ICCJ. Decizia nr. 637/2014. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 637/2014

Dosar nr. 33998/3/2010

Şedinţa publică din 25 februarie 2014

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 14 iulie 2010, reclamantul T.R. a chemat în judecată Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 5.000.000 RON reprezentând despăgubiri - daune morale.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.657 din 10 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a respins cererea formulată de reclamantul T.R., ca nefondată.

Prin Decizia nr. 112/A din 09 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. De asemenea, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva Sentinţei civile nr. 1.657 din 10 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Împotriva Deciziei nr. 112/A din 09 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs reclamantul T.R., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.

Prin Încheierea de şedinţă din 11 decembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a suspendat judecata recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând lipsa părţilor la dezbateri.

Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 248 C. proc. civ. referitoare la perimare, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, la data de 16 ianuarie 2014, pentru a se verifica dacă sunt întrunite cerinţele art. 248 alin. (1) din acelaşi cod.

Conform acestui din urmă text, orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare, din vina părţii, timp de 1 an.

Ca atare, perimarea apare ca o sancţiune determinată tocmai de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului, ea având un caracter mixt, atât de sancţiune cât şi de desistare de la judecată.

În definirea perimării, rămânerea cauzei în nelucrare şi culpa părţii sunt două elemente esenţiale, sancţiunea procedurală extinzându-şi domeniul de acţiune şi asupra căilor de atac.

În speţă, din culpa părţilor, cauza a rămas în nelucrare, de la 11 decembrie 2012 - data suspendării cauzei - nemaifiind întocmit niciun act de procedură, fiind îndeplinite astfel condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Se constată aşadar că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 248 şi urm. C. proc. civ., cererea de recurs fiind perimată de drept, ca o consecinţă a lipsei de stăruinţă a părţilor în desfăşurarea activităţii judiciare.

În consecinţă, se va constata, din oficiu, că a operat sancţiunea prevăzută de lege, recursul declarat de reclamantul T.R. fiind perimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamantul T.R. împotriva Deciziei nr. 112/A din 09 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2014.

Procesat de GGC - AM

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 637/2014. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs