ICCJ. Decizia nr. 733/2014. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 733/2014
Dosar nr. 8386/2/2013
Şedinţa publică din 4 martie 2014
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 24 mai 2012 şi precizată prin cererea depusă la data de 21 martie 2013, reclamantul O.G. a solicitat să-i fie recunoscute drepturile ce i se cuvin conform H.G. nr. 1041/2003, să fie obligate pârâtele SC E. SA şi SC Filiala de Întreţinere şi Servicii Energetice "E. Serv" SA - SC E.E. Muntenia SA la acordarea cotelor gratuite de energie electrică potrivit H.G. nr. 1041/2003, precum şi la recalcularea facturilor de energie electrică emise după anul 2009.
Prin Sentinţa civilă nr. 7441 din 03 septembrie 2013, Tribunalul a reţinut că reclamantul se prevalează de dispoziţiile H.G. nr. 1041/2003, solicitând acordarea drepturilor prevăzute de acest act normativ, însă pretenţiile sale exced domeniului de reglementare al jurisdicţiei muncii definit de art. 266 C. muncii, ce se referă strict la soluţionarea conflictelor de muncă, categorie în care nu se înscrie acţiunea formulată de reclamant, întrucât nu există alte dispoziţii legale contrare, competenţa de soluţionare a pricinii revine Judecătoriei Sector 1 Bucureşti în conformitate cu prevederile art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
În baza art. 158 (1) C. proc. civ., Tribunalul a declinat în favoarea Judecătoriei Sector 1 competenţa de rezolvare a cauzei.
Prin Sentinţa civilă nr. 19912 din 16 octombrie 2013, pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti în Dosarul nr. 38443/299/2013, s-a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul O.G. şi pe pârâtele SC E. SA şi SC Filiala de Întreţinere şi Servicii Energetice "E. Serv" SA - SC E.E. Muntenia SA.
Totodată, s-a constatat ivit conflict negativ de competenţă între Tribunalul Bucureşti şi Judecătoria Sector 1, înaintându-se dosarul la Curtea de Apel Bucureşti în vederea rezolvării acestui conflict.
În opoziţie cu cele reţinute prin sentinţa amintită, Judecătoria Sector 1 a avut în vedere următoarele aspecte atunci când a pronunţat această hotărâre: conform art. 231 C. muncii, conflictele de muncă sunt cele intervenite între angajator şi salariaţi cu privire la interese şi drepturi rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă. În speţă, drepturile solicitate de reclamant sunt prevăzute de un act normativ (H.G. nr. 1041/2003), dar şi de un contract colectiv de muncă, respectiv actul adiţional la CCM al E. SA din anul 2002, înregistrat sub nr. 9900-34382 din 27 decembrie 2010, fiind incidente prevederile art. 2 pct. 1 lit. c) C. muncii; drept urmare, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Prin Decizia civilă nr. 1 din 9 ianuarie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a stabilit în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, competenţa de soluţionare a pricinii privind pe reclamantul O.G., în contradictoriu cu pârâtele SC E. SA şi SC Filiala de Întreţinere şi Servicii Energetice "E. Serv" SA - SC E.E. Muntenia SA.
Autorul acţiunii a solicitat strict recunoaşterea şi acordarea drepturilor prevăzute de H.G. nr. 1041/2003, pretinzând că îndeplineşte condiţiile impuse prin această hotărâre de guvern.
Or, în aceste condiţii, nu se verifică teza susţinută de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în sensul că procesul dintre părţi ar fi un conflict de muncă în sensul art. 231 C. muncii.
Reclamantul nu a înţeles să se prevaleze de dispoziţiile vreunui contract colectiv de muncă şi nici de cele ale actului adiţional la CCM al E. SA din anul 2002, înregistrat sub nr. 9900-34382 din 27 decembrie 2010.
De altfel, nici nu putea să procedeze în acest sens în contextul în care la data formulării acţiunii nu avea calitatea de salariat şi nu se afla în desfăşurarea unor raporturi juridice de muncă, fiind pensionar.
Or, art. 231 C. muncii arată că sunt conflicte de muncă doar acelea dintre "salariaţi şi angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă." Reclamantul nu mai avea calitatea de salariat, ci doar pe aceea de pensionar, astfel că nu poate fi subiect al unui conflict de muncă.
Trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 231 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cu care "clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează:
a) pentru toţi angajaţii din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel;
b) pentru toţi angajaţii încadraţi în unităţile care fac parte din grupul de unităţi pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă;
c) pentru toţi angajaţii încadraţi în unităţile din sectorul de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă şi care fac parte din organizaţiile patronale semnatare ale contractului."
În raport de aceste prevederi, este evident că actul adiţional la CCM al E. SA din anul 2002, înregistrat sub nr. 9900-34382 din 27 decembrie 2010, nu poate produce efecte în privinţa reclamantului, căci el nu mai are calitatea de angajat.
Aşa fiind, cum corect a reţinut şi Tribunalul, litigiul dintre părţi excede prevederilor art. 266 C. muncii, text care statuează următoarele:
"Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod."
Pe cale de consecinţă, în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., ci cele ale art. 1 pct. 1 şi 5 din acelaşi cod, având în vedere faptul că sediul pârâtelor se află în raza teritorială a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul O.G., criticând soluţia pentru nelegalitate, susţinând, în esenţă, că instanţa a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ. din 1865, ale H.G. nr. 1041/2003, precum şi o eronată interpretare a clauzelor din contractul colectiv de muncă.
S-a arătat de către recurent că litigiul dedus judecăţii derivă dintr-un raport de muncă şi că, deşi la momentul formulării acţiunii, avea calitatea de pensionar, drepturile pe care le invocă au luat naştere ca urmare a calităţii de salariat la SC H. SA.
Dreptul de a i se furniza energie electrică, în mod gratuit, rezultă din contractul colectiv de muncă, în temeiul căruia s-a încheiat şi contractul individual de muncă, astfel încât cele două nu pot fi separate.
Din cuprinsul H.G. nr. 1041/2003 rezultă că se acordă cota de energie gratuită, inclusiv pensionarilor, această facilitate acordându-se până în anul 2002, când a fost sistat, fără niciun temei legal.
Aşadar, instanţa trebuia să statueze asupra competenţei în favoarea Tribunalului Bucureşti, nu a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, deoarece nu este un litigiu de drept comun, în obligaţie de a face.
Recursul este întemeiat.
Examinând actele şi lucrările dosarului, precum şi susţinerile părţilor, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi analizat din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865.
Analizând acţiunea introductivă de instanţă se reţine că reclamantul a invocat un drept constituit în favoarea sa, respectiv scutirea la plata energiei electrice, obţinut ca urmare a calităţii sale de salariat la SC H. SA, atât în temeiul H.G. nr. 1041/2003, cât şi a contractului colectiv de muncă, respectiv a actului adiţional al acestui contract din anul 2002, înregistrat sub nr. 9900-34382 din 27 decembrie 2010.
Aşadar, temeiul juridic invocat, precum şi situaţia de fapt, care constituie împreună cauza juridică a acţiunii deduse judecăţii îşi au originea într-un raport de muncă, indiferent de calitatea pe care o are în prezent reclamantul, respectiv aceea de pensionar.
În acest context, litigiul priveşte interesele cu caracter economic şi social, şi drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă, aşa cum sunt definite în art. 213 C. muncii, textul trebuind să fie interpretat în raport de ratio legis, în sensul în care reclamantului trebuie să i se acorde protecţia juridică a unui drept dobândit în cadrul activităţii sale de salariat.
Este evident că dreptul de a beneficia de scutirea la plata curentului electric se circumscrie sferei economice şi sociale, iar acest drept i-a fost acordat reclamantului în considerarea raporturilor sale de muncă la unitatea furnizoare de energie electrică.
De asemenea, nici dispoziţiile art. 231 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, nu trebuie interpretate restrictiv, deoarece enumerarea subiectelor de drept asupra cărora contractul colectiv de muncă produce efecte, nu este limitativă, ci conferă un standard minim de protecţie, ce poate fi depăşit în situaţia în care protecţia poate fi extinsă şi la persoanele care se pensionează, mai ales că acest drept este confirmat printr-un act normativ, respectiv H.G. nr. 1041/2003.
În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, raportat şi la dispoziţiile art. 266 C. muncii.
Aşa fiind, instanţa de fond, prin regulator de competenţă, în mod eronat a stabilit competenţa în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, de vreme ce litigiul dedus judecăţii îşi are originea în sfera raporturilor de muncă.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) raportate la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează să admită recursul, să modifice sentinţa, în sensul că stabileşte competenţa în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia litigii de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite recursul declarat de reclamantul O.G. împotriva Sentinţei nr. 1 din 09 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Modifică sentinţa menţionată, în sensul că stabileşte competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia litigii de muncă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 722/2014. Civil. Partaj bunuri... | ICCJ. Decizia nr. 734/2014. Civil → |
|---|
