ICCJ. Decizia nr. 1472/2015. Civil. Contestaţie decizie de concediere. Despăgubire, obligaţie de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1472/2015
Dosar nr. 20041/3/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 29 mai 2015
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VlII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. 20041/3/2013 la data de 8 mai 2013, reclamantul G.S.G. a formulat, în contradictoriu cu pârâţii Opera Naţională Bucureşti, Sindicatul Operei Naţionale Bucureşti, Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti, Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă a Municipiului Bucureşti, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, I.C., Ş.C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a sentinţei civile nr. 10779 din 29 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 35157/3/2011.
Prin sentinţa civilă nr. 1986 din 20 februarie 2014 a Tribunalul Bucureşti, secţia a Vlll-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respinsă, ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G.S.G., reţinându-se că hotărârile judecătoreşti sunt supuse exclusiv căilor de atac prevăzute de lege, în acest sens fiind dispoziţiile imperative ale art. 17 din Legea nr. 303/2004 privind organizarea judiciară.
Prin încheierea de şedinţă din 20 februarie 2014 pronunţată în acelaşi dosar, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamantul G.S.G.
Împotriva acestor hotărâri, reclamantul G.S.G., prin mandatar G.S., a declarat recurs, recalificat de instanţă în apel.
În cuprinsul precizărilor scrise depuse la data de 17 aprilie 2014, reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2) şi art. 83 alin. (1) C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 1723 din 12 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia Vll-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a anulat apelul declarat de reclamantul G.S.G. şi a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamant privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate, apreciindu-se că textele cu privire la care s-a invocat neconstituţionalitatea nu au legătură cu soluţia pronunţată în cauză, întrucât acestea vizează reprezentarea părţilor în faza recursului; or, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (4) şi art. 24 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., calea de atac a fost recalificată de către instanţă, în apel.
Împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, reclamantul G.S.G. a declarat recurs.
Prin cererea de recurs reclamantul susţine că hotărârea împotriva căreia a declarat recurs este nelegală întrucât, în mod greşit i-a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2) şi art. 83 alin. (1) C. proc. civ.
Recurentul arată că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, instanţa fiind obligată să se pronunţe prin încheiere asupra excepţiei de neconstituţionalitate şi să dispună suspendarea cauzei, faptul că instanţa de apel s-a pronunţat asupra excepţiei printr-o decizie civilă şi nu printr-o încheiere fiind de natură să atragă, în opinia recurentului, nuiitatea absolută a hotărârii atacate.
Prin urmare, recurentul apreciază că dispoziţiile care reglementează obligativitatea reprezentării părţilor în recurs de către avocat, încalcă art. 21 din Constituţie de acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.
Se mai arată că recurentul nu a putut afla de data judecării apelului, deoarece întreaga procedură s-a purtat prin corespondenţă, astfel că recursul este declarat în termenul legal care începe să curgă de la comunicarea hotărârii, respectiv de la data de 09 decembrie 2014.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat la comunicarea cererii de recurs, a întâmpinărilor formulate de intimaţii-pârâţi Agenţia Municipală pentru Ocupare Forţei de Muncă Bucureşti, Opera Naţională Bucureşti, Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti; totodată, recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, act de procedură de care, în termenul legal, intimaţii aveau obligaţia de a lua cunoştinţă de la dosar.
Prin întâmpinările formulate s-au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei-pârâte Agenţia Municipală pentru Ocupare Forţei de Muncă Bucureşti, excepţia lipsei calităţii de reprezentant a mandatarului recurentului, excepţia tardivităţii recursului, excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 C. proc. civ.
La data de 20 aprilie 2015, a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul este semnat de recurent, este admisibil în principiu, fiind declarat peste termenul prevăzut de lege şi vădit nefondat.
Completul de filtru C7, la data de 20 aprilie 2015, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea lui părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.
Nu au fost depuse la dosarul cauzei puncte de vedere asupra raportului.
Constatându-se încheiată procedura de filtrare, în condiţiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ. s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac la data de 29 mai 2015, fără citarea părţilor.
Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în raport de excepţia de tardivitate, reţinută prin raportul întocmit în cauză, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a-I respinge, ca tardiv formulat, pentru următoarele considerente.
Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificatjudecata unei cauze.
În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.
Conform dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., împotriva hotărârii prin care este respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale se poate declara recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Se observă că recursul reclamantului G.S.G. împotriva soluţiei prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2) şi art. 83 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a fost declarat cu încălcarea termenului legal, imperativ şi peremptoriu, prevăzut de art. 29 alin. (5) din 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, respectiv în termen de 48 de ore de la pronunţarea hotărârii.
Astfel, art. 14 din Legea nr. 47/1992 prevede că "Procedura jurisdicţională prevăzută de prezenta lege se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în faţa Curţii Constituţionale".
Potrivit art. 180 C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanţă şi reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură. De asemenea în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 1 din acelaşi act normativ, când termenul se socoteşte pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare.
Art. 183 C. proc. civ., prevede următoarele: "(1) Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen", iar conform alin. (3) "în cazurile prevăzute ta alin. (1) şi (2), recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administraţia locului de deţinere, pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată".
În situaţia nerespectării unui termen procedural, devin aplicabile dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd următoarele: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
Legea procesual civilă reglementează şi situaţia în care, partea, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, a fost în imposibilitate de exercitare în termenul legal a unui act procedural, caz în care devin aplicabile dispoziţiile art. 186 potrivit cărora "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) în acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."
Coroborând dispoziţiile legale amintite, din interpretarea lor sistematică, rezultă că termenul pentru exercitarea recursului împotriva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale reprezintă un termen procedural de 48 de ore, care începe să curgă de la pronunţare.
Din verificarea lucrărilor Dosarului nr. 20041/3/2013 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, se constată că decizia recurată, prin care cererea contestatorului de sesizare a Curţii Constituţionale a fost respinsă ca inadmisibilă, a fost pronunţată la data 12 noiembrie 2014.
În aplicarea prevederilor legale anterior redate, reiese că termenul pentru exercitarea recursului împotriva soluţiei Curţii de Apel Bucureşti în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 13 alin. (2) şi art. 83 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., s-a împlinit la data de 15 noiembrie 2014, orele 00:00.
Din ştampila aplicată pe plicul care a însoţit cererea de recurs şi aflată la dosarului de recurs, reiese că acesta a fost exercitat şi motivat la data de 12 decembrie 2014.
Prin urmare, se reţine că recursul reclamantului G.S.G. împotriva soluţiei prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2) şi art. 83 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a fost declarat cu încălcarea termenului legal, imperativ şi de decădere prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, respectiv în termen de 48 de ore de la pronunţare, partea neinvocând nicio împrejurarea mai presus de voinţa sa care să îi fi împiedicat în exercitarea căii de atac.
Susţinerea recurentului-reclamant potrivit căreia nu a putut afla de data judecării apelului, deoarece întreaga procedură s-a purtat prin corespondenţă, astfel că recursul este declarat în termenul legal care începe să curgă de la comunicarea hotărârii, respectiv de la data de 09 decembrie 2014, nu poate fi reţinută, întrucât, pe de o parte, conform dovezii de comunicare a citaţiei aflată la dosarul de apel, reclamantul a fost citat legal pentru termenul de judecată din data de 12 noiembrie 2014, iar, pe de altă parte, este în contradicţie cu dispoziţiile legale care prevăd în mod invariabil şi expres momentul de la care începe să curgă termenul de exercitare a căii de atac, respectiv de la momentul pronunţării hotărârii prin care s-a soluţionat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de reclamantul G.S.G. împotriva deciziei nr. 1723 din 12 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, în ceea ce priveşte soluţia respingerii, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de reclamantul G.S.G., în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Opera Naţională Bucureşti, Sindicatul Operei Naţionale Bucureşti, Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti, Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă a Municipiului Bucureşti, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Ş.C. având domiciliul la locul de muncă situat la Opera Naţională Bucureşti, împotriva deciziei nr. 1723 din 12 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, în ceea ce priveşte soluţia respingerii, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1471/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1487/2015. Civil → |
|---|
