ICCJ. Decizia nr. 500/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 500/2014
Dosar nr. 5913/328/2012/a1
Şedinţa din camera de consiliu de la data de 13 februarie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 iunie 2012 pe rolul Judecătoriei Turda, reclamanta N.E.T., în calitate de curator al interzisei A.A.M., a solicitat sistarea stării de indiviziune asupra imobilul înscris în CF Ilia şi atribuirea lui pe seama coproprietarei A.I., să se constate componenţa masei succesorale de pe urma defunctei A.I., să se constate că unica moştenitoare a defunctei este reclamanta interzisă şi să se dispună intabularea în cartea funciară a imobilul pe seama lui A.A.M.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că proprietarii imobilului din litigiu înscris în CF Ilia sunt decedaţi. Totodată, a mai arătat că în timpul vieţii lor cei patru coproprietari de carte funciară au decis ca respectivul imobil să revină numitei A.I., fără ca înţelegerea lor să îmbrace forma scrisă; ulterior decesului acestora, în data de 8 iulie 2011, succesorii lor au întocmit convenţia de partaj în care se recunoaşte că imobilului în litigiu a revenit pe seama defunctei A.I., fără plata de sulte pe seama succesorilor titularilor din titlul de proprietate.
La termenul de judecată din data de 21 septembrie 2012, instanţa a dispus disjungerea petitului 1 al acţiunii, acesta făcând obiectul prezentului dosar.
Restul petitelor fac obiectul Dosarului nr. 4160/328/2012 aflat pe rolul Judecătoriei Turda, a cărui judecată a fost suspendată, în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea cauzei de faţă.
Prin Sentinţa civilă nr. 4550 pronunţată la data de 9 noiembrie 2012, Judecătoria Turda a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Deva.
În motivare, instanţa a reţinut incidenţa art. 13 C. proc. civ., care instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în circumscripţia căreia se află imobilul.
A constatat, potrivit precizărilor reclamantei şi probelor de la dosarul cauzei, că imobilul ce face obiectul cauzei, cu privire la care se solicită sistarea stării de indiviziune, este situat administrativ în satul Bretea Mureşană, com. Ilia, jud. Hunedoara, localitate situată în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Deva, astfel cum aceasta a fost stabilită prin H.G. nr. 337 din 9 iulie 1993.
Prin Sentinţa civilă nr. 4743 din 2 decembrie 2013, Judecătoria Deva a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a arătat că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 14 C. proc. civ., ca efect al prorogării legale.
Dispoziţiile citate se vor aplica şi în situaţia în care în masa succesorală se află un imobil care nu este situat în circumscripţia instanţei ultimului domiciliu al defunctului. Soluţia este impusă de topografia textelor, ceea ce înseamnă că, aşezând norma de competenţă privitoare la succesiuni după aceea privitoare la imobile, legiuitorul a înţeles ca în materie succesorală să deroge de la regula înscrisă în art. 13; norma de competenţă înscrisă în art. 14 este incidentă numai până la efectuarea împărţelii între moştenitori. Aşadar, pentru stabilirea capătului de cerere principal, instanţa nu trebuie să analizeze cererile în ordinea formulării lor de către reclamant, ci în funcţie de interdependenţa lor. Prin urmare, dezbaterea succesorală este capătul de cerere principal, iar partajul succesoral este ulterior şi dependent de soluţia pronunţată asupra capătului principal de cerere.
Or, în speţă, având în vedere că ultimul domiciliu al defunctei A.I. a fost în localitatea Turda - petitul 1 are caracter accesoriu faţă de cererea principală privind dezbaterea succesorală.
Analizând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă are mai multe capete de cerere, prin aceasta solicitându-se instanţei sistarea stării de indiviziune asupra imobilul înscris în CF Ilia şi atribuirea lui pe seama coproprietarei A.I., constatarea componenţei masei succesorale de pe urma defunctei A.I., precum şi constatarea că unica moştenitoare a defunctei este reclamanta interzisă.
Înalta Curte constată că petitul 1 al acţiunii, respectiv sistarea stării de indiviziune asupra imobilului este un capăt de cerere subsidiar capătului principal, care este dezbaterea succesorală, întrucât partajul judiciar este ulterior şi dependent de soluţia pronunţată asupra capătului principal de cerere.
Cererea principală, ce are ca obiect dezbaterea succesorală, este de competenţa Judecătoriei Turda, în considerarea faptului că ultimul domiciliu al defunctei A.I. a fost în localitatea Turda, iar, potrivit art. 14 pct. 2 C. proc. civ., în materie de moştenire, sunt de competenţa instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului cererile privitoare la moştenire, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia.
De regulă, la ultimul domiciliu al defunctului, care este şi locul deschiderii succesiunii, se găsesc înscrisuri privind raporturile juridice dintre defunct şi moştenitori, precum şi dintre defunct şi terţi, testamente autentice sau olografe, multe din bunurile ce alcătuiesc masa succesorală, iar o serie de măsuri referitoare la inventarierea sau conservarea bunurilor succesorale se iau în acest loc, astfel încât dispoziţiile cuprinse în art. 14 sunt pe deplin justificate, cu atât mai mult cu cât au meritul de a concentra la o singură instanţă toate cererile privitoare la aceeaşi succesiune.
În acest context, cererea de ieşire din indiviziune succesorală este de competenţa instanţei de la ultimul domiciliu al defunctului, cu atât mai mult în situaţia de faţă, în condiţiile în care, anterior, nu se pronunţase vreo instanţă asupra dezbaterii moştenirii defunctei A.I., stabilirii calităţii de succesori ai acesteia şi nici nu se eliberase vreun certificat de moştenitor în acest sens.
Legiuitorul, aşezând norma de competenţă teritorială referitoare la succesiuni după aceea privitoare la cererile reale imobiliare, a înţeles să deroge de la dispoziţia înscrisă în art. 13 C. proc. civ., care vizează doar cererile privitoare la bunuri nemişcătoare. Or, procesele succesorale ridică probleme mai complexe, fiind necesar ca acestea să fie rezolvate de o singură instanţă, iar nu cum s-a procedat în cauză, prin disjungerea capetelor de cerere cu care a fost sesizată Judecătoria Turda.
Pe de altă parte, în cazul unui partaj succesoral, ca şi în cauza de faţă, dacă printre bunurile succesorale se află un imobil situat în circumscripţia altei instanţe decât cea de la locul deschiderii succesiunii, soluţia soluţionării cererii de instanţa de la ultimul domiciliu al defunctului se sprijină şi pe un argument de topografie a textelor, cu referire la art. 17 C. proc. civ., care prevede că cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Acest text de lege, incident în speţă, este situat în Cartea I Titlul III ("Dispoziţii speciale"), deci după competenţa materială (Titlul I) şi competenţa teritorială (Titlul II), astfel încât el derogă de la regulile înscrise în art. 1 - 16 C. proc. civ.
Faţă de aceste considerente, precum şi faţă de dispoziţiile art. 14 C. proc. civ. cu referire la art. 17 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 501/2014. Civil → |
|---|
