ICCJ. Decizia nr. 5377/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 5377/2013

Dosar nr. 497/1748/2013

Şedinţa din 20 noiembrie 2013

Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:

Prin Procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria R12 nr. 0272333 din 2 mai 2012 a fost sancţionat B.A. pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că la data de 24 ianuarie 2012 a circulat, fără a deţine rovinietă valabilă, pe Autostrada A2 km 12 + 450 m, Glina, judeţul Ilfov.

Prin capătul de cerere 4, disjuns din acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Feteşti, B.A. a formulat plângere împotriva procesului-verbal menţionat emis de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Centrul de Studii Tehnice şi Informatică, solicitând anularea acestuia.

Judecătoria Feteşti, prin Sentinţa civilă nr. 91 din 10 ianuarie 2013 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect plângere contravenţională în favoarea Judecătoriei Cornetu, în raport de prevederile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.

Judecătoria Cornetu, prin Sentinţa civilă nr. 3734 din 16 mai 2013 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de instanţă din oficiu. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia.

Pornind de la prevederile art. 101 din O.G. nr. 15/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013 şi având în vedere că domiciliul contravenientului este în Mangalia, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Mangalia, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acesteia.

Judecătoria Mangalia, prin Sentinţa civilă nr. 1796 din 18 septembrie 2013 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de instanţa din oficiu. A declinat, în favoarea Judecătoriei Cornetu, competenţa de soluţionare a plângerii. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

A reţinut, în esenţă, că Legea nr. 2/2013, care a modificat art. 101 din O.G. nr. 15/2002 se aplică numai plângerilor formulate şi înregistrate după intrarea în vigoare a legii, neputând retroactiva, astfel încât instanţa competentă se determină potrivit prevederilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.

Regulatorul de competenţă, între instanţele care şi-au declinat reciproc competenţa, urmează a fi pronunţat în favoarea Judecătoriei Cornetu, în considerarea argumentelor ce succed.

În raport de obiectul cauzei, respectiv plângere contravenţională formulată împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei întocmit pentru încălcarea art. 8 din O.G. nr. 15/2002, devin incidente dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, respectiv cele cuprinse la art. 32, la care face trimitere O.G. nr. 15/2002 în art. 10, conform cărora competenţa soluţionării plângerii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.

În stabilirea instanţei competentă teritorial a soluţiona prezenta plângere contravenţională, problema care se ridică în speţă este de a stabili dacă modificările aduse prin art. III din Legea nr. 2/2013, potrivit cărora plângerea se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul, sunt aplicabile.

Se observă că norma de competenţă teritorială, derogatorie de la dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, este cuprinsă în secţiunea a 2-a a Legii nr. 2/2013 ce poartă denumirea: Modificarea şi completarea unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal, legiuitorul făcând deci distincţia între cele două materii.

Coroborând sediul materiei cu dispoziţiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 cuprinse în Capitolul III Dispoziţii tranzitorii şi finale, se reţine că acestea se referă numai la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal nu şi la cele în materie contravenţională.

Prin urmare, atâta vreme cât art. XXIII nu cuprinde dispoziţii tranzitorii exprese vizând competenţa teritorială în materie contravenţională, nefiind posibilă o interpretare extensivă a acestora rezultă că prevederile modificatoare ale Legii nr. 2/2013 se aplică numai proceselor începute după intrarea în vigoare a legii.

Or, în speţă, plângerea contravenţională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, instanţa legal învestită fiind cea de la locul săvârşirii contravenţiei.

În considerarea celor ce preced, având în vedere că locul săvârşirii contravenţiei a fost Autostrada A2 km 12 + 450 m, Glina, judeţul Ilfov, zonă situată în circumscripţia Judecătoriei Cornetu, competenţa soluţionării plângerii contravenţionale revine, potrivit art. 32 din O.G. nr. 2/2001, Judecătoriei Cornetu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5377/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond