Apel, prin admiterea probei constând în administrarea unei noi expertize, s-a pronunţat asupra apelului reclamantei, însă, ulterior, prin schimbarea componenţei completului de judecată, cursul judecaţii a fost schimbat, iar prin soluţia dată reclamantei i-a fost creată o situaţie mai grea în propria cale de atac, contrar dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond, judecând cauza, a apreciat ca restituirea în natură nu este posibilă, recunoscând astfel dreptul acesteia de a beneficia de masuri reparatorii.
Ori, prin decizia recurată, instanţa de apel a dispus respingerea acţiunii reclamantei pentru tardivitatea notificării, astfel încât dreptul său la măsuri reparatorii câştigat la fond a fost pierdut în propria cale de atac, ceea ce duce la nelegalitatea deciziei recurate.
S-a mai arătat, că, potrivit art. 304.pct. 9 C. proc. civ., se poate solicită modificarea unei hotărâri pe motiv de nelegalitate atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În cauză, hotărârea atacată este dată cu încălcarea legii, întrucât instanţa de apel a încălcat norma juridică la care reclamanta s-a referit, în sensul că în propria cale de atac i s-a creat o situaţie mai grea faţă de situaţia creată de primă instanţă.
Astfel, deşi în apel s-a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice, instanţa, în completul modificat, nu s-a pronunţat asupra chestiunilor legate de fondul problemei dedusă judecaţii, respectiv de posibilitatea restituirii în natură sau în echivalent a imobilului.
Procedând astfel, instanţa de apel şi-a încălcat propriile dispoziţii şi masuri luate în cursul judecaţii apelului, cu referire la admiterea probei cu expertiza tehnică, care nu a mai fost valorificată.
Ori, în urma efectuării expertizei tehnice, instanţa de apel era obligată să motiveze soluţia dată şi în legătură cu posibilitatea restituirii în natură sau în echivalent a imobilului, judecând cauza pe fond.
S-a mai arătat, că, în cauză, restituirea în natură a imobilului este posibilă, situaţie de fapt ce rezulta din întreg probatoriul administrat, respectiv expertiza tehnică judiciară din apel, care, la obiectivul nr. 4, a concluzionat că, din suprafaţa totală de 3.657 m.p., teren, 3.443 m.p., este teren liber de construcţii. Faţă de această situaţie clarificată în apel, motivarea primei instanţe în legătura cu imposibilitatea restituirii în natură a imobilului compus din teren şi construcţii, nu mai poate fi susţinută.
În legătura cu construcţia S.D., s-a arătat că, daca sunt înlăturate aprecierile expertului în legătura cu extinderea clădirii iniţiale cu un bloc de locuinţe p+7, apreciere fundamental greşită, se ajunge la concluzia că, în baza art. 181 din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, este posibilă restituirea în natură a părţii de imobil deţinută, întrucât spaţiile construite ulterior „au o utilizare independentă".
Examinând decizia în limita criticilor formulate de reclamantă, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată următoarele;
Reclamanta a criticat decizia recurată pentru nelegalitate, ca fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 296 teza a doua din C. proc. civ., potrivit cărora „… Apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată”, în sensul că, deși prima instanță s-a pronunțat pe fondul litigiului, reținând că cererea reclamantei de restituire în natură a imobilului în litigiu este neîntemeiată, însă aceasta este îndreptățită la măsuri reparatorii, instanța de apel, în calea de atac a reclamantei, i-a înrăutățit situația, întrucât a soluționat cauza pe excepția tardivității formulării notificării.
În speţă, prima instanță a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamantă, soluţionând astfel contestaţia formulată de aceasta, în condiţiile art. 26 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, împotriva Deciziei nr. 83 din 14 februarie 2007 emisă de pârât, prin care a fost respinsă ca tardiv formulată notificarea transmisă acestuia din 14 februarie 2007, prin care reclamanta a solicitat intimatului restituirea în natură a imobilului compus din teren şi construcţie, cunoscut sub denumirea de „S.D.”, reţinând că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 752/2001, potrivit cărora se restituie în condiţiile legii în patrimoniul Academiei Române bunurile mobile şi imobile de care aceasta a fost deposedată în mod abuziv, cu sau fără titlu, deci în condiţiile Legii nr. 10/2001, şi că, verificând aceste condiţii, se constată că notificarea este tardivă.
De asemenea, prima instanţă a reţinut în considerentele sentinţei pronunţate şi motive de netemeinicie a cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu, cu motivarea că bunul nu este unul şi acelaşi cu cel deţinut în prezent de pârât din cauza modificărilor făcute şi că, în condiţiile art. 19 din H.G. nr. 250/2008, privind Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, foști proprietari sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii.
Instanţa de apel a respins apelul formulat de reclamantă, reţinând că soluția primei instanţe, prin care s-a respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei de respingere ca tardivă a notificării emisă de pârât, este legală, deoarece termenul de formulare a notificării a început să curgă la data de 17 decembrie 2004 şi s-a împlinit la 17 iunie 2005, astfel că notificarea reclamantei, la 14 februarie 2007, a fost formulată tardiv, și că, nelegal, prima instanţă a reţinut şi considerente de netemeinicie a cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu şi că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii, în motivarea sentinţei pronunţate, considerente pe care le-ar fi putut reţine numai în condiţiile în care notificarea ar fi fost formulată în termen.
Prin urmare, se constată că instanța de apel, respingând ca nefondat apelul declarat de reclamantă, a confirmat sentința primei instanțe prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de către contestatoarea Academia Română împotriva deciziei de respingere a notificării din 14 februarie 2007, astfel că decizia recurată nu a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 296 teza a II-a din C. proc. civ., așa cum susține recurenta, deoarece agravarea situaţiei în propria cale de atac, care are reprezenta o încălcare a acestor dispoziţii legale potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este incidentă în speță, câtă vreme în primă instanţă contestația a fost respinsă, reţinându-se tardivitatea formulării notificării, iar instanţa de apel nu a făcut decât să păstreze această soluţie, înlăturând motivele de netemeinicie a cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu, precum și pe cele potrivit cărora reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii, cu argumente legale, în sensul că prima instanță ar fi putut reține respectivele considerente numai în situația în care notificarea era formulată de reclamantă în termen, aşa încât situaţia reclamantei a rămas neschimbată.
Cu privire la soluţionarea cauzei în fond şi apel pe excepţia tardivităţii formulării notificării de către reclamantă, se constată că reclamanta nu a formulat critici în termenul legal de motivare a recursului pe acest aspect, ci, cu depăşirea acestuia, cu ocazia dezbaterilor, când apărătorul ales a susţinut că” soluţia instanţei de apel a prejudiciat-o mai mult decât sentinţa primei instanţe prin reținerea eronată a tardivității notificării”, însă, cum aceste critici nu se constituie în motiv de ordine publică, sancţiunea este aceea a neanalizării lor.
Or, câtă vreme instanţa de fond a soluţionat cauza pe excepţia tardivităţii formulării notificării, iar instanța de apel, prin decizia recurată, a păstrat această soluție, fără ca reclamanta să formuleze critici pe acest aspect în termenul legal de motivare a recursului, de 15 zile de la comunicarea decizie recurate, prevăzut de art. 303 alin. (1) raportat la art. 301 din C. proc. civ., se constată că dezlegarea instanțelor de fond și apel pe excepția tardivității notificării a intrat în puterea lucrului judecat, astfel că aceasta nu mai poate face obiectul controlului judiciar pe calea prezentului recurs, iar criticile formulate de reclamantă privind fondul litigiului, prin care se contestă considerentele primei instanțe sub aspectul imposibilității restituirii în natură a imobilului în litigiu, nu vor fi primite și analizate, așa cum corect a procedat și instanța de apel.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea Academia Română.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea Academia Română împotriva deciziei nr. 75/A din 19 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 39/2014. Civil. întoarcere executare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
