ICCJ. Decizia nr. 7/2014. Civil. Grăniţuire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7/2014
Dosar nr. 6029/120/2011
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa la 24 februarie 2011, reclamantul G.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Comuna Tărtăşeşti prin primar, Consiliul Local al Comunei Tărtăşeşti, T.C.I., P.M. şi SC D.C.I. SRL Bucureşti, determinarea limitelor dintre terenul proprietatea sa şi terenul pârâţilor şi obligarea acestora de a-i lăsa în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 11.460 m.p., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 480 C. civ. şi ale art. 1 Protocolul 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, reclamantul a arătat că terenul său, identificat ca T. 19, P 186/2/7 şi cu nr. cadastral X şi Y a fost ocupat în proporţie de cea. 90% de pârâţi, care au efectuat lucrări de parcelare, iar la mijlocul deschiderii terenului, malul de pământ din dreptul DCL 180 a fost îndepărtat, creându-se astfel o intrare de aproximativ 15 m direct din şosea.
A mai precizat că, aşa cum rezultă din titlul său de proprietate, din planul cadastral şi din expertiza tehnico judiciară anexată, terenul proprietatea sa are ca vecinătăţi: la Nord - P.M., la Sud - R.N., la Est - DE 192/1, iar la vest - DCL 180 proprietatea Comunei Tărtăşeşti.
Reclamantul a mai învederat că, în urma demersurilor efectuate la Primăria Comunei Tărtăşeşti, i s-a comunicat că această instituţie şi pârâţii contestă limitele proprietăţii sale, iar o parte din teren este ocupată de către pârâtul T.C.I.
Dosarul a fost trimis pe cale administrativă Judecătoriei Târgovişte, apreciindu-se că în mod eronat a fost adresată cererea Tribunalului Dâmboviţa.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgovişte la 25 februarie 2011, sub nr. 2247/315/2011.
Pârâţii Primăria Comunei Tărtăşeşti şi Consiliul Local Tărtăşeşti au invocat prin întâmpinare excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Judecătoriei Târgovişte în soluţionarea cauzei, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale a Consiliului Local Tărtăşeşti, cu motivarea că instanţa competentă, potrivit locului situării imobilului, este Judecătoria Răcari.
Pârâta SC D.C.I. SRL Bucureşti a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat să se pună în vedere reclamantului să indice valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, apreciind că aceasta depăşeşte pragul de 500.000 lei, ceea ce ar atrage competenţa tribunalului.
Pârâţii S.N. şi A.E. chemaţi în judecată prin cererea modificatoare depusă la Judecătoria Târgovişte la 20 iunie 2011, în calitate de moştenitori ai pârâtei P.M., decedată la 31 octombrie 2002, au invocat prin întâmpinare excepţia necompetenţei teritoriale, considerând că, în speţă, competenţa soluţionării cauzei revine Judecătoriei Răcari.
Prin precizarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a estimat valoarea terenului pretins ocupat de pârâţi la 550.000 lei, formulând, totodată, cerere de ajutor public judiciar, prin care a solicitat scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 9.572 lei, iar în subsidiar reducerea acesteia la jumătate.
Prin sentinţa civilă nr. 2777 din 16 septembrie 2011, Judecătoria Târgovişte a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, reţinând că valoarea litigiului indicată de reclamant depăşeşte plafonul de 500.000 lei, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., fiind întrunite şi dispoziţiile art. 13 alin. (1) C. proc. civ.
Soluţionând cauza, Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa civilă nr. 2036 din 17 octombrie 2012, a admis în parte acţiunea formulată de reclamant şi a stabilit hotarul despărţitor dintre proprietatea părţilor, în conformitate cu raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză de ing. expert C.C., pe aliniamentul 111 - 112 - 207 - 208 -111, potrivit schiţei anexă B.
A respins capătul de cerere referitor la revendicarea suprafeţei de 11.460 m,p. teren situat în intravilanul Comunei Tărtăşeşti, judeţul Dâmboviţa, identificat prin T. 19, P 86/2/7 cu nr. cadastral X şi Y, precum şi capătul de cerere referitor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere titlurile de proprietate ale părţilor şi ale autorilor lor, planurile de parcelare de la data eliberării acestora, procesul verbal de trasare a limitelor de proprietate încheiat la 19 octombrie 2011 de O.C.P.I. Dâmboviţa, precum şi raportul de expertiză tehnică efectuat de ing. C.C.
S-a constatat că, potrivit concluziilor expertizei, lucrările cadastrale sunt conforme realităţii şi, indiferent de sistemele de măsurare folosite la identificarea terenurilor proprietatea părţilor, nu există suprapuneri.
În acelaşi timp, tribunalul a respins capătul din cererea precizatoare a acţiunii, privind revendicarea suprafeţei totale de 11.460 m.p. teren, situat în T. 19, parcela 186/2/7, nr. cadastral X şi Y, din care 10.300 m.p. revendicaţi de la pârâtul T.C.I. şi 1.100 m.p. revendicaţi de la moştenitorii defunctei P.M., reţinându-se că fiecare parte din proces stăpâneşte efectiv terenul proprietatea sa.
Constatând că, potrivit schiţelor anexă A şi Al, marginile fiecărei proprietăţi corespund celor stabilite de O.C.P.I. Dâmboviţa şi nu există hotar încălcat de pârâţi, instanţa a reţinut că pârâţii nu au căzut în pretenţii cu privire la delimitarea proprietăţilor, astfel că nu pot fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamantul G.M., solicitând schimbarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii capătului de cerere privind cheltuielile de judecată. Prin motivele de apel, reclamantul a susţinut că, în mod eronat, prima instanţă a reţinut că nu există culpă procesuală a părţilor T.C.I. şi Primăria Comunei Tărtăşeşti, în condiţiile în care terenul în litigiu era ocupat la momentul introducerii acţiunii.
S-a arătat că, în timpul procesului, cei doi pârâţi au recunoscut în mod indirect erorile de proiecţie cadastrală, fiind refăcută documentaţia pârâtului T.C.I., a cărei proprietate era situată pe un alt amplasament decât cel ocupat la momentul introducerii acţiunii, care se suprapunea cu terenul proprietatea reclamantului.
Faţă de aceste aspecte, apelantul reclamant a învederat că petitul privind revendicarea a rămas fără obiect prin recunoaşterea în timpul procesului a pretenţiilor sale şi refacerea documentaţiei cadastrale a pârâtului Tănase potrivit amplasamentului real.
S-a susţinut că acest aspect este cunoscut şi de ceilalţi pârâţi care deţin parcela din vecinătatea parcelei reclamantului şi care au participat împreună cu acesta la discuţiile cu reprezentanţii O.P.C.I. Dâmboviţa, care au condus, în final, la refacerea planului parcelar pe coordonatele reale.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin decizia nr. 33 din 30 mai 2013, a respins apelul reclamantului ca nefondat.
Prin considerentele acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că, raportat la obiectul litigiului, nu există culpă procesuală a pârâţilor, întrucât aşa cum a constatat expertul lucrările cadastrale ale părţilor sunt conforme realităţii şi nu există suprapuneri între proprietăţi.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul G.M., criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamantul a arătat că decizia atacată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a art. 274, 275 şi 167 C. proc. civ.
Recurentul a susţinut că instanţa de apel a apreciat culpa procesuală a pârâţilor la un moment ulterior primei zile de înfăţişare, ignorând înscrisurile depuse la dosar: adresa nr. 7915 din 18 octombrie 2010 emisă de Primăria Tărtăşeşti, rezoluţia din 11 aprilie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, în Dosarul penal nr. 1799/P/2010 şi adresa nr. 8001 din 28 iulie 2011 a Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliară Dâmboviţa.
S-a invocat, totodată, încălcarea dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., în condiţiile în care pârâţii nu au recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului, eliberarea terenului şi refacerea planului parcelar şi a documentaţiei cadastrale a pârâtului intimat T.C.I. realizându-se după prima zi de înfăţişare, dar înainte de administrarea probei cu expertiză.
Recurentul a formulat prin ultimul motiv critici de nelegalitate vizând aplicarea greşită a art. 167 C. proc. civ., arătând că, în mod eronat, instanţa de apel i-a respins proba cu martori solicitată în susţinerea apelului pentru a dovedi culpa pârâtului T.C.I., care a ocupat terenul proprietatea reclamantului şi s-a comportat ca un proprietar, pietruindu-l şi parcelându-l.
S-a invocat faptul că respingerea unui mijloc de probă ca neîntemeiat, fără a se argumenta inutilitatea sa, conduce la existenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., prin încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în modalitatea încălcării dreptului la apărare.
S-a susţinut, de asemenea, că motivarea hotărârii atacate este sumară.
Intimaţii U.A.T. Comuna Tărtăşeşti şi Consiliul Local al Comunei Tărtăşeşti, judeţul Dâmboviţa au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând criticile invocate de recurentul reclamant G.M., raportat la motivele de nelegalitate invocate, Curtea va constata că recursul declarat de acesta este fondat pentru considerentele ce succed:
Aşa cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală.
Reclamantul este îndreptăţit să solicite cheltuieli de judecată şi în cazul în care pârâtul sau pârâţii au executat, în cursul procesului, prestaţia solicitată prin acţiune, căci prin comportarea lor l-au pus (pe reclamant) în situaţia de a sesiza instanţa de judecată.
Dispoziţiile art. 275 C. proc. civ. nu îşi găsesc aplicarea atunci când pârâtul recunoaşte pretenţiile reclamantului la un termen ulterior celui ce a constituit prima zi de înfăţişare.
În speţă, pârâţii au fost puşi în întârziere prin sesizarea instanţei cu acţiunea reclamantului, astfel că instanţele trebuiau să stabilească, în lipsa exprimării poziţiei acestora în mod expres la prima zi de înfăţişare, dacă eliberarea terenului în discuţie proprietatea lui G.M., a avut loc înainte de prima zi de înfăţişare sau ulterior acesteia.
Numai o recunoaştere expresă şi neechivocă a pretenţiilor reclamantului ar fi de natură să atragă incidenţa art. 275 C. proc. civ., spre a exclude culpa procesuală a pârâţilor.
În acest context, proba testimonială solicitată de reclamant prin motivele de apel conform art. 287 alin. (4) C. proc. civ., spre a dovedi că solicitarea formulată prin capătul de cerere privind revendicarea a rămas fără obiect în timpul procesului, eliberarea terenului şi refacerea documentaţiei cadastrale a pârâtului T., potrivit amplasamentului real, realizându-se cu puţin înainte de finalizarea litigiului, a fost eronat apreciată ca neconcludentă prin încheierea de dezbateri de la 23 mai 2013.
Instanţa de apel, într-o motivare sumară, a făcut referire doar la concluziile raportului de expertiză, care a fost efectuat în principal pentru soluţionarea capătului de cerere având ca obiect grăniţuirea şi a constatat o situaţie de fapt existentă la un interval de circa un an de la momentul introducerii acţiunii.
Procedând astfel, instanţa de apel s-a raportat eronat, în aplicarea art. 274 C. proc. civ., la o situaţie ulterioară primei zile de înfăţişare, respectiv la momentul administrării probei cu expertiza tehnică.
În consecinţă, Curtea va constata că se impune casarea deciziei recurate în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., apreciindu-se că este necesară suplimentarea probatoriului spre a se dovedi momentul la care au fost recunoscute de către pârâţi pretenţiile reclamantului, în contextul dispoziţiilor art. 275 C. proc. civ.
Curtea va constata că necesitatea completării probatoriului este determinată şi de inadvertenţele ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar, eliberate anterior introducerii acţiunii, respectiv din adresa nr. 7915 din 18 octombrie 2010, titlurile de proprietate şi planurile parcelare întocmite în anul 2007, faţă de expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză prin care s-a propus stabilirea hotarului despărţitor dintre proprietăţile părţilor pe aliniamentul menţionat.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va admite recursul reclamantului G.M., va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul G.M. împotriva deciziei nr. 33 din 30 mai 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 314/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 69/2014. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire... → |
|---|
