ICCJ. Decizia nr. 5616/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5616/2013
Dosar nr. 41286/301/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 3 decembrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă, de faţă;
La 5 august 2013, B.E.J. T.G., a solicitat instanţei - urmare cererii creditoarei SC E.R.S. IFN SA, formulată la 22 iunie 2012 - încuviinţarea executării silite în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. X din 12 februarie 2007, prin poprire asupra veniturilor salariale ale debitorului P.C.F., cu domiciliul în Bucureşti, str. H., sector 1, pentru suma de 9.843.20 RON.
Prin cererea introductivă, s-a mai solicitat totodată actualizarea sumei cu care debitorul figurează în evidenţele creditoarei până la data recuperării efective, la care urmează a se adăuga şi cheltuielile de executare.
Cererea s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 3731 C. proc. civ.
Sesizată cu soluţionarea acestei cereri, Judecătoria Piteşti, secţia civilă, prin Sentinţa nr. 6478 din 6 august 2013, şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, reţinând că sediul executorului judecătoresc care a solicitat încuviinţarea executării silite, se află în raza teritorială a acestei instanţe.
La rândul său, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, s-a declarat necompetentă teritorial să soluţioneze cauza de faţă, prin Sentinţa nr. 11384 din 25 septembrie 2013, declinându-şi competenţa în favoarea Judecătoriei Piteşti, pe considerentul că aceasta constituie instanţa de executare, din moment ce executorul judecătoresc a înţeles să o indice ca rază teritorială pentru executarea silită prin poprire, fără a indica terţii popriţi.
Ca atare, ivindu-se conflictul negativ de competenţă între două instanţe care nu se găsesc în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel, cauza a fost înaintă, conform dispoziţiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ. anterior, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a stabili instanţa competentă.
Se constată că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este competentă să soluţioneze cererea de faţă, în considerarea argumentelor ce succed.
Cum cererea creditorului SC E.R.S. IFN SA, vizând demararea procedurilor executării silite a fost înregistrată la biroul executorului judecătoresc în data de 22 iunie 2012, este fără echivoc că, în cauză, este aplicabil codul de procedură civilă de la 1865, cu modificările ulterioare, care, instituind regulile aplicabile ultimei etape a procesului civil a stabilit (în cuprinsul Cap. I al Cărţii a V-a) prin art. 372 alin. (2) că, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea.
Corelativ, art. 373 alin. (3) din acelaşi cod, dispunea că instanţa de executare, soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, judecă contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date prin lege, în competenţa altor instanţe sau organe.
Tot astfel, potrivit art. 3731, după depunerea cererii de executare silită, însoţită de titlul executoriu, la executorul judecătoresc, acesta urma a solicita instanţei de executare, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii, încuviinţarea executării silite.
Chiar dacă principiul disponibilităţii procesuale este aplicabil şi în materia executării silite, cu consecinţa că executarea se poate declanşa, în principiu, numai la cererea persoanei interesate, respectiv a creditorului sau a moştenitorilor acestuia, aceasta nu înseamnă că simpla învestire a unei instanţe, prin opţiunea aleatorie a creditorului ori a executorului judecătoresc, o poate transforma pe aceasta, fără a fi întrunite cerinţele legii, în instanţă de executare.
Or, în speţă, niciuna din datele cauzei nu explică opţiunea executorului judecătoresc de a solicita Judecătoriei Piteşti, în baza dispoziţiilor art. 3731 C. proc. civ., încuviinţarea executării silite pentru recuperarea debitului restant, în valoare de 9.843,20 RON.
Astfel, atât debitorul P.C.F. cât şi creditorul EFG R.S. IFN S.A., au domiciliul şi respectiv sediul, pe raza municipiului Bucureşti şi niciunul din actele cauzei nu indică existenţa vreunor bunuri, aparţinând debitorului care ar putea face obiect al executării, pe raza instanţei iniţial sesizată.
Cum cererea de încuviinţare a executării silite, deşi face referire şi la poprire, ca formă de executare, nu cuprinde niciun element expres în baza căruia să se identifice terţul poprit, singurul criteriu determinant în stabilirea competenţei îl reprezintă domiciliul debitorului, unde se presupune, în mod rezonabil, că s-ar afla bunurile acestuia.
Se constată, de asemenea că, deşi conflictul negativ de competenţă de faţă s-a ivit între Judecătoria Piteşti şi Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, stabilirea competenţei în favoarea uneia dintre aceste două instanţe ar fi o soluţie formală, în condiţiile în care singurul criteriu obiectiv în cauză, în funcţie de care se poate stabili instanţa de executare, este domiciliul debitorului care, este în Municipiul Bucureşti, pe raza de competenţă a Judecătoriei Sectorului 1.
Tot astfel, se va avea în vedere, chiar dacă această ipoteză (a stabilirii competenţei, în favoarea unei a treia instanţe, care nu se află în conflict) nu a fost vizată de vechiul cod - decât în situaţia expres menţionată de prevederile art. 23 - rolul dat de legiuitor regulatorului de competenţă (ce nu poate fi circumscris unui formalism procedural excesiv) şi anume acela de a stabili instanţa competentă în soluţionarea cererii dedusă judecăţii.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5615/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5617/2013. Civil → |
|---|
