ICCJ. Decizia nr. 1380/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şi JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1380/2015
Dosar nr. 18816/3/2014
Şedinţa din camera de consilia din 22 mai 2015
După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 3 iunie 2014, sub nr. 18816/3/2014, reclamanţii R.R., R.G., D.F., Ş.T., P.M., D.C. şi R.R.S., în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 165/2013 au contestat Decizia nr. 586 din 13 martie 2034 emisă de pârâta C.N.C.I. şi au solicitat obligarea acesteia la emiterea unei decizii de validare potrivit documentaţiei aferente şi la plata integrală a despăgubirilor cuvenite conform valorii stabilite în Raportul de evaluare din data de 08 iunie 2007.
În motivare, reclamanţii au arătat că prin decizia contestată, pârâta C.N.C.I. a respins măsura acordării despăgubirilor, stabilită prin Hotărârea Comisiei Judeţene Constanţa nr. 105 din 13 martie 2006 de validare a propunerii Comisiei Locale Cernavodă privind înscrierea suprafeţei de 6,50 ha, reconstituită numiţilor R.R., D.F., R.N., P.M., C.C., Ş.T., R.G., după autorul Roman Ion, în anexa 23 la Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2006, cu modificările ulterioare, pentru lipsa documentaţiei privind întinderea dreptului de proprietate, a dovezii preluării de către stat a lotului deţinut de antecesorul lor şi a celei referitoare la persoanele care au formulat cereri de reconstituire, precum şi pentru că s-a apreciat că totalul suprafeţei solicitate îl depăşeşte pe cel ai suprafeţei de teren dovedite.
La data de 30 septembrie 2014, reclamanţii şi-au modificat cererea de chemare în judecată şi au arătat că înţeleg să se judece în contradictoriu şi cu pârâtul M.F.P.
În drept, acţiunea civilă a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 165/2013.
Prin sentinţa nr. 1290 din 5 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 18816/3/2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia civilă.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, conform cărora deciziile emise de C.N.C.I., cu respectarea prevederilor art. 33 şi art. 34, pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Analizând dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 165/2013, instanţa a conchis că acestea nu tranşează cu claritate noţiunea de „entitate", în raport de care se stabileşte competenţa de soluţionare a cererii. Această noţiune este definită de art. 3 pct. 4 din actul normativ menţionat, respectiv unitatea deţinătoare.
Coroborând prevederile legale mai sus evocate, instanţa a reţinut că este competentă să soluţioneze contestaţiile formulate împotriva deciziilor emise de C.N.C.I. secţia civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul entităţii învestite cu soluţionarea cererii, în speţă Tribunalul Constanţa, care este cel mai în măsură să examineze cererea, în raport de locul situării imobilului.
În opinia acestei instanţe, sediul C.N.C.I. este un element mai puţin important, care nu este în măsură să atragă competenţa, întrucât această instituţie are atribuţii exclusiv în vederea finalizării dosarelor de restituire a imobilelor, astfel după cum acestea sunt prevăzute de art. 25 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 165/2013, după ce entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor au tranşat aspectele esenţiale în soluţionarea acestora. Astfel, C.N.C.I. are atribuţii de verificare şi validare a lucrărilor întocmite de entităţile menţionate la art. 1 pct. 4 din Legea nr. 165/2013 şi de evaluare a punctelor exclusiv prin aplicarea unei grile notariale.
Instanţa a apreciat că principiul celerităţii care guvernează procedura judiciară implică, în materia partajării competenţei teritoriale a instanţelor, proximitatea în administrarea probatoriului şi preîntâmpinarea avansării unor costuri suplimentare pentru parte.
O interpretare contrară ar echivala cu stabilirea competenţei teritoriale exclusive în favoarea Tribunalului Bucureşti în soluţionarea contestaţiilor promovate în exercitarea controlului legalităţii tuturor hotărârilor Comisiilor judeţene de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, atâta timp cât acest control se realizează exclusiv de Secretariatul C.N.C.I., organism unic, cu sediul în Bucureşti.
Dacă aceasta ar fi fost intenţia legiuitorului, atunci ar fi fost clar exprimată prin indicarea Tribunalului Bucureşti ca unică instanţă învestită cu soluţionarea contestaţiilor formulate potrivit art. 35 raportat la art. 34 şi art. 33 din Legea nr. 165/2013, cât timp această soluţie nu ar fi fost singulară (fiind prevăzută expres în alte situaţii spre exemplu în art. 18 alin. (2) din Legea nr. 14/2003, în art. 48 din Legea nr. 84/1998 etc).
Pe de altă parte, o interpretare contrară a prevederilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, ar conduce la un blocaj al procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii.
Investit prin declinare, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 480 din 6 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 18816/3/2014, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei civile a Tribunalului Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
În motivare, Tribunalul Constanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi art. 34 din acest act normativ pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, m termen de 30 de zile de la data comunicării.
Instanţa a apreciat că dispoziţiile Legii nr. 165/2013 au caracter special şi prevăd reglementări eu caracter derogatoriu de la dreptul comun în materie.
În speţă, entitatea la care se referă art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este chiar emitenta deciziei contestate, şi anume C.N.C.I., iar instanţa competentă teritorial să soluţioneze pricina este secţia civilă a Tribunalului Bucureşti.
Examinând conflictul de competenţă, Înalta Curte reţine că, în cauză, competenţa soluţionării pricinii revine Tribunalului Bucureşti, pentru considerentele ce succed:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 3 iunie 2014, sub nr. 18816/3/2014, reclamanţii R.R., R.G., D.F., Ş.T., P.M., D.C. şi R.R.S., în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 165/2013, au contestat Decizia nr. 586 din 13 martie 2014 emisă de pârâta C.N.C.I. şi au solicitat obligarea acesteia la emiterea unei decizii de validare, potrivit documentaţiei aferente şi la plata integrală a despăgubirilor, conform valorii stabilite în Raportul de evaluare din data de 08 iunie 2007.
Dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 stipulează că deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se considera îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Aceste prevederi legale instituie o normă de competenţă teritorială absolută, ce atribuie tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul entităţii, competenţa de soluţionare a contestaţiilor emise de aceasta cu respectarea dispoziţiilor art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013.
Referitor la semnificaţia sintagmei „entitate învestită de lege", în art. 3 alin. (1) pct. 4 din actul normativ mai sus indicat sunt enumerate structurile cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii, printre acestea, la lit. g) fiind menţionată şi C.N.C.I., care este, de altfel, şi emitenta deciziei contestate de reclamanţi.
Coroborând prevederile legale mai sus evocate, în cauză, determinarea instanţei competente să soluţioneze litigiului dedus judecăţii trebuie stabilită prin raportare la sediul instituţiei care a emis decizia contestată, şi nu faţă de locul unde este situat imobilul cu privire la care reclamanţii au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, aşa după cum a apreciat prima instanţă învestită, întrucât procedura declanşată de aceştia în baza dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, cu modificările ulterioare, a fost finalizată prin Hotărârea nr. 105 din 13 martie 2006 eliberată de Comisia Judeţeană Constanţa.
Or, în cauză, ceea ce se contestă este Decizia nr. 586 din 13 martie 2014 emisă de C.N.C.I. prin care a fost invalidată măsura acordării de despăgubiri stabilită prin Hotărârea nr. 105 din 13 martie 2006 a Comisiei Judeţene Constanţa, privind înscrierea suprafeţei de 6,50 ha, reconstituită numiţilor R.R., D.F., R.N., P.M., C.C., Ş.T. şi R.G., după autorul lor, R.I. entitate chemată în judecată de reclamanţi în calitate de pârâtă, alături de M.F.P.
Prin urmare, în raport de considerentele mai sus expuse şi de dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2033 este evident că entitatea învestită de lege, în cauză, nu poate fi decât cea care a emis decizia atacată, motiv pentru care competenţa de soluţionare a litigiului revine, potrivit normelor legale menţionate, tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediu! acesteia.
Cum pârâta C.N.C.I. are sediul în Bucureşti, sector 1, competenţa de a judeca pricina urmează a fi stabilită în favoarea secţiei civile a Tribunalului Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1377/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1381/2015. Civil → |
|---|
