ICCJ. Decizia nr. 1383/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE OE CASAŢIE Ş! JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1383/2015
Dosar nr. 15886/299/2015
Şedinţa din camera de consiliu din 22 mai 2015
După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata la data de 3 noiembrie 2014 pe rolul Judecătoriei Caransebeş, sub nr. 4437/208/2014, petenta D.D.M.l. X.X. A.G., cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat T.A.G. din Bucureşti, sector 1, a formulat, în contradictoriu cu intimatul B.E.J., B.G., cu sediul profesional în Bucureşti, sector 1, plângere împotriva încheierii din 15 octombrie 2014 prin care a fost respinsă cererea privind executarea silită prin poprire a debitorilor I.E.O., domiciliat în Caransebeş, jud. Caraş-Severin şi I.R.E., domiciliată în Timişoara, jud. Timiş.
În motivare, petenta a arătat că, în mod nejustificat, pârâtul a refuzat deschiderea procedurii executării silite împotriva debitorilor mai sus menţionaţi, întrucât documentele depuse în susţinerea cererii de executare silită fac dovada existenţei unui contract de credit perfect valabil, iar cererea privind acordarea împrumutului pentru uz personal din 2002 conţine o menţiune expresă la contractul de credit încheiat cu banca, aspect ce face dovada existenţei titlului executoriu.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 664 alin. (2) C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 35 din 14 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 4437/2081/2014, Judecătoria Caransebeş a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Pentru a dispune astfel, această instanţă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 664 C. proc. civ. potrivit cărora împotriva încheierii de refuz a deschiderii procedurii de executare, creditorul poate formula plângere în termen de 15 zile de la data comunicării acesteia, ia instanţa de executare. Până la momentul încuviinţării executării silite, prin instanţa de executare se înţelege instanţa în a cărei rază teritorială îşi are sediul biroul executorului judecătoresc.
Având în vedere că încheierea de refuz a deschiderii procedurii de executare a fost emisă de B.E.J., B.G., cu sediul profesional în Bucureşti, sector 1, prin raportare la prevederile art. 664 C. proc. civ., instanţa a reţinut că este competentă să soluţioneze cauza Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 6068 din 3 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 15886/299/2015, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caransebeş. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata pricinii şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
În motivare. Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 664 alin. (2) C. proc. civ., împotriva încheierii de refuz a deschiderii procedurii de executare, creditorul poate formula plângere în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii, la instanţa de executare.
Conform art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în forma avută la data înregistrării cererii de executare silită, respectiv 14 octombrie 2014, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel
Având în vedere că. aceste dispoziţii legale au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014, pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în M. Of. nr. 529 din 16 iulie 2014, instanţa a înlăturat aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în considerarea prevederilor art. 31 şi art. 147 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Prin urmare, pentru determinarea instanţei competente, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a avut în vedere, în lipsa unor alte dispoziţii legale exprese incidente şi până la intervenţia legiuitorului, caracterul necontencios al cererii şi, aplicând dispoziţiile art. 528 alin. (2) C. proc. civ. a stabilit că, în afara situaţiei expres reglementată de art. 819 din acelaşi act normativ, care se referă la executarea silită imobiliară, instanţa de executare este instanţa în circumscripţia căreia are domiciliul sau sediul debitorul, care poate fi considerat „pârât" în sensul art. 107 C. proc. civ.
Cum instanţa a reţinut că debitorii I.E.O. şi I.R.E. domiciliază în Caransebeş, jud. Caraş-Severin şi cum nu s-a solicitat sau dovedit că aceştia ar deţine un imobil situat în circumscripţia Judecătoriei sectorului 1, a stabilit că instanţa de executare este judecătoria Caransebeş, competentă să soluţioneze plângerea dedusă judecăţii.
Examinând conflictul de competenţă, Înalta Curte reţine că, în cauză, competenţa soluţionării pricinii revine Judecătoriei Caransebeş, pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor ari.664 alin. (2) C. proc. civ. în cazul în care executorul judecătoresc refuză deschiderea procedurii de executare, creditorul poate face plângere în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii la instanţa de executare.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că cererea formulată de către creditoare, a fost înregistrată la sediul biroului executorului judecătoresc la 14 octombrie 2014, ulterior datei la care, prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curţii Constituţionale a României, publicată în M. Of. la 16 iulie 2014, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ., care stipulau că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel excepţia de neconstituţionalitate a fost admisă în considerarea faptului că aceste norme permiteau un criteriu subiectiv de apreciere din partea uncia dintre părţile litigante, aspect ce echivala cu imposibilitatea cunoaşterii, de către debitor, a instanţei de executare competente,
Astfel, în cauză, în absenţa unei norme speciale atributive de competenţă, devin aplicabile dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc competenţa de drept comun, din punct de vedere teritorial, pentru judecata în primă instanţă, stipulând că „cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".
De altfel, C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010 a fost modificat şi completat prin Legea nr. 138 din 15 octombrie 2014, publicată în M. Of. la data de 16 octombrie 2014, textul art. 650 alin. (1) din Cod primind o nouă formă, în sensul că „instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea nu dispune altfel.
Aceste norme nu simt însă aplicabile cauzei pendinte, întrucât sesizarea organului de executare a fost făcută de creditoare la data de 14 octombrie 2014, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 138 din 15 octombrie 2014, respectiv la 19 octombrie 2014.
Prin urmare, având în vedere principiul neretroactivi taţii legii civile şi faptul că organul de executare a fost învestit, de către creditoare, cu cererea de executare silită la momentul la care, deşi fusese admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, nu exista o normă specială de competenţă în materie, la stabilirea instanţei de executare competente în soluţionarea plângerii, Înalta Curte va avea în vedere prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc competenţa de drept comun, din punct de vedere teritorial, pentru soluţionarea, în fond, a acţiunilor civile.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că debitorul I.E.O. domiciliază în Caransebeş, jud. Caras-Severin, iar debitoarea I.R.E., îşi are domiciliul în Timişoara, jud. Timiş.
Potrivit dispoziţiilor art. 112 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru fiecare dintre aceştia.
Or, petentă a făcut alegerea de competenţă prin învestirea Judecătoriei Caransebeş cu soluţionarea plângerii formulate împotriva biroului executorului judecătoresc, instanţă în circumscripţia căreia domiciliază unul dintre debitori, respectiv I.E.O.
Pentru toate considerentele expuse. Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caransebeş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caransebeş.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1382/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1386/2015. Civil → |
|---|
