ICCJ. Decizia nr. 736/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 736/2014
Dosar nr. 4109/1/2013
Şedinţa publică din 4 martie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin acţiunea introductivă de instanţă, înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti la data de 08 ianuarie 2008 reclamanţii P.M.D. şi P.F.D. au chemat în judecată pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Municipiul Bucureşti reprezentat prin Primar General solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
1. În contradictoriu cu Ministerul Economiei şi Finanţelor, obligarea la preţul achitat pentru imobilul ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 40590/1996, suma de 36842,9 RON, actualizat cu rata inflaţiei şi cu posibilitatea ca preţul să fie actualizat în continuare, până la data plăţii efective de către pârât, cerere întemeiată pe disp. art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
2. În contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Municipiul Bucureşti prin Primar General, obligarea la plata sumelor cheltuite cu lucrări de consolidări, reparaţii şi îmbunătăţiri efectuate la acelaşi imobil, în sumă de 175 390 RON.
3. În contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Municipiul Bucureşti prin Primar General, obligarea la plata contravalorii beneficiului nerealizat, ca urmare a faptului că, în prezent, imobilul are o valoare mult mai mare decât cea de la nivelul anului 1996, respectiv suma de 1.111.993 RON, cerere întemeiată pe disp. art. 1344 C. civ.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 40590/1996 au dobândit apartamentul nr. 1, str. D., sector 5, Bucureşti şi că, prin Sentinţa civilă nr. 3406 din 22 iunie 2004, rămasă definitivă şi irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a măsurii de preluare în proprietatea statului a acestui apartament, ei fiind obligaţi să lase imobilul în deplina proprietate şi posesie către reclamanţii din acel dosar.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 48 alin. (1), (3), (4), (5), art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi pe disp. art. 1344 C. civ.
Prin Sentinţa civilă nr. 2962 din 18 aprilie 2008 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 30 mai 2008 sub nr. 20819/3/2008.
La data de 29 iunie 2009 reclamanţii au formulat cerere precizatoare şi modificatoare a acţiunii, faţă de modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 1/2009, arătând că: faţă de disp. art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009 înţeleg să se judece pe capătul de cerere privind contravaloare consolidări, reparaţii şi îmbunătăţiri cu pârâţii S.O., S.E. şi A.M.; pe primul capăt de cerere, au solicitat în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice restituirea preţului actualizat cu rata inflaţiei (suma de 40.695 RON, conform raportului de expertiză) cu posibilitatea ca preţul să fie actualizat în continuare, până la data plăţii efective de către pârât; pe capătul de cerere privind preţul de piaţă al imobilului, au solicitat în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General al Capitalei, conform art. 501 din Legea 10/2001 modificată, suma de 817.419 RON, conform raportului de expertiză.
Prin Sentinţa civilă nr. 1008 din 6 iulie 2009 a Tribunalului Bucureşti a fost soluţionată cererea privind restituirea preţului actualizat/contravaloare de piaţă a imobilului, fiind disjunsă soluţionarea cererii având ca obiect contravaloare consolidări, reparaţii şi îmbunătăţiri în contradictoriu cu pârâţii S.O., S.E. şi A.M., formându-se Dosarul nr. 31087/3/2009.
La data de 2 decembrie 2009 pârâţii S.O., S.E. şi A.M. au formulat cerere reconvenţională, prin care au solicitat obligarea reclamanţilor la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului din Bucureşti, str. D., corp A, parter, sector 5 pentru perioada 2 decembrie 2006 - 22 mai 2007, reprezentând data rămânerii definitive a hotărârii prin care reclamanţii pârâţi au fost obligaţi la lăsarea în deplină proprietate şi posesie a imobilului şi data predării efective, pretenţii evaluate provizoriu la suma de 10.000 RON.
Pârâţii şi-au întemeiat cererea în drept pe disp. art. 998 C. civ.
În motivarea, în fapt a cererii s-a susţinut că, prin nepredarea imobilului după ce hotărârea de admitere a acţiunii în revendicare a devenit definitivă, reclamanţii-pârâţi i-au privat de exercitarea atributelor dreptului de proprietate, aceştia dând dovadă şi de rea-credinţă, în condiţiile în care nu aveau nevoie de un spaţiu locativ în acea perioadă, fiind plecaţi din ţară în Noua Zeelandă în interes de serviciu încă din anul 2000.
Pârâţii S.O., S.E. şi A.M. au formulat şi cerere de chemare în garanţie a SC I. Cotroceni şi a Municipiului Bucureşti prin Primar General, solicitând ca, în situaţia admiterii acţiunii, să fie obligaţi cei doi chemaţi în garanţie la suportarea contravalorii îmbunătăţirilor în solidar cu ei.
În motivarea cererii de chemare în garanţie, s-a susţinut că obligarea la restituirea unor cheltuieli făcute de reclamanţi pentru repararea imobilelor nu le poate fi imputată în exclusivitate lor, atâta timp cât degradarea accentuată a apartamentului s-a realizat în perioada cât a fost închiriat de Primăria Municipiului Bucureşti şi de SC I. Cotroceni SA, în calitate de titulare ale dreptului de proprietate şi respectiv de administrare a fondului de locuinţe proprietare de stat.
Culpa acestor două pârâte îşi are temeiul în dispoziţiile art. 1421 C. civ.
Prin Sentinţa civilă nr. 1656 din 05 octombrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii P.M.D. şi P.F.D., în contradictoriu cu pârâţii S.O., S.E. şi A.M.; a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâţii-reclamanţi S.O., S.E. şi A.M. în contradictoriu cu reclamanţii pârâţi P.M.D. şi P.F.D.; au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor suma de 46712 RON, contravaloare îmbunătăţiri necesare şi utile la apartamentul nr. 1, str. D., corp A, sector 1; au fost obligaţi reclamanţii să plătească pârâţilor-reclamanţi suma de 3393 euro, echivalent RON la data plăţii, contravaloare lipsă folosinţă a apartamentului nr. 1 pentru perioada 2 decembrie 2006 - 22 mai 2007; s-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţii S.O., S.E. şi A.M. în contradictoriu cu chemaţii în garanţie Municipiul Bucureşti prin Primar General, ca neîntemeiată şi au fost obligaţi reclamanţii să plătească pârâţilor suma de 800 RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a adopta această soluţie, tribunalul a constatat următoarele:
Prin acţiunea principală, tribunalul a fost învestit cu soluţionarea cererii având ca obiect solicitarea reclamanţilor P. de acordare a contravalorii lucrărilor de consolidare, reparaţii şi îmbunătăţiri în contradictoriu cu pârâţii S.O., S.E. şi A.M.
Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009.
Astfel, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 48 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009 "Chiriaşii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinaţia de locuinţă prin îmbunătăţirile necesare şi utile", iar, potrivit alin. (2) din acelaşi articol "Indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fără titlu, obligaţia despăgubirii prevăzută la alin. (1) revine persoanei îndreptăţite".
Tribunalul a reţinut că, în conformitate cu disp. alin. (4) şi (5) ale art. 48 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009, contravaloarea cheltuielilor necesare şi utile s-a făcut prin expertiză, fiind avută în vedere valoarea actualizată a cheltuielilor, din care s-a scăzut gradul de uzură în raport de durata normală a acestora.
În baza art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor suma de 46712 RON, contravaloare îmbunătăţiri necesare şi utile la apartamentul nr. 1, str. D., corp A, sector 1.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţi, având ca obiect obligarea SC I. Cotroceni şi a Municipiului Bucureşti prin Primar General la suportarea contravalorii îmbunătăţirilor în solidar cu ei, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, raportat la dispoziţiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 modificate prin Legea nr. 1/2009, care stabilesc doar în sarcina persoanei îndreptăţite obligaţia plăţii contravalorii acestor îmbunătăţiri.
Tribunalul a reţinut ca neaplicabile dispoziţiile dreptului comun invocate de pârâţi în susţinerea cererii de chemare în garanţie, în condiţiile în care, prin lege specială, s-a stabilit clar cine suportă aceste cheltuieli, devenind aplicabil principiul specialia generalibus derogant.
Cât priveşte cererea reconvenţională, având ca obiect contravaloare lipsă folosinţă, tribunalul a reţinut temeinicia acesteia, în condiţiile în care, între momentul rămânerii ca definitivă a hotărârii judecătoreşti prin care a fost admisă acţiunea în revendicare formulată de proprietari - pârâţii-reclamanţi din prezenta cauză, data de 2 decembrie 2006 şi data predării efective - 22 mai 2007, conform procesului-verbal efectuat în dosarul de executare nr. 96/2007 al BEJ E.L., ataşat la dosar, pârâţii reclamanţi au fost lipsiţi de exercitarea atributelor dreptului de proprietate recunoscute prin hotărâre judecătorească.
Tocmai de aceea, temeiul juridic al admiterii acestei cereri îl reprezintă disp. art. 480 C. civ. şi nu disp. art. 998 C. civ., nefiind vorba de săvârşirea de către reclamanţi a vreunei fapte ilicite.
Având în vedere însă motivarea în fapt a cererii reconvenţionale, prin încadrarea juridică corectă a acesteia, nu s-a schimbat cauza acţiunii.
Prin urmare, tribunalul a obligat reclamanţii-pârâţi să plătească pârâţilor-reclamanţi suma de 3933 euro, echivalent RON la data plăţii, reprezentând contravaloare lipsă folosinţă a apartamentului nr. 1 în perioada 2 decembrie 2006 - 22 mai 2007, conform răspunsului la obiecţiuni la raportul de expertiză.
În ceea ce priveşte plata cheltuielilor de judecată, tribunalul, în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că acestea au fost solicitate doar de pârâţii-reclamanţi în prezenta cauză, faţă de admiterea cererii reconvenţionale, a obligat reclamanţii să plătească pârâţilor reclamanţi suma de 800 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu supliment expertiză, efectuat exclusiv pentru dovedirea pretenţiilor pe cererea reconvenţională.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel apelanţii-reclamanţi - pârâţi P.F.D. şi P.M.D. şi apelanţii-pârâţi - reclamanţi A.M., S.E., S.O.
La termenul din data de 22 iunie 2012, în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., instanţa de apel a dispus suspendarea cauzei, până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 20819/3/2008*, faţă de împrejurarea că îmbunătăţirile necesare şi utile, care formează obiectul prezentului litigiu, fac obiectul şi Dosarului nr. 20819/3/2008*. S-a reţinut că în stabilirea valorii de circulaţie a imobilului au fost avute în vedere şi îmbunătăţirile necesare şi utile aduse imobilului de către apelanţii P.F.D. şi P.M.D.
Dosarul a fost repus pe rol, la cererea formulată de către P.F.D. şi P.M.D., având în vedere că a fost soluţionat, în mod definitiv şi irevocabil, Dosarul nr. 20819/3/2008* al Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie.
Prin Decizia nr. 119A din data de 29 martie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelul declarat de apelanţii-reclamanţi P.F.D. şi P.M. şi a admis apelul declarat de apelanţii-pârâţi - reclamanţi A.M., S.E., S.O.; a schimbat în parte sentinţa civilă apelată în sensul că a respins, ca nefondată, acţiunea principală.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Prioritar, s-a avut în vedere că prin Sentinţa civilă nr. 2247 din 16 noiembrie 2011 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, îndreptată prin încheierea de şedinţă din data de 23 decembrie 2012, în Dosarul nr. 20819/3/2008*, s-a dispus obligarea Ministerului Finanţelor Publice la plata sumei de 817.419 RON către P.F.D. şi P.M.D., reprezentând valoarea de circulaţie a apartamentului nr. 1, str. D., sector 5, Bucureşti, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 40590/1996. Suma stabilită reprezentând valoarea de circulaţie a imobilului cuprindea contravaloarea îmbunătăţirilor necesare şi utile aduse imobilului.
Această hotărâre a rămas definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 305 din 29 ianuarie 2013 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. 20819/3/2008*.
În consecinţă, s-a reţinut că toate criticile formulate de către apelanţi cu privire la modalitatea de soluţionare a capătului de cerere, privind obligarea la plata îmbunătăţirilor necesare şi utile aduse apartamentului nr. 1, str. D., sector 5, Bucureşti nu sunt fondate, ca efect al puterii de lucru judecat al Sentinţei civile nr. 2247 din 16 noiembrie 2011 pronunţate de către Tribunalul Bucureşti, în Dosarului nr. 20819/3/2008*, rămasă definitivă şi irevocabilă.
În ceea ce priveşte critică apelanţilor-reclamanţi P.F.D. şi P.M. referitoare la modul de soluţionare al cererii reconvenţionale vizând obligarea la plata contravalorii lipsei de folosinţă pentru perioada 02 decembrie 2006 - 22 mai 2007 s-a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 3406 din 22 iunie 2004, rămasă definitivă şi irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a măsurii de preluare în proprietatea statului a apartamentului în litigiu, apelanţii-reclamanţi P.F.D. şi P.M.D. fiind obligaţi la lăsarea acestuia în deplina proprietate şi posesie către reclamanţii din acel dosar.
De la data de 2 decembrie 2006 şi până la data predării efective - 22 mai 2007 apelanţii-pârâţi-reclamanţi A.M., S.E., S.O. nu şi-au exercitat prerogativa dreptului de proprietate, respectiv posesia imobilului care a fost folosit până la data de 22 mai 2007, de către P.F.D. şi P.M.D., cărora li s-a anulat actul de vânzare-cumpărare.
S-a avut în vedere şi faptul că în cauza de faţă, contravaloarea lipsei de folosinţă a fost stabilită prin raport de expertiză efectuat de către prima instanţă şi cu privire la care nu s-au formulat obiecţiuni de către apelanţii-reclamanţi P.F.D. şi P.M.D.
Instanţa de apel a înlăturat susţinerile potrivit cărora A.M., S.E., S.O. aveau obligaţia de a solicita înainte promovarea executării silite şi eliberarea imobilului, având în vedere că aceştia au avut calitatea de parte în dosarul în care s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 3406 din 22 iunie 2004, rămasă definitivă şi irevocabilă, prin care s-a constatat nulitatea absolută a măsurii de preluare în proprietatea statului a acestui apartament, ei fiind obligaţi la lăsarea imobilului în deplină proprietate şi posesie către reclamanţii din acel dosar.
În calitate de parte, apelanţii-reclamanţi P.F.D. şi P.M.D. aveau obligaţia de a lăsa imobilul în deplină proprietate şi posesie imediat, în conformitate cu art. 3711C. proc. civ.
De asemenea, s-a reţinut că neopunerea în cadrul executării silite şi achitarea cheltuielilor de executare nu au relevanţă în soluţionarea cererii-reconvenţionale, având ca obiect contravaloare lipsă folosinţă, deoarece cheltuielile de executare au fost achitate de reclamanţii din prezenta cauză în cadrul executării silite a obligaţiei de predare a apartamentului şi nu au legătura cu lipsirea pârâţilor-reclamanţi de folosinţa imobilului în perioada de până la data executării silite a hotărârii judecătoreşti de admitere a revendicării, titlu executoriu.
În ceea ce priveşte faptul stabilirii în euro a sumei reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă, instanţa de apel a avut în vedere posibilitatea deprecierii monedei naţionale şi faptul că prin stabilirea în euro a sumei se evită producerea altor prejudicii în patrimoniul apelanţilor-pârâţi-reclamanţi A.M., S.E., S.O.
Referitor la apelul declarat de către apelanţii-pârâţi-reclamanţi A.M., S.E., S.O. s-a reţinut că este fondat numai în ceea ce priveşte obligarea acestora la plata îmbunătăţirilor necesare şi utile aduse apartamentului nr. 1, str. D., sector 5, Bucureşti de către P.F.D. şi P.M.D. întrucât prin Sentinţa civilă nr. 2247 din 16 noiembrie 2011 pronunţate de către Tribunalul Bucureşti, în Dosarul nr. 20819/3/2008*, rămasă definitivă şi irevocabilă, P.F.D. şi P.M.D. au obţinut obligarea Ministerului Finanţelor Publice, în conformitate cu art. 501din Legea nr. 10/2001, la plata sumei de 817.419 RON reprezentând valoarea de circulaţie a imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 40590/1996. La stabilirea valorii de circulaţie, au fost avute vedere şi îmbunătăţirilor necesare şi utile aduse apartamentului în cuantum de 123.186 RON, aşa cum rezultă din considerentele hotărârilor menţionate.
Instanţa de apel a reţinut că la data introducerii cererii de chemare în judecată, art. 48 din Legea nr. 10/2001, în forma din 2008, prevedea că în art. 48 că "Chiriaşii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinaţia de locuinţă prin îmbunătăţirile necesare şi utile. În cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat cu titlu valabil, obligaţia de despăgubire prevăzută la alin. (1) revine persoanei îndreptăţite. În cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat fără titlu valabil, obligaţia de despăgubire revine statului sau unităţii deţinătoare".
După apariţia Legii nr. 1/2009, s-a prevăzut că obligaţia de despăgubire revine persoanei îndreptăţite, căreia i se restituise imobilul în proprietate.
În cazul acţiunilor formulate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009, reclamantul are un drept de a pretinde contravaloarea îmbunătăţirilor necesare şi utile fie de la stat, fie de la persoana îndreptăţită.
În virtutea acestui drept de opţiune, apelanţii-reclamanţi P.F.D. şi P.M.D. au obţinut valorificarea dreptului lor la îmbunătăţiri de la Ministerul Finanţelor Publice, în temeiul art. 481 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare în anul 2008, în Dosarul nr. 20819/3/2008*, astfel încât aceştia nu mai au dreptul la obţinerea valorii îmbunătăţirilor respective şi de la A.M., S.E., S.O., deoarece ar obţine de două ori de la persoane diferite contravaloarea îmbunătăţirilor.
Pentru aceste considerente s-a admis apelul declarat de apelanţii-pârâţi-reclamanţi A.M., S.E., S.O. şi a fost schimbată în parte sentinţa civilă apelată în sensul că s-a respins, ca nefondată, acţiunea principală.
În ceea ce priveşte critica referitoare la modul de soluţionare al cererii reconvenţionale vizând obligarea la plata contravalorii lipsei de folosinţă pentru perioada 02 decembrie 2006 - 22 mai 2007, s-a constatat că este nefondată, deoarece apelanţii nu au invocat aspectul că raportul de expertiză, având ca obiect plata contravalorii lipsei de folosinţă, trebuia întocmit de către un expert care să aibă specialitatea contabilitate, şi nu construcţii civile, în faţa primei instanţe, cu ocazia desemnării expertei.
Mai mult, instanţa de apel a constatat că apelanţii nu au indicat acest aspect nici când au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză efectuat de către experta C.C.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la ofertele avute în vedere de expert la stabilirea preţului mediu de închiriere pe mp, instanţa de apel le-a înlăturat, având în vedere că au fost formulate şi încuviinţate obiecţiuni pe aceste aspecte, în faţa primei instanţe.
Împotriva menţionatei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii P.M.D. şi P.F.D. întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, reclamanţii au arătat următoarele:
Faţă de dispoziţiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel putea verifica stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă doar în limitele cererilor de apel formulate iar motive de ordine publică puteau să fie invocate în cauză de către părţi sau instanţă, din oficiu, ceea ce nu s-a întâmplat.
Or, criticile formulate de părţi în calea de atac a apelului, vizau doar întinderea obligaţiei de plată stabilită de instanţa de fond în sarcina pârâţilor şi nu modul de soluţionare a cererii principale având ca obiect plata îmbunătăţirilor necesare şi utile aduse apartamentul nr. 1 din str. D., sector 5, Bucureşti.
În mod nelegal instanţa de apel a reţinut că Sentinţa civilă nr. 2247 din 16 noiembrie 2011, are efect de putere de lucru judecat, când aceasta constituie doar un mijloc de probă atâta timp cât prin aceasta a fost stabilit un drept de creanţă al recurenţilor iar în calea de atac a apelului părţile au criticat numai cuantumul dreptului stabilit de instanţa de fond.
Hotărârea prin care Ministerul Finanţelor Publice a fost obligat să le achite reclamanţilor suma de 817.419 RON reprezentând valoarea de circulaţie a imobilului în litigiu cu îmbunătăţiri, nu a fost pusă în discuţia părţilor, astfel că aceasta este irelevantă în prezenta cauză.
Mai mult, în cauza în care s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 2247 din 16 noiembrie 2011, nu a fost reţinută nicio situaţie de fapt şi de drept care să poată fi invocată cu putere de lucru judecat, temeiurile de drept fiind diferite iar judecata s-a purtat în contradictoriu cu alţi pârâţi.
Instanţa de apel nu a ţinut cont de susţinerile apelanţilor reclamanţi privitoare la soluţionarea cererii reconvenţionale ce vizează plata contravalorii lipsei de folosinţă pentru imobilul în discuţie aferentă perioadei 02 decembrie 2006 - 22 mai 2007, în sensul soluţionării acesteia în raport cu art. 1079 C. civ.
În consecinţă, recurenţii reclamanţi au solicitat admiterea recursului, modificarea Deciziei civile nr. 119A din 29 martie 2013, admiterea apelului reclamanţilor cu consecinţa modificării cuantumului despăgubirilor la care instanţa de fond i-a obligat pe pârâţi, respingerea cererii reconvenţionale, ca fiind netemeinică şi nelegală iar, în cazul în care se va aprecia întemeiată aceasta cerere, să se dispună micşorarea cuantumului lipsei de folosinţă, respingerea apelului pârâţilor şi menţinerea ca temeinică şi legală a Sentinţei civile nr. 1656 din 05 octombrie 2011, cu privire la admiterea cererii principale prin care pârâţii au fost obligaţi să achite contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului în cauză.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Cu privire la critica formulată de reclamanţi în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu este fondată deoarece hotărârea instanţei de apel este temeinic motivată, judecătorul redactor, făcând referire la fiecare motiv de apel atât al apelanţilor reclamanţi cât şi al apelanţilor pârâţi, structurând corect argumentele invocate de părţi în dezvoltarea criticilor împotriva sentinţei şi răspunzând pe larg acestor critici. De asemenea, hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motive contradictorii, raţionamentul instanţei fiind judicios şi clar exprimat.
Referitor la susţinerile potrivit cărora, în mod greşit, instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor faptul că Sentinţa civilă nr. 2247 din 16 noiembrie 2011 are efect de putere de lucru judecat şi că în raport de dispoziţiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., era ţinută să verifice temeinicia hotărârii primei instanţe doar în limitele cererilor de apel formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Puterea de lucru judecat este de natură să oprească a doua judecată, excluzând posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Or, susţinând că instanţa de apel a soluţionat greşit pricina pe temeiul reţinerii puterii de lucru judecat, nepunând în discuţia părţilor această chestiune, reclamanţii tind să lipsească de efectele puterii lucrului judecat hotărârea judecătorească anterioară, prin care s-a soluţionat irevocabil acţiunea reclamanţilor împotriva pârâtului Ministerul Finanţelor Publice având, ca şi acţiunea de faţă, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.
În prezenta cauză, reclamanţii P.M.D. şi P.F.D. au solicitat instanţei obligarea pârâţilor S.O., S.E. şi A. (A.) M. - actualii proprietari ai imobilului în litigiu - la plata contravalorii îmbunătăţirilor aduse apartamentului nr. 1, str. D., sector 5, Bucureşti.
Ulterior, pe parcursul prezentului proces, prin Sentinţa civilă nr. 2247 din 16 decembrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 20819/3/2008*, rămasă definitivă şi irevocabilă, prin Decizia civilă nr. 305 din 29 ianuarie 2013 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus obligarea Ministerului Finanţelor Publice la plata către reclamanţii P.F.D. şi P.M.D. a valorii de circulaţie a aceluiaşi apartament, precizându-se expres că această valoare include îmbunătăţirile aduse imobilului de către reclamanţi.
Ca urmare, în cauza de faţă, finalitatea urmărită de reclamanţi este aceeaşi ca şi în cauza anterioară, soluţionată irevocabil, respectiv valorificarea aceluiaşi drept de creanţă (dreptul la despăgubiri constând în contravaloarea îmbunătăţirilor) pe două căi procesuale diferite (deschise de art. 48, respectiv art. 501din Legea nr. 10/2001), împotriva unor pârâţi diferiţi (actualii proprietari ai imobilului, respectiv Ministerul Finanţelor Publice).
Astfel, Înalta Curte reţine că în cauză operează puterea de lucru judecat în raport de considerentele Sentinţei civile nr. 2247 din 16 decembrie 2011 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, îndreptată prin încheierea de şedinţă din data de 23 decembrie 2012, în Dosarul nr. 20819/3/2008*.
Ca hotărâre irevocabilă, sentinţa civilă sus-enunţată se bucură de putere de lucru judecat aşa încât dezlegarea dată, prin această hotărâre, problemei de drept referitoare la solicitarea reclamanţilor de acordare despăgubiri constând în contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului se impune în prezenta cauză, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.
Este vorba despre efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, care se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate de părţi, obiect şi cauză cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti.
Cum potrivit art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relaţia dintre părţi, prezumţia lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicţional într-un prim litigiu va fi opus părţilor din acel litigiu şi succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat.
Este ceea ce, în mod corect, a făcut şi instanţa de apel, care a dat eficienţă puterii de lucru judecat faţă de Sentinţa civilă nr. 2247 din 16 decembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 20819/3/2008*.
Astfel, nu se poate reţine nici susţinerea potrivit căreia această chestiune nu a fost pusă în discuţia părţilor cu atât mai mult cu cât prezentul dosar a fost şi suspendat până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 20819/3/2008*, faţă de împrejurarea că îmbunătăţirile necesare şi utile, care formează obiectul prezentului litigiu, fac obiectul şi Dosarului nr. 20819/3/2008*.
Cât priveşte critica referitoare la modul de soluţionare al cererii reconvenţionale vizând obligarea la plata contravalorii lipsei de folosinţă pentru perioada 02 decembrie 2006 - 22 mai 2007, Înalta Curte constată că este nefondată, întrucât instanţa de apel, în mod judicios a făcut aplicarea dispoziţiilor legale în materie reţinând că prin Sentinţa civilă nr. 3406 din 22 iunie 2004, rămasă definitivă şi irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a măsurii de preluare în proprietatea statului a apartamentului în litigiu, numiţii P.F.D. şi P.M.D. fiind obligaţi la lăsarea acestuia în deplina proprietate şi posesie către reclamanţii din acel dosar. De la data de 2 decembrie 2006 şi data până la data predării efective - 22 mai 2007 reclamanţii A.M., S.E. şi S.O. nu şi-au exercitat prerogativa dreptului de proprietate, respectiv posesia imobilului, imobilul fiind folosit de către P.F.D. şi P.M.D., cărora li s-a anulat actul de vânzare-cumpărare. Contravaloarea lipsei de folosinţă a fost stabilită prin raport de expertiză efectuat de către prima instanţă raport cu privire la care nu au fost formulate obiecţiuni de către reclamanţii P.F.D. şi P.M.D.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este legală motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii P.M.D. şi P.F.D. împotriva Deciziei nr. 119A din data de 29 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 734/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 737/2014. Civil → |
|---|
