ICCJ. Decizia nr. 89/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 89/2014
Dosar nr. 75670/3/2011
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 75670/3/2011, astfel cum a fost precizată, reclamantul G.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând în temeiul art. 96 din Legea nr. 303/2004 obligarea acestuia la plata sumei de 300.000 euro, cu titlu de daune morale ca urmare a aplicării greşite a prevederilor legale în cauzele soluţionate de instanţe, care prin soluţiile pronunţate i-au produs reclamantului pagube morale şi materiale.
Prin Sentinţa civilă nr. 1038 din 25 mai 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în temeiul art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, a respins cererea formulată de reclamantul G.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că în speţă nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, lipsa unei hotărâri definitive, prin care să se fi stabilit răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorilor care au pronunţat hotărâri în Dosarul nr. 797/2/2010, pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului, constituind o cauză legală de împiedicare în formularea cererii.
Prin Decizia civilă nr. 170/A din data de 10 mai 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul G.M. împotriva Sentinţei civile nr. 1038 din 25 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, iar în speţă nu este incident nici art. 504 C. proc. pen. potrivit căruia este posibilă repararea atât a prejudiciilor materiale, cât şi a celor morale dacă erorile judiciare sunt săvârşite în procese penale, iar repararea prejudiciilor cauzate sunt stabilite de C. proc. pen., având în vedere că, în speţă, reclamantul nu a invocat erori judiciare în materie penală.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul G.M., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurentul a arătat că nici prevederile art. 52 din Constituţia României şi nici art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu condiţionează răspunderea statului de existenţa unei hotărâri de condamnare a magistratului în una din cauzele supuse judecăţii prin care se resping asemenea hotărâri.
Astfel, recurentul arată că atât prima instanţă cât şi instanţa de apel i-au încălcat dreptul constituţional conform căruia persoanele cu handicap beneficiază de protecţia statului şi că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, aceasta având în vedere numai dispoziţiile Legii nr. 303/2004, deşi a invocat şi prevederile Constituţiei României.
Mai arată recurentul că i s-au produs grave prejudicii care nu pot fi reparate decât prin admiterea acţiunii sale.
Totodată, recurentul a formulat, în baza art. 51 C. proc. civ., o cerere de intervenţie voluntară accesorie a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Această cerere urmează a fi respinsă, având în vedere că dispoziţiile art. 51 C. proc. civ. reglementează acea formă de participare a terţelor persoane la judecată, ce constă în intervenţia unui terţ, din propria sa iniţiativă, într-un proces aflat în curs de judecată. Or, în speţă, cererea de intervenţie este formulată de recurent, iar nu de terţul a cărui introducere în proces se solicită, nefiind astfel îndeplinite condiţiile de intervenţie voluntară accesorie, prevăzute de textul de lege mai sus menţionat.
Cu privire la cererea de recurs, Înalta Curte, analizând-o din perspectiva dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa se va pronunţa prioritar asupra excepţiilor de fond sau de procedură care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, va admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, în baza art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în considerarea următoarelor argumente:
Dispoziţiile art. 303 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs sau în termenul de 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate, dacă legea nu dispune altfel, iar alin. (2) al aceluiaşi text legal statuează că: "Termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte."
Potrivit art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancţiunea nulităţii dezvoltarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază, cu raportare strictă şi limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Se constată că, în cuprinsul declaraţiei de recurs formulată în termenul legal mai sus menţionat, recurenta nu a formulat nicio critică de nelegalitate cu privire la hotărârea atacată.
Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea textului de lege, condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
În speţă, din observarea criticilor formulate de recurentă se constată că motivele indicate în susţinerea recursului său nu se subscriu niciunuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., criticile invocate vizând elemente ce ţin de temeinicia soluţiei, fără să formuleze nicio critică care să poată fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Criticile recurentului vizând faptul că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, aceasta având în vedere numai dispoziţiile Legii nr. 303/2004, deşi a invocat şi prevederile Constituţiei României, nu pot fi primite, având în vedere că acesta şi-a întemeiat cererea introductivă pe prevederile art. 96 din Legea nr. 303/2004.
Astfel, Înalta Curte constată că instanţa de apel a apreciat corect asupra normelor legale incidente şi a făcut o corectă aplicare a acestora la situaţia de fapt stabilită şi că motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuţie temeinicia hotărârii atacate, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.
Prin urmare, deşi recurenta a indicat drept motiv de recurs punctele 6, 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., aceasta îşi exprimă de fapt nemulţumirea faţă de modul de soluţionare a apelului în raport cu situaţia de fapt.
Or, simpla indicare a textului de lege prin care se reglementează motivele de recurs în baza cărora poate fi modificată sau casată o hotărâre, şi nemulţumirea părţii faţă de soluţia pronunţată, fără a se dezvolta şi arăta în concret în ce constau greşelile de interpretare săvârşite de instanţă şi legea încălcată pentru a se putea astfel verifica încadrarea acestuia în cazurile prevăzute de motivele de recurs indicate limitativ nu este suficientă, lipsa acestora fiind sancţionată de lege cu nulitatea cererii.
Aşa fiind, întrucât conform alin. (1) al art. 3021 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se sprijină şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, constatând că recurentul nu s-a conformat acestor dispoziţii legale şi având în vedere, deopotrivă, inexistenţa în cauză a motivelor de ordine publică care să atragă incidenţa prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în baza dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., luând în examinare cu prioritate excepţia nulităţii recursului, urmează să facă aplicarea prevederilor art. 306 alin. (1) raportat la art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. şi să constate nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de intervenţie voluntară accesorie a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, formulată de reclamantul G.M. în baza prevederilor art. 51 C. proc. civ.
Constată nulitatea recursului declarat de reclamantul G.M. împotriva Deciziei civile nr. 170/A din 10 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în baza art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 87/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 255/2014. Civil. Actiune în daune delictuale.... → |
|---|
