ICCJ. Decizia nr. 491/2014. Civil. Pretenţii. Suspendare executare silită. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 491/2014
Dosar nr. 24697/3/2010
Şedinţa publică de la 12 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 9762 din 4 iulie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamantul Ş.C., în contradictoriu cu pârâta SC S.A.U.A. SA - sucursala Bucureşti, a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumelor de 71.612 euro, cu titlu de despăgubire şi de 7.164,22 lei, reprezentând cheltuieli de judecată şi a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor prevăzute de C. fisc., ca neîntemeiat.
În considerentele acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut că:
Potrivit clauzei 4.1 din condiţiile generale, valoarea reală a autoturismului din momentul încheierii poliţei de asigurare este egală cu valoarea de nou a autoturismului, mai puţin uzura stabilită în raport cu vechimea acestuia, potrivit scalei pentru coeficientul valorii rămase. Conform tabelului aflat la finalul condiţiilor de asigurare pentru un autoturism cu o vechime la data asigurării cuprinsă între 2 şi 3 ani, cum este şi cazul autoturismului în litigiu, coeficientul de valoare rămasă este de 75 % din valoarea de nou.
Prin urmare, valoarea reală a autoturismului era de 73.872 euro (75 % din 98.496 euro = 73.872 euro).
Aşa fiind, deşi autoturismul a fost asigurat pentru suma de 74.522 euro, rezultă că valoarea despăgubirii este egală cu suma de 73.872 euro. Din această valoare se scade valoarea primelor de asigurare datorate până la sfârşitul asigurării, respectiv suma de 2.260 euro (în conformitate cu clauza 9.10 din Condiţiile generale care stabileşte că asigurătorul este îndreptăţit să reţină din valoarea despăgubirii primele de asigurare datorate până la sfârşitul duratei asigurării, în situaţia în care cuantumul despăgubirii depăşeşte 20 % din suma asigurată).
În consecinţă, prima instanţă a apreciat că valoarea despăgubirii este de 71.612 euro, în acest context înlăturând susţinerea pârâtei şi a expertului în sensul că la stabilirea despăgubirii trebuie avută în vedere şi vechimea autoturismului la data producerii evenimentului asigurat, apreciind că nu există clauze contractuale în acest sens.
În schimb, a apreciat că cererea reclamantului având ca obiect obligarea pârâtei la plata dobânzii prevăzută de C. fisc. este neîntemeiată, întrucât între părţi nu există un raport de drept fiscal care să permită asiguratului să obţină dobânzile stabilite de legiuitor în materie fiscală pentru neîndeplinirea la termen a obligaţiilor de plată a debitului principal.
Împotriva sentinţei tribunalului, au declarat apel atât reclamantul, cât şi pârâta.
Prin rezoluţia de primire a dosarului, instanţa de apel i-a pus în vedere apelantului - reclamant să indice suma pretinsă cu titlu de dobânzi, până la zi, în vederea stabilirii timbrajului, sub sancţiunea suspendării judecării căii sale de atac, dar apelantul - reclamant nu şi-a îndeplinit această obligaţie, împrejurare în raport de care, în şedinţa publică de la 13 decembrie 2012, curtea de apel a dispus, în temeiul art. 1551 C. proc. civ., suspendarea judecării apelului declarat de către apelantul Ş.C.
Prin Decizia civilă nr. 513 din 20 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a respins, ca nefondat apelul declarat de apelanta SC S.A.U.A. SA - Sucursala Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 9762 din 4 iulie 2012 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel, rămânând învestită doar cu soluţionarea apelului promovat de apelanta - pârâtă, a reţinut următoarele:
Criticile acestei apelante nu vizează, în sine, acordarea de către prima instanţă a despăgubirii - şi, prin urmare, constatarea îndeplinirii cerinţelor răspunderii civile contractuale -, ci, în mod exclusiv, nivelul despăgubirii la plata căreia a fost obligată; de aceea, în controlul devolutiv al sentinţei, va fi examinată doar această parte a hotărârii primei instanţe.
A reţinut, prin urmare, că, având în vedere că părţile au prezentat expertului câte un catalog care prezintă valori diferite, tribunalul în mod corect a luat în considerare valoarea indicată în catalogul prezentat de reclamant, respectiv suma de 98.496 euro, întrucât aceasta este valoarea care se apropie mai mult de valoarea pe care chiar apelanta - pârâtă a avut-o în vedere la încheierea contractului de asigurare, respectiv cea de 99.363 euro.
Instanţa de apel a considerat că referirile apelantei - pârâte la concluziile raportului de expertiză nu constituie, în realitate, critici ale sentinţei deoarece în niciun fel nu se indică vreun motiv pentru care este nelegal ca instanţa să aibă în vedere o valoare care se apropie mai mult de valoarea pe care chiar apelanta - pârâtă a avut-o în vedere la încheierea contractului de asigurare, iar nu pe cea propusă de către expertul tehnic desemnat.
A apreciat că în realitate, argumentele pentru care prima instanţă a luat în calcul suma de 71.612 euro au fost prezentate în considerentele sentinţei atacate într-o manieră amplă, care vizează aplicarea coeficientului de uzură, prin prisma art. 4.1 din condiţiile generale, din care s-a scăzut valoarea primelor de asigurare datorate până la sfârşitul asigurării, respectiv suma de 2.260 euro, în conformitate cu clauza 9.10 din Condiţiile generale.
A concluzionat că despăgubirile acordate, astfel calculate, nu încalcă nici art. 27 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 şi nici clauzele contractuale; de altfel, apelanta nici nu a fost în măsură să indice în concret, altfel decât într-o manieră teoretică şi generalizată, motivul pentru care acordarea sumei de 71.612 euro nu este legală, în condiţiile în care valoarea asigurată la care au fost calculate primele, era de 74.522 euro.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta SC U.A. SA prin sucursala Municipiului Bucureşti, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei tribunalului şi a deciziei curţii de apel, în sensul admiterii pretenţiilor intimatului - reclamant la valoarea stabilită iniţial prin raportul de expertiză.
Solicită, totodată, obligarea intimatului - reclamant la plata cheltuielilor de judecată generate de desfăşurarea căilor de atac.
În dezvoltarea motivelor de nelegalitate formulate, îndreptate împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, recurenta pârâtă arată că instanţele au pronunţat hotărâri nelegale, prin încălcarea şi aplicarea greşită a legii părţilor, criticile sale referindu-se, în esenţă, la modul eronat în care au fost interpretate clauzele contractuale.
Consideră că instanţele de fond şi apel nu au ţinut cont de dispoziţiile clauzei contractuale 4.10 din Condiţiile contractuale şi nu a dat eficacitate acestora, la acest capitol fiind prevăzut modul în care se stabilesc sumele asigurate şi modul în care se calculează sau recalculează daunele în cazul unei supraasigurări sau subasigurări.
Susţine, concluzionând, că atât instanţa de fond cât şi cea de apel nu au ţinut cont de apărările sale, în sensul că în cauza dedusă judecaţii a fost vorba de o supraasigurare, Condiţiile contractuale asumate de ambele părţi ale contractului de asigurare prevăd astfel de situaţii (supraasigurare şi subasigurare), iar asigurătorul poate recalcula suma asigurată şi restitui excedentul de primă plătit de către asigurat; învederează că această clauză contractuală a fost însuşită de asigurat la momentul încheierii contractului de asigurare.
Recursul este fondat.
Din examinarea criticilor formulate în recurs, în raport de actele dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în speţă, se constată următoarele:
La art. 4.10 din condiţiile de asigurare, care sunt parte integrantă a contractului şi exprimă voinţa părţilor se stabileşte că în cazul în care la data producerii evenimentului asigurat suma asigurată înscrisă în poliţă nu corespunde valorii reale a autoturismului de la data asigurării, se va proceda astfel: lit. a)) dacă asigurarea s-a încheiat pentru o sumă asigurată mai mare decât valoarea reală a autovehiculului la data încheierii asigurării (supraasigurare), asigurătorul recalculează şi restituie prima de asigurare plătită de asigurat - aferentă excedentului de sumă asigurată, iar despăgubirea nu va putea depăşi în niciun caz valoarea reală a autovehiculului la data încheierii asigurării.
Conform art. 9.3 din aceleaşi condiţii de asigurare, valoarea despăgubirii nu poate depăşi suma asigurată, nici cuantumul pagubei şi nici diferenţa dintre valoarea reală a autoturismului asigurat la data încheierii asigurării şi valoarea rămasă, - prin valoarea rămasă înţelegându-se valoarea părţilor din autoturism rămase neavariate.
În speţă, deşi în hotărârea criticată sunt menţionate, ca fiind aplicabile, prevederile clauzei 4.10 din condiţiile de asigurare şi sunt prezentate concluziile raportului de expertiză din care rezultă în mod incontestabil că autovehiculul a fost supraapreciat, se consideră, totuşi că valoarea de despăgubire ce se impune a fi acordată este valoarea de nou prezentată de reclamant, potrivit catalogului, pentru că această valoare se apropie mai mult de valoarea avută în vedere la încheierea contractului de asigurare şi nu cea propusă de expertul tehnic desemnat.
Or, în cauza de faţă, ne aflăm în mod cert în prezenţa unei supraasigurări, - împrejurare în care se constată că instanţele au ignorat clauzele contractuale referitoare la această situaţie, amintite în cele ce preced, în sensul că au redat conţinutul acestora, dar în mod eronat nu le-au aplicat la speţa dedusă judecăţii.
Instanţele au apreciat că trebuie luată în considerare valoarea de nou a autovehiculului, de la momentul încheierii poliţei, însă o astfel de apreciere se dovedeşte a nu fi în concordanţă cu clauzele contractuale, care prevăd procedura de urmat în calculul valorii despăgubirii, în cazul existenţei unei supraevaluări.
Într-un astfel de caz, făcând aplicarea clauzei 4.10 din condiţiile de asigurare, asigurătorul recalculează suma asigurată şi, în consecinţă, recalculează despăgubirea ce se poate acorda, având în vedere şi vechimea autoturismului, la data producerii evenimentului asigurat, ca fiind unul dinte elementele esenţiale ce trebuie avut în vedere la calculul valorii reale a autoturismului.
Prin urmare, se reţine că existând o supraevaluare, cum este cazul în speţă, singurul calcul al valorii pagubei ce poate fi luat în considerare pentru acordarea despăgubirilor este cel raportat la dispoziţiile art. 4.10 din condiţiile de asigurare, - aşa cum rezultă el din expertiza de specialitate efectuată în cauză, ce nu a fost însuşită de instanţe, dându-se relevanţă juridică catalogului APIA, prezentat de reclamant, indicând valoarea de nou a autoturismului - valoare care, însă, nu este în acord cu clauzele contractuale, pe care acesta şi Ie-a însuşit la momentul încheierii contractului de asigurare.
Se observă astfel că în ce priveşte valoarea asigurată trebuie să funcţioneze buna - credinţă a asiguratului, pentru că, în situaţia unei supraevaluări devin aplicabile acele dispoziţii contractuale care reglementează expres supraevaluarea, în sensul că într-un astfel de caz se face o nouă reevaluare a riscului asigurat, - ceea ce în speţă, s-a realizat prin expertiza tehnică specialitatea auto, ce a fost încuviinţată de instanţa de fond (fila 153 dosar fond) şi care a stabilit valoarea despăgubirilor la suma de 47.510 euro (fila 174 dosar fond).
În fine, în mod incontestabil judecătorul este suveran în aprecierea probelor, dar în cauză expertiza tehnică auto, încuviinţată de instanţă, este singura probă, care a răspuns cerinţelor instanţei, pentru a da o dezlegare corectă litigiului dedus judecăţii şi anume, obiectivelor de a efectua „calculul sumei reprezentând valoarea despăgubirilor raportat la clauzele contractului de asigurare, la vechimea autovehicolului şi la documentele depuse la dosarul de daună", aşa încât, s-ar fi impus ca instanţele care s-au pronunţat în cauză să aibă în vedere concluziile acesteia şi să omologheze raportul de expertiză, acceptând valoarea despăgubirilor stabilite prin expertiză, respectiv de 47.510 euro.
Astfel fiind, instanţa de recurs apreciază că aceasta este suma ce se cuvenea, cu titlu de despăgubire, reclamantului şi la plata căreia o va obliga pe pârâtă, urmare admiterii recursului şi nu suma de 71.612 euro, aşa cum au hotărât cele două instanţe care s-au pronunţat în cauză.
În acord cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., vor fi reduse şi cheltuielile de judecată acordate reclamantului, de la 7.164,22 lei la 5.654,35 lei, proporţional cu valoarea pretenţiilor admise.
În consecinţă, faţă de cele mai sus arătate, se va admite recursul declarat de pârâta SC U.A. SA prin sucursala Municipiului Bucureşti împotriva deciziei curţii de apel, care va fi modificată, va fi admis apelul declarat de aceeaşi parte, împotriva sentinţei tribunalului, care va fi schimbată în parte, în sensul că va fi obligată pârâta SC U.A. SA prin sucursala Municipiului Bucureşti la plata către reclamantul Ş.C. a sumelor de 47.510 euro cu titlu de despăgubiri şi de 5.654,35 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Va fi menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC U.A. SA prin sucursala Municipiului Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 513 din 20 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
Modifică decizia recurată, admite apelul declarat de SC U.A. SA prin sucursala Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 9762 din 4 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, pe care o schimbă în parte, în sensul că, obligă pârâta SC U.A. SA prin sucursala Municipiului Bucureşti la plata către reclamantul Ş.C. a sumelor de 47.510 euro cu titlu de despăgubire şi de 5.654,35 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 476/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 527/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
