ICCJ. Decizia nr. 5382/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5382/2013
Dosar nr. 44685/3/2008*
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 24 noiembrie 2008, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a reclamantul M.A. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige pârâtul să soluţioneze notificarea nr. 455 din 13 februarie 2002 formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, să se constate că are calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea în natură a terenului rămas liber, în calitate de moştenitor al fostului proprietar al imobilului situat în Bucureşti, str. L. nr. X, sector 3, precum şi la măsuri reparatorii prin echivalent pentru ceea ce nu poate fi restituit în natură şi să fie obligat pârâtul să emită dispoziţie în acest sens.
În fapt, reclamantul a arătat că are calitatea de moştenitor al fostului proprietar, M.I., care la data de 13 februarie 2002 a adresat Primăriei Municipiului Bucureşti o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care solicita restituirea imobilului preluat abuziv.
În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Primul ciclu procesual s-a încheiat prin Decizia nr. 2450 din 3 aprilie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin care a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general împotriva Deciziei nr. 219/A din 28 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă. A fost admis recursul reclamantului M.A. împotriva aceleiaşi decizii, care a fost casată, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că deşi citat cu menţiunea de a complini omisiunea constatată cât priveşte declaraţia sa de recurs, constând în lipsa semnăturii, recurentul-pârât nu s-a conformat, motiv pentru care, în baza art. 133 C. proc. civ., cu referire la art. 3021 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., se va dispune anularea recursului declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General.
Cât priveşte recursul reclamantului instanţa a reţinut că potrivit pct. 23.1 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 prin „acte doveditoare” ale dreptului de proprietate în accepţiunea legii speciale, se înţelege lit. a) „orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deţinerea proprietăţii de către o persoană fizică sau juridică (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată încheiat înainte de intrarea în vigoare a Decretului nr. 221/1950 privitor la împărţeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcţii …”; lit. d) „orice acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită sau ascendentul acesteia la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea persoanei respective; pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol)” […].
În art. 24 din Legea nr. 10/2001 se dispune: „în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive „(alin. (1)); „în aplicarea prevederilor alin. (1) şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar „(alin. (2)).
Norma interpretativă a textului legal menţionat dispune, potrivit pct. 24.1 din H.G. nr. 250/2007, că înscrisurile menţionate la art. 24 alin. (1) din lege sunt considerate „acte doveditoare ale dreptului de proprietate”, norma evocată instituind o prezumţie legală relativă de proprietate în favoarea persoanei menţionate în actele de preluare (normative sau de autoritate).
S-a mai reţinut că prin Decretul nr. 111 din 7 aprilie 1986 a fost expropriată (anexa nr. 1, poz. 45) pe adresa Intrarea Decorului nr. 2, sector 3 pe numele proprietarilor G.J., M.I. şi C.A. o suprafaţă de 80 mp teren, iar prin Decretul nr. 170 din 21 iunie 1988 (anexa 4, poz. 29), pe numele aceloraşi proprietari, a fost expropriată o suprafaţă de 190 mp teren şi construcţii de 206 mp, de la aceeaşi adresă.
Din aceeaşi adeverinţă (nr. 33231 din 6 decembrie 2010 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Patrimoniu) rezultă că potrivit Notei de constatare nr. 4083 din 29 noiembrie 2010 a Serviciului cadastru, amplasamentul fostului imobil din str. L. nr. X colţ cu Intrarea Decorului nr. 2, ce avea o suprafaţă totală de cca 270 mp (suprafaţă determinată grafic pe plan), reprezintă teren liber de construcţii definitive la sol, iar conform planului cu reţele edilitare - ultima actualizare 1989 - suprafaţa nu este afectată de reţele edilitare.
Cu referire la amplasamentul fostului imobil din Intrarea Decorului nr. 2A, ce are o suprafaţă de cca 165 mp, s-a arătat că acesta este ocupat de carosabil, trotuar etc., bunuri ce alcătuiesc domeniul public al Municipiului Bucureşti.
De asemenea, din fişa tehnică a imobilului (întocmită în februarie 1985) situat în Bucureşti, Intrarea Decorului nr. 2 colţ cu str. L. nr. X, sector 3, proprietatea M.I. şi C.A., rezultă că la adresa menţionată apare înscrisă suprafaţa totală a terenului de 270 mp şi o suprafaţă totală construită de 206 mp compusă din casă şi magazie (201,50 mp + 4,50 mp).
Totodată, începând cu anul 1952, pe rolul fiscal al imobilului situat în Intrarea Decorului nr. 2 a figurat impus ca plătitor de impozit numitul M.I. pentru construcţie şi teren în suprafaţă totală de 500 mp.
La nivelul anului 1985, pe rolul fiscal al aceluiaşi imobil au figurat impuşi ca plătitori de impozit numiţii M.I. şi C.A. pentru construcţie şi teren în suprafaţă totală de 500 mp.
Ca urmare, coroborând probaţiunea administrată în cauză (evidenţe de rol fiscal) acceptate de legea specială drept acte/înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate cu menţiunile efectuate în actele de expropriere ale bunului litigios, în compunerea indicată de reclamant în cauză, ce instituie în favoarea sa o prezumţie legală relativă de proprietate (inclusiv pe întinderea dreptului pretins), ce nu a fost răsturnată în cauză (nu au fost administrate dovezi care să infirme existenţa dreptului pretins în patrimoniul reclamantului/antecesorului său, respectiv existenţa sa în patrimoniul altor persoane), se vădesc ca fondate susţinerile recurentului privind aspectul criticat.
Instanţa a reţinut că nelegal, cu încălcarea dispoziţiilor legii speciale, sus-redate, instanţele fondului au refuzat recunoaşterea dreptului/vocaţiei reclamantului de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legea specială pentru întreg imobilul preluat de stat prin actele normative de expropriere, sus-indicate şi a trimis cauza spre rejudecare în scopul suplimentării probaţiunii în vederea determinării naturii/categoriei măsurilor reparatorii cuvenite reclamantului, în raport de criteriile stipulate de legea specială şi de opţiunea reclamantului.
În rejudecare, prin Decizia nr. 74A din 1 martie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de Decizia civilă nr. 132R din 24 ianuarie 2013 a Curţii de apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondată. A admis apelul declarat de reclamant împotriva Sentinţei civile nr. 529 din 10 aprilie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în Dosarul nr. 44685/3/2008. A schimbat în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis acţiunea. A constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită pentru terenul în suprafaţă de 252 mp situat în Bucureşti, str. D. nr. Y, sector 3 (fostă str. L. nr. X) şi pentru construcţia demolată. A dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 213,74 mp situat în Bucureşti, str. D. nr. Y, sector 3 (fostă str. L. nr. X), în prezent str. Breaza, respectiv S 1-2-4-8-9 astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat de expert F.F.A. A omologat raportul de expertiză. A obligat pârâtul Municipiul Bucureşti să emită dispoziţie motivată prin care să propună acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru restul terenului, în suprafaţă de 38,26 mp, situat la aceeaşi adresă, şi pentru construcţia ce a fost edificată pe acest teren, în prezent demolată, în suprafaţă de 206 mp, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Pentru a decide astfel instanţa a reţinut, cu privire la autoritatea lucrului judecat că după depunerea la dosar a raportului de expertiză efectuat în cauză de expert F.F.A., instanţa a solicitat situaţia juridică a imobilului notificat, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză topografie, şi dacă au mai fost înregistrate notificări asupra aceluiaşi imobil, în baza de date a Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Prin Adresa nr. 2000/CB din 11 februarie 2013 Primăria Municipiului Bucureşti - Serviciul evidenţă, analiză, soluţionare şi gestiune notificări Legea nr. 10/2001 a comunicat instanţei faptul că asupra imobilului ce face obiectul raportului de expertiză figurează înregistrată Notificarea nr. 455/2001, dosar administrativ 25078, ce a fost suspendat în temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001, până la rămânerea irevocabilă a Dosarelor nr. 22334/3/2011 al Tribunalului Bucureşti şi nr. 2633/3/2012 al Curţii de apel Bucureşti.
Verificând în sistemul Ecris aceste dosare, Curtea a constatat că Dosarul nr. 22334/3/2011, înregistrat pe rolului Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 28 martie 2011, a avut ca obiect acţiunea formulată de reclamantul M.A. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin primarul general şi Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin care solicita să se dispună soluţionarea pe fond a Notificării nr. 455 din 13 februarie 2002 (Dosar administrativ nr. 25078), obligarea paratul Municipiului Bucureşti să-i restituie în natura suprafaţa de teren de 500 mp situat în Bucureşti, str. I.D. nr. Z, colţ cu str. L. nr. X, sector 3, iar în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură, obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti prin primarul general la măsuri reparatorii prin echivalent; în subsidiar obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata de despăgubiri reprezentând valoarea de circulaţie a imobilului preluat abuziv.
În motivarea cererii, reclamantul M.A. a arătat are calitatea de moştenitor legal al tatălui, M.I., care prin Notificarea nr. 455 din 13 februarie 2002 a solicitat să i se restituie suprafaţa de teren de 500 mp situat în Bucureşti, Str. I.D., nr. Z, colţ cu Str. L. nr. X, sector 3.
Prin Sentinţa civilă nr. 85 din 18 ianuarie 2012 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a respins cererea, formulată în subsidiar, în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepţia necompetenţei materiale a tribunalului şi a declinat competenţa materială privind soluţionarea cererii, astfel cum a fost precizată, formulată în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru restituirea Proprietăţii şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; a disjuns cererile formulate în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, astfel cum au fost precizate, privind soluţionarea pe fond a notificării nr. 455 din 13 februarie 2002, dosar administrativ P.M.B. nr. 25078 şi obligarea acestuia de a acorda restituirea în natură sau sub formă de despăgubiri, cu formarea unui nou dosar civil.
Ca urmare a disjungerii dispuse prin Sentinţa civilă nr. 85 din 18 ianuarie 2012 pronunţate în Dosarul nr. 22334/3/2011, a fost format Dosarul nr. 2633/3/2012, în care Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă a pronunţat Sentinţa civilă nr. 851 din 18 aprilie 2012, prin care a admis acţiunea formulată de reclamantul M.A. în contradictoriu cu pârâtul municipiul Bucureşti prin primar general, a obligat pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General să emită dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), prin care să dispună restituirea în natură a suprafeţei de teren de 255 mp, situat la fosta adresă I.D. nr. Z colţ cu str. L. nr. X, sector 3, identificată în raportul de expertiză tehnică între punctele 5-A-B-25A-27-19-20-21-5, compus din S1 (181 mp) şi S2 (44 mp) şi să acorde reclamantului în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru suprafeţele S3 (45 mp), S4 (61 mp) şi S5 (99 mp) care au aparţinut de asemenea imobilului situat la fosta adresă I.D. nr. Z colţ cu str. L. nr. X, sector 3, identificate în raportul de expertiză tehnică; a omologat raportul de expertiză tehnică efectuat de d-na expert tehnic A.M. şi a obligat pârâtul la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu expertiză tehnică).
Împotriva Sentinţei civile nr. 851 din 18 aprilie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă a formulat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General, care a fost admis prin Decizia civilă nr. 132R/24 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în Dosarul nr. 2633/3/2012; în sensul că s-a casat Sentinţa civilă nr. 851 din 18 aprilie 2012 şi s-a reţinut cauza pentru rejudecare în fond.
S-a reţinut că potrivit art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat acele hotărâri judecătoreşti care au rămas definitive şi irevocabile, premisă care nu este îndeplinită în cauză, deoarece Sentinţa civilă nr. 851 din 18 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în Dosarul nr. 2633/3/2012 a fost casată prin această Decizia civilă nr. 132R din 24 ianuarie 2013, astfel că potrivit dispoziţiilor art. 311 alin. (1) C. proc. civ. nu mai are nicio putere (executorie), iar instanţa de recurs a reţinut cauza spre rejudecare în fond, până la acest moment nefiind pronunţată o hotărâre definitivă în Dosarul nr. 2633/3/2012.
S-a mai reţinut că prin decizia de casare instanţa supremă a constatat că - dintre cele două critici susţinute de reclamant prin recursul formulat împotriva Deciziei civile 219A din 28 februarie 2011 (care-i recunoscuse calitatea de persoană îndreptăţită numai pentru suprafaţa de 80 mp din str. L. nr. Z colţ cu I.D. nr. X), respectiv: a) greşita reţinere a întinderii dreptului de proprietate, autorul reclamantului figurând pe două decrete de expropriere şi b) greşita acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent întrucât o parte a terenului este liberă - prima critică este întemeiată, iar pentru verificarea celei de-a doua critici, a trimis dosarul instanţei de apel pentru a se identifica tipul de măsuri reparatorii, în baza unui nou raport de expertiză.
În consecinţă în cauză operează autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor cu caracter irevocabil date de instanţa supremă în ciclul procesual anterior, care a statuat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru suprafeţele de teren ce figurează a fi expropriate prin Decretele de expropriere nr. 111/1986 (anexa 1, poz. 45) şi nr. 170/1988 (anexa 4, poz. 29), precum şi pentru construcţia ce a fost edificată pe acest teren, în suprafaţă de 206 mp (menţionată în Decretul nr. 170/1988, anexa 4, poz. 29).
Având în vedere faptul că prin notificarea înregistrată la BEJ I. şi C. sub nr. 455 din 13 februarie 2002 şi la Primăria Municipiului Bucureşti sub nr. 25078 reclamantul a solicitat acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 doar pentru suprafaţa de teren de 252 mp situat în Bucureşti, str. L. nr. X colţ cu I.D. nr. Z, sector 3, precum şi pentru imobilul (construcţie) de la aceeaşi adresă s-a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită pentru terenul în suprafaţă de 252 mp situat în Bucureşti, str. D. nr. Z, sector 3 (fostă str. L. nr. X) şi pentru construcţia demolată.
Cu privire la tipul de măsuri reparatorii la care este îndreptăţit reclamantul, dintre cele prevăzute de Legea nr. 10/2001 s-a constatat că prin raportul de expertiză tehnică specialitatea topografie, cadastru şi geodezie efectuat de expert F.F.A. s-a reţinut că poate fi restituit în natură terenul în suprafaţă de 213,74 mp identificat de expert în punctele 1-2-4-8-9 de pe schiţa cadastrală anexă la raport.
În consecinţă, în raport de situaţia de fapt reţinută în baza raportului de expertiză efectuat în rejudecarea apelului; şi în temeiul dispoziţiilor art. 1 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prin care se instituie principiul priorităţii restituirii în natură a imobilelor ce cad sub incidenţa legii speciale de reparaţie s-a va dispune restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 213,74 mp situat în Bucureşti, str. D. nr. Z, sector 3 (fostă str. L. nr. X), în prezent str. B., respectiv S 1-2-4-8-9 astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat de expert F.F.A.; raport de expertiză pe care îl omologhează.
De asemenea, în temeiul dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din lege, potrivit cărora „în cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent”, a fost obligat pârâtul Municipiul Bucureşti să emită dispoziţie motivată prin care să propună acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru restul terenului, în suprafaţă de 38,26 mp (reprezentând 252 - 213,74 = 38,26), situat la aceeaşi adresă, având în vedere că prin acelaşi raport de expertiză s-a constatat că restul terenului este ocupat în prezent de alee de acces şi reţele utilitare.
În baza dispoziţiilor art. 18 lit. b) din lege, potrivit cărora măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent pentru construcţiile ce au fost demolate, a fost obligat pârâtul Municipiul Bucureşti să emită dispoziţie motivată prin care să propună acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, şi pentru construcţia ce a fost edificată pe acest teren, în prezent demolată, în suprafaţă de 206 mp.
Prin Decizia nr. 157A din 26 aprilie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis cererea reclamantului de completare a dispozitivului Deciziei nr. 74A din 1 martie 2013 a aceleiaşi instanţe şi a dispus completarea acestuia cu obligarea intimatului la plata sumei de 4.500 RON cheltuieli de judecată fond şi apel către reclamant, reţinând că prin admiterea căii de atac declarată de reclamant pârâtul a căzut în pretenţii în înţelesul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. şi în considerarea culpei procesuale a acestuia se cuvine a fi obligat la cheltuielile de judecată efectuate de reclamant pe parcursul judecării cauzei.
Împotriva ambelor decizii pârâtul a declarat recurs.
Recursul formulat împotriva Deciziei civile nr. 74A din 1 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că reclamantul M.A. a arătat că are calitatea de moştenitor legal al tatălui său M.I., care prin Notificarea nr. 455 din 13 februarie 2002 a solicitat restituirea terenului situat în Str. I.D. nr. X colţ cu Str. L. nr. Z, sector 3, însă nu a depus titlul de proprietate nici la dosarul constituit în baza Legii nr. 10/2001, nici în faţa instanţelor de judecată. Deci nu s-a probat dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 252 mp din Bucureşti, Str. D., nr. Y, sector 3. Din adresa nr. 1132843/128/2013, emisă de Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Patrimoniu, rezultă că acest imobil a fost preluat în baza Decretului nr. 111/1986 de la mai mulţi proprietari. Din istoricul de rol fiscal reiese că la momentul exproprierii pe rolul fiscal al imobilului au figurat impuşi ca plătitori de impozit M.I. şi C.A. Din probatoriul administrat rezultă că reclamantul a făcut dovada calităţii de moştenitor de pe urma lui M.I., dar nu şi de pe urma celorlalţi proprietari menţionaţi în decretele de expropriere. Nu se poate extinde prezumţia dreptului de proprietate cu privire la întregul imobil.
În consecinţă, arată recurentul, au fost încălcate dispoziţiile art. 21 - 23 ale Legii nr. 10/2001, care dispun ca notificarea să fie însoţită de înscrisurile doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi dispoziţiile art. 24 din această lege.
În recursul declarat de acelaşi pârât împotriva Deciziei nr. 157A din 26 aprilie 2013, a aceleiaşi instanţe, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se susţine că au fost greşit aplicate dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
Se susţine, pe de o parte, că Municipiul Bucureşti nu se află în culpă procesuală şi, pe de altă parte, că onorariul de avocat este nepotrivit de mare şi ar fi trebuit redus faţă de amploarea şi dificultatea speţei. S-a invocat totodată practica CEDO.
Recursurile vor fi respinse pentru următoarele considerente.
Cu referire la recursul declarat împotriva Deciziei nr. 74A din 1 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă se reţine că instanţa de apel a pronunţat o decizie cu aplicarea corectă a legii, criticile formulate urmând a fi înlăturate.
Astfel, instanţa de apel a analizat sentinţa apelată din perspectiva dispoziţiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 315 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate este obligatorie pentru judecătorii fondului.
Sub acest aspect Înalta Curte a dezlegat în mod irevocabil în primul ciclu procesual problemele de drept legate de incidenţa dispoziţiilor art. 21 - 23 şi 24 din Legea nr. 10/2001, cu privire la statuările sale operând autoritatea de lucru judecat, motiv pentru care vor fi înlăturate criticile recurentului legate de greşita aplicare a acestor articole.
Prin Decizia nr. 2450 din 3 aprilie 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a dat îndrumarea instanţei de trimitere în sensul suplimentării probaţiunii în vederea determinării naturii/categoriei măsurilor reparatorii cuvenite reclamantului în raport de criteriile legii şi opţiunea acestuia, or, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că instanţa de apel a respectat această îndrumare, stabilind corect situaţia de fapt prin suplimentarea probatorului în funcţie de care a hotărât cu privire la categoria măsurilor reparatorii, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Cât priveşte recursul declarat de acelaşi pârât împotriva Deciziei nr. 157A din 26 aprilie 2013 a aceleiaşi instanţe, urmează a fi respins, deoarece în mod corect instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
Aşa fiind, pentru considerentele expuse, cele două recursuri vor fi respinse deoarece motivele de recurs invocate, nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Ca urmare a respingerii recursurilor recurentul pârât Municipiul Bucureşti prin Primarul General a căzut în pretenţii. În speţă culpa procesuală aparţine acestui pârât care va fi obligat să plătească intimatului reclamant M.A. suma de 2.800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată faţă de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva Deciziei civile nr. 74A din 1 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a Deciziei civile nr. 157A din 26 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă pe recurentul pârât Municipiul Bucureşti prin Primarul General să plătească intimatului reclamant M.A. suma de 2.800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5379/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5387/2013. Civil → |
|---|
