ICCJ. Decizia nr. 1440/2015. Civil
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1440/2015
Dosar nr. 828/45/2014
Şedinţa publică din 28 mai 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4027 din 24 februarie 2011, pronunţată de Judecătoria laşi în Dosarul nr. 9001/245/2010, a fost respinsă cererea formulată de reclamanţii P.C. şi P.E.C., în contradictoriu cu pârâta P.G., prin care s-a solicitat partajul a două din bunurile înscrise în certificatul de moştenitor din 23 decembrie 1995 eliberat de B.N.P., M.G., respectiv apartamentul, situat în Iaşi, dobândit de defuncta P.L.L. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 25 septembrie 1996 la B.N.P., S.B. şi garajul demontabil, situat în Iaşi, dobândit de defuncta P.L.L. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 25 iunie 1996 la B.N.P., S.B.
Prin Decizia civilă nr. 613 din 24 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul laşi, a fost anulat, ca netimbrat, apelul declarat de reclamanta P.E.C. şi a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul P.C. împotriva sentinţei civile nr. 4027 din 24 februarie 2011, pronunţată de Judecătoria Iaşi.
Prin Decizia civila nr. 145 din 14 februarie 2014, Curtea de Apel laşi a constatat nul recursul declarat de P.E.C. împotriva Deciziei civile nr. 613 din 24 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.
Prin Decizia civilă nr. 405 din 16 mai 2014, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă, în Dosarul nr. 171/45/2014, a fost respinsă contestaţia în anulare formulată de P.C. împotriva Deciziei civile nr. 145 din 19 februarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în Dosarul nr. 9001/245/2010.
Prin Decizia civilă nr. 669 din 6 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia I civilă, în Dosarul nr. 439/45/2014, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de P.C. cu privire la Decizia nr. 405/2014 din 16 mai 2014, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă, în Dosarul nr. 171/45/2014.
Prin Decizia civilă nr. 88 din 28 ianuarie 2015, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de P.C. împotriva Deciziei civile nr. 669 din 6 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 3222 C. proc. civ., se poate solicita revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, pentru motivele expres prevăzute de lege în pct. 1-10 ale art. 322 C. proc. civ.
Cum în litigiu, P.C. solicită revizuirea Deciziei nr. 669 din 6 octombrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, decizie prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de P.C. cu privire la Decizia nr. 405 din 16 mai 2014 a Curţii de Apel Iaşi, instanţa a apreciat cererea de revizuire ca inadmisibilă.
La data de 26 martie 2015, revizuentul P.C. a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 88 din 28 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în soluţionarea cererii de revizuire, invocând motive privind fondul litigiului dintre părţi.
Analizând excepţia inadmisihilităţii recursului, cu prioritate, în temeiul art 137 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art 316 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a o admite, având în vedere următoarele considerente;
Regula privind legalitatea căilor de atac, consacrată de dispoziţiile art. 129 din Constituţie, presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.
În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga de la condiţiile privind exerciţiul căilor de atac reglementate de codul de procedură civilă 1865, aplicabil cauzei.
Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.
Totodată, potrivit art. 328 C. proc. civ. „Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită",
De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurîsdicţională, iar potrivit art. 377 alin. (2) din acelaşi cod, hotărârile date în recurs sunt irevocabile.
În speţă, Decizia civilă nr. 88 din 28 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, a fost pronunţată de instanţa ce a soluţionat cereri de revizuire succesive ale deciziei pronunţate în contestaţie în anulare de instanţa de recurs şi, prin urmare, având în vedere dispoziţiile art. 377 alin. (2), coroborat cu art. 328 şi art. 320 alin. (3) C. proc. civ., această hotărâre fiind supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată, nu mai este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind o hotărâre irevocabilă.
Înalta Curte, având în vedere considerentele expuse, va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 88 din 28 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
Dată fiind soluţionarea cu prioritate a excepţiei inadmisibilităţii, celelalte aspecte subsumate prezentului recurs, nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) coroborat cu art. 316 C. proc. civ., excepţia analizată fiind o excepţie absolută şi peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul P.C. împotriva Deciziei civile nr. 88 din 28 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă,
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2015.
← ICCJ. Decizia nr. 1438/2015. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 1441/2015. Civil. Expropriere. Recurs → |
---|