ICCJ. Decizia nr. 1000/2015. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1000/2015
Dosar nr. 1007/108/2012*
Şedinţa publică din 3 aprilie 2015
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 februarie 2012 pe rolul Tribunalului Arad, secţia civilă, sub nr. 1007/10812012, reclamanţii G.V. şi G.P. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA. -D.R.D.P. Timişoara, anularea Hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 10 octombrie 2011, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 a Consiliului Local Petica, jud. Arad, şi obligarea acestuia la plata despăgubirilor echivalente cu valoarea reală a terenului expropriat în suprafaţă de 5.546 mp, în cuantum de 55.640 euro, raportate la valoarea de 10 euro pe metrul pătrat, eu cheltuieli de judecată.
Reclamanţii şi-au completat cererea de chemare în judecată la data de 02 aprilie 2012, în motivarea acesteia arătând că, la stabilirea despăgubirilor datorate de pârât nu pot fi avute în vedere valorile indicate prin expertizele notarilor publici, întrucât acestea sunt orientative şi nu determină valoarea reală a terenurilor, compusă din valoarea de circulaţie şi prejudiciul produs proprietarului prin lipsa de folosinţă.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 9 pct. 10 din H.G. nr. 941/2004 şi ale Legii nr. 198/2004.
Prin sentinţa nr. 3455 din 20 decembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1007/10/SI/2012, Tribunalul Arad, secţia civilă, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii G.V. şi G.P.; a anulat, în parte, Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 10 octombrie 2011; a obligat pe pârât să plătească reclamanţilor suma de 7.861,50 lei, cu titlu de despăgubiri, şi dobânda legală aferentă, calculată de la data de 10 octombrie 2011; a respins restul pretenţiilor solicitate şi a obligat pârâtul la plata sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Prin Decizia nr. 55 din 11 aprilie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA. -D.R.D.P. Timişoara, împotriva sentinţei nr. 3455 din 20 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia civilă; a admis apelul formulat de reclamanţii G.V. şi G.P. împotriva aceleiaşi hotărâri, în sensul că a obligat pârâtul să plătească acestora suma de 99.931 lei, cu titlu de despăgubiri, menţinând, în rest, dispoziţiile sentinţei civile.
Prin Decizia nr. 672 din 27 februarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins excepţia tardivităţii recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara; a respins excepţia nulităţii recursurilor; a admis recursurile declarate de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de pârâtul Statul Român, prin M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA. - D.R.D.P. Timişoara împotriva deciziei nr. 55 din 11 aprilie 2013, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza, spre rejudecarea apelurilor, aceleiaşi curţi de apei.
În al doilea ciclu procesual, prin Decizia nr. 161/A din 18 noiembrie 2014, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA. - D.R.D.P. Timişoara împotriva sentinţei nr. 3455 din 20 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia civilă; a admis apelul formulat de reclamanţii G.V. şi G.P. împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat instituţia pârâtă să plătească reclamanţilor suma de 68.529 lei, cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a obligat pe apelantul-pârât să achite apelanţîlor-reclamanţi suma de 1.750 lei, cheltuieli de judecată,
Împotriva acestei decizii, pârâtul a formulat recurs, în termenul legal, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 03 februarie 2015, sub nr. 1007/108/2012*.
În motivare, pârâtul a arătat că preţul de piaţă al imobilului expropriat, stabilii prin raportul de evaluare care a stat la baza propunerii despăgubirilor este corect, iar datele cuprinse în raportul întocmit de SC E. SRL sunt în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, fiind susţinute şi de oferte de vânzare a terenurilor în zonă.
Pârâtul a mai susţinut că raportul cuprinde elementele constitutive ale valorii despăgubirilor aferente fiecărui imobil în parte, aşa după cum stipulează dispoziţiile Legii nr. 33/1994. adică preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, acesta incluzând şi prejudiciul produs proprietarului în urma exproprierii. Raportul de evaluare a fost întocmit în conformitate cu prevederile Legilor nr. 255/2010 şi nr. 33/1994 şi cu standardul internaţional, reprezentând o valoare specială a terenurilor, compusă din valoarea reaiă a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. De asemenea, experţii au avut în vedere piaţa specifică a proprietăţilor imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii constând în definirea pieţei, echilibrul acesteia, precum şi pe gradul de fertilitate al terenului.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată în termenul procedural prevăzut de dispoziţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., reclamanţii G.V. şi G.P. au invocat excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului din perspectiva reîncadrării motivelor în cazurile de casare şi de modificare limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În recurs nu au fosî administrate probe în sensul dispoziţiilor art. 305 C. proc. civ.
Recursul este scutii de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local.
Analizând recursul sub aspect formal, din perspectiva excepţiei de nulitate, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte urmează să o admită, pentru argumentele următoare;
Conform prevederilor ari.3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac şi dezvoltarea acestora.
Din aceste prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., care reglementează limitativ cazurile de modificare şî de casare, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, adică argumentele de natură juridică pentru care recurentul înţelege să critice hotărârea atacată. Prin urmare, motivele de recurs trebuie să se raporteze la decizia recurată.
Înalta Curte reţine că, deşi recursul formulat de pârâtul Statul Român, prin M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA. - D.R.D.P. Timişoara vizează Decizia nr. 161/A din 18 noiembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin cererea de recurs recurentul s-a limitat să arate, în esenţă, doar că preţul de piaţă stabilit prin Raportul de evaluare efectuat de SC E. SRL în anul 2011, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 255/2010, ale Legii nr. 33/1994 şi ale standardului internaţional este corect, acesta slă la baza propunerii despăgubirilor şi reprezintă o valoare specială a terenurilor, compusă din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
Dispoziţiile art. 306 C. proc. civ. prevăd că:
(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legai, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. (2);
( 2) Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părţilor;
( 3) Indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.
Înalta Curte constată că dezvoltarea criticilor formulate de pârât nu permite încadrarea acestora în vreunul din motivele de casare şi modificare prevăzute limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., întrucât acestea vizează cuantumul despăgubirilor stabilite printr-un raport de evaluare întocmit în anul 2011 la solicitarea pârâtului, anterior declanşării litigiului, în vederea stabilirii despăgubirilor, la data de 20 februarie 2012.
Prin urmare, cererea de recurs nu întruneşte cerinţele legale prevăzute de art. 3021 alin. (1) lit. c) şi de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., motivele acesteia fiind străine de hotărârea atacată, întrucât pârâtul nu a combătut soluţia instanţei de apel. pronunţată în rejudecare, prin care a fost admis apelul formulat de reclamanţii G.V. şi G.P., ci s-a limitat să susţină corecta determinare a valorii despăgubirilor pentru terenul expropriat, stabilită în condiţiile mai sus expuse,
De altfel, făcând referire la acest raport de evaluare pârâtul urmăreşte reaprecierea probelor administrate în cauză, aspect, ce nu este posibil în recurs, ca urmare a abrogării dispoziţiilor art. 304 pct. 10 C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 219/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea C. proc. civ.
Pe de altă parte, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică pe care instanţa, în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., să le poată invoca din oficiu.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 303 alin. (1) şi art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului declarat de pârâtul Statul Român, prin M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA. - D.R.D.P. Timişoara împotriva Deciziei nr. 161/A din 18 noiembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe recurentul-pârât Statul Român, prin M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA, - D.R.D.P. Timişoara, căzut în pretenţii, la plata sumei de 4.958 lei către intimaţii G.P. şi G.V., reprezentând cheltuieli de judecată, constând în 4.144 lei onorariu de avocat, conform chitanţei din 24 aprilie 2014 emisă de Cabinet de avocat S.L. (fila 29) şi 814 lei speze de transport, potrivit chitanţei din 24 februarie 2015 eliberată de SC V.T.V. SRL (fila 28).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Timişoara, împotriva Deciziei nr. 161/A din 18 noiembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Obligă pe recurent la plata sumei de 4.958 lei către intimaţii G.P. şi G.V. reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 aprilie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1533/2015. Comercial. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1003/2015. Civil. Rectificare carte funciară.... → |
|---|
