ICCJ. Decizia nr. 750/2014. Civil. Radiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 750/2014
Dosar nr. 3889/90/2010
Şedinţa publică de la 27 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea formulată şi înregistrată la Judecătoria Rm. Vâlcea sub nr. 8012/288/2008, reclamanta SC I.B. SRL Băile Govora în contradictoriu cu pârâta B.C.R. SA - Sucursala Vâlcea a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună radierea ipotecii şi a sarcinilor înscrise în favoarea B.C.R. SA - Sucursala Vâlcea asupra imobilelor proprietatea acesteia situate în Băile Govora, str. T. Vladimirescu nr. 164, judeţul Vâlcea, în CF a localităţii Băile Govora nr. 214, cu numărul cadastral 557/02 - partea a III-a.
Prin Sentinţa civilă nr. 3.729 din 29 aprilie 2009, Judecătoria Rm. Vâlcea a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă.
A admis cererea reclamantei SC I.B. SRL Băile Govora şi a dispus radierea ipotecilor şi a sarcinilor înscrise în favoarea B.C.R. SA - Sucursala Vâlcea asupra imobilelor proprietatea reclamantei situate în Băile Govora, str. T.V. nr. 164, judeţul Vâlcea, înscris în Cartea Funciară a localităţii Băile Govora nr. 214, cu numărul cadastral 557/02 - partea a III-a.
Tribunalul Vâlcea, prin Decizia nr. 8 din 30 septembrie 2010, a admis apelul declarat de pârâta B.C.R. SA -Sucursala Vâlcea împotriva Sentinţei civile nr. 3.729 din 29 aprilie 2009, pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea, pe care a desfiinţat-o, cu reţinerea cauzei spre soluţionare în primă instanţă, având în vedere că litigiul este de natură comercială, că valoarea lui depăşeşte suma de 100.000 RON, astfel încât competenţa materială aparţine tribunalului în primă instanţă conform art. 2 C. proc. civ.
Prin Sentinţa nr. 2.212 din 14 noiembrie 2011, Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă, a admis cererea formulată de reclamanta SC I.B. SRL Băile Govora, în contradictoriu cu pârâta B.C.R. SA - Sucursala Vâlcea şi intervenienta SC SC SRL Bucureşti.
A dispus radierea din cartea funciară nr. 214 a localităţii Băile Govora a ipotecilor constituite prin contractele de ipotecă autentificate sub nr. 1.442 din 9 aprilie 2003 şi nr. 2.701 din 30 iunie 2004 la Biroul Notarului Public M.M. asupra imobilelor proprietatea reclamantei situate în oraşul Băile Govora strada T.V. nr. 164, judeţul Vâlcea, precum şi radierea somaţiilor de executare nr. 163/2005, 164/2005 şi nr. 101/2008 şi a obligat pârâta la 5.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin Contractul de credit nr. 463 din 8 mai 2001, pârâta B.C.R. a acordat debitoarei SC V. SRL un credit pentru investiţii în sumă de 125.000 euro pe o durată de rambursare de 4 ani, respectiv până în luna octombrie 2005. Prin Actul adiţional nr. 463 din 8 aprilie 2003 s-au completat garanţiile la creditul sus-menţionat prin constituirea de către reclamantă a unei ipoteci de rangul I asupra imobilului de natură teren şi construcţie proprietatea reclamantei situat în Băile Govora strada T.V. nr. 164.
Prin Contractul de credit nr. 12/15337 din 30 iunie 2004, pârâta B.C.R. a acordat debitoarei SC V. SRL un credit în sumă de 6.600.000.000 RON vechi pentru finanţarea stocurilor temporare şi a cheltuielilor aferente. Pentru garantarea creditului, alături de alte garanţii, reclamanta a constituit o ipotecă de rangul II asupra imobilului de mai sus. Creditul nu a fost achitat în totalitate, astfel încât la data de 16 august 2011 exista o restanţă preluată de cesionar, de 548.251,29 RON.
Întrucât debitoarea nu a achitat la scadenţă creditele contractate, banca pârâtă a trecut la executarea silită. În cursul unei contestaţii la executare B.C.R. şi debitoarea SC V. SRL au încheiat o tranzacţie consfinţită prin Sentinţa civilă nr. 5.926 din 25 noiembrie 2005, în dosarul nr. 7283 al Judecătoriei Rm. Vâlcea, prin care s-a luat act de înţelegerea intervenită, între debitoarea SC V. SRL şi pârâtă.
Prin această tranzacţie părţile au convenit că la data de 30 septembrie 2005 debitoarea înregistrează faţă de bancă o datorie totală de 7.393.685,04 RON din care, credite în sumă de 3.151.052 RON şi credite în valută în sumă de 1.196.793,49 RON. Că suma totală cuprinzând creditele şi dobânzile restante se eşalonează la plată prin rate lunare pe o durată de 5 ani, respectiv până în noiembrie 2010. În continuarea tranzacţiei se enumera garanţiile existente printre care şi ipotecile de rangul I şi II constituite de reclamantă asupra imobilelor sus-menţionate.
Pârâta BCR a susţinut prin întâmpinare că nu era necesar acordul reclamantei pentru prelungirea duratei creditului întrucât prin contractele de garanţie imobiliară reclamanta a consimţit de la bun început asupra unei astfel de împrejurări. Astfel conform pct. 10 din contractul de ipotecă autentificat sub nr. 2.701 din 30 iunie 2004 obligaţiile rezultate din contractul de ipotecă încetează de drept numai în cazul în care împrumutatul şi-a îndeplinit integral obligaţiile asumate prin contractul de credit. Aceeaşi clauză a fost inserată şi în Contractul autentificat sub nr. 1.442 din 9 aprilie 2003.
Tribunalul a constatat că reclamanta nu a semnat această tranzacţie, că nu şi-a dat acordul în vreun alt mod asupra convenţiei şi că tranzacţia sus-menţionată nu reprezintă însă numai o simplă prelungire a duratei contractelor de credit ci are semnificaţia unei novaţii a obligaţiilor iniţiale prin schimbarea obiectului obligaţiei.
Potrivit art. 1128 -1131 C. civ. novaţia reprezintă o convenţie prin care părţile sting o obligaţie veche şi o înlocuiesc cu o obligaţie nouă.
Tribunalul a constatat că suma asupra căreia părţile au convenit ca fiind datorată de debitoare la data de 30 septembrie 2005 provine din 7 contracte de credit încheiate între bancă şi debitoarea SC V. SRL, din care numai pentru cele două contracte arătate mai sus reclamanta a constituit garanţia ipotecară şi că prin tranzacţia încheiată contractele de credit anterioare îşi pierd individualitatea în sensul că se contopesc într-o unică obligaţie cu condiţii proprii de existenţă, că părţile nu au mai convenit asupra modului de restituire a fiecărui credit în parte ci, au stabilit suma totală datorată, eşalonând plata acestei sume pe o perioadă de 5 ani, fără a specifica şi fără a se putea cunoaşte în contul cărui credit vechi se efectuează plăţile lunare. Că debitoarea nu mai plăteşte ratele la contractele de credit anterioare, ci plăteşte o unică rată pe ansamblul obligaţiilor, izvorul noii obligaţii constituindu-l tranzacţia şi nu contractele vechi. Pentru obligaţia nouă au stabilit şi o nouă dobândă în cuprinsul tranzacţiei de 21% la sumele în RON şi de 9% la sumele în valută.
Tribunalul a examinat situaţia reclamantei în raport cu această tranzacţie şi a reţinut că reclamanta a constituit o cauţiune reală, prin două ipoteci de rangul I şi II pentru garantarea a două contracte de credit încheiate între pârâta BCR şi debitoarea SC V. SRL, că reclamanta este un terţ faţă de părţile din contractele de credit şi din tranzacţie şi că, în condiţiile în care prin ratele convenite prin tranzacţie nu se mai cunoaşte care dintre creditele vechi sunt achitate, reclamanta este în imposibilitate de a se libera de obligaţia de garanţie până la plata ultimei rate din tranzacţie, ceea ce înseamnă, în accepţiunea băncii pârâte că garanţia constituită de către reclamantă s-ar extinde asupra întregii sume deşi suma totală provine şi din alte contracte de credit pe care reclamanta nu le-a garantat.
S-a mai reţinut din corespondenţa purtată între părţi, precum şi din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert M.E., că la 17 octombrie 2005 reclamanta a solicitat băncii prin scrisoarea înregistrată sub nr. 62 scoaterea de sub ipotecă a imobilelor întrucât nu este de acord cu eşalonarea datoriei debitoarei SC V. SRL, iar debitoarea prin scrisoarea din 6 februarie 2006 i-a solicitat băncii ca prin ratele pe care le achită în temeiul tranzacţiei să constituie cu prioritate ratele de răscumpărare a imobilului luat în garanţie conform contractelor de ipotecă nr. 5/12/15337 din 30 aprilie 2004 şi nr. 463h/1 din 8 aprilie 2003, adică stingerea garanţiilor constituite de către reclamantă, scrisoare la care banca nu a răspuns, fapt ce atestă că plăţile se efectuau în temeiul tranzacţiei şi nu în executarea contractelor de credit pentru că altfel debitoarea nu avea nevoie să solicite băncii consemnarea plăţii pentru un anumit contract din moment ce putea să consemneze pe documentul de plată obligaţia pe care o achită.
S-a mai constatat că, în contabilitatea internă banca a evidenţiat plăţile pe diferite categorii de contracte, ceea ce a permis expertului contabil să determine sumele rămase neîncasate pentru fiecare contract şi să concluzioneze neachitarea în totalitate a obligaţiilor din cele două contracte, dar că această evidentă internă nu are nicio relevanţă în cauză pentru că ea depinde numai de voinţa proprie a băncii fără nicio legătură cu convenţia părţilor concretizată în tranzacţie, prin care obligaţiile vechi au fost substituite de o nouă şi unică obligaţie nediferenţiată pe contractele anterioare. Practic banca a distribuit plăţile pe contractele iniţiale printr-o selecţie care nu avea niciun corespondent în convenţiile dintre părţi din moment ce debitoarea a efectuat plăţi în temeiul tranzacţiei, nediferenţiat pe creditele iniţiale.
Constatând stingerea dreptului de ipotecă drept efect al novaţiei obligaţiei pentru care s-a constituit cauţiunea reală, tribunalul a admis cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâta şi cu intervenienta cesionară a creanţei şi a dispus radierea din cartea funciară a ipotecilor constituite prin contractele sus-menţionate precum şi a somaţiilor de executare emise în baza acestor titluri executorii.
Împotriva Sentinţei nr. 2.212 din 14 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Vâlcea au formulat recurs pârâta B.C.R. Bucureşti şi intervenienta SC S.C. SRL Bucureşti, iar prin Încheierea de şedinţă din data de 18 aprilie 2012, calea de atac formulată a fost calificată drept apel.
Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 31/A-C din 16 mai 2012, a admis apelurile formulate de pârâta B.C.R. Bucureşti şi de intervenienta SC S.C. SRL Bucureşti, împotriva Sentinţei nr. 2.212 din 14 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă, intimate fiind pârâta B.C.R. SA - Sucursala Vâlcea, Râmnicu Vâlcea şi reclamanta SC I.B. SRL Băile Govora, pe care a schimbat-o în sensul că a respins acţiunea reclamantei.
Instanţa a respins excepţia tardivităţii apelului formulată de SC S.C. SRL Bucureşti reţinând că în raport de situaţia din dosar, apelul a fost declarat şi motivat în termenul legal, precum şi că excepţia netimbrării nu mai poate fi repusă în discuţie, întrucât prin Încheierea din data de 2 februarie 2012 Curtea de Apel Piteşti a admis cererea de reexaminare formulată de SC I.B. SRL, constatând că obiectul litigiului este susceptibil de o taxă judiciară de timbru fixă.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, s-a apreciat că, pentru analiza acesteia este necesară cercetarea unor argumente comune cu fondul cauzei, astfel că argumentele invocate de apelantă în susţinerea sa urmează a fi analizate în cadrul examinării motivelor de apel.
Pe fond, curtea a reţinut că, reclamanta a învestit instanţa cu o cerere de radiere a celor două ipoteci constituite în favoarea B.C.R. şi că potrivit art. 34 din Legea nr. 7/1996, în forma în vigoare la momentul învestirii instanţei orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil, că dreptul înscris a fost greşit calificat, că nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; că înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanţă cu situaţia reală actuală a imobilului şi că în cauză, reclamanta nu se încadrează în niciuna din ipotezele prevăzute de art. 34 din Legea nr. 7/1996.
În ceea ce priveşte ipotezele prevăzute de art. 34 pct. 3 şi 4 din Legea nr. 7/1996, a fost respinsă critica potrivit căreia efectele celor două contracte de ipotecă ar fi încetat prin Contractul de tranzacţie din data de 25 noiembrie 2005 şi că potrivit art. 1130 C. civ., dată fiind încheierea contractului de tranzacţie sub imperiul acestuia, novaţia nu se prezumă, iar voinţa de a face o novaţie trebuie să rezulte evident din act, astfel că sub acest aspect, intenţia părţilor de a nova (animus novandi), de a transforma vechea obligaţie într-una nouă constituie elementul esenţial al novaţiei.
S-a apreciat că din cuprinsul tranzacţiei încheiate, nu rezultă în niciun fel că părţile ar fi intenţionat să noveze, stingând vechile obligaţii şi înlocuindu-le cu una nouă, ci doar să rescadenţeze creditele debitoarei, cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a arătat în raportul de expertiză efectuat în cauză, în contabilitatea internă banca a evidenţiat plăţile pe diferite categorii de contracte, ceea ce a permis expertului contabil să determine sumele rămase neîncasate pentru fiecare contract şi să concluzioneze neachitarea în totalitate a obligaţiilor din cele două contracte. Că o astfel de convenţie, într-adevăr, nu este opozabilă reclamantei garante, întrucât nu a luat parte la aceasta, astfel încât nu-i poate dăuna, dar cum principiul specialităţii ipotecii, prevăzut de art. 1777 C. civ. face ca intimata-reclamantă să nu poată fi ţinută să garanteze mai mult decât suma pe care s-a obligat a o garanta prin contractele de ipotecă, argumentele intimatei prin care a susţinut că, urmare a tranzacţiei încheiate a garantat un credit mult mai mare au fost respinse.
Curtea a reţinut că neîntrunirea condiţiilor art. 34 din Legea nr. 7/1996, reprezintă o chestiune de fond, care conduce la respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată, iar nu ca inadmisibilă, aşa cum s-a solicitat de către SC S.C. SRL în motivele de apel.
Împotriva Deciziei nr. 31/A-C din 16 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta SC I.B. SRL Băile Govora întemeiat pe art. 304 pct. 1, pct. 5, pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului pârâtei.
Recurenta reclamantă, după o prezentare a situaţiei de fapt a susţinut în esenţă următoarele:
- Că decizia instanţei de apel este nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire expresă la prevederile art. 33 şi art. 34 din Legea nr. 7/1996 şi ale art. 1128 - 1131 C. civ.
În acest sens a susţinut că cererea sa de radiere a ipotecii este legală, întrucât în cauză sunt îndeplinite cerinţele art. 34 pct. 3 şi 4 din Legea nr. 7/1996, avându-se în vedere că efectele celor două contracte de ipotecă au încetat prin încheierea tranzacţiei dintre BCR şi SC V. SRL, la 30 septembrie 2005, care este o veritabilă novaţie, în cauză fiind îndeplinite atât prevederilor art. 1128 - 1131 C. civ., cât şi condiţiile speciale cerute pentru existenţa novaţiei conform jurisprudenţei şi literaturii juridice de specialitate.
Astfel din cuprinsul tranzacţiei încheiate la 30 septembrie 2005, care nu a fost semnată de societatea sa, rezultă că suma totală asupra căreia s-a convenit, provine din mai multe contracte de credit încheiate între BCR şi debitoarea SC V. SRL, sumă ce cuprinde creditele şi dobânzile restante şi care a fost eşalonată la plată prin rate lunare pe o durată de 5 ani, respectiv până în noiembrie 2010, în acesta fiind enumerate şi garanţiile existente printre care şi ipotecile de rang I şi II constituite de societatea sa.
În condiţiile în care prin tranzacţie a fost schimbat obiectul obligaţiei, iar rambursarea ratelor convenite prin aceasta se întind pe 5 ani, s-a ajuns la situaţia în care debitoarea nu mai plăteşte ratele la contractele de credit anterioare, ci o rată unică pe ansamblul obligaţiilor, astfel că nu se mai ştie care dintre creditele vechi sunt achitate, situaţie în care societatea sa este în imposibilitate de a se libera de garanţie până la plata ultimei rate din tranzacţie, fapt ce duce la concluzia că garanţia constituită se extinde asupra întregii sume care provine din 7 contracte bancare.
S-a mai susţinut că instanţa a interpretat şi aplicat greşit în totalitate prevederile C. civ. privind novaţia, clauzele contractelor încheiate, cât şi probele din dosar, inclusiv expertiza contabilă, ale cărei concluzii sunt edificatoare în acest sens.
- Recurenta a arătat că decizia instanţei de apel este nelegală fiind dată cu încălcarea art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ba mai mult cuprinde motive contradictorii.
- Invocând motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 1 şi pct. 5 C. proc. civ. a susţinut că decizia din apel este nelegală, întrucât aceasta a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., avându-se în vedere că deşi instanţa a judecat în complet de divergenţă format din 3 judecători, aceştia s-au pronunţat în unanimitate în sensul admiterii apelului pârâtei, astfel că, completul de judecată a fost nelegal constituit.
A arătat că în atare situaţie, i-a fost nesocotit şi dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 din CEDO, astfel că decizia pronunţată de instanţa de apel a încălcat şi normele imperative privind compunerea instanţei, în opinia sa, în speţă fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.
Înalta Curte, în baza art. 137 C. proc. civ., deliberând cu prioritate asupra excepţiei nelegalei compuneri a completului de judecată care a pronunţat decizia atacată, analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva normelor legale incidente raportate la excepţia invocată de recurenta reclamantă, reţine că recursul este fondat, urmând a fi admis în considerarea următoarelor argumente:
Conform art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 republicată, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar potrivit art. 257 alin. (1) C. proc. civ., dacă majoritatea legală nu se poate întruni, pricina se va judeca din nou în complet de divergenţă, iar alin. (4) din acelaşi articol arată că judecătorii pot reveni asupra părerilor lor, care au pricinuit divergenţa.
Într-adevăr în cauză divergenţa celor doi judecători ai apelului a fost consemnată în încheierea de dezbateri din 2 mai 2012, Curtea de Apel Piteşti însăşi făcând menţiunea că opiniile în divergenţă poartă asupra calificării juridice a tranzacţiei încheiate, respectiv dacă aceasta reprezintă o novaţie de natură a stinge garanţiile, în speţă contractele de ipotecă, sau dacă aceasta nu are valoarea unei novaţii, ea fiind un contract care produce efecte numai între părţile contractante şi care într-o atare situaţie nu poate fi opus garantului ipotecar, dar din cuprinsul deciziei recurate astfel cum aceasta a fost motivată în scris şi faţă de soluţia unitară a celor 3 judecători asupra apelurilor formulate, Înalta Curte constată că nu s-au mai respectat prevederile art. 257 C. proc. civ. în sensul menţionării opiniei divergente.
Or, cum în cuprinsul Deciziei nr. 31/A-C din 16 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal nu sunt identificate şi nu au fost motivate în prealabil punctele rămase în divergenţă la termenul fixat pentru judecarea divergenţei şi constatându-se că soluţia pronunţată în cauză este una unitară ce priveşte întregul ei, Înalta Curte reţine că nu se mai justifica soluţionarea apelurilor în complet de divergenţă.
Necesitatea de a se proceda aşa reiese şi din prevederile textului menţionat, în sensul că dezbaterile sunt reluate asupra punctelor în divergenţă, că fiecare dintre judecători poate reveni asupra părerilor sale şi că, completul care a judecat înainte de ivirea ei, format din doi judecători, va continua judecarea pricinii şi numai dacă divergenţa ivită este în legătură cu soluţia în întregul ei, cauza va fi soluţionată în fond de completul format din 3 judecători.
În raport de considerentele anterior expuse, Înalta Curte apreciază că invocarea excepţiei compunerii nelegale a completului de judecată de recurenta reclamantă, constituie în concret invocarea motivului de nelegalitate de ordine publică prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., astfel că în baza art. 306 alin. (2) din acelaşi cod va cenzura recursul reclamantei din perspectiva acestui motiv de recurs, potrivit căruia, la pronunţarea deciziei din apel, instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale.
Or, este ştiut că legalitatea căilor de atac şi compunerea completului de judecată în soluţionarea acesteia, este un principiu a cărui respectare este impusă de exigenţa art. 6 din CEDO, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.
Pentru aceste considerente, constatând că se confirmă motivul de nelegalitate de ordine publică reglementat art. 304 pct. 1 C. proc. civ., ceea ce face de prisos examinarea celorlalte critici formulate în recurs, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ. va admite recursul, va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC I.B. SRL Băile Govora împotriva Deciziei nr. 31/A-C din 16 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2014.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 748/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 751/2014. Civil → |
|---|
