ICCJ. Decizia nr. 366/2014. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 366/2014
Dosar nr. 3452/1/2013
Şedinţa publică din 04 februarie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată sub nr. 5151/90/2006 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia civilă la data de 25 august 2006, reclamantul B.N. a solicitat, în contradictoriu cu prefectura Vâlcea şi primăria Z.: 1) obligarea pârâtelor la soluţionarea notificării întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi trimiterea dosarului Comisiei Centrale, iar în caz de contrar obligarea acestora la plata daunelor materiale şi morale; 2) obligarea pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate şi restituirea în natură sau prin echivalent a terenului de 4 ha, suprafaţă preluată după data de 6 martie 1945; 3) desfiinţarea Hotărârii nr. 587 din 13 iulie 2006 a prefecturii Vâlcea, emisă în mod nelegal de către această pârâtă; 4) îndreptarea erorilor materiale din adresa prefecturii Vâlcea, în baza căreia s-a emis Hotărârea nr. 587 din 13 iulie 2006; 5) obligarea pârâtelor la eliberarea unor noi titluri de proprietate în locul celor anulate prin Hotărârea nr. 587/2006, care să privească suprafeţele pe vechile amplasamente de teren agricol intravilan şi forestier, pentru întreaga suprafaţă în raport de care s-a reconstituit dreptul de proprietate. În cazul în care nu este posibilă restituirea în natură, să se restituie prin echivalent bănesc sau titluri de valoare; 6) obligarea pârâtelor la plata daunelor materiale datorită lipsei de folosinţă a terenului agricol şi forestier şi a neobtinerii despăgubirilor cuvenite de la Fondul Proprietatea, precum şi la plata daunelor morale şi cominatorii.
Prin precizarea formulată la data de 17 octombrie 2006, reclamantul a solicitat anularea dispoziţiei nr. 95 din 22 septembrie 2006 emisă de primarul comunei Z., prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru construcţiile indicate în notificare.
Prin sentinţa nr. 272 din 6 martie 2007 pronunţată în Dosar nr. 5151/90/2006, Tribunalul Vâlcea, secţia civilă a respins cererea reclamantului în contradictoriu cu prefectura Vâlcea şi primăria Z., de obligare a pârâtelor la soluţionarea notificării formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, constatând-o rămasă Iară obiect şi a disjuns capetele 2-6 din acţiune, declinând competenţa soluţionării lor în favoarea Judecătoriei Bălceşti.
Prin decizia nr. 82/A din 26 septembrie 2011 pronunţată în rejudecare în acelaşi dosar. Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minors şi de familie a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinţei sus-menţionate.
Împotriva acestei decizii şi a încheierilor din 08 februarie 2010, 01 martie 2010, 22 martie 2010, 19 aprilie 2011, 26 septembrie 2011, 28 noiembrie 2011 şi 14 noiembrie 2011, a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., reclamantul B.N.
Referitor la decizia nr. 82/A din 26 septembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, prin memoriul de recurs şi completările ulterioare ale acestuia, reclamantul a formulat următoarele critici:
I. în mod greşit instanţa de apel a soluţionat cauza la termenul din 26 septembrie 2011, în lipsa reclamantului, care nu a fost legal citat şi nu a putut pune concluzii, pronunţarea nefiind amânată, încălcându-se astfel dreptul la apărare şi principii generale de ordine publică sancţionate cu nulitatea absolută.
În mod greşit instanţa, la acelaşi termen de judecată, s-a antepronunţat, soluţionând cauza prin prisma excepţiei autorităţii de lucru judecat, chestiune ce nu a fost pusă în discuţia părţilor. Autoritatea de lucru judecat ar fi fost imposibil de invocat dacă instanţa ar fi considerat probatoriul şi ar fi judecat cu prioritate verificarea de scripte, iar prin soluţia adoptată instanţa a încălcat principiul non reformatio inpejus.
În mod greşit a fost respinsă contestaţia împotriva dispoziţiei nr. 95 din 22 septembrie 2006 a primarului comunei Z., fără a se avea în vedere actele ce fac dovada proprietăţii, fiind respinsă verificarea de scripte şi proba cu expertiză, sens în care nulitatea dispoziţiei atacate nu a fost analizată pe fondul său, instanţa de apel neconformându-se astfel îndrumărilor deciziei de casare.
În acest sens, au fost încălcate, pe de o parte, dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în soluţia pe fondul cererii în anulare.
II. Instanţa nu a analizat motivele de apel deduse judecăţii, respectiv, nu a administrat nicio probă directă din care să rezulte dacă terenurile în litigiu, respectiv, suprafaţa de 4 ha preluată după 6 martie 1945, se circumscriu legilor fondului funciar sau Legii nr. 10/2001, fiind avută în vedere exclusiv împrejurarea că cererile au fost soluţionate de prefectură, autoritate competentă în materia legilor funciare.
Prin refuzul administrării probelor solicitate de reclamant şi prin neluarea în considerare a precizărilor la acţiune, instanţa a judecat minus petita, o atare chestiune reprezentând o excepţie de ordine publică.
III. Instanţa de apel nu a analizat Hotărârea nr. 587 din 13 iulie 2006 a prefecturii Vâlcea pe fondul său, a cărei desfiinţare a fost solicitată de către reclamant, ci doar din perspectiva referirilor intimatei la aceasta, pe care le-a însuşit fără o cenzură proprie şi ignorând deciziile instanţei de casare.
În mod greşit instanţa de apel a menţinut declinarea de competenţă a petitelor 2-6 din cererea introductivă de instanţă, în condiţiile în care, potrivit Legii nr. 247/2005 şi a Legii nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei în întregul ei aparţinea Tribunalului.
Prin hotărârea pronunţată, instanţa de apel a încălcat norme de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, a citat eronat petiturile acţiunii, a eludat probatoriul, a încălcat norme de drept substanţial şi nu a respectat îndrumările deciziei de casare a instanţei supreme.
Referitor la încheierile de şedinţă din 08 februarie 2010, 01 martie 2010, 22 martie 2010 şi 19 aprilie 2010, reclamantul a arătat, în esenţă, că în mod nelegal i-au fost respinse cererile de probatorii, precum şi cererea privind verificarea de scripte, sens în care instanţa s-a pronunţat fără a analiza toate capetele de cerere deduse judecăţii, pe baza unor înscrisuri măsluite de către părţile adverse, procedând, astfel, la o greşită aplicare a normelor de drept substanţial în cauza pendinte.
Daca s-ar fi procedat la verificarea de scripte, autoritatea de lucru judecat nu ar fi putut fi invocată în cauză, iar instanţa nu ar fi încălcat principiul non reformatio inpejus.
De asemenea, a arătat că au fost încălcate principii fundamentale de drept procesual, respectiv, principiul legalităţii, al aflării adevărului şi al disponibilităţii.
Referitor la încheierea din 26 septembrie 2011, ce reprezintă, în realitate, practicaua deciziei nr. 82/A din 26 septembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, reclamantul a invocat o serie de excepţii de ordine publică, între care încălcarea principiului legalităţii şi al dreptului la apărare, arătând că instanţa de apel nu putea să judece cauza până la soluţionarea, de către instanţa supremă a cererii de recurs la încheiere, cu termen la 3 februarie 2012, în lipsa acestuia, fără a fi legal citat şi fără a pune în discuţie excepţia autorităţii de lucru judecat.
Referitor la încheierea din 14 noiembrie 2011, reclamantul a arătat că în mod nelegal instanţa de apel a respins probatoriile solicitate de către acesta şi a reiterat critici privind fondul cauzei.
Referitor la încheierea din 28 noiembrie 2011, reclamantul a arătat că în mod greşit instanţa de apel a respins cererea de lămurire a dispozitivului, s-a antepronunţat asupra acesteia, şi ar fi trebuit soluţionată ulterior rezolvării cererii de îndreptare a erorii materiale, fiind necesar ca părţile sa fie legal citate. A invocat în acest sens, denegarea de dreptate.
Prin decizia nr. 6101 din 9 octombrie 2012 pronunţată în Dosar nr. 767/1/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul B.N. împotriva deciziei şi a încheierilor anterior menţionate.
Referitor la încheierea de şedinţă din 28 noiembrie 2011, prin care s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în cuprinsul deciziei nr. 82/A din 26 septembrie 2011, instanţa de recurs a constatat că, contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel a soluţionat atât cererea de lămurire şi completare a dispozitivului, cât şi pe cea de îndreptare a erorii materiale, procedura de citare fiind respectată, iar critica privind denegarea de dreptate nu poate fi primită, soluţionarea cererii fiind realizată în aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ.
Referitor la încheierea de şedinţă din 14 noiembrie 2011, prin care s-a respins cererea de refacere a înscrisurilor dispărute din Dosarul penal nr. 11120/215/2010, instanţa de recurs a constatat că dispoziţiile art. 583 C. proc. civ. au fost invocate generic, cererea nefiind motivată. Pe de altă parte, o astfel de cerere putea fi formulată doar în legătură cu înscrisurile privitoare la o pricină în curs de judecată, iar în cauză se pronunţase deja decizia nr. 82/A din 26 septembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti.
Referitor la încheierea de şedinţă din 19 aprilie 2010, prin care s-a respins cererea reclamantului de suspendare a cauzei, instanţa de recurs a constatat că judecata pricinii a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea, de către I.C.C.J., a recursului împotriva încheierii din 22 martie 2010. Fiind o încheiere internediară prin care s-a suspendat judecata cauzei şi s-a întrerupt cursul procesului, putea fi atacată cu recurs pe toată perioada suspendării. Dealtfel petentul a mai declarat recurs, ce a fost constatat nul prin decizia nr. 272 din 19 ianuarie 2011 a I.C.C.J., fiind inadmisibilă reiterarea unei astfel de cereri.
Referitor la încheierile de şedinţă din 08 februarie 2010, 01 martie 2010 şi 22 martie 2010, instanţa de recurs a constatat că acestea sunt încheieri premergătoare prin care s-au dispus măsuri procedurale şi s-au respins cereri de probatorii, putând fi atacate doar odată cu fondul.
Referitor la aceste din urmă încheieri şi la decizia recurată, instanţa supremă a reţinut că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre motivată, cu respectarea îndrumărilor deciziei de casare, constatând, în mod corect, că soluţia asupra cererii privind constatarea nulităţii dispoziţiei nr. 95/2006 emisă de primarul comunei Z. este irevocabilă prin decizia nr. 4720 din 26 iunie 2008 pronunţată de I.C.C.J. în Dosarul nr. 1361/90/2007, existând astfel autoritate de lucru judecat cu privire la această chestiune.
Instanţa supremă a mai reţinut că instanţa de apel s-a pronunţat atât asupra cererii completatoare a acţiunii introductive ce viza soluţia adoptată prin dispoziţia nr. 95 din 27 octombrie 2006 a primăriei Z., cât şi asupra greşitei declinări a celorlalte capete de cerere, cu nuanţările pe care actele normative incidente speţei le impuneau şi cu o motivare corespunzătoare, ce exclude incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Instanţa de apel a judecat cauza prin prisma acţiunii cu care a fost investită, raportat la obiectul cauzei şi la probatoriile administrate, nefiind încălcată nicio formă de procedură pentru care este prevăzută sancţiunea nulităţii şi respectând întrutotul limitele şi recomandările deciziei de casare, sens în care nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal, nefiind dezvoltate argumente în susţinerea acestuia şi nefiind indicat vreun act juridic în înţelesul de negotium juris ale cărui clauze neechivoce să fi fost denaturate printr-o interpretare eronată a instanţei.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii aplicabile situaţiei de fapt stabilite, iar afirmaţia recurentului conform căreia dacă s-ar fi procedat la verificarea de scripte autoritatea de lucru judecat nu ar fi putut fi invocată, nu se susţine, întrucât modificările pretins a fi adăugate de către o persoană necunoscută pe notificarea nr. 269/2001 nu ar fi adus vreo atingere dreptului pretins.
În speţă nu s-a constatat agravarea situaţiei în propria cale de atac, iar celelalte critici deduse judecăţii vizează greşita apreciere a probatoriului administrat de către instanţa de apel, neputând fi avute în vedere în calea de atac a recursului.
Împotriva acestei decizii reclamantul B.N. a declarat, la data de 12 iunie 2013, contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 317 şi 318 C. proc. civ., formulând următoarele critici:
I. Instanţa de recurs a încălcat dispoziţiile art. 317 C. proc. civ. conform cărora poate fi supusă contestaţiei în anulare hotărârea irevocabilă pronunţată cu nerespectarea procedurii de citare a părţii pentru ziua în care s-a judecat pricina.
În susţinerea acestui motiv de contestaţie, petentul a arătat că pentru termenul de judecată din 9 octombrie 2012 i-a fost încălcat dreptul la apărare atât în sens formal, prin imposibilitatea acestuia de a-şi angaja apărător care să asigure o apărare calificată, deoarece dosarul nu s-a găsit în arhiva I.C.C.J. pe toată perioada de la citare, până la judecată, cât şi în sens material, respectiv, prin imposibilitatea de a lua cunoştinţă de actele dosarului, de a formula cereri, de a solicita probe, etc.
Pentru termenul de judecată din 9 octombrie 2012, petentul a solicitat amânarea pentru lipsă de apărare, dar instanţa a încălcat dispoziţiile art. 156 C. proc. civ. şi nu a amânat pronunţarea pentru a se depune concluzii scrise.
Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în cazul termenului de judecată a apelului din 26 septembrie 2011, când nu s-a asigurat apărarea din oficiu încuviinţată anterior, sens în care a fost încălcat dreptul Ia apărare şi dreptul la un proces echitabil, astfel cum sunt prevăzute de art. 6 C.E.D.O., art. 24 din Constituţia României, art. 129 şi 156 C. proc. civ.
II. Instanţa de recurs a încălcat dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. conform cărora hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea data este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
În susţinerea acestei critici, petentul a arătat că soluţia instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, deoarece decizia instanţei de apel a examinat doar Dosarul nr. 5151/90/2006, deşi la acest dosar a fost conexat şi cel cu nr. 5221/90/2006, în care existau probe importante pentru soluţionarea pricinii care nu au fost avute în vedere.
De asemenea, tot ca efect al greşelii materiale prevăzute de textul legal anterior citat, instanţa de recurs a considerat notificarea ca fiind scrisă de reclamant, împotriva probelor indubitabile ale falsului comis de primăria Z. şi ignorând notificarea originală, recunoscută de semnatar. În acest fel, instanţa a încălcat principiul disponibilităţii şi a judecat extrapetita restituirea unor imobile pentru care petentul nu a formulat cerere de restituire.
În mod greşit instanţa a considerat primăria competentă a soluţiona notificarea prin care se solicitau despăgubiri băneşti, în condiţiile în care entitatea competentă era prefectura, astfel cum prevăd în mod explicit dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi jurisprudenţa I.C.C.J.
Instanţa a judecat minus petita, ignorând cererile de refacere şi completare a înscrisurilor dispărute formulate în conformitate cu dispoziţiile art. 583 C. proc. civ.
Contestaţia în anulare este nefondată, în considerarea argumentelor ce succed;
Pentru a exista motiv de contestaţie în anulare în sensul dispoziţiilor art. 317 alin. (1) C. proc. civ., este necesar ca procedura de citare pentru termenul când a avut loc judecata pricinii să nu fi fost legal îndeplinită faţă de partea care ulterior uzează de această cale extraordinară de atac.
În speţă, din actele şi lucrările dosarului, rezultă că pentru termenul de judecată din 9 octombrie 2012 petentul, în calitate de recurent-reclamant, a fost legal citat, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare existente la Dosarul nr. 767/1/2012 al I.C.C.J., la domiciliul indicat prin memoriul de recurs, respectiv, în municipiul Craiova, str. T.A., judeţul Dolj, acesta semnând personal de primire.
Dealtfel, prin contestaţia formulată, chiar petentul arată, în dezvoltarea motivelor acesteia, ca „...dosarul nu a existat în arhiva instanţei ICCJpe toată perioada de Ia citare, până la judecată...",
Consideraţiile contestatorului referitoare la încălcarea dreptului la apărare ori a dreptului la un proces echitabil datorate lipsei unei apărător calificat şi respingerii cererii sale de amânare, reprezintă chestiuni ce nu au nicio relevanţă raportat la configuraţia juridică a dispoziţiilor art. 317 alin. (1) C. proc. civ., ce vizează strict aspectul procedural al legalităţii procedurii de citare, respectată în cauză, sens în care motivul invocat nu poate fi primit.
În sensul dispoziţiilor art. 318 teza I C. proc. civ., noţiunea de „greşeală materială" reprezintă o greşeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecinţă pronunţarea unei soluţii eronate, rezultată din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluţia respectivă.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, întrucât este vorba de un text de excepţie, noţiunea de „greşeală materială" nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale nu pot fi valorificate greşeli de judecată, respectiv, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
Prin consacrarea acestui motiv de contestaţie în anulare se urmăreşte îndreptarea unor erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, respectiv, respingerea greşită a recursului ca tardiv declarat, anularea greşită ca netimbrat ori ca declarat de o persoană tară calitate de reprezentant, etc, aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
În oricare dintre situaţii, pretinsa greşeală materială trebuie să se fi produs în etapa recursului soluţionat prin decizia a cărei retractare se solicită şi în raport de situaţia existentă la dosar la data pronunţării acesteia.
Pe de altă parte, nu orice greşeală materială conduce la admiterea contestaţiei în anulare, ci numai acele erori materiale esenţiale, care au fost determinante pentru soluţia instanţei de recurs.
Se constată că în cauză, aspectele pe care contestatoml le învederează cu titlu de motive ale contestaţiei în anulare din perspectiva acestui text legal, fie reprezintă chestiuni de fond deduse judecăţii în cadrul procesual în care s-a pronunţat decizia supusă prezentei căi extraordinare de atac, fie nu se regăsesc, ca atare, în dispoziţiile legale exprese ce reglementează o asemenea procedură extraordinară.
Astfel, respingerea verificării de scripte, a cererii de refacere şi completare a unor înscrisuri, ori a modalităţii de administrare a oricăror alte probatorii, precum şi aspectele legate de calitatea procesuală pasivă a intimatelor, nu pot fi analizate în cadrul motivelor de contestaţie în anulare, şi nu reprezintă „greşeli materiale" sau „omisiuni" în sensul art. 318 C. proc. civ., pentru a fi analizate ca atare de către instanţă.
Pentru a fi incident motivul de contestaţie prevăzut de teza a doua a art. 318 C. proc. civ. invocat de către contestator, este necesar ca instanţa de recurs să fi omis din greşeală vreunul din motivele prevăzute de art. 304 din acelaşi cod, iar nu argumentele de fapt şi de drept invocate de parte.
Contestatorul circumscrie acestui motiv de contestaţie în anulare critici formulate prin intermediul căii de atac a recursului cu privire la respingerea unor probatorii solicitate în faza procesuală a fondului şi, respectiv, a apelului, apreciind că soluţionarea nefavorabilă a acestor cereri şi menţinerea hotărârii ce a finalizat etapa procesuală în care ele au fost formulate reprezintă o pronunţare minus petita a instanţei de recurs.
În realitate, contestatorul supune analizei instanţei investită cu soluţionarea contestaţiei în anulare aspecte identice cu cele invocate prin motivele de recurs asupra cărora instanţa de control judiciar s-a pronunţat, şi care nu mai pot fi reevaluate în prezenta cale de atac.
Interpretarea şi aprecierea probatoriilor ori a dispoziţiilor legale incidente într-o anumită cauză este atributul instanţei de judecată astfel învestită şi reprezintă expresia principiului rolului activ al acesteia, neputând constitui premise ale formulării unor căi extraordinare de atac.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia in anulare formulată de B.N. împotriva deciziei nr. 6106 din 9 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă pronunţată în Dosarul nr. 767/1/2012.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 365/2014. Civil. Expropriere. Contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 419/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
