ICCJ. Decizia nr. 738/2014. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 738/2014
Dosar nr. 58009/3/2011
Şedinţa publică din 4 martie 2014
Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele;
Prin Decizia civilă nr. 26A din data de 13 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta G.V. şi pârâtul H.M.I. împotriva Sentinţei civile nr. 948 din 26 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanta G.V. a chemat în judecată pe pârâtul H.M.I., solicitând instanţei să dispună mărirea remuneraţiei din contractele de cesiune de drepturi de autor dintre părţi, conform art. 43 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, la nivelul beneficiilor obţinute de pârât, iar, în subsidiar, rezilierea contractelor, conform art. 41 alin. (1) din aceeaşi lege, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta a susţinut că la momentul încheierii contractelor de cesiune cu pârâtul a fost indusă în eroare cu privire la drepturile sale legale, respectiv remuneraţia acordată, aflată în disproporţie vădită faţă de beneficiile realizate de acesta, aspect despre care a aflat ulterior, urmărind tirajele impresionante editate din opera lui Mihail Sadoveanu. Spre exemplu, cărţile "Fraţii Jderi", 3 volume, "Baltagul", "Cazul Eugeniţei Costea" şi "Creanga de aur. Ostrovul lupilor" au fost editate şi comercializate împreună cu ziarul J.N., care are un tiraj mediu zilnic de vânzare de peste 40.000 exemplare, fiecare carte fiind vândută la peste 10 RON.
Reclamanta a arătat că remuneraţia pe care a primit-o, în aceste condiţii, este de cel puţin 10 ori mai mică decât cea normal cuvenită, existând o disproporţie evidentă între remuneraţia primită şi beneficiile pârâtului.
În subsidiar, s-a solicitat să se constate că sunt informe contractele încheiate cu pârâtul, deoarece nu conţin datele prevăzute imperativ de lege, a căror lipsă este sancţionată cu rezilierea contractului, aşa cum prevede art. 41 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 43 alin. (3) şi art. 41 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.
Prin Sentinţa civilă nr. 948 din 26 aprilie 2012, Tribunalul a admis acţiunea şi a majorat remuneraţia stabilită în favoarea reclamantei prin contractele de cesiune de autor asupra operei literare a scriitorului Mihail Sadoveanu, contracte încheiate la 22 august 2010 şi 5 noiembrie 2010, la 1/8 din veniturile obţinute de pârât privind valorificarea drepturilor cesionate, obligând pârâtul la plata către reclamanta a remuneraţiei restante în cuantum de 14.500 euro.
În motivarea sentinţei s-au reţinut următoarele:
Între părţi s-au încheiat două contracte de cesiune drepturi de autor având ca obiect cesiunea exclusivă a cotei de 1/8 din drepturile patrimoniale de autor asupra operei literare a scriitorului Mihail Sadoveanu; primul contract s-a încheiat la 22 august 2010 pe o perioadă de 2 ani, preţul cesiunii fiind stabilit la 1.000 euro/an, urmând ca plata să se efectueze în lei, iar cel de-al doilea la 05 noiembrie 2010 pentru o durată de 5 ani, preţul cesiunii fiind de 1,00 euro/an cu plata în RON.
Pentru a stabili contravaloarea drepturilor cesionate, părţile nu au avut în vedere o valoare estimativă a drepturilor patrimoniale de autor ce urmau să fie valorificate, astfel că preţul stabilit iniţial are un caracter pur aleatoriu.
Potrivit art. 43 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor, în cazul unei disproporţii evidente între remuneraţia autorului operei şi beneficiile celui care a obţinut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita organelor jurisdicţionale competente revizuirea contractului sau mărirea convenabilă a remuneraţiei.
În raport de aceste dispoziţii şi ţinând seama de valoarea operei sadoveniene, instanţa a apreciat că preţul cesiunii stabilit iniţial prin cele două contracte nu a avut în vedere valoarea drepturilor cesionate şi câştigurile efective ale cesionarului, pentru a se păstra o proporţie rezonabilă între drepturile celor două părţi în contract, astfel că sumele prevăzute ca preţ al cesiunii o prejudiciază în mod evident pe reclamantă, fiind foarte mici.
În aceste condiţii se impune revizuirea contractelor, în sensul de a stabili remuneraţia prin raportare la veniturile cesionarului, respectiv la cota de 1/8 din veniturile obţinute de pârât prin valorificarea drepturilor cesionate.
Reclamanta, în calitate de moştenitoare a drepturilor de autor, aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor din 05 mai 1992 eliberat de notariatul de Stat Local Sector 1, se subrogă în drepturile autorului şi poate culege remuneraţia la care se referă art. 43 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, astfel că aceste dispoziţii sunt incidente şi în ceea ce o priveşte.
În raport de datele furnizate de pârât privind beneficiul realizat din publicarea operelor cesionate şi cu care reclamanta a fost de acord, instanţa l-a obligat pe acesta să-i plătească remuneraţia restantă în cuantum de 14.500 euro, calculată în raport de noul preţ revizuit, care reprezintă 1/8 din veniturile cesionarului obţinute prin valorificarea drepturilor cedate.
Această sumă a fost stabilită prin raportare la suma de 172.000 euro declarată de pârât, faţă de care cota de 1/8 reprezintă 21.500 euro, din care s-a scăzut suma de 7.000 euro, primită de reclamantă.
Analizând sentinţa primei instanţe, în limita cererilor de apel formulate de ambele părţi, Curtea a reţinut următoarele:
Critica referitoare la omisiunea primei instanţe de a se pronunţa asupra cererii de reziliere a contractelor de cesiune, invocată de ambele părţi în apel este inadmisibilă, întrucât potrivit art. 281 C. proc. civ., completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art 281 - 2812.
Cu privire la apelul declarat de reclamantă.
Critica privind eroarea în aprecierea valorii remuneraţiei, în sensul că beneficiile din contractul de editare nu puteau fi luate ca reper şi în cazul celui de-al doilea contract de cesiune, este nefondată.
Obiectul cauzei îl reprezintă mărirea remuneraţiei pentru cele două contracte de cesiune, probele din cauză indicând ca beneficii ale cesionarului din valorificarea drepturilor cedate de reclamantă sumele reprezentând preţ al contractului de editare, în raport de care tribunalul a mărit remuneraţia cesiunii.
Susţinerea reclamantei, în sensul că preţul contractului de editare reprezintă echivalentul beneficiilor cesionarului rezultate doar din primul contract de cesiune, este lipsită de suport probator, nefiind administrate dovezi care să confirme o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de prima instanţă.
Cu privire la apelul pârâtului
Este nefondată critica referitoare la aplicarea art. 43 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, prin care s-a susţinut că reclamanta, neavând calitatea de autor al operei, nu poate solicita revizuirea contractului sau mărirea remuneraţiei.
Art. 43 din Legea 8/1996 prevede că "(1) Remuneraţia cuvenită în temeiul unui contract de cesiune a drepturilor patrimoniale se stabileşte prin acordul părţilor. Cuantumul remuneraţiei se calculează fie proporţional cu încasările provenite din utilizarea operei, fie în sumă fixă sau în orice alt mod. (2) Când remuneraţia nu a fost stabilită prin contract, autorul poate solicita organelor jurisdicţionale competente, potrivit legii, stabilirea remuneraţiei. Aceasta se va face avându-se în vedere sumele plătite uzual pentru aceeaşi categorie de opere, destinaţia şi durata utilizării, precum şi alte circumstanţe ale cazului. (3) În cazul unei disproporţii evidente între remuneraţia autorului operei şi beneficiile celui care a obţinut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita organelor jurisdicţionale competente revizuirea contractului sau mărirea convenabilă a remuneraţiei. (4) Autorul nu poate să renunţe anticipat la exerciţiul dreptului prevăzut la alin. (3)."
Este adevărat că textul enunţat foloseşte termenul "autor", însă acesta trebuie coroborat cu art. 39 alin. (3) din lege, care prevede posibilitatea cesiunii drepturilor patrimoniale ale titularului dreptului de autor. În calitate de moştenitoare a autorului, reclamanta are calitate de titular al dreptului de autor, subrogându-se în drepturile patrimoniale ale autorului, fiind astfel beneficiară a remuneraţiei prevăzute de art. 43, aşa cum corect a reţinut tribunalul.
Din moment ce reclamanta a avut calitatea de parte a contractului de cesiune, obiectul fiind cota de 1/8 din drepturile patrimoniale de autor asupra operei literare a scriitorului Mihail Sadoveanu, are inclusiv posibilitatea de a solicita mărirea remuneraţiei cuvenită cedentului în condiţiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 8/1996.
Nefondată este şi critica referitoare la modalitatea de apreciere a disproporţiei dintre beneficiul obţinut de cedent şi remuneraţia cesionarului.
Potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, cuantumul remuneraţiei se calculează fie proporţional cu încasările provenite din utilizarea operei, fie în sumă fixă sau în orice alt mod, astfel că prima instanţă a avut ca reper beneficiile realizate de cesionar din publicarea operelor cesionate, beneficii rezultând din contractul de editare a operelor sadoveniene, încheiat cu SC G.E.A. SRL şi cota parte deţinută de reclamantă din drepturile patrimoniale, în calitate de moştenitoare a autorului.
Suma totală cu titlu de remuneraţie a fost stabilită de tribunal pentru cele două contracte de cesiune, contracte ce vizează perioadele 22 august 2010 - 22 august 2012 şi 22 august 2012 - 22 august 2017 inclusiv. În aceste împrejurări, suma de 21.500 euro cu titlu de remuneraţie a cesiunii apare ca echitabilă, preţul contractului de editare depus la dosar fiind considerat echivalentul beneficiilor obţinute de cesionar din valorificarea drepturilor cedate de reclamantă pentru întregul interval de timp prevăzut în cele două contracte de cesiune.
Nu se poate ţine seama de calculul efectuat de apelantul pârât, potrivit căruia beneficiul real este mai mic decât preţul menţionat în contractul de editare, ca urmare a faptului că a primit suma de 125.733 euro, în loc de suma prevăzută în contract de 172.000 euro, şi a achitării de către acesta a impozitului şi taxei pe valoare adăugată. Neîndeplinirea obligaţiei de plată de către editor este o chestiune de executare a contractului de editare, ce nu poate influenţa cuantumul remuneraţiei datorate în temeiul contractelor de cesiune ce fac obiectul prezentului litigiu.
Nefondată este şi susţinerea privind caracterul aleatoriu al celor două contracte de cesiune, care ar fi influenţat astfel remuneraţia cuvenită cedentului. Existenţa unui litigiu cu privire la calitatea de moştenitor a cedentei nu caracterizează contractul de cesiune având ca obiect cota parte din drepturile de autor ca fiind contract aleatoriu, existenţa şi întinderea prestaţiilor datorate de către părţi putând fi apreciate chiar la momentul încheierii contractului, cu obligaţia cedentului de a-l garanta pe cesionar în privinţa drepturilor transmise.
Este irelevant argumentul neefectuării demersurilor de valorificare a operei sadoveniene de către cedentă în aprecierea valorii remuneraţiei cesiunii, ce poate fi stabilită de părţi în orice mod, prin negociere, şi cenzurată de instanţă în situaţia lipsei evidente de proporţie între remuneraţia autorului operei şi beneficiile celui care a obţinut cesiunea.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi.
I. Reclamanta G.V. a. susţinut prin cererea de recurs incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., arătând următoarele:
Suma indicată de către pârât, aferentă contractului de editare, a fost câştigată pe parcursul primului contract de cesiune, deoarece la data semnării contractului de editare, al doilea contract de cesiune nu era semnat şi nu intrase în vigoare.
În aceste condiţii, din valoarea aferentă contractului de editare trebuie dedusă numai remuneraţia încasată în baza primului contract de cesiune.
II. Pârâtul H.M.I. a formulat următoarele critici prin cererea de recurs, prin care a susţinut că s-au aplicat greşit dispoziţiile legale, fiind incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
a. Încheierea celor două contracte de cesiune se află sub protecţia dispoziţiilor art. 969 C. civ., forma în vigoare la data semnării (art. 1270 alin. (1) din noul C. civ.), potrivit cărora contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante.
Aceste prevederi legale stabilesc regula că odată ce acordul de voinţă al părţilor a fost perfectat, acestea nu pot reveni asupra prevederilor contractuale, urmând ca respectiva convenţie să îşi producă efectele până la încetare, prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de lege.
b. Aplicarea dispoziţiilor art. 43 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 a fost extinsă, deşi această norma juridică este una de excepţie de la regula obligativităţii contractelor, fiind astfel de strictă interpretare şi aplicare.
Faţă de dispoziţiile art. 969 C. civ., art. 43 alin. (3) din lege prevede o excepţie, dispunând că în cazul unei disproporţii evidente între remuneraţia autorului operei şi beneficiile celui care a obţinut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita organelor jurisdicţionale competente revizuirea contractului sau mărirea convenabilă a remuneraţiei.
Norma legală în discuţie prevede că cererea de revizuire a contractului sau de mărire a remuneraţiei poate fi făcută de autor, iar intimata-reclamantă din aceasta cauză nu are această calitate, art. 3 alin. (1) din lege prevăzând că este autor persoana fizică care au creat opera.
La încheierea celor două contracte, intimata-reclamantă avea calitatea de titular al dreptului de autor, iar distincţia dintre noţiunea de autor şi cea de titular al drepturilor de autor este prevăzută chiar de art. 39 alin. (1) din lege care dispune că autorul sau titularul dreptului de autor poate ceda prin contract altor persoane numai drepturile sale patrimoniale.
Dacă legiuitorul ar fi dorit să acorde acest drept şi titularului de drepturi patrimoniale de autor ar fi făcut referire şi la acesta, astfel cum se face referire la titularii de drepturi de autor şi în alte articole din Legea nr. 8/1996, cum ar fi art. 39 alin. (1), art. 121 alin. (1), art. 123 alin. (1) etc.
Cu încălcarea acestor dispoziţii legale şi a principiului aplicării cu prioritate a normei speciale, instanţa de apel a considerat ca fiind neîntemeiat motivul de apel aferent.
Dreptul intimatei-reclamante de a fi parte în contracte de cesiune nu este contestat în niciun fel, dar acest drept nu echivalează cu posibilitatea acordata de lege autorului de a cere revizuirea contractului de cesiune.
Întrucât titularii drepturilor de autor (moştenitori sau chiar cesionari) nu au avut nicio contribuţie la crearea operei, nu pot beneficia de protecţia sporită acordată de art. 43 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, fiindcă nici nu pot pretinde vreun drept moral cu privire la operă.
c. În ceea ce priveşte presupusa disproporţie între beneficiul său şi remuneraţia autorului, instanţa de apel a înlăturat în mod greşit criticile formulate.
S-a analizat disproporţia dintre "beneficiul obţinut de cedent şi remuneraţia cesionarului", deşi legea face vorbire de disproporţia dintre "remuneraţia autorului operei şi beneficiile celui ce a obţinut cesiunea", lucru care influenţează întregul raţionament.
Instanţa nu a analizat beneficiul pe care l-a obţinut efectiv, ci a luat în calcul doar ceea ce ar fi putut obţine în urma valorificării operei sadoveniene.
Din suma de 172.000 euro, prevăzută în contractul de editare, a primit doar 549.453,28 RON (125.733 euro, suma calculată potrivit cursului BNR de 4,37 RON/euro), potrivit facturilor fiscale depuse la dosarul cauzei.
Această sumă trebuie cenzurată, întrucât, a plătit conform legii TVA-ul aferent şi impozitul datorat, pe care intimata-reclamantă nu le va mai plăti în cazul în care sumele sunt obţinute ca efect ai unei hotărâri judecătoreşti.
În atare condiţii, beneficiul real pe care l-a obţinut este de 75.439,80 euro, rezultat din scăderea din suma de 125.733 euro a 30.175,92 euro (TVA-ul datorat) şi 20.117,28 euro (impozitul de 16%).
Din această sumă, cota de 1/8 a intimatei reprezintă 9.429,97 euro, iar odată cu încheierea contractelor de cesiune de drepturi i-a achitat deja suma de 7.000 euro.
Este evident că nu există o disproporţie între suma de 9429,97 euro (cota-parte reprezentând valoarea drepturilor patrimoniale cesionate de intimata-reclamantă) şi suma de 7.000 euro (remuneraţia reclamantei), în sensul dispoziţiilor legale.
În stabilirea beneficiului realizat trebuie să se ţină cont de faptul că numai recurentul a întreprins demersuri pentru valorificarea operei sadoveniene pe timpul şi pe cheltuiala proprie, în timp ce intimata-reclamantă nu a putut dovedi niciun demers de acest fel.
d. Instanţa de apel a considerat că nu se poate vorbi despre caracterul aleatoriu al contractelor de cesiune, chiar dacă dreptul cedentei era contestat în faţa instanţelor judecătoreşti.
La data încheierii primului contract de cesiune, 22 august 2010, drepturile intimatei-reclamante asupra operei literare a scriitorului Mihail Sadoveanu aveau un caracter incert şi aceasta deoarece prin Sentinţa civilă nr. 1497 din 22 decembrie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a constatat nulitatea certificatului de moştenitor nr. 826 din 30 mai 1992 emis de Notariatul de Stat al Sectorului 1 Bucureşti, în baza căruia intimata-reclamantă G.V. deţinea cota de 1/8 din drepturile de autor asupra operei literare a scriitorului Mihail Sadoveanu, la cererea reclamantei C.
A încheiat acest contract de cesiune asumându-şi riscul ca intimata-reclamantă G.V. să piardă cota-parte de 1/8 din drepturile de autor asupra operei literare a scriitorului Mihail Sadoveanu, risc ce s-a reflectat şi în preţul contractului, iar intimata-reclamantă nu putea la acel moment să cesioneze aceste drepturi altei persoane, întrucât nicio editură nu putea să îşi asume un astfel de risc.
În urma negocierilor purtate, la insistenţele repetate ale intimatei-reclamante determinate de nevoi personale, s-a convenit încheierea celui de-al doilea contract de cesiune pe o perioadă de 5 ani, contra sumei totale de 5000 euro/21.250 RON, deşi contractul iniţial era încă în vigoare, cesiunea producând efecte până la data de 22 august 2012.
Nici cu această ocazie drepturile intimatei-reclamante nu aveau un caracter cert, întrucât deşi prin decizia de apel se schimbase sentinţa primei instanţa în sensul respingerii în tot a acţiunii, intimata-reclamantă C. formulase recurs, care a fost respins la data de 11 octombrie 2011.
În plus, prin niciunul din cele două contracte intimata-reclamantă nu şi-a asumat obligaţia de a restitui remuneraţia primită în situaţia în care s-ar fi constatat prin hotărâre judecătorească irevocabilă nulitatea certificatului de moştenitor în baza căruia deţinea cota de 1/8 din drepturile de autor în discuţie.
Ambele contracte au avut astfel un caracter aleatoriu, ce s-a reflectat în preţul convenit, întrucât întinderea prestaţiilor nu a fost cunoscută de părţi la încheiere, depinzând de un eveniment viitor şi incert, respectiv de modul de soluţionare a cauzei ce forma obiectul Dosarului nr. 4523/3/2009, aflat atunci pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a.
Reclamanta a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârât, prin care a contestat pretenţiile acestuia, arătând că acestea au fost soluţionate în mod corect de prima instanţă, cu excepţia celor învederate prin propriul recurs; susţinerile recurentului referitoare la TVA le contestă, cu referire la dispoziţiile art. 152 din Codul fiscal, în forma în vigoare anterior şi ulterior datei de 1 iulie 2012.
Analizând recursurile formulate, Înalta Curte constată următoarele:
I. Recursul declarat de reclamantă este nefondat.
Situaţia de fapt aferentă relaţiilor contractuale dintre părţi, reţinută în cauză, nu este contestată.
Astfel, părţile au încheiat două contracte de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor - unul la data de 22 august 2010, pentru o perioadă de 2 ani şi pentru care reclamanta a primit 2000 euro, iar al doilea la data de 5 noiembrie 2010 pentru o perioadă de 5 ani, care intra în vigoare la data expirării primului, respectiv data de 22 august 2012 şi pentru care reclamanta a primit 5000 euro. Obiectul ambelor contracte încheiate este acelaşi şi îl constituie cesiunea exclusivă a cotei de 1/8 din drepturile patrimoniale de autor asupra operei literare a scriitorului Mihail Sadoveanu, deţinută de cedenta-reclamantă.
Pârâtul a încheiat la data de 3 noiembrie 2010 contractul de editare a operelor sadoveniene cu SC G.E.A. SRL, cu referire la contractul de cesiune încheiat la data de 22 august 2010, prin care s-a convenit un preţ de 172.000 euro, plătibili în RON la cursul BNR din ziua plăţii.
Concluzia instanţei de apel în sensul că beneficiile cesionarului din valorificarea drepturilor cedate de reclamantă, pentru ambele contracte, sunt sumele reprezentând preţul contractului de editare nu atrage incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct 8 C. proc. civ. Cel de-al doilea contract a intrat în vigoare la data la care a expirat primul, iar clauza referitoare la obiectul contractului, cu trimitere la "opera literară a scriitorului Mihail Sadoveanu" nu duce decât la concluzia că prin cel de-al doilea s-a prelungit, de fapt, primul, ambele fiind vizate în derularea contractului de editare.
În mod corect s-au avut în vedere astfel la aplicarea dispoziţiilor legale relevante remuneraţiile totale, deja încasate de către reclamantă, ceea ce impune înlăturarea şi a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
II. Recursul declarat de pârât este fondat, impunând casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în limitele ee se vor arăta în cele ce urmează.
a. Prin soluţionarea cauzei în temeiul dispoziţiilor relevante din Legea nr. 8/1996 nu se încalcă dispoziţiile art. 969 C. civ., forma în vigoare la data semnării contractelor de cesiune, atât timp cât intervenţia instanţei este autorizată de lege, respectiv art. 43 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, dispoziţie specială ce se aplică cu prioritate faţă de dreptul comun în materia convenţiilor - situaţie de excepţie confirmată, de altfel, chiar de către pârâtul-recurent.
b. S-a apreciat în mod corect că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, nepunându-se problema unei extinderi nejustificate a aplicării acestuia asupra cazului dedus judecăţii, pentru a fi atrasă incidenţa motivului de recurs invocat, respectiv pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Potrivit acestei dispoziţii legale, "În cazul unei disproporţii evidente între remuneraţia autorului operei şi beneficiile celui care a obţinut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita organelor jurisdicţionale competente revizuirea contractului sau mărirea convenabilă a remuneraţiei. "
Norma legală prevede că cererea de revizuire a contractului sau de mărire a remuneraţiei poate fi făcută de autor, însă aceasta nu afectează dreptul pretins de cedenta-reclamantă, distincţia făcută în cadrul criticii aferente fiind nejustificată în contextul în discuţie.
Reclamanta-recurentă nu are calitatea de autor al operelor cu privire la care s-au încheiat contractele de cesiune, în sensul art. 3 din Legea nr. 8/1996, ci de titular al drepturilor patrimoniale aferente operei literare a scriitorului Mihail Sadoveanu, în calitatea sa de moştenitor al autorului, căruia i-au aparţinut drepturile patrimoniale de autor, calitate confirmată în litigiul declanşat de C.
Reglementarea din alin. (1) al art. 39 al legii, în sensul că "autorul sau titularul dreptului de autor poate ceda prin contract altor persoane numai drepturile sale patrimoniale" nu poate avea decât semnificaţia recunoaşterii dreptului de a cesiona pentru ambele categorii şi a stabilirii obiectului cesiunii, care nu poate fi reprezentat decât de drepturile patrimoniale ale autorului.
Faptul că, de exemplu, în art. 39 din lege, când se prezintă efectele contractelor de cesiune cu privire la dreptul de utilizare ulterioară a operei, se face referire la titularul dreptului de autor, iar în art. 43, în discuţie, la autor, nu înseamnă că între cele două noţiuni s-a făcut distincţia sugerată de către pârâtul-recurent. Acceptând teza susţinută de către recurent ar însemna ca autorul care încheie un contract de cesiune să nu fie supus obligaţiei impusă de alin. (4) al art. 39, care este în sensul că în cazul cesiunii exclusive, însuşi titularul dreptului de autor nu mai poate utiliza opera în modalităţile, pe termenul şi pentru teritoriul convenite cu cesionarul şi nici nu mai poate transmite dreptul respectiv unei alte persoane.
Nu este decât de necorelare a terminologiei, fiind vorba, de fapt, de titularul drepturilor patrimoniale care pot fi cedate, care poate fi ori autorul, ori o altă persoană care dobândeşte această calitate fie prin efectul legii - moştenitorul, exemplul în speţă, fie pe temei convenţional - cesionarul, care în cazul cesiunii neexclusive poate ceda dreptul său unei alte persoane, însă cu consimţământul expres al cedentului.
Distincţia nu s-ar justifica cu atât mai mult cu cât pot exista situaţii, cum este cel în speţă, în care intervenţia autorului în sensul învederat de către pârâtul-recurent nici nu ar fi posibilă, dată fiind modalitatea în care reclamanta-recurentă a devenit titulara drepturilor patrimoniale ale acestuia, cedate prin cele două contracte încheiate între părţi. Nu s-ar justifica o astfel de interpretare nici în ipoteza în care, de exemplu, cesionarul cedează la rândul său dreptul pe care îl deţine, printr-un contract care cuprinde şi clauze referitoare la remuneraţia care i se cuvine cedentului, autorul nefiind în niciun fel beneficiar.
Pe de altă parte, dreptul în discuţie trebuie recunoscut părţii contractante, distincţia între cele două categorii neputând fi acceptată.
Se mai susţine şi că dacă legiuitorul ar fi dorit să acorde dreptul conferit autorului prin norma în discuţie şi titularului de drepturi patrimoniale de autor ar fi făcut referire şi la acesta, astfel cum se face referire la titularii de drepturi de autor şi în alte articole din Legea nr. 8/1996, cum ar fi şi art. 121 alin. (1), art. 123 alin. (1) etc. Aceste articole cuprind însă sub noţiunea de "titulari ai drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe" atât autorul cât şi un alt titular al drepturilor de autor, referindu-se la modul de exercitare a drepturilor conferite de lege, neexistând temei în a exclude autorul de la regimul acestora - art. 121 alin. (1) prevede că titularii drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe îşi pot exercita drepturile lor pentru autorizarea sau interzicerea retransmisiei prin cablu numai prin intermediul unui organism de gestiune colectivă, în vreme ce în art. 123 alin. (1) se subliniază că titularii dreptului de autor şi ai drepturilor conexe îşi pot exercita drepturile recunoscute prin prezenta lege în mod individual sau, pe bază de mandat, prin organismele de gestiune colectivă, în condiţiile prezentei legi.
c. În ceea ce priveşte însă soluţionarea cauzei din perspectiva dispoziţiilor art. 43 alin. (3) din lege, relativ la intervenţia asupra remuneraţiei stabilită prin contractele de cesiune, critica de recurs este, în parte, fondată.
În aplicarea acestor norme, este necesar să se stabilească dacă între remuneraţia stabilită prin contractul de cesiune şi beneficiile cesionarului există o disproporţie evidentă.
În ceea ce priveşte remuneraţia, art. 43 alin. (1) din lege prevede că aceasta se stabileşte prin acordul părţilor, iar cuantumul se calculează fie proporţional cu încasările provenite din utilizarea operei, fie în sumă fixă sau în orice alt mod.
Remuneraţia cedentului rezultă din contracte, fiind stabilită în sumă fixă.
În ceea ce priveşte beneficiile cesionarului, s-a apreciat în mod corect că trebuie avută în vedere întreaga sumă din contractul de editare, deoarece aceasta reflectă venitul său; acesta este venitul obţinut în urma încheierii contractului de editare, cu privire la care pârâtul-recurent nu s-a prevalat de aspecte ce ţin de neexecutare/încetare sau de afectare a drepturilor sale de termene sau condiţii.
Aceste venituri nu reprezintă însă beneficiul care trebuie avut în vedere la soluţionarea cauzei, întrucât cele două noţiuni din distincte, iar în calculul celei din urmă trebuie avute în vedere şi excluse cheltuielile aferente.
Cesionarul (pârâtul-recurent) susţine că pentru veniturile din contractul de editare efectuează anumite plăţi, respectiv TVA şi impozit, care, într-adevăr, sunt de natură a influenţa cuantumul beneficiului vizat de norma legală incidenţă.
Acesta a mai susţinut şi că demersurile pentru valorificarea operei sadoveniene s-au făcut pe cheltuiala proprie, de natură a afecta beneficiul său, apărare înlăturată de instanţa de apel cu argumentul că aceasta nu poate fi cenzurată în lipsa evidentă de proporţie între remuneraţia stabilită şi beneficiile celui ce a obţinut cesiunea.
Pentru stabilirea corectă a beneficiilor cesionarului, anterior aprecierii "disproporţiei evidente" la care face trimitere norma legală, era necesară includerea în calcul şi a acestor cheltuieli, în măsura în care sunt aferente veniturilor de referinţă şi cu toate verificările care se impun pentru acceptarea în cauză.
Acestea sunt reperele care oferă premisele verificării existenţei sau nu a unei "disproporţii evidente" între remuneraţia stabilită prin contractul de cesiune şi beneficiile cesionarului, metoda procentuală de calcul nefiind contestată.
Aceste argumente susţin incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ, şi conturează concluzia unei incomplete stabiliri a situaţiei de fapt, din perspectiva art. 314 C. proc. civ., impunând casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel - care va aprecia şi relevanţa apărării reclamantei referitoare la TVA, formulată prin întâmpinare.
d. Faţă de caracteristicile unui contract aleatoriu, în mod corect s-a reţinut că cele două contracte de cesiune nu au această natură, incertitudinea dreptului cedentului afectând actul cu o condiţie suspensivă, reprezentată de confirmarea acestuia în justiţie, care odată intervenită îl consolidează retroactiv.
Lipsa unor clauze de despăgubire a cesionarului în ipoteza infirmării în justiţie a dreptului cedentei nu conferă contractelor un caracter aleatoriu şi nu prezintă relevanţă în cauză, din perspectiva dispoziţiilor legale incidente.
Caracterul incert al dreptului cedentului ar fi putut influenţa remuneraţia stabilită prin acordul părţilor, dar această susţinere, prin ea însăşi, nu este suficientă pentru a confirma apărarea formulată.
În consecinţă, în considerarea argumentelor arătate în analiza recursului declarat de reclamantă şi sub pct. c în analiza recursului declarat de pârât, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă şi să admită recursul declarat de pârât cu aplicarea şi a dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Se va casa, în parte, decizia şi se va trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului formulat de pârât, în limitele subliniate, menţinându-se celelalte dispoziţii ale deciziei cu privire la modul de soluţionare a apelului declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta G.V. împotriva Deciziei nr. 26A din data de 13 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Admite recursul declarat de pârâtul H.M.I. împotriva aceleiaşi decizii.
Casează, în parte, decizia recurată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului formulat de pârât.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 737/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 740/2014. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire... → |
|---|
