ICCJ. Decizia nr. 439/2014. Civil. Cerere de ajutor public judiciar. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 439/2014
Dosar nr. 3171/1/2011
Şedinţa publică din 11 februarie 2014
Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bolintin Vale sub nr. 1669/192/2008, reclamantul G.M. i-a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român, Judecătoria Bolintin Vale şi Parchetul Bolintin Vale solicitând obligarea acestora la plata sumei de 50.000 RON daune morale şi 500.000 euro, reprezentând daune materiale şi morale, cheltuieli de spitalizare, precum şi la cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1981 din 26 mai 2008, Judecătoria Bolintin Vale a admis excepţia de necompetenţă materială, declinându-şi competenţa soluţionării cererii formulate de reclamantul G.M., în favoarea Tribunalului Giurgiu.
Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, prin sentinţa nr. 124 din 04 septembrie 2008 a respins cererea reclamantului, ca neîntemeiată.
Prin decizia nr. 10/A din 11 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant (care a fost corect calificat ca apel, şi nu recurs, cum a fost formulat iniţial).
Împotriva deciziei nr. 10/A din 11 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul G.M.
Prin încheierea pronunţată în camera de consiliu la data de 25 ianuarie 2011 în Dosarul nr. 1669/192/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a încuviinţat cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamantul G.M., sub forma scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru datorate în recurs, în cuantum de 10.340 RON şi 5 RON timbru judiciar.
A respins în rest cererea reclamantului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa supremă a reţinut că cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru îndeplineşte condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, iar din înscrisurile anexate la cerere, instanţa a reţinut că petentul realizează, lunar, venituri din pensie în sumă de 350 RON, care se situează sub nivelul de 500 RON, prevăzut de art. 8 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă.
A mai reţinut instanţa că, faţă de cuantumul disproporţionat al cuantumului taxelor de timbru stabilite în sarcina recurentului-reclamant, raportat la venitul acestuia, s-a constatat că acestuia îi este limitat accesul liber la justiţie, motiv pentru care instanţa a admis cererea de scutire a reclamantului G.M. de la plata taxelor judiciare de timbru datorate în recurs, mai sus menţionate.
Cu privire la cererea de acordare a ajutorului public judiciar, sub forma asistenţei judiciare gratuite, în temeiul art. 6 lit. i) din O.U.G. nr. 51/2008, constatând că este necesar a se analiza în prealabil calea de atac exercitată, instanţa a respins (în rest) cererea reclamantului.
Prin decizia nr. 537 din 26 ianuarie 2011 pronunţată în acelaşi dosar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a constatat nul recursul declarat de reclamantul G.M. împotriva deciziei nr. 10/A din 11 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Pentru a decide ca atare, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Conform art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. În considerarea art. 303 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod, recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs. Termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
Potrivit art. 306 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. (2).
Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea contradictorie a părţilor.
Aplicând aceste dispoziţii procesuale, la cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte a constatat că recurentul G.M. a primit comunicarea deciziei civile nr. 10/A din 11 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 12 februarie 2010 şi a înregistrat motivele de recurs la data de 12 aprilie 2010.
Ca atare, instanţa supremă a reţinut că recurentul nu a respectat termenul imperativ de 15 zile reglementat de prevederile art. 301 C. proc. civ.
Împotriva încheierii din 25 ianuarie 2011 şi a deciziei nr. 537 din 26 ianuarie 2011, ambele pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a formulat la 12 aprilie 2011 contestaţie în anulare, reclamantul G.M., invocând formal dispoziţiile art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., susţinând că „recursul a fost respins fără să fi fost cercetat fondul şi fără ca instanţa de judecată să motiveze respingerea acestuia”.
Totodată, contestatorul G.M. a solicitat „anularea încheierii pronunţată la 25 ianuarie 2011 şi reluarea judecăţii de la cel mai vechi act de procedură” şi a arătat că, prin încheierea atacată, instanţa în mod greşit a respins cererea de ajutor public judicar sub forma asistenţei judiciare gratuite, fără a o motiva, în cuprinsul contestaţiei în anulare fiind aduse critici privind „nelegalitatea şi netemeinicia soluţiilor pronunţate în fond şi în căile de atac” după o expunere a cronologiei şi istoricului cauzei dedusă judecăţii, pe parcursul mai multor cicluri procesuale.
Prin încheierea pronunţată la data de 07 februarie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a dispus suspendarea judecăţii contestaţiei în anulare, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. După repunerea pe rol, urmare a cererii formulate de contestator, cauza a fost din nou suspendată, la data de 16 aprilie 2013, în temeiul aceloraşi dispoziţii procedurale.
O a doua cerere de repunere pe rol a fost formulată de contestatorul G.M. şi înregistrată la data de 23 mai 2013, iar ulterior, la data de 06 septembrie 2013 acesta a depus „precizări” ale contestaţiei în anulare, care nu mai sunt în termenul legal de un an de prevăzut de dispoziţiile art. 319 (2) C. proc. civ., astel că nu pot fi valorificate de instanţă.
Prin încheierea din 10 septembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a dispus, din nou, suspendarea judecăţii contestaţiei în anulare, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
O altă cerere de repunere pe rol a fost formulată de contestatorul G.M., aceasta fiind înregistrată pe rolul instanţei supreme la data de 17 ianuarie 2014.
Urmare acestei cereri, contestaţia în anulare a fost repusă pe rol, stabilindu-se termen de judecată la data de 11 februarie 2014.
Examinând contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă pentru considerentele ce succed:
Fiind reglementată ca o cale extraordinară de atac de retractare, caracterizată prin caracterul limitativ al motivelor ce pot fi invocate prin intermediul său, contestaţia în anulare este deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute la art. 317 C. proc. civ. (necompetenţă sau vicii de procedură), precum şi pentru cele indicate la art. 318 (atunci când hotărârile instanţelor de recurs sunt rezultatul unor greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis a cerceta vreunul din motivele de modificare sau de casare).
În speţă, motivul indicat formal de contestatoar ca fiind încadrat în dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., cu privire la contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei nr. 537 din 26 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, şi anume acela că instanţa de recurs a respins calea de atac, fără să cerceteze vreunul din motivele de casare nu este incident în cauză. Aceasta, deoarece potrivit dispoziţiilor art. 318 (1) din acelaşi cod, „hotărârile instanţei de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Or, în speţă, îndreptând calea de atac a contestaţiei în anulare împotriva unei decizii prin care recursul a fost constatat nul, este evident că ipoteza reglementată de art. 318 alin. (1) nu se regăseşte în speţă.
Acest motiv, respectiv omisiunea instanţei de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare este, de principiu, admisibil doar pentru situaţiile expres prevăzute de textul procedural mai sus evocat, situaţie care nu se regăseşte în speţă.
Referitor la atacarea cu contestaţie în anulare a încheierii din camera de consiliu de la data de 25 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a încuviinţat cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii reclamantului de la plata taxelor judiciare de timbru şi s-a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma asistenţei juridice gratuite, Înalta Curte constată că aceste cereri sunt supuse unei căi de atac specifice, reglementate de prevederile art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008.
Astfel, în materia ajutorului public judiciar legiuitorul a prevăzut expres, prin ordonanţă, calea de atac a reexaminării.
Or, obiect al contestaţiei în anulare îl constituie „hotărârile irevocabile”, aşa încât încheirea atacată în speţă, nu întruneşte acest caracter al irevocabilităţii, motiv pentru care este inadmisibilă exercitarea contestaţiei în anulare.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată împotriva încheierii din 25 ianuarie 2011, precum şi împotriva deciziei nr. 537 din 26 ianuarie 2011 ambele pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă contestaţia de anulare formulată de contestatorul G.M. împotriva încheierii pronunţată la 25 ianuarie 2011 (în Dosarul nr. 1669/192/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală) şi împotriva deciziei nr. 537 din 26 ianuarie 2011 a aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 438/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 440/2014. Civil. Strămutare. Contestaţie în... → |
|---|
