ICCJ. Decizia nr. 5378/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5378/2013
Dosar nr. 4260/94/2013
Şedinţa din 20 noiembrie 2013
Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:
Prin Procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria R12 nr. 0064546 din 31 ianuarie 2012 a fost sancţionat M.C. pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că la data de 11 august 2011 a circulat, fără a deţine rovinietă valabilă, pe DN 7 km 188 + 900 m, Seaca, judeţul Vâlcea.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 9 martie 2012, M.C. a formulat plângere împotriva procesului-verbal menţionat emis de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Centrul de Studii Tehnice şi Informatică, solicitând anularea acestuia.
Judecătoria Brezoi, prin Sentinţa civilă nr. 1212 din 13 martie 2013 a admis excepţia privind necompetenţa teritorială a instanţei. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.
Pornind de la prevederile art. 101 din O.G. nr. 15/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013 şi având în vedere că domiciliul contravenientului este în Otopeni, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Buftea, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acesteia.
Judecătoria Buftea, prin Sentinţa civilă nr. 5952 din 15 octombrie 2013 a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu. A declinat competenţa de judecată a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi. A constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.
A reţinut, în esenţă, că Legea nr. 2/2013, care a modificat art. 101 din O.G. nr. 15/2002 se aplică numai plângerilor formulate şi înregistrate după intrarea în vigoare a legii, neputând retroactiva, astfel încât instanţa competentă se determină potrivit prevederilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.
Regulatorul de competenţă urmează a fi pronunţat în favoarea Judecătoriei Brezoi, în considerarea argumentelor ce succed.
În raport de obiectul cauzei, respectiv plângere contravenţională formulată împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei întocmit pentru încălcarea art. 8 din O.G. nr. 15/2002, devin incidente dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, respectiv cele cuprinse la art. 32, la care face trimitere O.G. nr. 15/2002 în art. 10, conform cărora competenţa soluţionării plângerii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
În stabilirea instanţei competentă teritorial a soluţiona prezenta plângere contravenţională, problema care se ridică în speţă este de a stabili dacă modificările aduse prin art. III din Legea nr. 2/2013, potrivit cărora plângerea se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul, sunt aplicabile.
Se observă că norma de competenţă teritorială, derogatorie de la dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, este cuprinsă în Secţiunea a 2-a a Legii nr. 2/2013 ce poartă denumirea: Modificarea şi completarea unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal, legiuitorul făcând deci distincţia între cele două materii.
Coroborând sediul materiei cu dispoziţiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 cuprinse în Capitolul III Dispoziţii tranzitorii şi finale, se reţine că acestea se referă numai la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal nu şi la cele în materie contravenţională.
Prin urmare, atâta vreme cât art. XXIII nu cuprinde dispoziţii tranzitorii exprese vizând competenţa teritorială în materie contravenţională, nefiind posibilă o interpretare extensivă a acestora rezultă că prevederile modificatoare ale Legii nr. 2/2013 se aplică numai proceselor începute după intrarea în vigoare a legii.
Or, în speţă, plângerea contravenţională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, respectiv la data de 9 martie 2012, instanţa legal învestită fiind cea de la locul săvârşirii contravenţiei.
În considerarea celor ce preced, având în vedere că locul săvârşirii contravenţiei a fost DN 7 km 188 + 900 m, Seaca, judeţul Vâlcea, zonă situată în circumscripţia Judecătoriei Brezoi, competenţa soluţionării plângerii contravenţionale revine, potrivit art. 32 din O.G. nr. 2/2001, Judecătoriei Brezoi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 5377/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5379/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
---|