ICCJ. Decizia nr. 660/2014. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 660/2014
Dosar nr. 4736/1/2013
Şedinţa publică din 26 februarie 2014
Prin Sentinţa civilă nr. 181 din 01 martie 2010, Tribunalul Olt, secţia civilă, a admis în parte cererea formulată de K.A. şi a dispus obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt la 30.000 euro cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că din conţinutul Sentinţei nr. 668/2008 pronunţată de Tribunalul Olt, a rezultat că reclamantului K.A. i-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul Legii nr. 118/1990, republicat. De asemenea, instanţa a apreciat că reclamantul K.A. face parte din categoria persoanelor cărora li se aplică prevederile Legii nr. 221/2009.
Curtea de Apel Craiova prin Decizia civilă nr. 172 din 27 mai 2010, a fost admis apelul declarat de reclamantul K.A. şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a obligat pârâtul la plata sumei de 100.000 euro daune morale.
Prin Decizia civilă nr. 5.429 din 23 iunie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarant de pârât şi a redus cuantumul despăgubirilor de la 100.000 euro la 30.000 euro şi a respins recursul declarant de reclamant.
Împotriva deciziei civile pronunţate de instanţa de recurs, contestatorul K.A. a formulat prezenta contestaţie în anulare invocând prevederile art. 318 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor contestaţiei în anulare, contestatorul a susţinut că decizia atacată reprezintă rezultatul unei greşeli materiale. Astfel, a susţinut că urmare a reducerii de către instanţa de recurs a cuantumului despăgubirilor acordate, de la 100.000 euro la 30.000 euro, echivalentul a 44.800 RON, potrivit dispoziţiilor C. proc. civ. intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013, tribunalul nu mai era competent material şi teritorial să judece prezenta cauză. Pe cale de consecinţă, a solicitat completarea dispozitivului deciziei atacate cu suma de 5.000.000.000 lei vechi, cu titlu de daune morale. De asemenea, a solicitat completarea dispozitivului deciziei contestate în sensul obligării Statului român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Olt la restituirea sumei de 75.000 RON, actualizaţi, depuşi la C.E.C sucursala Craiova, în luna ianuarie a anului 1983, precum şi la restituirea în natură a apartamentului situat în Craiova, a terenului în suprafaţă de 7.637 mp preluat în temeiul Decretului nr. 58/1974 şi a 0,500 grame de aur sustrase în anul 1985.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei în anulare formulate cu motivarea că, prin criticile aduse, nu se încadrează prevederilor legale invocate ale art. 318 C. proc. civ.
Înalta Curte, asupra contestaţiei în anulare formulate, reţine următoarele:
Potrivit art. 318 teza 1 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale.
Prin greşeală materială, în sensul textului de lege enunţat, se înţelege o greşeală procedurală, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale neputând fi remediate greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale.
Prin contestaţia în anulare formulată, ale cărei motive au fost deja redate, contestatorul invocă, în realitate, greşeli de judecată, pretins a fi săvârşite de către instanţa de recurs cu ocazia soluţionării căii de atac.
Mai precis, contestatorul arată că decizia contestată este rezultatul unei greşeli materiale reprezentate de reducerea cuantumului daunelor morale acordate şi motivat de faptul că prin reducerea acestora şi prin intrarea în vigoare a dispoziţiilor noului C. proc. civ. a fost încălcată competenţa materială a tribunalului în soluţionarea prezentei cauze.
Aceste critici nu se subsumează, însă, noţiunii de "greşeală materială" în înţelesul art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., ci vizează raporturi juridice de drept material şi procesual deduse judecăţii şi soluţionate irevocabil prin hotărârea atacată. De asemenea, criticile ce vizau completarea dispozitivului deciziei contestate, nu pot face obiectul prezentei căi de atac, ci unei eventuale cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 281, art. 2811 sau 2812 C. proc. civ.
Or, prin intermediul contestaţiei în anulare nu se pot aduce critici care să tindă la reformarea deciziei instanţei de recurs care, fiind o hotărâre irevocabilă în sensul art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., se bucură de putere de lucru judecat, conform art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 C. civ., şi nu mai poate fi repusă în discuţie pe aspectele judecate.
În concluzie, susţinerile contestatorilor nu se subsumează cerinţelor art. 318 teza 1 C. proc. civ., aşa încât Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare dedusă judecăţii, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca neîntemeiată, contestaţia în anulare formulată de contestator K.A. împotriva Deciziei civile nr. 5.429 din 23 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2014.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 659/2014. Civil. Evacuare. Contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 668/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
