ICCJ. Decizia nr. 5379/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5379/2013
Dosar nr. 20625/301/2013
Şedinţa din 20 noiembrie 2013
Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:
Prin Procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria R11 nr. 0081238 din 12 mai 2011 a fost sancţionată SC L. & M. SRL pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că la data de 22 noiembrie 2010 un vehicul aparţinând societăţii a circulat, fără a deţine rovinietă valabilă, pe DN 7 km 188 + 900 m, Seaca, judeţul Vâlcea.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la data de 2 noiembrie 2011, SC L. & M. SRL a formulat plângere împotriva procesului-verbal menţionat emis de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Centrul de Studii Tehnice şi Informatică, solicitând anularea acestuia.
Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin Sentinţa civilă nr. 12949 din 12 decembrie 2011 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu de instanţă. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, în raport de dispoziţiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.
Judecătoria Brezoi, prin Sentinţa civilă nr. 2023 din 15 aprilie 2013 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei. A declinat competenţa de soluţionare a plângerii contravenţionale în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti.
Pornind de la prevederile art. 101 din O.G. nr. 15/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013 şi având în vedere că sediul contravenientei este în Bucureşti, în circumscripţia Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acesteia.
Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, Secţia civilă, prin Sentinţa nr. 9779 din 26 iunie 2013 a admis excepţia necompetenţei teritoriale. A declinat competenţa de judecată a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.
A reţinut, în esenţă, că Legea nr. 2/2013, care a modificat art. 101 din O.G. nr. 15/2002 se aplică numai plângerilor formulate şi înregistrate după intrarea în vigoare a legii, neputând retroactiva, astfel încât instanţa competentă se determină potrivit prevederilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.
Regulatorul de competenţă, între instanţele care şi-au declinat reciproc competenţa, urmează a fi pronunţat în favoarea Judecătoriei Brezoi, în considerarea argumentelor ce succed.
În raport de obiectul cauzei, respectiv plângere contravenţională formulată împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei întocmit pentru încălcarea art. 8 din O.G. nr. 15/2002, devin incidente dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, respectiv cele cuprinse la art. 32, la care face trimitere O.G. nr. 15/2002 în art. 10, conform cărora competenţa soluţionării plângerii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
În stabilirea instanţei competentă teritorial a soluţiona prezenta plângere contravenţională, problema care se ridică în speţă este de a stabili dacă modificările aduse prin art. III din Legea nr. 2/2013, potrivit cărora plângerea se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul, sunt aplicabile.
Se observă că norma de competenţă teritorială, derogatorie de la dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, este cuprinsă în Secţiunea a 2-a a Legii nr. 2/2013 ce poartă denumirea: Modificarea şi completarea unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal, legiuitorul făcând deci distincţia între cele două materii.
Coroborând sediul materiei cu dispoziţiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 cuprinse în Capitolul III Dispoziţii tranzitorii şi finale, se reţine că acestea se referă numai la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal nu şi la cele în materie contravenţională.
Prin urmare, atâta vreme cât art. XXIII nu cuprinde dispoziţii tranzitorii exprese vizând competenţa teritorială în materie contravenţională, nefiind posibilă o interpretare extensivă a acestora rezultă că prevederile modificatoare ale Legii nr. 2/2013 se aplică numai proceselor începute după intrarea în vigoare a legii.
Or, în speţă, plângerea contravenţională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, respectiv la data de 2 noiembrie 2011, instanţa legal învestită fiind cea de la locul săvârşirii contravenţiei.
În considerarea celor ce preced, având în vedere că locul săvârşirii contravenţiei a fost DN 7 km 188 + 900 m, Seaca, judeţul Vâlcea, zonă situată în circumscripţia Judecătoriei Brezoi, competenţa soluţionării plângerii contravenţionale revine, potrivit art. 32 din O.G. nr. 2/2001, Judecătoriei Brezoi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 5378/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5382/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|