ICCJ. Decizia nr. 283/2014. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 283/2014

Dosar nr. 5892/1/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la 29 ianuarie 2014

S-a luat în examinare cererea formulată de petenţii I.V. şi I.S.G. prin care a solicitat strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 26452/200/2012 al Judecătoriei Buzău.

La apelul nominal nu au răspuns petenţii I.V. şi I.S.G. şi intimata D.M.I.

Ministerul Public este reprezentat de procuror N.L. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procedura legal îndeplinită.

Se referă de magistratul asistent asupra faptului că cererea de strămutare este legal timbrată, comunicată intimatei care a depus întâmpinare. Se mai referă asupra faptului că cererea de strămutare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca urmare a declinării de competenţă a Curţii de Apel Ploieşti, iar potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are fixat termen de judecată la data de 17 februarie 2014.

Înalta Curte pune în discuţie susţinerile petenţilor referitoare la aplicarea dispoziţiilor Noului Cod de Procedură Civilă în judecarea prezentei cereri de strămutare.

Ministerul Public prin procuror L.N. arată că faţă de data iniţială a înregistrării dosarului a cărui strămutare se solicită, judecata cererii pendinte se face în conformitate cu dispoziţiile vechiului Cod de procedură civilă.

Deliberând, Înalta Curte, în raport de data înregistrării dosarului a cărui strămutare se solicită, respectiv 25 septembrie 2012, şi având în vedere dispoziţiile art. 24 din Noul Cod de procedură civilă potrivit cu care " Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor (...) începute după intrarea acesteia în vigoare", respectiv după data de 15 februarie 2013, şi motivat de faptul că cererea dedusă judecăţii reprezintă un incident procedural în legătură cu un dosar înregistrat pe rolul instanţelor anterior intrării în vigoare a prevederilor Noului Cod de procedură civilă, statuează că sunt aplicabile dispoziţiile vechiului cod de procedură civilă.

Constatând aplicabile dispoziţiile art. 39 alin. (2) C. proc. civ., a acordat cuvântul pe cererea de strămutare.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare.

Analizând cererea,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petenţii I.V. şi I.S.G. privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 26452/200/2012 al Judecătoriei Buzău.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 283/2014. Civil. Strămutare. Fond