ICCJ. Decizia nr. 5617/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5617/2013
Dosar nr. 7132/190/2013
Şedinţa de la 3 decembrie 2013
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Reghin la data de 5 martie 2013, reclamanta B.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.V., stabilirea domiciliului minorului C.V.F. la mamă şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de creştere şi educare a minorului.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 400 şi art. 402 C. civ., raportat la art. 918 pct. 1 lit. a) NCPC.
Prin Sentinţa civilă nr. 765 din 25 iunie 2013, Judecătoria Reghin a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistriţa.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, potrivit art. 107 NCPC, cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului. Cum din cererea de chemare în judecată şi din actul de stare civilă al pârâtului reiese că acesta domiciliază în municipiul Bistriţa, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Bistriţa.
Învestită prin declinare, Judecătoria Bistriţa a pronunţat Sentinţa civilă nr. 8017 din 10 octombrie 2013, prin care şi-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea Judecătoriei Reghin şi, constatând ivit conflictul de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
În considerentele sentinţei, instanţa a reţinut că, în raport de dispoziţiile art. 114 NCPC, care stabileşte o competenţă teritorială exclusivă, respectiv a instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, faţă de împrejurarea că minorul locuieşte împreună cu mama sa în municipiul Reghin, competenţa de soluţionare a cererii revine Judecătoriei Reghin.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B.F. s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.V., stabilirea domiciliului minorului C.V.F. la mamă şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de creştere şi educare a minorului, cerere întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 400 şi art. 402 C. civ., raportat la art. 918 pct. 1 lit. a) NCPC.
Mai întâi, Înalta Curte observă că potrivit normelor tranzitorii cuprinse în art. 24 din noul C. proc. civ. (art. 3 din Legea nr. 76 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă), dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.
Având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată - 5 martie 2013 -, rezultă că aceste dispoziţii îi sunt aplicabile cererii pendinte.
Potrivit dispoziţiilor art. 400 alin. (1) C. civ. „în lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic”.
De asemenea, art. 496 alin. (3) C. civ., prevăd că: ”în caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani”.
Art. 114 din noul C. proc. civ. arată că „dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competenta instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită”.
Potrivit art. 76 din Legea nr. 76/2012, până la organizarea instanţelor de tutelă şi familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit Codului civil şi Codului de procedură civilă.
Prin urmare, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 114 din noul C. proc. civ., care constituie o dispoziţie specială, ce instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, dispoziţie derogatorie de la norma generală reprezentată de art. 107 din noul C. proc. civ., care reglementează o competenţă teritorială generală.
În consecinţă, având în vedere faptul că domiciliul persoanei ocrotite - minorul C.V.F. -, se află la mama sa, în municipiul Reghin, Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect stabilire domiciliu minor formulată de reclamanta B.F., domiciliată în municipiul Reghin, str. P., judeţul Mureş, în contradictoriu cu pârâtul C.V., domiciliat în comuna Bistriţa Bârgăului, sat Colibiţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, în favoarea Judecătoriei Reghin.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5616/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5618/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
